duminică, 24 iulie 2016

ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE - 17



A XVI-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Albertville în Franța, în perioada 8 – 23 februarie 1992, fiind prima ediție a jocurilor care s-au desfășurat în același an cu Jocurile olimpice de vară. La aceste jocuri au participat 1801 sportivi, dintre care 488 femei, dintr-un total de 64 de state ce au concurat în 57 probe sportive, în cadrul a 7 sporturi de iarnă. 
Medalia oficială a acestor jocuri este reprezentată mai sus, fiind realizată manual din aur - locul 1, argint – locul 2 și bronz – locul III. Medalia a fost realizată la Monetăria națională franceză de către designerul René Lalique și are următoarele caracteristici tehnice; diametru – 92 milimetri, grosime – 9,1 milimetri și greutate – 169 de grame.Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – Germania cu un total de de 26 de medalii, locul II – echipa unificată a celor state din cadrul C.S.I. (Comunitatea statelor independente – fosta Uniune sovietică) cu un total de 23 de medalii și locul III – Norvegia cu un total de 20 medalii. Această ediție a jocurilor a rămas în istorie prin faptul că finlandezul Toni Nieminen devine la 16 ani cel mai tânăr bărbat campion la Olimpiada de iarnă, 
iar germanul Mark Kirchner devine primul biatlonist care câștigă medalii în toate cele trei probe de biatlon. 
Sportivul care a făcut senzație la Albertville a fost norvegianul Johann Olav Koss. În ziua ceremoniei de deschidere, el era internat în spital, având pancreasul inflamat. Însănătoșit rapid, Koss și-a reluat antrenamentele, iar o săptămână mai târziu a câștigat aurul olimpic la 1500 metri. Peste doi ani, la Lillehammer, el va intra în legenda sportului alb. 
La această ediție a jocurilor România a participat cu o delegație de 23 de sportivi, nouă femei și 14 bărbați și a obținut locul 22 în clasamentul pe națiuni (cu patru puncte acumulate). 
Cele mai bune rezultate au fost obținute de sportivii Ioan Apostol și Liviu Cepoi în proba de sanie dublu. 
Mai sus admiri o medalie, o monedă și câteva insigne prin care s-a dorit marcarea acestui eveniment sportiv.

A XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Lillehammer în Norvegia, în perioada 12 -27 februarie 1994, fiind prima dată când Jocurile olimpice de iarnă nu s-au desfășurat în același an cu cele de vară. La aceste jocuri au participat 1737 sportivi dintre care 522 de femei, ce au concurat în cadrul a 61 probe sportive din sporturi și 12 discipline sportive de iarnă.
Medalia oficială a acestor jocuri este reprezentată mai sus, fiind realizată
din aur - locul 1, argint – locul 2 și bronz – locul III. Medalia a fost realizată la Monetăria Th. Marthinsen de către designerul Ingjerd Hanevold și are următoarele caracteristici tehnice; diametru – 80 milimetri, grosime – 8,5 milimetri și greutate – 131 de grame. Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – Rusia cu un total de de 23 de medalii din care 11 de aur, locul II – Norvegia cu un total de 26 de medalii din care doar 10 de aur și locul III – Germania cu un total de 24 de medalii din care numai 9 de aur. Mai jos am aplicat pozele celor mai medaliați sportivi la aceste jocuri; 
Sportiva rusă Liubov Ivanova Egorova a obținut 3 medalii de aur și una de argint în proba de schi fond.
Sportivul norvegian Johann Olav Koss a obținut 3 medalii de aur în proba de patinaj viteză.
Sportiva italiană Manuela di Centa a obținut 2 medalii de aur, 2 medalii de argint și una de bronz în proba de schi fond. La această ediție a jocurilor România a participat cu o delegație de 23 sportivi din care 13 bărbați  de sportivi din care 13 bărbați, obținând un punct și locul 28 pe națiuni. Cele mai bun rezultat( locul 6) a fost obținut în proba sanie dublu de către echipajul Ioan Apostol și Liviu Cepoi (poza ce îi reprezintă este aplicată în subcapitolul -Albertville).
Deasupra admiri câteva medalii neoficiale și insigne promoționale emise cu ocazia acestei competiții sportive.

A XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat la Nagano, Japonia, în perioada 7 – 22 februarie 1998. La aceste jocuri au participat 2176 sportivi dintr-un total de 72 de state, dintre care 1389 bărbați, ce au concurat în 72 probe sportive din 7 sporturi și 14 discipline sportive de iarnă. 
Medalia oficială a acestor jocuri este reprezentată mai sus, fiind realizată din aur - locul 1, argint – locul 2 și bronz – locul III. Medalia a fost realizată la Monetăria Kiso Kurashi Craft Center de către designerul Takeshi Ito și are următoarele carateristici tehnice; diametru – 80 milimetri, grosime – 8 milimetri și greutate – 261de grame. Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – Germania cu un total de de 29 de medalii, locul II – Norvegia cu un total de 25 de medalii și locul III – Rusia cu un total de 18 medalii. Această ediție a jocurilor a rămas în istorie prin faptul că pentru prima dată, la proba de bob dublu masculin, după patru manșe, echipajele Italiei și Canadei n-au putut fi departajate, ambele țări primind medalia de aur. 
Sportiva rusă de schi fond Larisa Lazutina a fost cea mai medaliată sporivă obținând 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz și 
Norvegianul Bjorn Daehlie cucerește trei medalii de aur în proba de schi nordic și devine primul sportiv de la Jocurile de iarnă care câștigă în întreaga carieră 12 medalii olimpice și 
schioara italiană Deborah Compagnoni devine, după victoria de la slalom uriaș, primul schior alpin care câștigă medalii de aur la trei ediții diferite.
Pentru a marca această olimpiadă, România a emis începând cu 19 februarie 1998, un set de trei monede de argint cu valoarea de 100 de lei, cu emblema jocurilor și imagini din bob, schi și patinaj (vezi imaginile de mai sus).  La această ediție a jocurilor România a participat cu o delegație de 17 sportivi din care 5 femei, cel mai bun rezultat fiind obținut de Eva Tofalvi – locul 11 în proba de biatlon 15 kilometri. 

***

O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
ADUSE DIN CONDEI
Aforisme
Ion Marinescu
  1. Curajul e mai superficial, frica este mult mai profundă.
  2. Nu poţi reuşi mereu, zise optimistul, altfel încetezi să te mai perfecţionezi.
  3. Amarul destin al peştelui zburător: Deasupra apei îl înhaţă păsările,iar în apă, rechinii.
  4. Toţi oamenii semnează cecuri în contul anilor care vin şi mulţi dintre ei habar nu au că ele sunt fără acoperire
  5. Zeii nu au fost creaţi de imaginaţia oamenilor, ci de teama de ei. Idolii politici sunt zămisliţi din dorinţa oamenilor simpli de a crede în ceva.
___________xxx___________

O PLACHETĂ, 
O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA 
MEDALII ROMÂNEȘTI 

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  

Placheta - (Nicolae Tonitza) - Liceul Tonitza
60 ani - Liceul de arte plastice Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza s-a născut la data de 13 aprilie 1886 la Bârlad, fiind primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai. Frecventează şcoala primară de băieţi nr.2 şi urmează Gimnaziul real "Manolache K. Epureanu" din Bârlad. În 1902 se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iași dar fara sa absolve. În anul 1904 împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din satul Grozeşti. În 1908 pleacă în Grmania, la Munchen, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste (Academia regală bavareză de arte frumoase). Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica şi articolul "Importanţa criticii de artă" la revista Arta română din Iași. Din anul 1909 stă doi ani la Paris unde frecventează atelierul lui Pierre Laprade şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist şi prospeţimea senzaţiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. În anul 1911 se reîntoarce în ţară, mai întâi la Bârlad şi mai târziu la Iași (unde predă un timp ca suplinitor de desen la Liceul militar). Participă la expoziția "Tinerimii artistice". În 1912 termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de "pictor bisericesc". Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni, Văleni şi altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu şi va avea doi copii, Catrina şi Petru. Din cauze economice renunţă la pictură câţiva ani şi lucrează ca redactor la ziarul Iaşul. În 1916 expune la Bucureşti 94 de picturi şi desene, împreună cu amicul său Ştefan Dumitrescu. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.  După război se stabileşte la Bucureşti unde - alături de participările la expoziţii şi ilustrări de cărţi - colaborează la publicaţii de orientare socialistă cu desene şi cronici artistice. În anul 1925 se retrage din asociaţia "Arta Română" şi - împreună cu Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dumitrescu,  întemeiază "Grupul celor patru", expunând mult timp împreună. În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaţi, iar în 1937 devine rector al Academiei În 1939 se îmbolnăveşte grav şi la 26 februarie 1940 se stinge din viaţă. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul Oficial" şi la expoziţia din cadrul "Lunii Bucureştilor". Poza aplicată reprezintă un autoportret Tonitza. 
Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București a fost înființat în anul 1949 sub numele de „Școala Medie Tehnică de Artă". El reunea artele spectacolului cu cele vizuale: coregrafie, muzică și desen. De-a lungul anilor și-a schimbat sediul în diferite locații, și-a schimbat și numele, însă a rămas întotdeauna o școală în care se studiază artele plastice și în care frumosul este la tot pasul. De-a lungul existenței sale, valoarea și creativitatea elevilor a fost răsplătită cu premii naționale și internaționale, precum și cu nominalizări la importante expoziții din străinătate. În prezent, peste 800 de elevi studiază la Liceul „Nicolae Tonitza”, atât în ciclul gimnazial cât și în cel liceal unde își desfășoară studiile artistice în 12 ateliere: artă monumentală și restaurare, arte grafice, arte murale, arte textile, ceramică, desen animat, design ambiental, design industrial, design vestimentar, pictură de șevalet, scenografie și sculptură Liceul are sediul vechi în strada General Berthelot, unde se fac orele de atelier şi un sediu relativ nou în strada Iancu de Hunedoara (Piaţa Victoriei), unde în general se fac orele de cultură generală. În data de 18 noiembrie 2006, Reprezentanța U.N.I.C.E.F. în România şi elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” au intrat în “Cartea Recordurilor” cu “Cea mai lungă pânză din lume pictată de copii”. Pânza a măsurat 3464,1 de metri, recordul fiind autentificat de doamna Andrea Banfi, reprezentanta Guiness World Record Ltd.

Campionatul republican al liceelor - 1968 (baschet)
Ministerul Învățământului
Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori. 

Insigna - O.S.P. (Organizația sportului popular)
Performanțe sportive excepționale
În decembrie 1912 se înființează Federația Societăților Sportive din România (F.S.S.R.), reunind Uniunea Societăților Române de Sporturi Atletice, Asociația cluburilor de fotbal, Federația societăților de sporturi de iarnă precum și alte asociații și cluburi sportive individuale ce existau la acea vreme. În anul 1915 se recunoaște personalitatea juridică a F.S.S.R., aceasta transformându-se apoi în U.F.S.R., (Uniunea Federațiilor Sportive din România). În anul 1933 existau 11 federații sportive. În anul 1929 apare Legea educației fizice si se înfiinţează Oficiul Național de Educație Fizică (O.N.E.F.) ca instituție de stat. În anul 1940 U.F.S.R. - structura de drept privat este desființată, patrimoniul și activitatea fiind preluate de O.S.R. (Organizarea sportului românesc), instituție de stat subordonată inițial președenției Consiliului de ministri și apoi subsecretariatului de stat al educației extrașcolare. O.S.R. este desființată prin lege în anul 1944 și se reînființeaza U.F.S.R., persoană juridică de drept privat care va funcționa pe lângă Ministerul Culturii. U.F.S.R. a fost desființată în anul 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P. (Organizatia sportului popular), instituție de stat care se va restructura şi ea în anul 1948, federațiile sportive devenind secții ale direcției tehnice în anul 1949. C.C. al P.M.R. desființează O.S.P și creează C.C.F.S. (Comitetul de cultură fizică și sport). Iată o parte a framântărilor  organizatorice ale sportului românesc. Să ne mai întrebîm de ce întârzie să apară rezultate mari în sport?  

125 ani de la înființarea primei companii de pontonieri 1856 - 1991
București, Giurgiu, Brăila, Alba Iulia, Turnu Măgurele
Specialitatea militară pontonieri își are originea în compania independentă de pontonieri din cadrul batalionului de geniu specializat, înființat la data de 25 februarie 1866 prin Decretul 259 al Locotenenței Domnești. În noiembrie 1878, după războiul de independenta, compania de pontonieri este dislocată în garnizoana Brăila, unde își continua activitatea în prezent Batalionul 72 Poduri.  Compania de pontonieri din Brăila a servit ca bază pentru formarea a încă unei companii de pontonieri, subordonată, însă, Regimentului 1 Geniu. În anul 1913 aceste companii se constituie într-un singur Batalion de Pontonieri, cu reședința în garnizoana Brăila. În primăvara anului 1916, Batalionul se transforma în Regimentul de Pontonieri. Al doilea război mondial găsește trupele de pontonieri organizate pentru a executa și alte misiuni: de fortificații, distrugeri poduri, de forțare a principalelor râuri aflate pe direcțiile de acțiune. Misiunile îndeplinite de către pontonieri au demonstrat cu prisosință rolul deosebit al acestei specialități în cadrul armei geniu, în asigurarea succesului în operație. Subunitățile de pontonieri se prezintă, astăzi, ca o specialitate de bază a armei geniu, al cărei rol în ansamblul armatei a sporit considerabil. Pontonierii sunt militari aparținând armei geniu, specializați în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 

Omul este măsura tuturor lucrurilor
I.S.P.E. - (Institutul de studii și proiectări energetice) 
I.S.P.H. - (Institutul de studii și proiectări hidroenergetice)
Merite deosebite în energetică * 45 ani * 1949 - 1994
I.S.P.E. (Institutul de studii și proiectări energetice) este situat în București pe Bulevardul Lacul Tei la nr. crt. 1- 3. Câteva dintre domeniile de activitate ale I.S.P.E. sunt: Producerea energiei electrice si termice, inclusiv energii regenerabile; Transportul si distributia energiei electrice; Protectia mediului inconjurator; Servicii comunale; Industrie; Constructii civile si industriale; Sisteme de infrastructura. I.S.P.E. este contractor genenral ce oferă consultanta tehnica si financiara, conducere de proiect, asistență tehnică la execuție și la punere în funcțiune, etc.  I.S.P.E. desfăşoară activităţi în două puncte de lucru la Bucureşti şi la Timişoara. Înfiinţat în 1949, institutul a acumulat o experienţă relevantă în derularea de proiecte complexe de proiectare şi cercetare, în domeniile enumerate atât în ţară cât şi în străinătate (China, Siria, India, Turcia, Egipt, Maroc, Nigeria, Croaţia, Germania, Austria, Grecia etc.). Personalul este format în majoritate din ingineri înalt calificaţi, cercetători şi tehnicieni. De-a lungul timpului managementul superior al companiei a acordat o atenţie deosebită formării tinerilor specialişti. 

I.S.P.H. (Institutul de studii și proiectări hidroenergetice) este situat în București pe Bulevardul Lacul Tei , la nr. 1. Câteva dintre domeniile de activitate ale I.S.P.H. sunt: Scheme de amenajare hidroenergetică a bazinelor hidrografice și a cursurilor de apă; Amenajări hidroenergetice; Baraje de toate tipurile și dimensiunile; Prize de apă pentru diverse folosințe; Centrale hidroelectrice; Stații de pompare; Construcții civile, arhitectură; Alimentări cu apă și sisteme de canalizare; Canale navigabile și ecluze conexe amenajărilor hidroenergetice; Lucrări subterane (galerii, tuneluri, case de vane); Instalații de comandă și automatizare pentru centrale hidroelectrice; Echipamente hidromecanice și electrice; Studii generale pentru amenajarea resurselor de apa în scopuri multiple, Proiecte pentru noi investiții, dezvoltări și retehnologizări, Documentații pentru licitație și organizarea licitațiilor, Supravegherea execuției lucrărilor, servicii de consultanță, Analiza comportării construcțiilor în exploatare, etc. 

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
ÎN LIMBILE MAGHIARĂ 
ȘI GERMANĂ, DIN 
INDUSTRIA BANCARĂ
Acțiune 100 florini 1873 
Institutul de credit general - Oradea

Câteva vignete de pe acțiuni italiene

Detaliu vignetă de pe o bancnotă americană
de dinaintea proclamării independenței S.U.A.

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 24.07.2016

Un comentariu:

margo651 spunea...

Sunteți o adevărată enciclopedie în materie! F|oarte interesante articolele și interesantă și colecia de monezi și bancnote!Respectele mele!