miercuri, 1 octombrie 2014

MONEDE DE COLECȚIE BELARUS - 7


Moneda de colecţie de mai sus celebrează planeta Jupiter. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 ruble, seria – sistemul solar, data emiterii – 17.05.2012, forma - rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 10 grame, metalul – argint, calitatea - proof și și tiraj – 11111 exemplare. 
Jupiter este a cincea planetă de la Soare și este cea mai mare dintre toate planetele din sistemul solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și un volum de 1300 ori mai mare. Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună, Venus și câteodată Marte). A fost cunoscut din timpuri preistorice. Jupiter are probabil un "miez" de material solid în cantitate de 10 până la 15 mase Pământene. Deasupra acestui miez se găsește partea principală a planetei formată din hidrogen metalic lichid. Această formă exotică a acestui element atât de comun se găsește doar la presiuni ce depășesc 4 milioane bari, cum este cazul în interiorul lui Jupiter. Planeta Jupiter are 67 de sateliți naturali cunoscuți. Dintre aceștia 51 au un diametru mai mic de 10 km și au început să fie descoperiți din anul 1975. Cei patru sateliți descoperiți de Galilei (sateliți galileeni) sunt Io, Europa, Callistro și Ganymede. Astronomii cred că Jupiter joacă rolul unui scut cosmic pentru planeta noastră, măturând din calea Pământului obiectele ce pot provoca un impact devastator.

Moneda de colecţie de mai sus celebrează planeta Saturn. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 ruble, seria – sistemul solar, data emiterii – 17.05.2012, forma - rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 10 grame, metalul – argint, calitatea - proof și și tiraj – 11111 exemplare. 
Saturn este a șasea planetă de la Soare și a doua ca mărime din Sistemul solar, după Jupiter. Planeta este compusă din hydrogen și procente infime de heliu și alte elemente. Structura internă a planetei constă într-un miez de piatră și ghiață, înconjurat de un strat gros de hidrigen metalic și un strat gazos exterior. Atmosfera este blândă, deși multe caracteristici intense pot apărea. Vânturile de pe Saturn pot atinge viteze de 1800 km/h, mult mai rapide decât cele de pe Jupiter. Saturn prezintă un sistem de inele, care sunt alcătuite din particule de gheață și mici cantități de deșeuri de praf și rocă. Aceasta este singura planetă a sistemului mai puțin densă ca apa. Saturn cântărește doar cât 95 de planete Pământ, comparativ cu Jupiter, care are masa de 318 ori mai mare decât a Terrei. Planeta Saturn are 62 sateliți naturali, 53 dintre ei având un nume formal.

Moneda de colecţie de mai sus celebrează planeta Uranus. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 ruble, seria – sistemul solar, data emiterii – 17.05.2012, forma - rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 10 grame, metalul – argint, calitatea - proof și și tiraj – 11111 exemplare. 
Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun. Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură. Cu un diametru de 52000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți, botezați după personaje din piesele lui William Shakespeare și Alexander Pope.

Moneda de colecţie de mai sus celebrează planeta Neptun. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 ruble, seria – sistemul solar, data emiterii – 17.05.2012, forma - rotundă, diametrul – 32 milimetri, greutatea – 10 grame, metalul – argint, calitatea - proof și și tiraj – 11111 exemplare. 
Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă ca diametru și a treia ca masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pâmântului și puțin mai mare decât masa lui Uranus. Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. Neptun a fost prima planetă găsită prin calcule matematice. Planeta Neptun a fost descoperită din cauza perturbărilor gravitaționale din orbita lui Uranus care l-au condus pe Alexis Bouvard să presupună existența unei a opta planete. Neptun a fost ulterior observat pe 23 septembrie 1846 de către Johann Galle, la o distanță de mai puțin de un grad față de poziția prezisă de calculele lui Urbain Le Verrier. Neptun are o compoziție asemănătoare cu cea a lui Uranus. Atmosfera lui Neptun este asemănătoare cu cea a lui Jupiter și Saturn prin faptul că este compusă în principal din hydrogen, heliu, urme de hidrocarburi și posibil azot, dar are proporții mai mari de apă, ammoniac și metan. Interiorul lui Neptun, ca și în cazul lui Uranus, este compus în principal din roci și gheață. Urmele de metan din straturile superioare ale atmosferei, în mare parte, îi dau un aspect albăstriu planetei. 

***

DOUĂ EPIGRAME 
DIN VIAȚĂ
DE LA AUTORUL BLOGULUI

DE PE LA NOI

Munca-n echipă îmi prieşte,
Planurilor, eu le vin de hac.
El se face că mă plăteşte,
        Dar şi eu... “mă fac că fac”!

 REFULARE

Gândindu-mă la munca în echipă,
Îmi vine s-o las baltă şi să fug,
Că noi muncim ca bivolii la jug,
Iar laude primeşte… doar o tipă!

__________xxx_______________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Petre Herescu 1865 - 1915
Labor improbus omnia vincit - (Prin muncă asiduă obții orice)
A.R. - Asociația română de urologie
100 de ani de urologie în România 1909 - 2009 
Petre Herescu a fost un medic urolog româși profesor la Universitatea din București. Este considerat întemeietorul școlii românești de chirurgie renală, profesând la spitalele Filantropia și Colțea. A trăit în perioada anilor 1868 – 1915, el fiind autorul operei de pionierat în domeniul urologiei știintifice din România – “Clinica bolilor urinare". A locuit într-o vilă frumoasă situată pe bulevardul Dacia, la nr. 52, a se vedea poza de mai sus. Vila Petre Herescu a fost construită de Grigore Cerchez și Alexandru Clavel între anii 1911 - 1913, în stil romantic cu elemente neogotice. A fost concepută pentru a servi deopotrivă drept locuință dar și cabinet de consultații.

Insignă - Primul congres național de medicină generală
În anul 1956, la Cernavodă, pe Dealul Sofiei, un grup de arheologi conduşi de Dumitru Berciu au început săpăturile după ce s-a descoperit faptul că lucrările care se desfăşurau la Canalul Dunăre – Marea Neagră distrug urmele unor civilizaţii vechi. Într-o aşezare, cimitir de inhumaţie neolitică, aparţinător culturii de Hamangia au fost descoperite două figurine de lut ars, reprezentînd un bărbat şezînd pe un scăunel într-o poziţie ce imită gestul gândirii, motiv pentru care a fost numit „Gânditorul” şi o femeie şezînd alături, probabil consoarta lui. Conform datării realizate, statuetele au o vechime de 5500-6000 ani şi sunt considerate capodopere ale artei primitive universale. 
Caracteristice pentru Hamangia sunt statuetele antropomorfe cu ţinută artistică deosebită. „Puţine statuete la noi sau aiurea au provocat asupra privitorilor atîta fascinaţie precum Gînditorul de Hamangia. Piesă importantă a patrimoniului cultural naţional şi mondial, aprobat de U.N.E.S.C.O., mica statuetă ascunde ceva deosebit. În anul 2000, statueta de la „Hamangia” a fost desemnată, de către o comisie internaţională, unul din cele 10 artefacte ale culturii pămîntene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Respectiv, „Gînditorul” ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întîlnire cu o civilizaţie extraterestră. „În acest mediu favorabil al formelor geometrice, Gînditorul, îşi relevează adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunîndu-se încă de la început prin parametrul înălţime, 113 cm, care nu este deloc întîmplător şi 355 cm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucît aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar „Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi”. 355 : 113 = 3,1415929 faţă de 3,1415926 …. cunoscut Aceste numere au fost păstrate cu străşnicie de iniţiaţii vechilor popoare, ele fiind atestate mai tîrziu şi de învăţaţi geto-daci, codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmisegetuza Regia. Vechii egipteni le cunoşteau şi ei iar la chinezi apar ceva mai tîrziu. Înălţimea „gînditorului” nu a fost făcută la întîmplare, dovedind că strămoşii noştri aveau cunoştinţe de matematică şi geometrie, iar această operaţie de obţinere a lui Pi din două numere întregi reprezintă poate cea mai veche atestare a relaţiei fundamentale.“Gînditorul” este o statuetă multifuncţională căci răsturnînd statueta cu faţa în jos, se poate observa că vîrful nasului, antebraţele şi genunchi sunt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune dar şi construite spre a fi instalate şi în alte poziţii.

Societatea voiajorilor comerciali din România
Jubileul de 25 de ani 26 decembrie 1901 - 26 decembrie 1926  
Mercurius (sau Mercur) este un zeu din mitologia romană. Corespondentul său din mitologia greacă este Hermes (ambii mesageri al zeilor).  Primul său templu a fost clădit în anul 495 Î.Hr. la Roma. La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul comerțului și negustorilor. După numele Mercur a fost denumită ziua a treia a săptămânii Mercurii (miercuri). Carateristicile zeului sunt: toiagul, coiful și încălțămintea cu aripi.


Insignă - I.C.B. - Utilaj tehnologic
Institutul de Construcții București
Universitatea Tehnică de Construcții din București (U.T.C.B.), denumire veche, Institutul de Construcții București (I.U.C.B.) este o universitate tehnică din București, fondată în anul 1867. Această universitate este compusă din mai multe facultăți printre care și Facultatea de utilaj tehnologic. Are sediul central pe bulevardul Lacul Tei, la numerle 122 – 124. Invatamantul superior de constructii din Romania a luat fiinta in anul 1864 prin infiintarea la Bucuresti a unei "Scoli de Poduri si Sosele, Mine si Arhitectura", transformata in 1867 in "Scoala de Poduri, Sosele si Mine" si in 1888 in "Scoala Nationala de Poduri si Sosele". In 1921, "Scoala Nationala de Poduri si Sosele" s-a transformat in Scoala Politehnica din Bucuresti, in cadrul careia pregatirea inginerilor constructori s-a facut in cadrul Sectiei de Constructii, denumita din 1938 Facultatea de Constructii. In anul 1948, ca urmare a Reformei Invatamantului, Facultatea de Constructii s-a desprins din Scoala Politehnica (care a devenit Institutul Politehnic) si s-a transformat intr-o institutie de invatamant superior de sine-statatoare, numita "Institutul de Constructii" din Bucuresti. Incepand cu anul universitar 1994-1995, Institutul de Constructii a devenit Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti. Din 1864 pana in 1948, Scoala Nationala de Poduri si Sosele si, apoi, Sectia de Constructii a Scolii Politehnice au format 2.137 ingineri constructori, sub indrumarea unor profesori de renume ca: Spiru Haret, Anghel Saligny, Elie Radu, Gheorghe Titeica, David Emanuel, Andrei Ioachimescu, Gheorghe Filipescu, Ion Ionescu, prin stradaniile si realizarile carora s-au pus bazele stiintei si tehnicii romanesti in constructii. Din 1948 si pana in 20081.jpg, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti a fost absolvita de peste 37.000 de ingineri. In aceasta perioada, corpul profesoral al universitatii a cuprins personalitati marcante ale stiintei si ingineriei constructiilor, intre care academicienii Aurel Beles, Cristea Mateescu, Dumitru Dumitrescu, Stefan Balan, profesorii Mihail Hangan, Victor Popescu, Alexandru Steopoe, Radu Priscu, Emil Botea, Alexandru Gheorghiu, Andrei Caracostea, Panaite Mazilu, Ion Stanculescu si altii, care au dus mai departe traditia inaintasilor. Sus am postat logo-ul Universității Tehnice de Construcții din București și o poză cu sediul central al Universității.

Insignă - Grupul școlar de aviație A.R.P.A.
(Asociația română pentru propaganda aviației)
A.R.P.A. (Asociația română pentru propaganda aviației) a fost o asociație a aviației române în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă de la înființare (anul 1926) asociația deținea o formație de 3 avioane de acrobație, pilotate de mari nume ale timpului precum; Mihail Pantazi, Petre Ivanovici și Max Manolescu, ulterior formația extinzându-se. Formația a folosit inițial avioane ICAR M23b, apoi avioane ICAR Universal Acrobatic, iar în final avioane Klemm KL 35b, adaptat. A.R.P.A. și-a finanțat activitățile și prin veniturile obținute prin organizarea unor mitinguri aeriene, doar între anii 1934 -1937 peste 150 de acțiuni în diferite orașe ale țării – București, Ploiesti, Brăila, Mizil etc, și zboruri de agrement cu pasageri.  
Insignă - A.R.P.A. (Asociația română pentru propaganda aviației)
La momentul de apogeu A.R.P.A. avea în dotare peste 40 de avioane şi a fost activă pe aerodromurile de la Baneasa, Clinceni Giulesti, Otopeni şi Popesti-Leordeni din jurul Bucureştiului şi a altor oraşe de provincie cum ar fi: Alexandria, Cluj şi Iaşi. Ultimele mitinguri aeriene au avut loc în anul 1940, ARPA încheindu-și misiunea de popularizare a aviației, când al doilea război mondial bătea ușă.

Set 2 insigne - R.S.R. Hipodromul de trap
Republica Socialistă România
Din toată documentarea pe care am făcut-o pentru a susține cu un mic cele două insigne postate mai sus, am înțeles că Hipodromul de trap al Republicii Socialiste România era la Ploiești, capitala țara neavând un hipodrom omologat. 
Aici se organizau curse hipice regulate, aici exista o întreagă industrie a pariurilor hipice. Mai jos vezi starea actuală foarte jalnică a gradenelor hipodromului din Ploiești. 
Sunt vești că peste câțiva ani acest hipodrom va renaște. Vom trăi și vom vedea, noi să fim sănătoși! 
  
_____________ooOoo______________

O DECORAȚIE ROMÂNEASCĂ
ȘI BREVETUL SĂU
Medalia "Eliberarea de sub jugul fascist" și Brevetul său,
conferite de către Ministerul Apărării Naționale și Prezidiul
Marii Adunări Naționale al Republicii Populare Române,
 în data de 3 decembrie 1949, tovarășului Lazăr Mihai, 
pentru participarea la lupta împotriva fascismului 

Câteva vignete de pe acțiuni emise
de către statul Africa de Sud

Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 01.10.2010

Niciun comentariu: