Epaminonda's Blog.....: AVIZ

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente

de cultură și arhitectură din

localitatea portugheză AVIZ, districtul PORTOALEGRE.

Biserica

Hotelul Rezidențial

Hotelul Aviz

Podul

Arhitectură locală

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ

ȘIRETENIA VULPEASCĂ

de Gabriela Costescu – Sighișoara

Doamna vulpe cea vicleană,

Pregăteşte niscai miere,

Ursul bleg, ditamai blană,

Pune botul… la muiere!

TOAMNA

de Vasile Vâjoga - Iași

E timpul când îmbracă ţara

Culori ce-au fascinat poeţii
Şi când se umple iar cămara

Cu... mucegai pe toţi pereţii.

__________xxx__________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ștefan cel Mare și Sfânt 1504 - 2004

500 de ani de la trecerea lui în eternitate

Putna 2004 - Secția numismatică C.M.N. (Cercul militar național)

În această sfântă mănăstire se află mormântul marelui domn Ștefan

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastireaa fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Ștefan cel Mare - Domnul Moldovei * 1457 - 1504

Cetatea de scaun a Sucevei - România

Cetatea de scaun a Sucevei este o cetate medievală aflată la marginea de est a oraşului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăţi: Cetatea de Scaun şi Cetatea de Apus (Cetatea Şcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Muşat(1375-1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XIV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de către Petru i Muşat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de către Ştefam cel Mare şi distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitraşcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine. Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004, fiind alcătuită din următoarele 4 obiective: fortul Muşatin - datează din sec. al XIV-lea, incinta exterioară - datează din perioada 1476-1478, şanţul de apărare - datează de la sfârşitul sec. al XV-lea şi zidul de contraescarpă - datează din a doua jumătate a sec. al XV-lea.

Franz Josef I - Mare Duce al Bukovinei

150 de ani de la punerea pietrei fundamentale

Palatul Comunal Câmpulung - Bukovina * 1863 - 2013

Franz Joseph al Austriei (1830 – 1916) a fost împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia, etc, din anul 1848 până în anul 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

Medalia de mai sus s-a realizat din inițiativa și pe cheltuiala inginerului câmpulungean Ovidiu Corduneanu, mare pasionat de numismatică. Medalia cu diametrul de 80 milimetri este dedicată împlinirii a 150 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Palatului Comunal – clădire mai cunoscută azi publicului local drept ”Vechea primărie” a orașului. Încuviințarea pentru construirea Palatului Comunal câmpulungean, un document care ar echivala ca greutate, în zilele noastre, cu un decret prezidențial, a fost emisă în 1860 de Franz Josef I. Construcția a început în 1863 și a fost terminată în 1880, când a fost inaugurată, în timpul primarului Ion (Nițucă) Cosinschi. Într-un manuscris ce-i aparține lui Ioan Bilețchi Albescu se preciza că ”prin el (n.n. - Palatul Comunal) Câmpulungul ținea să devină, din sat, oraș”. Pe aversul medaliei este imortalizată o imagine veche a Palatului Comunal, așa cum apare pe ilustratele de epocă, iar pe revers este prezentat Franz Josef I, fostul Mare Duce al Bucovinei. A fost realizată într-un tiraj redus, de doar 20 de exemplare din tombac și două de argint. Totul a fost făcut la Imprimeria Națională, la înaltă calitate artistică. Gravura medaliei a fost asigurată de unul dintre cei mai apreciați specialiști din Europa, Tudor Leșanu, discipol al maestrului Mircia Dumitrescu, membru activ al Academiei Române.

Iosef Fleișer - Primul custode al muzeului

Josef Fleișer, nume real Iosif Fleischer a fost primul custode al muzeului sucevean. Iniţiativa unor suceveni de a înfiinţa o societate cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului a avut câţiva paşi premergători, până în momentul în care sucevenii au realizat importanţa păstrării identităţii lor culturale, dar şi a vestigiilor găsite în oraş. În încercarea de a opri degradarea continuă a ruinelor Cetăţii de Scaun, de unde se lua piatră pentru construcţiile din oraş, în anul 1887 primăria va lua hotărârea de a interzice distrugerea zidurilor şi păşunatul în apropierea monumentului, introducându-se şi amenzi severe. Necesitatea apariţiei unui muzeu la Suceava, urmându-le pe cele deschise la Siret şi Cernăuţi, a apărut mai ales după ce au început lucrările de degajare a ruinelor Cetăţii de Scaun a Sucevei de către arhitectul Carl Romstorfer. Pentru a împiedica dispersarea materialelor descoperite la Suceava în muzeele din imperiu sau mutarea lor la Muzeul regional de la Cernăuţi, recent înfiinţat, la propunerea profesorului Iosef Fleişer s-a solicitat autorităţilor înfiinţarea unui muzeu local ca şi sucursală a celui de la Cernăuţi. La 7 noiembrie 1899, Dieta Bucovinei aprobă statutele Societăţii „Muzeul” a cărui rol declarat era acela de a servi la cunoaşterea ţării din punct de vedere arheologic, istoric, artistic, etnografic şi de ştiinţele naturii. Prezidată de Franz von Des Loges, la acea dată primar al oraşului Suceava, în ziua de 4 ianuarie 1900 este convocată o adunare de constituire a Societăţii „Muzeul”. Având în vedere mult prea scurta prezenţă în funcţia de custode al muzeului a profesorului Fleişer (Fleischer), putem considera că adevăratul prim "muzeograf", în sensul de astăzi al cuvântului a fost Alfred von Peyersfeld. Activitatea sa în ceea ce priveşte inventarierea patrimoniului adunat, dar nesistematizat, este impresionantă, reuşind să realizeze primele registre de inventar ale muzeului, cum este catalogul colecţiei de monede şi medalii care în anul 1914 număra 2415 monede şi 68 medalii sau cel de cărţi şi publicaţii început în anul 1906 şi continuat ulterior de cei doi custozi ai muzeului dintre cele două războaie mondiale, Dr. Rudolf Gassauer şi Nicon Turturean, profesori la Liceul „Ştefan cel Mare”.

Muzeul Județean din Suceava (cunoscut și sub numele Complexul Muzeal Bucovina) este principala instituție muzeală din acest județ. El funcționează într-o clădire construită între anii 1902-1903, în stil baroc, situată pe strada Ștefan cel Mare, la nr.33, în centrul municipiului Suceava. Clădirea Muzeului Județean din Suceava a fost inclusă în anul 2004, sub denumirea de Fosta prefectură, azi Complexul Muzeal „Bucovina”, pe lista monumentelor istorice ale județului.

Insignă - Satul în Carpații românești - Suceava * septembrie 1989

Colocviul de geografie, populație și așezări - ediția a IX-a

Nu am niciun fel de informații despre această insignă sau despre acest colocviu. Dacă cineva m-ar putea ajuta cu vreo informație sau fotografie în cest sens i-aș rămâne sincer recunoscător.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice inconfundabile ale orașului.

Prefectura

Hanul domnesc

Primăria

Muzeul de științe ale naturii

Casa de cultură

Colegiul național Ștefan cel Mare

Palatul de Justiție

Muzeul satului bucovinean

Casa polonă

Biblioteca Bucovinei

Trimitere poștală ilustrată

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrași și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice ale județului Suceava și alte locuri de vizitat în acest județ.