Epaminonda's Blog.....: VĂRSĂTOR

21 ianuarie – 19 februarie

ALĂTURI DE EL,

VIAŢA ESTE UN CARNAVAL

PLIN DE VESELIE ŞI CULORI

Semn al spiritelor revoluţionare

şi al celor dornici de libertate,

Vărsătorul luptă permanent împotriva

limitelor care restrâng capacităţile

creatoare ale omului.

Adept al ideii de echipă,

el nici nu şi-ar putea imagina

viaţa în afara societăţii.

Este un semn al oamenilor

prietenoşi şi al spiritelor democratice.

DEVIZA: Vărsătorii sunt cei mai excentrici dintre reprezentanţii tuturor zodiilor. Se evidenţiază oriunde prin caracterul original, pasiunile lor, chiar şi prin felul cum se îmbracă. Nu le place rutina şi stagnarea. Schimbarea este cuvântul lor de ordine şi odată cu schimbările pe care le fac ei înşişi încearcă să schimbe şi lumea în care trăiesc. Ei încearcă mereu să-şi realizeze aspiraţiile creatoare şi este imposibil să-i opreşti.

CARACTER: Mintea ascuţită şi intuitivă, gândirea originală şi orientată permanent spre viitor fac din Vărsători inventatori de succes. Uranus îi îndeamnă pe cei pe care îi guvernează la tenacitate şi viaţă activă, iar Saturn obişnuieşte să le trezească periodic amintiri triste. De aceea caracterul Vărsătorului este destul de contradictoriu, adesea chiar excentric. Când nu face nimic săptămâni întregi, când munceşte zi şi noptea fără odihnă, când este emoţionat şi afectuos, când te sperie de-a dreptul prin răceala şi detaşarea lui. Dar nu joacă teatru, aşa este el. Vărsătorii ţin mult la libertate şi independenţă între parteneri. Din această cauză ei se tem uneori instinctiv să facă rădăcini, în ceea ce priveşte viaţa lor sentimentală. Dar atunci când vine vorba de prieteni, lucrurile se schimbă radical – pentru că de ei este înconjurat Vărsătorul din copilărie şi până la bătrâneţe. El preţuieşte prietenia mai mult decât orice, este dispus să se sacrifice pentru binele comun şi nu are deloc tendinţa să-şi scoată în evidenţă meritele. Este ingenious, ajută pe loc pe oricine fără să ezite, atrăgând admiraţia celor din jur. Îi place să facă din orice zi o sărbătoare – aşa se explică de ce Vărsătorul ajunge un star incontestabil al anturajului său.

FEMEIA DIN VĂRSĂTOR: Pentru femeia din această zodie libertatea este esenţială şi începe să şi-o revendice încă din copilărie. Va încerca să adune în jurul ei numai oameni devotaţi, va face în aşa fel ca între prietenii ei să nu izbucnească certuri, iar dacă ele apar totuşi, va şti să găsească metode ca să îi împace. Dacă s-a îndrăgostit, ea nu va sta deoparte, aşteptând ca cel la care visează să observe. Ea e capabilă să construiască cele mai ingenioase tactici pentru a-l cuceri. Totul îi reuşeşte atât de simplu şi de natural, încât iubitul ei va fi ferm convins că el este cel care a observant-o primul. Ea caută un partener care să-i ţină trează fantezia, dorinţa permanentă de a face schimb de idei, iar el trebuie să ţină cont de lucru acesta dacă vrea să o aibe alături. Căci dacă îi va servi banalităţi visătoarei sale, o va dezamăgi cu siguranţă.

BĂRBATUL DIN VĂRSĂTOR: Aleasa lui trebuie să fie pregătită: el îşi va apăra cu înverşunare libertatea. Femeia ideală pentru el este aceea care îi poate fi şi prietenă, şi care e independentă ca el. Ea nu trebuie să fie obsedată de dragoste, dar trebuie să împărtăşească interesele lui, să fie imprevizibilă şi abilă în relaţiile interumane. Şi mai ales trebuie să ştie să-l intrige, să-i ţină treză atenţia. În caz contrar, el va deveni o pradă uşoară pentru prima femeie cu un aer cât de cât misterios, care se va întâmpla să îi apără în preajmă.

ÎN PERIOADA URMĂTOARE:

Sănătate. La începutul anului, mai ales în luna martie, este foarte important să vă ocupaţi de organismul dumneavoastră, să vă consolidaţi nivelul energetic, să vă hrăniţi sănătos şi să luaţi suplimentele alimentare potrivite.

Relaţii. În prima jumătate a anului, în Casa relaţiilor romantice se va afla Jupiter, care vă aduce multe cunoştinţe noi, dar şi Lilith, care vă poate bulversa. Vă puteţi îndrăgosti în această perioadă, dar încercaţi să vă păstraţi mintea limpede, altfel riscaţi să vă alegeţi cu o dependenţă emoţională.

Carieră. Începe un an decisiv în ceea ce priveşte cariera, dezvoltarea profesională, de aceea canalizaţi-vă forţele în în direcţia pefecţionării profesionale, ca să puteţi profita de toate oportunităţile ce se vor ivi.

Semn – de Aer

Planete guvernatoare – Uranus şi Saturn

Calităţi – independenţă, amabilitate, nonconformism, creativitate, originalitate, spirit de sacrificiu

Defecte – autoritarism, lipsă de disciplină, de voinţă şi de tact

Se înţelege bine cu – Balanţa, Săgetătorul, Gemenii

Nu se înţelege cu – Taurul, Scorpionul, Capricornul

Cheia succesului – stilul energetic

Pietre – granat, zirconiu, ametist

Culori – lila, albastru-verzui, ultramarin, violet

Plante – orhidee, violete, liliac

Zile norocoase – miercuri şi sâmbătă

Atuul astral – generozitatea

Vărsătorului îi plac – tehnologiile noi, mâncarea exotică şi condimentată, confortul, muzica clasică

Vărsătorului nu îi place – să se supună unor reguli stricte, să explice lucruri evidente, să fie disciplinat

Punctul vulnerabil – inconsecvenţa

Talisman – cheia

Profesii – psiholog, pilot, muzician

Metalul protector – titanul

Cuvântul cheie - cunoaştere

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢA

DE LA ŢARĂ

de Vasile Larco - Iaşi

Primăvara în sat

Când sunt miori şi fluturi iară,
Când păsările cântă-n cor,
Exclami: "Ce bine e la ţară!"
... E bine ca vizitator.

Reîntoarcerea la ţară

Cu grabă, inima focoasă
Trezeşte vechea lor simţire,
Când se întorc în grabă-acasă
Să-şi treacă-n cont... o moştenire

___________xxXxx____________

CÂTEVA PLACHETE ŞI

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Carol I - Rege al României * 1866 - 1914

Alexandria - 2012

Castelul Peleş

Secţia numismatică Alexandria

Această plachetă este opera gravorului C.Dumitrescu.

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Castelul s-a construit pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871. Realizatorii importantei construcţii sunt arhitecţii: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena şi Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie. Statutul juridic al clădirii se prezintă astfel: fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit. În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedenţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte de Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

În colţul din stânga sus este aplicată monograma primului rege al României, Carol I. Mai jos vezi toate monogramele regale ale României.

Monogramele regilor României

De la stânga la dreapta:

Carol I, Ferdinand I, Carol II, Mihai I

Aceste monograme sunt aplicate pe

medalii, plachete sau acte oficiale

emise de către Casa regală a României.

20 de ani în slujba apărării patriei

XX - 1988 - C.I.T.A.

Federaţia română de atletism

Concursul republican de primăvară - juniori I

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la baza principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Campionatele internaţionale ale României

(medalie sportivă din natletism)

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana Infinitului” este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial,căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan,proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas, execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.

Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m

Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.

"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:

Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm;
15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg.

Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar.

În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

_____________ooOoo______________