marți, 15 ianuarie 2013

MONEDE EURO COMEMORATIVE MONACO ŞI SLOVACIA


Această monedă Monaco a fost emisă într-un tiraj de 20001 exemplare, în luna iulie 2007, pentru a comemora 25 de ani de la moartea Prinţesei Grace. Moneda prezintă chipul prinţesei şi este opera gravorului R.B.Baron. 
Grace Patricia Kelly, iar după căsătorie Prințesa Grace de Monaco (născută 1929 şi decedată 1982 în urma unui groaznic accident de maşină) a fost o actriţă americană de film. După căsătoria sa cu Rainier al III-lea de Monaco, suveranul principatului monegasc, a renunțat la actorie, dedicându-se noului său rol în cadrul familiei princiare. Este mama actualului suveran al principatului, Albert al II-lea.

Această monedă Monaco a fost emisă într-un tiraj de 148000 de exemplare, la data de 2 iulie 2011, pentru a comemora nunta Prinţului Albert al II-lea cu Charlene. Moneda prezintă chipul celor doi însurăţei. 
Charlene, Printesa de Monaco (născută Charlene Wittstock Lynette în anul 1978), este soția lui Prinţului de Monaco, Albert al II-lea şi fostă înnotătoare de performanţă. 
Albert al II-lea , nume complet Albert Alexandre Louis Pierre Grimaldi, nascut în anul 1958 este suveranul Principatului Monaco și șef al Casei Princiare de Grimaldi, începând cu data de 6 aprilie 2005.

Această monedă Slovacia a fost emisă în luna noiembrie 2009 într-un tiraj de 1 milion de exemplare pentru a comemora a 20-a aniversare a datei de 17 noiembrie 1989 (Ziua luptei pentru libertate şi democraţie). Moneda prezintă un clopot stilizat, a cărui limbă a fost înlocuită cu nişte chei. Acesta readuce în memorie demonstraţia din data de 17 noiembrie 1989, când protestatarii şi-au agitat cheile pentru a simboliza deschiderea porţilor, eveniment care a marcat începutul „Revoluţiei de catifea” în Cehoslovacia de atunci. Revoluția de catifea a fost mișcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii și a revenit la democrație. Curentele deschise și liberale provenite dinspre Uniunea Sovietică, începând cu 1985, s-au concretizat în începerea reformelor politice în țările satelite ale acesteia. În cazul Cehoslovaciei, anul 1977 a rămas în istorie, an în care, în spiritul Primăverii de la Praga, un grup de intelectuali a publicat un manifest numit " Scrisoarea 77", în care își exprimau dezacordul cu regimul instituit.
În 1989, momentul schimbărilor în Europa de est, locuitorii Cehoslovaciei știau despre căderea imperiului sovietic și prăbușirea regimurilor totalitare în țările învecinate de la radio Europa Liberă. La 17 noiembrie, la Praga, poliția a atacat mii de studenți care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstrațiilor. După greva generală din 27 noimbrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea. Evoluția politică a clătinat federația în anii 1991 și 1992. După o puternică mișcare naționalistă secesionistă în 1993, a urmat ruperea Cehoslovaciei şi apariţia a două noi state: Cehia şi Slovacia.  

Această monedă Slovacia a fost emisă în anul 2011 într-un tiraj de 1 milion de exemplare pentru a comemora a 20-a aniversare a formării Grupului de la Vişegrad. Moneda prezintă conturul a patru state din Europa Centrală – Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia –, peste care este suprapusă litera compusă „V”, desemnând Grupul de la Vişegrad, o alianţă regională cunoscută, de asemenea, sub numele de „Vişegrad 4” sau „V4”. Aceasta a fost înfiinţată în urma unei reuniuni la nivel înalt a şefilor de stat sau de guvern ai Cehoslovaciei, Ungariei şi Poloniei, care a avut loc în oraşul Vişegrad din Ungaria la 15 februarie 1991, obiectivul său principal fiind cooperarea în domenii de interes comun în cadrul procesului de integrare europeană. România a ratat aderarea la acest grup, datorită evenimentelor din anul 1990 (mineriadele şi conflictul de la Târgu Mureş), refuzul fiind comunicat direct lui Ion Iliescu. Acordul de constituire al Grupului de la Vişegrad a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din anul 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al regatului Ungar.

***

DOUĂ EPIGRAME 
DIN VIAŢĂ
de Vasile Larco - Iaşi


_____________________xxXxx____________________

CÂTEVA 
MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA

Mircea cel Bătrân * 1386 - 1418
Domn al Ţării Româneşti
Mircea cel Bătrân (născut în anul 1355 şi decedat la data de 31 ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1935, şi încă odată între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418, a fost un domnitor al Ţării Româneşti. El a fost fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn....”. În istoriografia română apare şi sub numele Mircea cel Mare.

Brăila - Jubileu - 625 


Brăila este un oraş în sud-estul României, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Este situat pe malul stâng al Dunării, la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri de Galaţi. La ultimul recensământ se pare că avea aproximativ 176000 locuitori. Brăila apare cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar şi pe câteva hărţi catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 şi Angelino Dulcert, 1339). Oraşul este meţionat ca Brayla în anul 1368 într-un privilegiu de transport şi comerţ acordat neguţătorilor braşoveni. Oraşul a fost ocupat de turci între anii 1538 - 1540, fiind raia su kaza de la 1554 până la sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o menţiune a Cancelariei Voievodului "Ttibor din Transilvania". Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când devine un important port de intrare-ieşire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici şi medii. Sus am postat stemele comunistă şi actuală ale municipiului Brăila, precum şi două obiective arhitectonice specifice oraşului; turnul cu ceas din parcul central şi clădirea palatului administrativ de pe faleza dunăreană.   

F.R.S. - Federaţia română de scrabble 
(medalie sportivă)
Federaţia Română de Scrabble - Bucuresti, Romania
Federaţia română de scrabble este o federaţie sportivă de drept privat şi de interes public care se ocupă de organizarea şi promovarea acestei discipline sportive în ţara noastră. Deasupra am postat logo-ul federaţiei române de scrabble.

F.R.B - Federaţia română de badminton
Campionatele balcanice juniori ediţia I
România * 17 - 19 aprilie 1992
(medalie sportivă)
Federaţia română de badminton este o federaţie sportivă de drept privat şi de interes public care se ocupă de organizarea şi promovarea acestei discipline sportive în ţara noastră. Deasupra am postat logo-ul federaţiei române de badminton.

____________ooOoo____________

Maravilla - micronaţiune virtuală - 100 ouro grao 1977

Câteva ornamente decorative marginale
de pe acţiuni bulgăreşti  

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 15.01.2013

Niciun comentariu: