Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII

SARAWAK

SARDINIA

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

Epifanie Norocel (1932 - 2013), arhiepiscop orthodox al Buzăului şi Vrancei

"Cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit în viaţa pământească şi, la rândul meu, îi iert pe toţi. Plec din această lume cu regretul că nu m-am străduit mai mult să-mi îndeplinesc datoriile faţă de Biserică şi Neam. Nu-mi este de mare folos să mă plângeţi ci să vă rugaţi pentru iertarea păcatelor mele. Rămâneţi în grija şi dragostea lui Dumnezeu!”

Mark Twain, nume real Samuel Langhorne Clemens (1835 – 1910), scriitor american

"Peste 20 de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

William Shakespeare (1564 - 1616), poet şi dramaturg englez

“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii sunt actori.”

_______________xxXxx______________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Petru Muşat * 1875 - 1991

600 - Suceava - 600

Cetatea de scaun Suceava * 1388 - 1988

Petru I, numit și Petru Mușat de unii istorici, a fost domnitor al Moldovei între 1375 și 1391. A fost, după ultimele cercetări, fiul unui anume Ștefan, acesta la rândul său, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. Se căsătorește cu sora regelui Vladislav Jagello, împrumutându-l pe acesta cu 3000 ruble de argint (1388), pentru care i s-a amanetat Pocuţia, o provincie de 8000 de km pătrați. Până la urmă, suma nu a fost returnată niciodată în întregime. Tot în timpul domniei lui s-au bătut bani moldoveni de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour. Petru I a întins Moldova mult spre sud, și i se atribuie construirea cetății Sucevei, a întemeiat cetatea și mănăstirea Neamțului. Tot el a fixat scaunul Moldovei la Suceava.

Cetatea de Scaun a Sucevei este atestată documenter la 11 februarie 1388, ridicată în vremea domniei lui Petru I (1375 – 1391). Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a intervenit la rândul său în sistemul defensiv al cetăţii prin întărirea cu un zid de apărarea a primei intrări situată pe latura sudică a fortului. Aceasta a suferit modificări odată cu preluarea conducerii Moldovei de către eroul legendar Ştefan cel Mare (1457 – 1504), canonizat în anul 1992, conducător dibaci, diplomat desăvârşit şi strateg militar, calităţi recunoscute de însăşi contemporanii săi. În încercarea de a pătrunde în cetate vom întâlni patru elemente defensive: şanţ de apărare, pod de acces, zid de apărare în exterior şi capcana căreia istoricii i-au dat numele de „cursa de şoareci”.

Nicolae Tonitza

100 de ani de la naştere * 1886 - 1986

Expoziţia filatelică omagială - Bârlad

Această medalie are diametrul de 50 mm.

Nicolae Tonitza s-a născut la data de 13 aprilie 1886 la Bârlad, fiind primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai. Frecventează şcoala primară de băieţi nr.2 şi urmează Gimnaziul real "Manolache K. Epureanu" din Bârlad. În 1902 se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi dar fara sa absolve. În anul 1904 împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din satul Grozeşti. În 1908 pleacă în Germania, la Munchen, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste (Academia regală bavareză de arte frumoase). Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica şi articolul "Importanţa criticii de artă" la revista Arta română din Iaşi. Din anul 1909 stă doi ani la Paris unde frecventează atelierul lui Pierre Laprade şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist şi prospeţimea senzaţiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. În anul 1911 se reîntoarce în ţară, mai întâi la Bârlad şi mai târziu la Iaşi (unde predă un timp ca suplinitor de desen la Liceul militar). Participă la expoziția "Tinerimii artistice". În 1912 termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de "pictor bisericesc". Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni, Văleni şi altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu şi va avea doi copii, Catrina şi Petru. Din cauze economice renunţă la pictură câţiva ani şi lucrează ca redactor la ziarul Iaşul. În 1916 expune la Bucureşti 94 de picturi şi desene, împreună cu amicul său Ştefan Dumitrescu. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. După război se stabileşte la Bucureşti unde - alături de participările la expoziţii şi ilustrări de cărţi - colaborează la publicaţii de orientare socialistă cu desene şi cronici artistice. În anul 1925 se retrage din asociaţia "Arta Română" şi - împreună cu Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dumitrescu, întemeiază "Grupul celor patru", expunând mult timp împreună. În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaşi, iar în 1937 devine rector al Academiei În 1939 se îmbolnăveşte grav şi la 26 februarie 1940 se stinge din viaţă. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul Oficial" şi la expoziţia din cadrul "Lunii Bucureştilor". Poza aplicată reprezintă un autoportret Tonitza