Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

DIN PROFUNZIMEA

GÂNDIRII PESEDISTE

LIA OLGUȚA VASILESCU

“Eu am spus de când

am intrat în P.S.D.

că mi se pare prea multă

democrație în acest partid.“

ION ILIESCU

“Libertatea de exprimare

o face fiecare

pe barba proprie.“

MARIAN OPRIȘAN

“Cum să fiu comunist, când eu,

în frunte cu domnul Iliescu,

m-am dus la București să dau

la o parte acest sistem?“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM APARȚINÂND

LUI CONSTANTIN TUDORACHE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

România - membru NATO

Bruxelles 2 aprilie 2004 * 1990 - 1994 - 2004

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2004 la Monetăria Statului din București și are următoarele caracteristici: material compoziție - argint cu titlul de 80%, calitatea - proof, greutatea - 27 grame, forma - rotundă, diametrul - 35 milimetri, cant - neted, tiraj - 500 exemplare, gravor - Vasile Gabor, designer - Ștefan Ursachi. Aversul medaliei conține stema României, Arcul de Triumf din București suprapus peste harta României și inscripțiile: "ROMÂNIA MEMBRU NATO" , "BRUXELLES 2 APRILIE 2004". În partea de jos sunt gravați anii relevanți "1990 - 1994 - 2004" care marchează evoluția relațiilor dintre România și NATO. Reversul redă sigla NATO susținută în partea inferioară de două ramuri de măslin și anii relevanți "1949 - 1952 - 1955 - 1982 - 1999 - 2004". Cerc format din 26 de stele reprezentând numărul total de țări membre NATO. Inscripțiile aniversare "NATO 55 YEARS - EURO ATLANTIC TRADITIONS" și "OTAN 55 ANNES - TRADITIONS EUROATLANTIQUES" sunt gravate pe circumferința medaliei. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (sau Alianța Atlantică; în engleză North Atlantic Treaty Organization, acronim NATO; în franceză Organisation du traité de l'Atlantique nord, acronim OTAN) este o alianță militară interguvernamentală formată din 32 de state membre – 30 europene și 2 nord-americane, fondat la 4 aprilie 1949 la Washington, inițial din 12 membri. NATO este un sistem de securitate colectivă: statele sale membre independente sunt de acord să se apere reciproc împotriva atacurilor din partea terților. Sediul general se află la Bruxelles în Belgia iar Sediul central al Forțelor Aliate din se află în apropiere de Mons, în Belgia. Forțele combinate ale tuturor membrilor NATO includ aproximativ 3,5 milioane de soldați și personal. Toate statele membre acoperă împreună o suprafață de 25,07 milioane kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 973 de milioane de oameni. Cheltuielile lor militare combinate, începând cu 2022, au constituit aproximativ 55% din totalul nominal global. Limbile oficiale ale organizației sunt engleza și franceza iar bugetul anului 2023 s-a ridicat la nivelul a 1264 trilioane dolari SUA. Scopurile NATO sunt:

asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU
promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică
prevenirea războaielor

Sarcinile fundamentale ale NATO sunt:

securitatea
consultarea
descurajarea conflictelor
apărarea
managementul situațiilor de criză
parteneriatul

Astăzi fac parte din NATO 32 de state. România a solicitat formal aderarea la NATO în 1993. Un an mai târziu, România a fost primul stat care răspunde invitației lansate de NATO de a participa la Parteneriatul pentru Pace, program destinat cooperării euro-atlantice în materie de securitate, cu rol major în procesul de includere a noi membri în NATO. La Summitul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state să înceapă convorbirile de aderare la Alianța Nord-Atlantică. La 29 martie 2004, România a devenit membru NATO.
La data de 17 iulie 2019 Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO. În timp obiectivul fundamental al alianței s-a schimbat fundamental. De la apărarea Europei occidentale de amenințarea sovietică s-a trecut la apărarea întregului continent european de terorismul internațional și rețelele criminale.
Structura de comandă NATO a fost modificată pentru a asigura o structura de comandă mai suplă și eficientă care să fie ușor dislocată. Structura NATO este următoarea:

Cartierul General al NATO se află la Bruxelles – Belgia
Consiliul NATO sau Consiliul Atlanticului de Nord (CAN/NAC) este instanța superioară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta se poate întruni la nivelul Reprezentanților Permanenți sau poate fi constituit din Miniștrii de Stat, ai Apărării ori din Primii-miniștri ai statelor membre.
Adunarea Parlamentară a NATO - organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naționale ale statelor membre, numărul reprezentanților naționali fiind proporțional cu numărul populației statelor membre și reprezintă distribuția politică a parlamentelor naționale.

Cooperarea dintre NATO și Uniunea Europei Occidentale (UEO) a fost esențială pentru revitalizarea acesteia. În 1992, s-au început reuniunile oficiale ale Consiliului UEO și Consiliului Nord-Atlantic, iar membrii NATO și UEO au început să participe la întâlnirile celuilalt. În 1994, Summitul NATO de la Bruxelles a introdus conceptul de Identitate Europeană pentru Securitate și Apărare (ESDI), iar în 1996 s-a sprijinit crearea unor forțe militare eficiente, capabile să acționeze sub comanda UEO, cu sprijinul NATO. În 2000, NATO și UEO au realizat exerciții comune de gestionare a crizelor pentru a testa capacitatea de cooperare în situații de urgență. Pe parcursul acestei perioade, NATO a asigurat accesul UEO la resursele și capacitățile sale militare, oferind suport în caz de crize. În 1999, Uniunea Europeană a adoptat un „Obiectiv global” de dezvoltare a capacităților militare pentru gestionarea crizelor. Aceasta presupunea ca UE să poată desfășura forțe de până la 60.000 de soldați pentru a interveni în crize internaționale, fără ca NATO să fie angajat direct.

Arcul de Triumf este un monument istoric bucureștean, din sectorul 1, ce comemorează participarea României în primul război mondial și este situat la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele: Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu. Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf din Paris. Forma sa este aceea a unui paralelipiped, având o temelie de 25 × 11,5 m și o înălțime de 27 m. Monumentul are o înălțime de 11 m, o lățime de 9,5 m și o boltă. Stâlpii, pe care se sprijină monumentul au scări interioare, care duc spre terasa acestuia. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate. După venirea la putere a comuniștilor în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria. Pe Arcul de Triumf pot fi observate câteva elemente arhitecturale cu semnificație istorică, dar și câteva inscripții sugestive cu semnificație istorică. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse; fotografii) și pot urca pe terasa superioară. În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema TransiLvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Nicu Alifantis- 5 zeci

Nicu Alifantis este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk (voce, chitară și mandolină) și de teatru, care s-a născut la Brăila, în data de 31 mai 1954.

1972 – debut componistic în piesa „Furtuna” de Ostrovski la Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
1973 – debutează scenic la Teatrul brăilean Maria Filloti,
1975 - chiar angajat la același teatru.
1976 – casa Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păuneascu și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”
1977 – scoate discul Folk 1
1978 – scoate discul Folk 2
Între 1973 și 2002 a susținut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj.
În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care fac parte și alți muzicieni.
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.

Câteva realizări discografice:

Cântec de noapte (EP, Electrecord, 1976)
După melci (LP, Electrecord, 1979)
Piața Romană nr. 9 (LP/MC, Electrecord, 1988)
Risipitorul de iubire (LP/MC, Electrecord, 1990)
Decembre (single, Toji Productions, 1992)
Voiaj (CD/MC, Intercont Music, 1995
Nichita (CD/MC, Nemira, 1996; reeditat pe CD în 2011 și 2015)
Cadavrul viu (CD, Toji Productions, 2001)
Neuitate femei (CD/MC, Nemira, 2002;
Șah-mat (CD/MC, Nova Music Entertainment, 2004
Simphonicu (2xCD/DVD, Fundația Nicu Alifantis & Nova Music Entertainment, 2005)
Astă seară stau acasă (CD, Fundația Nicu Alifantis & TVR Media
Cântece de șemineu (CD/LP, Fundația Nicu Alifantis, 2010)
Cântece de iarnă (CD, e-media & Click! pentru femei, 2014)
Madame Mon Amour (Cântece de iubire) (CD, Alifantis Music & e-media, 2016)
Scrisori nedesfăcute (CD, Nemira & Alifantis Music, 2016) (audiobook în lectura autorului)
Țara de unde vin... (CD, Alifantis Music & e-media, 2018) (album realizat cu formația Zan)

Câteva roluri jucate în piese de teatru:

Alter Ego (în „Philadelphia ești a mea”, 1972)
Acordeonistul (în „Furtuna”, 1972)
Trubadurul (în „Swanewit”, 1973)
Baladistul (în „Întîlnirea mea cu Micul Prinț”, 1973)
Comentatorul (în „O șansă pentru fiecare”, 1973)
Toboșarul (în „Copiii lui Kenedy”, 1979)
Baladistul (în „Șoareci de apă”)

A jucat în filmele: Bietul Ioanide (1980) și O zi la București (1987). Enumăr și câteva volume scrise de el:

Scrisori nedesfăcute... 1997
Dicționarul lui Alifantis 2014
Face Carte 2016
45 poeme la întâmplare 2018
Între ieri și mâine 2020

Este un artist plurivalent îndrăgit și multi recompensat:

Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991)
Premiul pentru muzica de scenă (1991)
Premiul pentru muzică de teatru Constanța (1995)
Premiul pentru muzica de scenă (2002)
Cetățean de onoare al municipiului Brăila (2017)

Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria B – Muzică - pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”- 10 decembrie 2004 – președinte Ion Iliescu.

Set 2 insigne - Federația română de handbal

Federația Română de Handbal (F.R.H.) este forul ce organizează și conduce handbalul românesc. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român și Federațiilor europene și mondiale de handbal. La nivel național FRH este organizatoarea următoarelor competiții (băieți și fete): Liga Națională, Divizia A, Cupa României și Supercupa României.

Handbalul este un sport de echipă (pentru băieți dar și pentru fete) care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin - în februarie 1920). Acest sport se practică în aer liber dar și în sală. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6-4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Bijuterie masonică - Nivelă

Piesa de mai sus este o Bijuterie Masonică Nivelă. Ea este simbolul gradului II și al Primului supraveghetor al Lojii. Piesa este confecționată din bronz aurit și are dimensiunile 2 x 2,5 milimetri fiind compusă dintr-un echer bandă – triunghi metalic isoscel, prevăzut pe mijlocul laturii inferioare cu o crestătură și un pendul subțire și mobil din metal. Ea poate fi admirată în colecția Muzeului de Istorie din Sibiu – Muzeul Național Brukenthal. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudo religie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insignă - F.R.C. (Federația română de călărie)

Federația Ecvestră Română (F.E.R.) este organismul de conducere a echitației (călăriei) din România. Înființată în anul 1930, este membră a Comitetului Olimpic Român (C.O.S.R.) și Federației Ecveste Naționale (F.E.N). Primele date oficiale despre competițiile de cai, în special alergările de cai, apar pe teritoriul României, în Moldova, în anul 1851. În acești ani se începe reglementare acestei activități având interes strategic militar și îmbunătățirea raselor de cai, necesare în contextul luptelor pe care Țările Române le duceau în acea perioadă. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a încurajat strategia de modernizare a armatei române, împreună cu Generalul Ioan Emanoil Florescu, care în 1871 a înființat și a condus Societatea Equestră Română. Acest fenomen beneficiază și de sprijinul regelui Carol I, lucru ce va aduce ameliorarea raselor de cai din România, și la înființarea multor școli militare de cavalerie cu accent per dresaj, sărituri, viteză, și îndemânare. Apar primele hipodromuri la București și în orașele din provincie unde se pune accentul pe activitatea de galop sau trap, pe probele de alergări steeple chase și cu obstacole. Apar așadar societăți ecvestre, majoritatea militare, ce participă la competiții pe plan național și internațional, cu timpul depășind nevoia de pregătire militară, orientându-se specific spre sfera sportului de performanță. În 1930 România participă la Congresul Federației Ecvestre Internaționale, iar în acest context se naște, pe data de 12 decembrie, Federația Equestră Română. După o pauză a activităților în urma celui de-al doilea război mondial, federația se renaște pe data de 2 iulie 1947 sub numele de Federația Ecvestră Română.

Echitația este, în sensul larg, sportul călăriei. În sensul restrâns al termenului, echitația reprezintă modul în care se călărește corect un cal de călărie. Echitația este prezentă în toate formele tradiționale de călărie precum stilul și echipamentul englezesc tradițional, prin stilul și echipamentul clasic spaniol, prin stilul și echipamentul arab de călărie și să nu uităm de stilul și echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western. Echitația se definește prin modul corect în care călărețulse prezintă călare pe un cal și capacitatea sa de a își controla și prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calări și controla calul este universal valabil pentru toate stilurile deși în funcție de echipamentul folosit pot apărea mici variații. Echitația este cel mai bine evidențiată de către stilul și echipamentul de tip englezesc, probabil cel mai sportiv model de echipament de călărie existent, motiv pentru care a fost preluat și folosit pentru sportul ecvestru modern de performanta, impunându-se la nivel mondial. Din sportul tradițional englezesc de societate (hunting) rezervat doar aristocrației a evoluat în timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic și sărituri peste obstacole. Echitația ca definiție mai larga poate fi întâlnită în toate activitățile de călărie a cailor însa ea poate să fie menționată doar atunci când activitatea respectiva respecta însăși normele care o definesc : călărețul va avea o poziție corecta șaua de călărie iar calul va fi prezentat și controlat în mod corespunzător stilului, în conformitate cu activitatea propusa. În mod popular echitația este definiția pentru călăritul corect al unui cal. Aceasta se face astfel: așezat în șaua de călărie, cu picioarele corect așezate de o parte și de alta a șeii de călărie, cu genunchii ușor flexați și bine fixați de pulpanele șeii de călărie, cu pingeaua tălpilor bine fixata în scări și călcâiele ușor coborâte, ținând dârlogii corect în mâini pentru a avea un contact ușor cu gura calului, spatele drept, bazinul ușor spre înainte, pieptul scos, privirea spre înainte, atent la mediul înconjurător, dar sensibil la potențialul și resursele calului.

Insigna - A.S. ?

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească sau științifică din medicină.
Medicina (din limba latina: ars medicina medicina = arta de a vindeca) este știința și practica stabilirii diagnosticului, prognosticului, tratamentului și prevenirii bolilor. Medicina operează cu concepte mai noi sau mai vechi din majoritatea științelor, de la anatomia fundamentală, până la modele matematice complexe și chiar noțiuni împrumutate din câmpul filozofiei și artei. Medicina studiază cauzele (etilogia), manifestările clinice și efectele asupra organelor (patologia clinică), recunoașterea (diagnosticul), tratamentul (terapia) și prevenirea (profilaxia) bolilor care afectează corpul omenesc.

___________ooOoo____________

O MARCĂ POȘTALĂ

DOCUMENT ISTORIC