Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Statele europene neincluse în spațiului liber al circulației monedei unice europene – euro, desfășoară pregătiri intense în vederea aderării la moneda europeană.

Măsurile ce se iau pot fi grupate în următoarele mari categorii:

pregătirea logisticii în vederea realizării propriu zise a acestor monede
pregătirea cadrului legislativ de adoptare a monedei unice
consultarea populației privind stabilirea simbolurilor aplicate pe aceste monede
pregătire economiei naționale și a populației pentru trecerea la adoptarea monedei unice europene

După cum anunță oficiali europeni dar și de la Banca Națională a României pregătirea logistică și pregătirea cadrului legislativ sunt în faza de finalizare.

Încă se poartă ample discuții, se fac sondaje pentru găsirea celor mai reprezentative simboluri care să fie aplicate pe monede, dar cel mai rău stăm la pregătirea economiei naționale și a populației pentru impactul trecerii la monedă unică. Deja Banca Națională a României a realizat câteva modele din care am prezentat mai sus două exemplare.
2. O rară monedă transilvăneană de 10 ducați, emisă la Sibiu la începutul secolului al XVII-lea, a devenit atracția principală a celei de-a doua licitații „Traveller Collection”, desfășurată pe 6 noiembrie la Hotel Bar au Lac din Zürich.

Piesa, aproape imposibil de găsit pe piața numismatică și nevândută de mai bine de opt decenii, a depășit toate așteptările. Estimarea oficială pornea de la 150.000 franci elvețieni (162.600 euro) , însă competiția acerbă dintre colecționari a împins rapid prețul în sus. Moneda a fost adjudecată în final pentru 490.000 franci elvețieni – echivalentul a aproximativ 526.000 de euro, după ce licitația a pornit de la 400.000 CHF. Valoarea obținută este de peste trei ori mai mare decât evaluarea inițială. Moneda este considerată una dintre cele mai importante rarități ale numismaticii transilvănene, moneda datează din 1605, o perioadă marcată de tensiuni politice și război civil în Principatul Transilvaniei. Starea excepțională de conservare și raritatea exemplară au transformat-o într-un obiect extrem de disputat de colecționarii internaționali.
3. După primul război mondial economia germana este in colaps din toate punctele de vedere, inclusiv al disponibilității mijloacelor de plata. Pentru a face fata situației, fostele state germane si orașele state emit monede si bancnote locale, acceptate zonal, ceea ce le include in numismatica, chiar daca celebrele cataloage internaționale nu le clasifica in acest sens. De altfel Germania nu este singurul caz in care sunt emise "ersatzgeld", bani de necesitate, cunoscuți mai degrabă ca notgeld. Franța, Austria, Spania sunt alte câteva exemple, dar sa nu uitam de Regatul Unit si coloniile acestuia, in care monede emise privat suplineau insuficienta monetara a statului, diverse "tokenuri" fiind emise de-a lungul istoriei. Cum metalul devenise un bun prețios după război, in Germania au fost emise monede de necesitate din diverse aliaje metalice slabe (frecvent zinc si fier) si din alte materiale, printre cele mai cunoscute notgeld-uri non-metalice fiind cele din ceramica.

In poză este o moneda de necesitate din Saxonia, 20 pfennig 1921. Emisa intr-un singur an, moneda este anulata relativ repede, notgeldurile ceramice fiind interzise in 1922, într-o încercare de revenire la moneda unica națională. Tentativa nereușită, urmata de o hiperinflație in care o pâine isi creste prețul de la 163 la 201 miliarde de mărci in decurs de un an (nov. 1922 - 1923). Ca majoritatea monedelor ceramice este turnata (nu putem vorbi de batere) la fabrica de porțelan din Meissen, recognoscibila dupa simbolul de pe avers, cele doua săbii curbe încrucișate, sub secera si spicele de grâu încrucișate, cu anul deasupra. Reversul include valoarea si numele landului, iar forma ușor lenticulara si marginea îngroșată reprezintă o încercare de a creste rezistenta monedei, principala problema a monedelor ceramice fiind fragilitatea. Moneda are aproape 2 cm diametru si aproape 3 mm grosime, dar cântărește doar 1,5 g datorita materialului non-metalic, si a fost emisa in 641.000 exemplare. Aparent, un colecționar pasionat de notgelduri a reușit sa numere peste 13.000 tipuri diferite de monede de acest tip, din peste 1700 state, teritorii sau orașe, dar din păcate informațiile furnizate de cataloage alcătuite de exerți despre monedele de necesitate sunt inca destul de inconsistente. Sursa; NET – Atlasul bancnotelor – Bogdan Jovi 2021
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 12 aprilie 2008 prin care se popularizează Farul Punta s’Arenella.

Farul Punta s'Arenella s-a construit pe locul unui vechi turn de veghe. În Evul Mediu și în perioada modernă timpurie, coasta catalană era vulnerabilă la atacurile sarazinilor și piraților, ceea ce a dus la construirea unei vaste rețele de turnuri de veghe, forturi și poteci de coastă menite să-i asigure apărarea. Farul este situat exact de-a lungul acestei poteci de coastă, între portul La Selva și Llançà. Lipsa de apărare a portului La Selva la sfârșitul secolului al XIV-lea este documentată în „petiția pe care locuitorii din La Selva,[numele anterior al Portului de la Selva, au dat-o și prezentat-o călugărului Bertran, starețul mănăstirii Sant Pere de Rodes, declarând că, în trecut, au fost jefuiți și distruși de sarazini, dușmani ai Crucii, și că exista un pericol iminent de alte daune ireparabile dacă acești dușmani rămâneau acolo, și, din moment ce nu exista nicio forță sau apărare în locul respectiv pentru ca oamenii să se apere și să contracareze inamicul, au cerut permisiunea de a construi o fortăreață în biserică pentru a se apăra împotriva dușmanilor lor, la 11 martie 1397.” Prin urmare, biserica San Sebastián, din afara orașului, a fost fortificată. Departe de pericolele pirateriei, în 1891, Societatea de Salvare a Naufragiilor din Girona a solicitat construirea unui far. Dar abia prin Planul de Reformă a Iluminatului din 1902 s-a aprobat oportunitatea acestuia. Inițial, ideea era ca acesta să fie ridicat în Lloia, dar locația unde se află astăzi a fost considerată mai potrivită, oferind un câmp vizual mai larg, deși este puternic expus vântului de tramontana. În cele din urmă, în 1913, la douăzeci și doi de ani după ce necesitatea sa a fost justificată, a fost inaugurat, aprinzând lumină albă la fiecare cinci secunde, iar luminile portului Port de la Selva depindeau de acesta. În iulie 1937, în mijlocul Războiului Civil Spaniol, două baterii au fost instalate lângă far. Uneori dintr-un motiv, alteori din altul, lumina se defectează adesea. După război, au fost înființate cazărmi militare, care au rămas acolo timp de peste două decenii. În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, minele ridicate au târâte până la baza farului. Majoritatea au fost dezactivate de Marină, dar altele au explodat, zguduind farul. În 1999, postul de paznic al farului a fost eliminat definitiv. Farul Punta s'Arenella a inspirat un poem în proză de J. V. Foix, care și-a petrecut verile în Port de la Selva. „Farul cu o mie de mustăți - nu am știut cine-i era numele - m-a întrebat dacă, pentru o noapte, vrea să se ocupe de lumină. A licitat pentru turn, m-a învățat mecanismul și mi-a dat cadoul. La stâlpul soarelui, l-am instalat și l-am folosit conform prescripției și normei. Deocamdată, am pus accentul pe trecerea fețelor luminoase prin viță de vie - despre care aș spune că sunt verzi de migdie -, prin pinii care se înalță până la fortăreața clarității și a stâncilor. Dar cea mai mare surpriză - minunată, prodigioasă, magică - a fost să mă admir că la izbucnirea farului, la atingere, feța de lulum se proiecta, la fiecare pas, într-o țară nouă, în peisaje neașteptate, în stânci neprevăzute, în contradicții de faulă și rondală. Nu doar miraculos; dar spunem că totuși se proiectau fețele lulumului.” far, regulars i monotons, apareia l'increïble, com si el roc de la torre, dupa, solqués, a rapid no gaire easy de concebre, totes les mars del món i arran de riba. „A fost un moment în care am crezut că llosa și farers castell, era o corabie care mergea în noapte, conform unui proiect matur și germinat”. Lângă farul actual s-a amenajat o spațioasă parcare pentru autoturisme. De reținut că zona limitrofă nu este chiar primitoare iar farul poate fi admirat doar pe dinafară. Farul a fost construit de compania franceză Barbier, Bernard et Turenne, are o fundație pătrată care include clădirea și turnul acoperit de o cupolă. Farul a fost inaugurat pe 16 decembrie 1913 iar ultima renovare a fost efectuată în 1981, lăsând farul în starea sa actuală. Lumina farului clipește la fiecare 5 secunde. Față de nivelul mării înălțimea farului este de 22 de metri. Alte caracteristici ale farului sunt:

vizibilitatea semnalului - 12 mile marine
numărul său național – 31780
numărul său internațional - E-0488
locația sa exactă; 42º 21.1’ N – 03º 11.2’ E

5. Monetăria Statelor Unite ale Americii din Philadelphia a găzduit recent ceremonia baterii ultimei monedei de un cent, omagiind astfel apariția timp de 232 de ani a monedei americane de 1 cent. Autorizată în temeiul Legii Monedelor din 1792, moneda de un cent a fost produsă continuu de la înființarea Monetăriei, evoluând prin multiple modele și compoziții. Cu toate acestea, creșterea costurilor materialelor și a fabricației a făcut ca centul să fie mai scump de produs decât valoarea sa nominală. Conform datelor Monetăriei SUA, costul baterii unui singur cent a crescut de la sub un cent (0,97) în 2005 la 3,69 cenți în 2024. În anul calendaristic 2024, Monetăria SUA a produs aproximativ 3,23 miliarde de penny, reprezentând aproximativ 57,5% din producția totală de monede a anului, de 5,61 miliarde. Până în octombrie anul acesta, producția de penny a ajuns la 1,3 miliarde de monede din aproximativ 4,53 miliarde de monede, fără ca aceasta să fie raportată pentru circulație în august, septembrie sau octombrie. Deși producția pentru circulație s-a încheiat, penny-ul va rămâne mijloc legal de plată. Monetăria estimează că aproximativ 300 de miliarde rămân în mâini publice și pe canalele financiare, menționând că totalul depășește cu mult ceea ce este necesar pentru comerț. Mulți comercianți cu amănuntul rotunjesc deja tranzacțiile în numerar la cea mai apropiată monedă de 5 cenți, un sistem deja adoptat de țări precum Canada, care a eliminat treptat moneda de 5 cenți în 2012. Pentru relevanță redau mai jos datele tehnice ale monedei din anul 1793 și 2025:

anul emiterii – 1793
monetăria - Philadelphia
gravor - Henry Voight
metal compoziție – cupru
tiraj – 63335 bucăți
calitate - UNC
cant – neted
forma - rotundă
diametrul - 27 milimetri
greutatea – 13,48 grame
a circulat până în anul 1859

perioada emiterii – 1981 - 2025
monetăria - Philadelphia
gravor avers - Victor David Brenner
gravori revers - Lyndall Bass și Joseph F. Menna
metal compoziție – zinc placat cu cupru
calitate - UNC
cant – neted
forma - rotundă
diametrul – 19,05 milimetri
grosime – 1,55 milimetri
greutatea – 2,5 grame

6. Începând cu data de 1 ianuarie 2026 Bulgaria a trecut la moneda europeană euro. Este știut că monedele europene euro au aversul comun iar reversul este specific fiecărei țări.

Pe reversul monedei având valorile de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 cenți este reprezentată sculptura Călărețul de la Madara, pe reversul monedei de 1 euro este reprezentat chipul Sfântului Ioan de Rila, iar pe reversul monedei de 2 euro se prezintă chipul Sfântului Paisie de la Hilandar.

Călărețul din Madara este un relief sculptat în Evul Mediu timpuriu într-o stâncă de pe platoul Madara, la est de orașul Șumen, în nord-estul Bulgariei, lângă satul Madara. Monumentul datează din preajma anului 710 e.n. și este înscris în lista patrimoniului mondila UNESCO din anul 1979. Relieful reprezintă un călăreț, la 23 m înălțime, pe o stâncă aproape verticală, de 100 m înălțime. Călărețul, cu fața spre dreapta, aruncă o suliță într-un leu aflat la picioarele calului. În fața lui zboară o acvilă și după el aleargă un câine. Scena reprezintă simbolic o victorie militară. Monumentul a fost realizat în timpul hanului bulgar Tervel și reprezintă probabil chiar pe han și o faptă a bulgarilor, trib turcic nomad de războinici stabilit în Bulgaria de nord-est la sfârșitul secolului al VII-lea și, după ce s-a amestecat cu slavii locali, a dat naștere poporului bulgar. Alte teorii leagă relieful de tracii antici, susținând că el reprezintă un zeu trac. Călărețul din Madara a fost reprezentat pe aversul monedelor bulgărești de mică valoare și este reprezentat și pe valorile mici ale monedei euro bulgărești.

Sfântul Paisie de la Hilandar (n. 1722 – d. cca. 1773) a fost un cleric bulgar și o figură-cheie a Renașterii Naționale Bulgare. El este cunoscut și apreciat în calitate de autor al scrierii Istoria slavo-bulgară, Paisie s-a născut în eparhia de Samokov, probabil în orașul Bansko. S-a stabilit la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos în 1745, unde a fost mai târziu ieromonah și locțiitor de stareț. După ce a strâns materiale timp de doi ani printr-o muncă asiduă și chiar prin vizitarea țărilor populate de germani, el a terminat Istoria slavo-bulgară în 1762 la Mănăstirea Zografu. Cartea sa a fost prima încercare de a scrie o istorie completă a Bulgariei și a încercat să trezească și să întărească conștiința națională bulgară. Cea mai faimoasă parte a întregii cărți o reprezintă ideile și îndemnurile patriotice înflăcărate ale lui Paisie adresate cititorilor:„Luați aminte, voi, cititori și ascultători ai neamului bulgăresc care iubiți și purtați în suflet virtuțile propriului vostru neam și frumusețea pământului natal și care doriți să înțelegeți și să luați cunoștință de neamul vostru bulgăresc, cum a trăit el mai înainte. E necesar și folositor ca voi să știți cât mai multe despre faptele părinților voștri, așa cum știu toate celelalte seminții și popoare despre neamul și limba lor, despre faptul că ele au o istorie, iar orice știutor de carte are un orizont de cunoștințe, relatează și se mândrește cu neamul și limba lui...” Într-un anume fel el se temea ca poporul bulgar să nu fie asimilat cucerit de poporul grec. Vârful Paisiy de pe insula Livingston din arhipelagul South Shetland (Antarctida) este numit după Paisie de la Hilandar. Sfântul a fost reprezentat pe aversul bancnotei bulgare de 2 leva dar este reprezentat și pe moneda bulgară de 2 euro.

Sfântul Ioan de Rila (n. 876 – d. 18 august 946) a fost primul sihastru bulgar, venerat ca sfânt patron al bulgarilor și ca unul din cei mai importanți sfinți ai creștinismului bulgar. El s-a născut în jurul anului 876 d.Hr. în localitatea Skrino, la poalele muntelui Osogovo, în apropierea actualului oraș Dupnița. Inițial a fost păstor, pentru ca la vârsta de 25 de ani să devină preot la mănăstirea Sf. Dimitrie aflată la poalele piscului Ruen. După ce a acceptat viața de călugăr, a părăsit mănăstirea pentru a-și continua traiul în singurătate și rugăciune. Sfântul Ioan de Rila a trăit în izolare în diferite locuri, înainte de a merge în munții Rila. Acolo și-a petrecut restul vieții sale în rugăciune într-o grotă sărăcăcioasă și lipsită de confort. Potrivit legendei, sfântul Ioan de Rila ar fi săvârșit numeroase minuni cu scopul de a-i ajuta pe oameni. Acestea i-au adus o faimă nedorită de el, deoarece încerca să ducă o viață de pustnici și să evite contactul cu alte persoane. Un număr tot mai mare de ucenici, mulți tineri credincioși și susținători au construit o tabără în jurul grotei lui, căutând să obțină o binecuvântare de la el. Astfel, Sfântul Ioan a înființat Mănăstirea Rila, care este considerată principala mănăstire a Bulgariei. Cu puțin timp înainte de moartea sa (ce a avut loc la 18 august 946) Sf. Ioan de Rila și-a scris testamentul (Zavet), care este considerat astăzi o operă literară și o îndrumare morală către urmașii săi și către poporul bulgar. Considerat sfântul patron al poporului bulgar, Sf. Ioan de Rila este sărbătorit în fiecare an, la 18 august și la 19 octombrie. O icoană a sfântului Ioan de Rila a fost reprezentată pe moneda bulgară de o leva și este reprezentată și acum pe moneda bulgară leva de 1 euro.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE DIN

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Aeroportul Henri Coandă

Aeroportul Internațional Henri Coandă este cel mai mare aeroport din România și unul dintre cele două aeroporturi importante din Bucureşti (celălalt este Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din cartierul Băneasa-Bucureşti). Aeroportul Henri Coandă este situat în afara zonei urbane a Bucureștiului, în orașul Otopeni, judeţul Ilfov, la o depărtare de 16 kilometri. În anul 2018, pe Aeroportul Henri Coandă au tranzitat 13 824 830 de pasageri. Aeroportul se numeşte astfel începând cu luna mai 2004, până atunci s-a numit Aeroportul Internațional Otopeni. Aeroportul este accesibil din București atât cu ajutorul liniei de autobuz 100 cât și cu trenurile care circulă odată la 40 minute, durata călătoriei fiind de 20 minute. În prezent este în lucru o linie de metrou care să lege orașul de aeroport. Aeroportul București Otopeni este unul dintre cele mai moderne din Europa de Est și încă este în proces de dezvoltare. Aeroportul Otopeni are un terminal cu două corpuri principale de clădiri (numite în limbaj colocvial, "terminale"), unul pentru plecări și altul pentru sosiri. În martie 2011 s-a extins corpul finger (denumit și „Vioara”) și s-a mărit numărul de porți de îmbarcare la 24, în urma unei investiții de 70 de milioane de euro. Ministerul Transporturilor este principalul acționar al Aeroportului, cu o participație de 80%, în timp ce Fondul Proprietatea deține 20% din acțiuni. Câteva dintre caracteristicile aeroportului sunt:

altitudine – 95 metri
data inaugurării – anul 1970
suprafața – 605 hectare
terminale – 2
capacitate pasageri pe an – 12 milioane
angajați – 1271 persoane
linii aeriene și operatori – 38
destinații – 70
pasageri – 13 824 830 (anul 2018)
mărfuri – 21 800 tone (anul 2012)
trafic avioane – 108 200 (anul 2017)

Insigna - Fotbal Club RAPID - 1922

Fotbal Club Rapid București a fost fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul național (de 3 ori Campionatul României – 1967, 1999 și 2003 și în 1942 un campionat de război al cărui trofeu purta denumirea de "Cupa Basarabia) și de 13 ori Cupa României. În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment și s-a desființat. După faliment, au demarat patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul : Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid (Liga a II-a în sezonul 2019-2020). În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal. În sezonul 1932 – 1933 echipa se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar. Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a meciurilor oficiale terenul Giulești. În anul 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Perioada anilor '60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În anul 1961 ajunge până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul Turda, scor 1-2. Și în sezonul următor ajunge în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5. În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului, situându-se pe primele 10 locuiri, culminând cu sezonul 1967, când Rapid reușește să cucerească primul titlul de campioană națională. După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat urmează alte clasări frumoase după care începe să alunece în clasament. În sezonul 1973 - 1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an, sezon în care câștigă Cupa României, învingând în finală pe Universitatea Craiova cu 2-1. Anii 1975-1990 sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. În perioada 1990 -2013 echipa este preluată de George Copos, reușind cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional (2 victorii în campionatul național – 1999 și 2003, 4 victorii în cupa României – 1998, 2002, 2006 și 2007 dar și o calificare în Cupa UEFA. În Cupa UEFA rapidiștii au trecut de grupe, în șaisprezecimi au eliminat echipa germană Herta Berlin, în optimi au eliminat o altă echipă germană – SV Hamburg. Rapidul a întâlnit în sferturi pe Steaua București, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanță în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieșit steliștii, după 1-1 în „Giulești” și 0-0 pe Stadionul Național (steliștii s-au calificat datorită golului din deplasare). A fost cea mai mare performanță europeană a echipei alb-vișinii de după cel de-al doilea război mondial. După acel sezon, situația financiară a Rapidului s-a complicat, în parte și din cauza condamnării penală a patronului Copos. La 10 mai 2013, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât să nu acorde clubului licența pentru Liga 1 pentru sezonul 2013-2014. Pe 6 iulie Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca în primul eșalon să participe 18 formații. Mircea Sandu a anunțat că pentru a decide cea de-a optsprezecea echipă se va disputa un baraj între Concordia și Rapid. Acest baraj a avut loc pe 13 iulie, pe Stadionul Dinamo și a fost câștigat de Rapid cu 2–1.Concordia a contestat însă legalitatea acestui baraj, întrucât Rapidul nu avea licență pentru Liga I. După ce deja se disputaseră două etape, la 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane a hotărât că organizarea barajului a fost neregulamentară, iar Concordia trebuie să rămână în Liga I, iar Rapid să retrogradeze. La 17 mai 2014, Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal a decis neacordarea licenței pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1. Clubul Rapid a decis să facă recurs la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dar nu își putea permite suma de 30000 de euro; aceasta a fost strânsă printr-o colectă a fanilor echipei, iar TAS a admis recursul, obligând Federația să acorde Rapidului licența pentru sezonul de Liga I. În sezonul 2015–2016, Rapid a terminat pe locul întâi în Seria I a Liga a II-a, dar în condițiile în care clubul nu era redresat financiar, echipa de seniori a rămas cu doar câțiva jucători și fără antrenori. După ce o primă instanță a declarat clubul în faliment, FC Rapid nu a mai putut nici înregistra noi contracte, deci nu a putut alinia o echipă cu care să se înscrie în Liga 1 în sezonul 2016–2017. În sezonul 2017-2018, la inițiativa primăriei Sectorului 1 se înființează asociația sportivă, Academia Rapid, care s-a înscris in Liga a IV-a bucureșteană. Condusă de foști jucători ai Rapidului precum: Daniel Niculae (președinte), Daniel Pancu (director tehnic), Nae Stanciu (manager) și Constantin Schumacher (antrenor), Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid și apoi, în doua sezoane, a promovat din Liga 4 în Liga 2. Alte denumiri ale clubului au fost:

1923: Asociația culturală și sportivă Căile Ferate Române București
1937: Rapid București
1945: CFR București
1950: Locomotiva Grivița Roșie București
1958: Rapid București
1994: UFC Rapid București
2001: AFC Rapid București
2006: FC Rapid București
2016: Mișcarea CFR
2017: AS Academia Rapid
2018: F.C. Rapid București

Echipa are un imn foarte frumos, cunoscut și ca „Suntem peste tot acasă”, ce a fost compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Păunescu.

Pavilionul de mostre al economiei naționale - ed.10

În cadrul amplei acțiuni de propagandă (promovarea mărețelor realizări ale socialismului românesc) conducerea de partid și de stat a RPR a decis organizarea unei grandioase Expozitii a Realizarilor Economiei Nationale în anul 1964. În acest scop s-a edificat un ansamblu de constructii, al carui nucleu il constituie Pavilionul Central din Piața Scânteii, București după planurile unui colectiv de arhitecți condus de arhitectul Ascanio Damian. Edificiul se compune din doua parti importante, constructia perimetrala si cupola. Prin cele trei galerii situate la cote diferite, legate intre ele prin scari libere, dispuse ritmic si radial, se realizeaza un interesant echilibru arhitectural interior. Accesul publicului se face dinspre esplanada la nivelul primei galerii, prin intermediul unei rampe care formeaza trena edificiului. Aria construita este de aproximativ 10.000 mp, pavilionul inscriindu-se intr-un diametru de aproape 180 de metri. Inaltimea totala este de 42 de metri, iar diametrul cupolei este de 93 de metri. Edificiul a fost dat în folosință în anul 1962 Camerei de Comerț a municipiului București, in calitate de beneficiar. Inca de la inceput a existat o fireasca preocupare pentru folosirea in cea mai mare masura a constructiei. In principal, au fost avute in vedere trei directii: organizarea de expozitii romanesti, de expozitii straine si de manifestari culturale. In ceea ce priveste expozitiile romanesti, s-a optat pentru organizarea targului anual numit „Pavilionul de mostre”, manifestare expozitionala care insotea contractarea centralizata a „fondului pietei“ pentru marfuri metalochimice, textile-confectii- incaltaminte si agroalimentare. Au avut loc și trei expoziții străine oragnizate de Franța, Germania și Austria. Grandioasa Expozitie a Realizarilor Economiei Nationale (EREN ‘64) a fost organizata pe un teren de peste 100 de hectare, intins de la malul Lacului Herastrau pana dincolo de Pavilionul Central si de la Casa Scanteii pana catre Strandul Herastrau (numit in epoca Strandul Tineretului). Parterul Pavilionului Central a fost destinat prezentarii realizarilor din industria metalurgica si a constructiilor de masini.Inelul al doilea a fost dedicat energiei si industriei extractive. Pe inelul al treilea au expus unitatile din silvicultura, economia forestiera si prelucrarea lemnului. Agricultura a avut parte de o prezentare deosebita. In afara de produsele industriale destinate agriculturii, de la celebrele tractoare universale U-650 si U-651 fabricate la Brasov pana la combinele produse la Semanatoarea, au fost amenajate, pe terenuri aflate in zona in care se gasesc astazi hotelurile Parc si Flora, culturi demonstrative agricole (cereale, plante tehnice etc.), dar si forestiere.Pe platforma exterioara a sectorului transporturilor au fost expuse locomotivele Diesel electrice realizate la Electroputere, vagoanele de cale ferata produse la Arad, autocamioanele Carpati si Bucegi fabricate la Brasov. Unul dintre cele mai spectaculoase exponate (mai cu seama din cauza iluminarii sale pe timp de noapte) a fost instalatia de foraj de mare adancime 3DH-200A produsa la Uzina 1 Mai din Ploiesti, amplasata pe platforma de prezentare a sectorului petrolier. Sectorului constructiilor i-au fost destinate pavilionul de pe malul Lacului Herastrau si platformele exterioare din preajma. Au fost prezentate noile tehnologii si elementele tipizate folosite in constructii. Expozitia Realizarilor Economiei Nationale a fost completata cu doua noi pavilioane, unul social-cultural si altul de arta populara, dar si cu un cinematograf in aer liber, in care au fost organizate simpozioane si conferinte de specialitate, prezentari de filme documentare, spectacole artistice, manifestari folclorice si altele. Inaugurarea oficiala a EREN a avut loc vineri, 21 august 1964. Fata de interesul de care s-a bucurat EREN ‘64, s-a luat hotararea ca o noua editie sa aiba loc in 1969. Manifestarea a continuat si dupa aceea, in ritm de una la cinci ani, dar sub numele adaptat de EDES, adica Expozitia Dezvoltarii Economico-Sociale. Ideea organizarii unui targ comercial international cu caracter industrial la Bucuresti precede, fireste, organizarea primei editii a TIB.Ideea organizarii unui targ industrial a venit firesc, cu atat mai mult cu cat practica desfasurarii targurilor in strainatate era cunoscuta in Romania. Si de la idee la materializare n-a mai fost decat un pas…In ziua de 31 mai 1968, in presa a aparut informatia avand urmatorul cuprins: „Potrivit unei hotarari a Consiliului de Ministri, cu incepere din anul 1970, in Capitala se va organiza, la fiecare doi ani, in luna octombrie, Targul International – Bucuresti. Prima editie a Targului International Bucuresti a fost programata pentru perioada 13-24 octombrie 1970. Desfasurarea primelor sase editii ale Targului International Bucuresti, in deceniul 1970-1980, a cunoscut un mare succes, cu mult peste asteptari. Cateva cifre sunt semnificative. Recordul numarului de firme expozante: 1.100 in 1972. Recordul numarului de pavilioane nationale: 22 in 1972. Recordul numarului de tari participante: 34 in 1974. Recordul suprafetei de expunere: 70.000 de metri patrati in 1974. Efectul esential asupra economiei romanesti l-a constituit, in principal, faptul ca, in imprejurarile epocii, s-a realizat o deschidere catre importuri si exporturi semnificative. In deceniul 1970-1980, volumul comertului exterior al Romaniei a sporit de 4,6 ori (exportul de 4,5 ori, importul de 5 ori). Succesul repurtat de TIB n-a trecut fara efecte pe plan expozitional. S-a hotarat sa se organizeze si alte manifestari comerciale. In acest fel au aparut TIBCO, Salonul international al chimiei si Tehno-Expo. Cele trei noi manifestari au fost, pe buna dreptate, considerate ca „frati mai mici“, adevarate mladite dezvoltate din trunchiul viguros al TIB. TIBCO, manifestare comerciala internationala special dedicata bunurilor de consum, a debutat in 1974, desfasurandu-se cu o frecventa mai mare, in fiecare an, primavara. Salonul international al chimiei, manifestare menita sa promoveze produsele industriei chimice si petrochimice, aflata in epoca intr-un proces de intensa (chiar fortata) dezvoltare, a debutat tot in 1974 si avea loc in corelare si concomitent cu TIBCO. In sfarsit, Tehno-Expo, expozitie internationala specializata in produse tehnice, un fel de „mini-TIB“, a fost organizata, incepand cu 1977, alternativ cu TIB si a fost menita sa suplineasca, dupa parerea factorilor de decizie politica in domeniu, faptul ca TIB se tinea doar o data la doi ani. Certificatul de nastere al TIBCO a fost semnat la 12 mai 1974. In acea zi s-a inaugurat prima editie, orientata catre textile si confectii, incaltaminte, articole de sticlarie, portelan si faianta, mobila, produse cosmetice, detergenti, coloranti, fibre sintetice, produse din materiale plastice, produse ale industriei electrotehnice si electronice, artizanat. Din editia urmatoare, profilul s-a largit cu marfurile agroalimentare. TIBCO s-a afirmat ca o manifestare economica statornica, cu o participare de prestigiu, care a generat un urias interes in randurile publicului larg. In anul 1973, odata cu adoptarea Decretului 623/1973 privind reorganizarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, conducerea Camerei decide, potrivit atributiilor si competentelor ce i-au fost stabilite, infiintarea Intreprinderii de Targuri si Expozitii. In legatura cu activitatea Intreprinderii de Targuri si Expozitii, precursorul societatii comerciale Romexpo s.a., este important de subliniat un aspect interesant. Intreprinderea de Targuri si Expozitii a fost infiintata pentru a prezenta realizarile economiei nationale, in special la targul intern. Includerea in structura sa a fostului Oficiu de expozitii se explica prin nevoia folosirii in comun a unor elemente de infrastructura. In deceniul al IX-lea al secolului trecut, Intreprinderea de Targuri si Expozitii a ajuns sa desfasoare o extrem de intensa activitate externa, de cateva zeci de participari la targuri comerciale internationale pe an. Intreprinderea de Targuri si Expozitii si Camera de Comert si Industrie a Romaniei realizau astfel prezentarea economiei romanesti si peste hotare, pentru marirea volumului exporturilor, pentru identificarea, patrunderea si pastrarea de noi piete de desfacere pentru productia autohtona si pentru achitarea datoriei externe a tarii.

Insignă absolvent Academia Tehnică - ingineri

Academia Tehnică Militară a fost formată prin Decretul nr. 371 din 14 septembrie 1949, alături de Academia Militară, Academia Militaro-Politică și Academia Spatelui Armatei, prin reorganizarea Școlii de Război, o instituție de învățământ militar superior înființată de Regele Carol al II-lea în anul 1937. În Decretul 371 scria că Academia Tehnică Militară are ca scop să formeze ofițeri ingineri cu o pregătire corespunzătoare specificului tehnic al diferitelor arme, necesar pentru încadrarea comandamentelor, unităților, formațiunilor și instituțiilor militare de specialitate. Ulterior, Academia Tehnică Militară a fost comasată cu Academia Militară. În 17 mai 1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 550 s-a procedat la reorganizarea Academiei Militare și reînființarea Academiei Tehnice Militare ca instituție de învățământ superior politehnic militar, cu sediul în municipiul București, bulevardul George Coșbuc, numerele 39-49, subordonată Ministerului Apărării Naționale. Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central a Academiei tehnice militare.

Alergare pe potecă

Festivalul sporturilor * Greenfield - eveniment cu impact

Fii parte din mișcare!

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la probele de atletism din cadrul competiției contracost Alergare pe potecă. Competiția este deschisă publicului larg, neprofesionist, are loc anual în Pădurea Băneasa pe distanțele de 5, 11 și 24 kilometri.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Auto-tractor București - România

The Internațional Bucharest Fair October 13 - 24 * 1970

(Târgul internațional București - 13 - 24 octombrie 1970)

Autotractor București, denumiri alternative: Autotractor Brașov și Autotractor România, denumire actuală Mașini Export, a fost și este încă numele unei companiei române de comerț exterior a tractoarelor și mașinilor agricole românești, precum și a automobilelor, știindu-se că România are o bogată tradiție în fabricarea tractoarelor, mașinilor și utilajelor agricole. Se știe că în regimul comunist produsele finite ale industriei constructoare de mașini brașovene ajungeau pe toate meridianele și paralele globului fiind foarte bine apreciate pe piața internațională sub raportul calitate preț. Principalele centrele românești de fabricației ale tractorului și automobilului, de-a lungul vremii au fost; Brașov, Pitești, Arad, Craiova, Timișoara, Miercurea-Ciuc și București.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva clădiri reprezentative ale Bucureștiului. Prezint mai jos câteva din dezvoltarea orașului București:

1459 - Prima menționare a Bucureștiului, într-un document din cancelaria lui Vlad Țepeș
1465 - Domnitorul Radu cel Frumos alege cetatea ca reședință domnească a Valahiei
1659 – Gheorghe Ghica stabilește capitala Țării Românești la București
1661 - Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu.
1808 - Se deschide Hanul lui Manuc, loc în care în 1812 se semnează Tratatul de la București, între Rusia și Turcia. Dupa ce a ars, a fost reconstruit ulterior (in 1968)
1827 -Librarul Iosif Romanov deschide prima Librărie românească intr-o boltă, in Hanul Sfântul Gheorghe Nou ,„ulița Brașovenilor, nr.419, vopseaua roșie”, din București.
1852 - Este inaugurat Teatrul Național
1852 – Cafeneua Capșa a fost înființată de Grigore Capșa sub numele „La doi frați, Anton si Vasile Capșa”. Locația inițială este în fostul Han Damari, peste drum de biserica Zlătari, dar se va muta curând in casa Slătineanu, unde a rămas până azi.
1872 - Este dată în funcțiune prima linie de tramvai - fără număr. Aceasta circula pe ruta Bariera Mogoșoaiei (astăzi – Piața Victoriei – Bariera Obor.
1875 - Se înființează Societatea Studenților în Medicină din București -prima societate studențească din România
1894 - Este dată în funcțiune prima linie electrică de tramvai – nr.14. Aceasta circula pe ruta Obor - Cotroceni.
1910 - A fost montat Podul Grant
1920 – S-a dat în folosință o centrală telefonică automată cu 3.000 de abonați.
1922 – S-a construit din lemn Arcul de Triumf
1925 – S-a dat in funcțiune prima linie de autobuze. Aceasta circula pe ruta Piața Sf.Gheorghe – Bariera Călărașilor (la intersecția străzilor Călărași și Orzari).
1928 – A început să emită Radiodifuziunea
1929 – S-a desființat ultima linie de tramvai cu cai
1933 – S-a construit Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei
1935 – 1936 - S-a construit Arcul de Triumf din beton armat și granit.
1936 - Sociologul Dimitrie Gusti a înființat Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
1936 – S-a amenajt Parcul Herăstrău, pe o suprafață de 187 hectare
1937 – S-a finalizat construcția Palatului Regal (început în anul 1930).
8 iunie 1938 – S-a deschis Pavilionul Televiziunii în Parcul Național Carol II (astăzi Parcul Herăstrău).
1939 – S-a inaugurat Academia Militară
1940 - Un puternic cutremur de pământ distruge/avariază o parte din zona centrală istorică a Bucureștiului.
4 aprilie 1944 – Bombardarea orașului de către aliați
1948 – S-a inaugurat Aeroportul Băneasa
1949 – S-a dat în folosință prima linie de troleibuze (81) pe ruta Piața Victoriei – Hipodromul Băneasa (pe locul actual al Casei Presei Libere).
1950 – S-a inaugurat Studiou cinematografic Buftea
1951 – S-a inaugurat Stadionul Dinamo (capacitate 15.000 de locuri).
1953 – S-a dat în folosință Complexul Sportiv "23 August", astăzi Stadionul Lia Manoliu
1954 – S-a deschis Opera Română
1955 – S-a construit primul autobuz românesc la Uzinele Vulcan
31 decembrie 1956 – S-a difuzat prima emisiune de televiziune
1957 - După cinci ani s-au terminat lucrările de construcție la Casa Scânteii (astăzi Casa Presei Libere).
1957 – S-a inaugurat Muzeul Literaturii Române
1960 – S-a inaugurat Sala Palatului (capacitate 3.000 de locuri).
1961 – S-a deschis Circul Globus, cel mai mare circ din țară (capacitate 2.500 de locuri).
1961 – S-au fabricat primele televizoare românești, marca "Electronica".
1964 – S-a înființat Studioul cinematografic "Animafilm”.
1965 - O sală de cinematograf de pe Calea Victoriei s-a transformat în Teatrul Țăndărică
1970 – S-a deschis Aeroportul internațional Otopeni
1970 – S-a inaugurat Hotelul Intercontinental. A fost cea mai înaltă construcție a capitalei (cu 25 nivele) până în anul 2004.
1973 – Teatrul Național Ion Luca Caragiale s-a mutat într-un local în centrul capitalei
1974 – S-a inaugurat Stadionul Ghencea
1974 – S-a inaugurat Sala Polivalentă, care a devenit cea mai mare bază sportivă acoperită din capitală.
1976 – S-a deschis magazinul Unirea
4 martie 1977 - Un cutremur de pământ de intensitate 7.2 pe scara Richter, cu centrul seismic in munții Vrancea, distruge/avariază o mare parte din zona centrală istorică a Bucureștiului.
1979 – S-a inaugurat prima linie de metrou între Semănătoarea și Timpuri Noi.
1988 – După șapte ani s-a inaugurat cea mai întinsă clădire din România, Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului), a doua construcție administrativă din lume ca suprafață construită și acoperită, clădire ce s-a construit prin demolarea clădirilor de pe o suprafață egală cu cea a întinderii Veneției.
1990 – S-a înființat Muzeul Țăranului Român, continuatorul Muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială înființat în data de 1 octombrie 1906.
1991 – S-a deschis Muzeul Național Cotroceni, care dispune de un patrimoniu arhitectural deosebit, caracteristic secolului al XIX-lea
1994 – S-a adoptat o nouă stemă pentru Municipiul București.
2002 - S-a dat în folosință prima linie de metrou ușor din țară (linia de tramvaie 41).
1 decembrie 2007 – S-a inaugurat Bradul Mileniului, cel mai înalt brad din Europa.