Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză –Nord – Pas de Calais.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, se prezintă conturul regiunii Nord – Pas de Calais, Turnul Camerei de Comerț din Lille, Piața Mare din Arras și Monumentul Burghezilor din Calais. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesubt pe centru este aplicată inscripția NORD – PAS DE CALAIS. În dreapta conturului regiunii este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
data emiterii – 19.09.2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
cant - neted
calitatea – UNC
tiraj – 170 000 exemplare

Turnul Camerei de Comerț (Noua Bursă de Valori) din Lille este realizat în stil neo-flamand și are o înălțime de 76 de metri. Nu trebuie confundat cu turnul Art Deco al Primăriei Lille, situat nu departe. Turnul Camerei de Comerț, simbolul emblematic al orașului, este echipat cu un carillon automat, un sistem special și automatizat de clopote. Turnul este împodobit cu un ceas cu patru cadrane și are vedere către Opera din Lille. Într-un stil neo-regionalist, el este decorată cu motive vegetale și volute care fac trimitere la stilul arhitectural din orașul Lille din secolul al XVII-lea. Clădirea Camerei de Comerț din Lille a fost construită la începutul secolului al XX-lea pentru a găzdui toate serviciile Camerei de Comerț, înființată în Lille în 1715. Este un monument istoric inclus în lista monumentelor istorice, ce astăzi găzduiește sediul Camerei de Comerț și Industrie din zona metropolitană Lille. Edificiul este opera arhitectului Louis Marie Cordonnier și a fost înălțaț între anii 1910 – 19021. Stilul său neo-flamand amintește de opulența și grandoarea celebrelor primării din fostele Țări de Jos.

Piața Mare (Piața Primăriei) orașului francez Arras este un larg spațiu public urban din regiunea Nord – Pas de Calais. Aceasta este piața istorică și principală a orașului, asemenea multor piețe din Țările de Jos. Începând cu secolul al XII-lea și în perioada ducilor de Burgundia, locul a servit drept loc de întâlnire pentru diverse turniruri.

Burghezii din Calais este o sculptură monumentală a lui Auguste Rodin formată din douăsprezece matrițe originale și numeroase copii. Grupul statuar comemorează un eveniment din timpul Războiului de 100 de ani, când Calais, port francez de pe Canalul Mânecii, s-a predat englezilor după un asediu ce a durat unsprezece luni. Orașul i-a comandat lui Rodin să creeze sculptura în 1884, iar lucrarea a fost finalizată în 1889. Cronicarul Jean Friossar (n. 1337 – cca. 1405) povestește despre ce s-ar fi întâmplat în continuare: Edward s-a oferit să-i cruțe pe oamenii orașului dacă șase dintre conducătorii lui s-ar preda lui, probabil pentru a fi executați. Edward le-a cerut să iasă purtând lațuri la gât și purtând cheile orașului și castelului. Unul dintre cei mai bogați lideri ai orașului, Eustache de Saint Pierre, s-a oferit primul și alți cinci burghezi i s-au alăturat. Saint Pierre a condus acest trimis de voluntari la porțile orașului. Rodin a surprins în sculptura sa acest moment și amestec emoționant de înfrângere, sacrificiu de sine eroic și dorință de a înfrunta moartea iminentă. Potrivit poveștii lui Froissart, burghezii se așteptau să fie executați, dar viețile lor au fost cruțate de intervenția reginei Angliei, Filipa de Hainault, care și-a convins soțul să fie milos, pretinzând că moartea lor ar fi un semn rău pentru copilul ei nenăscut. În 1895, monumentul a fost instalat la Calais pe un mare piedestal în fața Parcului Richelieu, un parc public, contrar dorințelor sculptorului, care dorea ca orășenii contemporani „aproape să se ciocnească” de figuri și să se simtă solidari cu ele. Abia mai târziu s-a realizat viziunea lui, când sculptura a fost mutată în fața primăriei din Calais, recent finalizată, unde acum stă pe o bază mult mai joasă. Cei șase burghezi reprezentați în grupul statuar sunt: Eustache de Saint Pierre, Jacques de Wissant, Pierre de Wissant, Jean de Fiennes, Andrieu d'Andres și Jean d'Aire.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză –Provence – Alpes – Cote d’Azur.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, se prezintă conturul regiunii Provence – Alpes – Cote d’Azur, Palatul Papilor din Avignon, Bazilica Notre-Dame de la Garde din Marsilia, Golful Îngerilor și Negresco. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesubt pe centru este aplicată inscripția PROVENCE – ALPES – COTE D’AZUR. În dreapta conturului regiunii este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
data emiterii – 19.09.2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
cant - neted
calitatea – UNC
tiraj – 180 000 exemplare

Palatul Papilor din orașul Avignon este un impunător palat, o fortăreață sau reședință papală, rezultatul fuziunii a două clădiri - vechiul palat al lui Benedict al XII-lea, o adevărată fortăreață cocoțată pe inexpugnabilul pinten Rocher des Dornes și noul palat al lui Clement al VI-lea, cel mai cunoscut dintre papii de la Avignon.Construcția și ornamentația sa sunt rezultatul muncii combinate a celor mai buni arhitecți francezi ai vremii, Pierre Poisson și Jean de Louivres și a celor mai mari pictori de fresce ai școlii sieneze – Simone Martini și Matteo Giovanetti. La acest edificiu se remarcă stilul gotic internațional în toată plenitudinea sa. Aici au avut loc șase conclavuri ale bisericii catolice europene (anii 1335 - 1394). Din 1840 palatul este clasificat monument istoric iar din 1995 este inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO. Palatul Papilor este una dintre clădirile medievale pentru care cercetătorii au una dintre cele mai bogate surse de documentație, însă primele studii istorice, bazate pe arhivele papale italiene, datează abia din anul 1890.

Bazilica Notre-Dame de la Garde din orașul Marsilia (adesea supranumită Maica Bună) aparține Bisericii Catolice. Ea domină orașul și Marea Mediterană de pe vârful colinei Notre-Dame-de-la-Garde. Bazilica a fost construită de arhitectul protestant Henri-Jacques Esperandieu în stil neo bizantin între anii 1853 – 1864. Ea este formată din două părți: o biserică joasă, sau criptă, săpată în stâncă și în stil romanic, iar deasupra o biserică înaltă, de stil neobizantin decorat cu mozaicuri. În vârful unei clopotnițe pătrate, cu o înălțime de 41 de metri, deasupra căruia se află un fel de turn de 12,5 metri, acesta servindu-i de piedestal, se înalță o statuie monumentală, de 11,2 metri, a Fecioarei cu Pruncul, realizată din cupru poleit cu foiță de aur. Notre-Dame de la Garde este încă din Evul mediu considerată drept protectoare a marinarilor și pescarilor. Locul unui popular pelerinaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este cel mai vizitat sit din Marsilia.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză – Pays de la Loire.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, se prezintă conturul regiunii Pays de la Loire, Cadrul Noir de Saumur și Castelul din Angers. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesubt pe centru este aplicată inscripția PAYS – DE LA LOIRE. În dreapta conturului regiunii, lângă marginea monedei, este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
data emiterii – 19.09.2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
cant - neted
calitatea – UNC
tiraj – 100 000 exemplare

Le Cadre Noir este o renumită școală franceză de echitație ce își desfășoară activitatea în localitatea Saumur. Instituția antrenează și perfecționează abilitățile profesioniștilor ecvestri seniori. Adevărați experți într-una sau mai multe discipline, misiunea principală a instructorilor școlii este de a transmite cunoștințe tehnice și teoretice. De asemenea, sunt responsabili de antrenamentul și întreținerea cailor pe care îi prezintă la proba de dresaj sau la proba de sărituri peste obstacole, precum și la competițiile naționale și internaționale unde reprezintă Școala Națională Franceză de Echitație. Instructorii acestei școli mai au și sarcina de a pregăti caii care le sunt încredințați pentru antrenamentul cursanților. Cultivați, educați în învățăturile marilor maeștri ai călăriei și curioși de evoluția practicilor ecvestre, instructorii școlii Le Cadre Noir contribuie activ la menținerea și influența călăriei franceze, ilustrând și transmițând principiile acesteia în cadrul prezentărilor publice din Franța și din întreaga lume.

Castelul din orașul Angers a fost ridicat în secolul al IX-lea de către conții de Anjou și a fost extins la dimensiunea sa actuală în secolul al XIII-lea. Din anul 1875 castelul a fost inclus în lista monumentelor istorice. Construcția primului castel a început sub contele Fulk al III-lea (970–1040), renumit pentru construcția a zeci de castele, care l-a construit pentru a proteja Anjou-ul de normanzi. Noul castel a fost construit în timpul domniei lui Ludovic al IX-lea („Sfântul Ludovic”), la începutul secolului al XIII-lea. Ludovic al IX-lea a reconstruit castelul din piatră albă și ardezie neagră, și la completat cu 17 turnuri semicirculare. Ludovic i-a dat castelul fratelui său, Carol în 1246. În 1352, regele Ioan al II-lea a donat castelul celui de-al doilea fiu al său, Ludovic, care mai târziu a devenit conte de Anjou. Căsătorit cu fiica bogatului Carol, duce de Bretania, Ludovic a modificat castelul, iar în 1373 a comandat faimoasa Tapiserie a Apocalipsei de la pictorul Hennequin de Bruges și țesătorul de tapiserii parizian Nicolas Bataille. În 1562, Caterina de Medici a restaurat castelul ca o fortăreață puternică. Mai târziu castelul a găzduit o academie militară a fost înființată pentru a instrui tineri ofițeri în strategiile de război. Ulterior castelul a fost folosit ca închisoare, pușcărie de pulbere și cazarmă. În timpul războaielor mondiale castelul a fost folosit ca armurărie. Castelul a suferit mari daune urmare a explodării unui depozit de muniții din interior, iar pe 10 ianuarie 2009 castelul a suferit pagube grave în urma unui incendiu accidental cauzat de un scurtcircuit. Loja Regală, care conține vechi depozite și birouri administrative, a fost partea cea mai afectată a castelului, rezultând în arderea completă a unei suprafețe de 400 de metri pătrați din acoperiș. Tapiseriile Apocalipsei nu au fost deteriorate. Pagubele totale au fost estimate la 2 milioane de euro. Astăzi castelul masiv și auster a fost transformat într-un muzeu care găzduiește cea mai veche și mai mare colecție de tapiserii medievale din lume, „Tapiseria Apocalipsei” din secolul al XIV-lea fiind una dintre comorile sale neprețuite. Ca un omagiu adus tăriei sale, castelul nu a fost niciodată cucerit de nicio forță invadatoare în istorie.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM APARȚINÂND

LUI CONSTANTIN TUDORACHE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ILFOV

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Școala de aplicație pentru logistică

"General Constantin Zaharia"

La data de 01.07.1969, în baza ordinului ministrului Forţelor Armate, comunicat de Marele Stat Major, ia fiinţă Centrul de instrucţie al Serviciilor Forţelor Armate, în garnizoana Bucureşti-Chitila, subordonat Serviciilor Forţelor Armate. Centrul avea ca rol perfecţionarea pregătirii cadrelor din serviciile armatei, în specialităţile intendenţă, finanţe şi carburanţi-lubrifianţi, precum şi a celor de căi ferate, până în anul 1971, când aceştia din urmă au trecut într-o altă subordonare. Pentru a cuprinde toate segmentele de pregătire pentru serviciile armatei, începând cu anul 1975, în cadrul centrului începe pregătirea cadrelor de rezervă, prin înfiinţarea batalionului „Şcoală ofiţeri de rezervă de intendenţă, finanţe şi carburanţi-lubrifianţi” care va funcţiona până în anul 1983. Lărgirea gamei de pregătire a cadrelor de servicii s-a făcut în anul 1978, când centrului i s-a stabilit ca sarcină organizarea de cursuri pentru maiştri militari bucătari şi subofiţeri casieri. În 1981, tot pe această linie, are loc şi înfiinţarea cursurilor de pregătire a subofiţerilor din alte arme, încadraţi pe funcţii de gestionari de bunuri materiale. În anul 1986 încep cursurile de pregătire a ofiţerilor din alte arme pentru specializare pe funcţii de ofiţeri cu aprovizionarea materială (intendenţă, C.L., etc.). Începând cu 01.08.1991, conform Dispoziţiei Marelui Stat Major, Centrul de Instrucţie îşi schimbă denumirea, devenind Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Serviciile Armatei. Din data de 15.06.1994 instituţia a primit denumirea de Centrul de perfecţionare a pregătirii cadrelor de logistică „General Constantin Zaharia”, iar din anul 2006 - „Şcoala de Aplicaţie pentru Logistică General Constantin Zaharia”. Începând cu anul de învăţământ 2005-2006, s-a mărit paleta cursurilor pe linia aprovizionării pe toate clasele de materiale. Astfel, au fost preluate de la Centrul de instruire pentru artilerie terestră „Ioan Vodă”, Sibiu, cursurile de specializare ofiţeri şi subofiţeri de A.T.A.M. Începând cu anul de învăţământ 2006-2007, s-au preluat de la Centrul de instruire pentru geniu „Panait Donici”, cursurile de formare, carieră şi perfecţionare pentru ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri de transporturi, căi ferate şi construcţii. De la 1 octombrie 2008, au fost organizate şi desfăşurate în şcoală cursuri de formare şi de carieră pentru următoarele arme şi specialităţi: justiţie militară, construcţii, ingineri de instalaţii pentru construcţii şi psihologie militară.Începând cu anul de învăţământ 2012-2013, au fost preluate de la Universitatea naţională de apărare „Carol I”, cursurile de carieră pentru subofiţeri în domeniul gestionării resurselor umane.Urmare a necesităţii perfecţionării personalului militar şi civil de logistică din Armata României, în domeniul sistemelor informatice logistice, începând cu anul 2009, s-a organizat şi desfăşurat primul curs de specializare operatori LOGREP pentru ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri de toate armele. Această activitate a fost posibilă în urma înfiinţării primului laborator de sisteme informatice logistice din Armata României.Din nevoia verificării viabilităţii procesului de planificare a sprijinului logistic, începând cu anul de învăţământ 2011-2012, în cadrul şcolii s-au organizat şi desfăşurat, cu sprijinul Centrului de instruire prin simulare, din cadrul Universităţii naţionale de apărare „Carol I”, exerciţii de instruire prin simulare / asistate de calculator, cu participanţii din cadrul cursurilor de stat major pentru ofiţeri de sprijin logistic al acţiunilor de luptă, fiind prima şcoală de aplicaţie care a executat acest tip de activităţi.

Chitila (în trecut - Zalhanaua lui Papazolu) este un oraș (din anul 2005) situat în județul Ilfov, care include și satul Rudeni. Localitatea se află în vecinătatea nord-vestică a Capitalei, la ieșirea către Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, fiind un oraș-satelit al Capitalei, la 9 kilometri de centrul acesteia. Orașul este traversat de DN7, acesta formând principalul bulevard al orașului. La recensământul din anul 2011 localitatea număra 14184 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 12643 locuitori) dintre care: români – 88,79%, romi – 3,85% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Chitila astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,64%, penticostali – 1,38% și restul – nedeclarată sau altă religie. În anul 1950, comuna a fost inclusă în raionul Grivița Roșie al orașului republican București. În 1968, Chitila a devenit comună suburbană în subordinea municipiului București, având în componență și satul Rudeni. În anul 1981, comuna Chitila a fost inclusă în Sectorul Agricol Ilfov, subordonat municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov.

Snagov - Caiac Fest

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru fi conferită participanților ca competiția nautică cu ambarcațiuni, denumită Caiac Fest, care a avut loc pe lacul Snagov, în județul Ilfov.

Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe, ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle)

Snagov este o comună din județul Ilfov care include și satele: Ciofliceni, Ghermănești, Tâncăbești și Vlădiceasa, fiind situată la 40 kilometri nord de capitala țării, București. Comuna se află în zona centrală a județului, pe malul sudic al lacului Snagov, liman fluviatil format de râul Ialomița. Prin comună trec autostrada București-Ploiești, pe care comuna are o ieșire în zona satului Ghermănești, și șoseaua națională DN1, care leagă Bucureștiul de Ploiești. La recensământul din anul 2011 comuna număra 7272 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6041 locuitori) dintre care: români – 91,98% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei ilfovene Snagov astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,48% și restul – nedeclarată sau altă religie. Insula și malurile lacului Snagov sunt locuite din neolitic. Comunitățile care s-au dezvoltat în timp în jurul lacului sunt în prezent parte a comunelor Snagov, Gruiu, Ciolpani. Comunitatile din jurul lacului Snagov (viitoarele sate) au fost influențate de dezvoltarea centrului religios de pe insula Snagov – Mănăstirea Snagov, de către primii voievozi de după Basarab, poate Vladislav sau succesorul său Radu I. Astfel, primele atestări documentare despre satele din zona Snagov aparțin secolului al XV-lea, ele fiind dăruite tot în aceeași perioadă Mănăstirii Snagov. Mai precis, cel mai vechi document este datat 7 noiembrie 1428, emis de către Dan al II-le la Târgoviște. „Drept accea după dăruirea pământului soției mele și doamna mea, am dăruit cu toată cinstea și buna chibzuială Snagovul, cu o bună dragoste împreună cu bălțile și satele Fringhișești și Turbați”, este textul documentului amintit. În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Căciulați din regiunea București, iar în 1960 — în raionul Răcari al aceleiași regiuni. În 1968, a trecut din nou la județul Ilfov, mai multe comune fiind desființate și sate comasate pentru a obține structura actuală. În 1981, în urma unei reorganizări administrative a zonei, a fost inclusă în Sectorul Agricol Ilfov aflat în subordinea municipiului București, sector devenit în 1997 județului Ilfov. Nicolae Ceaușescu și anturajul său au folosit Snagovul ca reședința și stațiune. Peste 50 de șefi de stat, prim-miniștri, politicieni de top din peste 40 de state s-au plimbat pe lacul Snagov cu vaporașul de lux "Snagov 1" (astăzi numită "Leader"). La Snagov au fost produse și peste 250 de filme de către Castel Film România și alte case de producție. În Colecțiile Muzeale Snagov sunt prezentate circa 130 de personalități legate de Snagov. Atracțiile turistice ale acestei comune sunt:

Ansamblul fostei Mănăstiri Snagov
Palatul Snagov
Colecțiile muzeale - Snagov
Șase situri arheologice: sudul pădurii Scroviștea lângă Tâncăbești, altul chiar în Tâncăbești și încă patru la Vlădiceasa
Rezervații naturale: Lacul Snagov (100 – 150 ha) și Pădurea Snagov (10 ha)
Biserica “Sfântu Nicolae” din Ciofliceni – sec. 19
Biserica “Sfântu Nicolae” din Ghermănești – datată 1790
Hanul Tâncăbești – sec.19

Insigna - Otopeni

Produsul de mai sus este o insignă ce face referire la o societate comercială de producere aparataj electronic din orașul ilfovean Otopeni, dar pe care nu am reușit să o identific, cu tot netul la dispoziție, drept pentru care vă prezint mai jos câteva date despre oraș.

Otopeni este un oraș din județul Ilfov (din anul 2000) care include și satul Odăile. Orașul are statut de oraș satelit al capitalei și este situat la iesirea de nord spre Ploiești. Cele mai vechi așezări omenești descoperite în regiunea în care se află localitatea Otopeni datează din comuna primitivă. Cu prilejul săpăturilor efectuate în anul 1966 pentru construirea aeroportului Coandă, arheologul Margareta Constantiniu a identificat fragmente de ceramică veche și alte obiecte care au aparținut unei importante asezări omenești existentă înca din prima perioadă a epocii fierului. Prin hrisovul din 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu — voievodul Țării Românești, dăruiește mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori și țigani. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Otopeni făcea parte din plasa Dâmbovița a județului Ilfov, fiind formată din două sate, Otopenii de Jos și Otopenii de Sus, cu 851 de locuitori în total. În 1925, satul Odăile trecuse deja la comuna Otopeni, care era arondată plășii Băneasa, având 1938 de locuitori. În 1950, comuna a fost inclusă în raionul 30 Decembrie al orașului regional București, până în 1968. Atunci, satele Otopenii de Jos și Otopenii de Sus au fost comasate, formând satul Otopeni, reședința comunei, arondată municipiului București cu statut de comună suburbană. În 1981, comuna a trecut în subordinea Sectorului Agricol Ilfov, la rândul său subordonat municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov. La recensământul din anul 2021 orașul număra 21750 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011) când număra 13861 locuitori, dintre care: români – 79,41% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a orașului ilfovean Otopeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 73,71%, romano catolici -1,04% și restul – nedeclarată sau alte religii.

În orașul Otopeni se află: Institutul Nașional de Geriatrie și Gerontologie “Ana Aslan”, Aeroportul Internațional “Henri Coandă”, Sediul social, TAROM, Sediul social, Țiriac Air și Centrul Cultural „Ion Manu” (înființat în 1999)

Campionatul național karate SKDUN

Sala Gabriela Szabo - Voluntari 2024

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru fi conferită câștigătorilor Campionatului național de Karate SKDUN, ce a avut loc în anul 2024 în Sala Gabriela Szabo din orașul Voluntari din județul Ilfov. Aici 500 sportivi din 25 cluburi sportive s-au intrecut la probele de kumite sanbon si ippon si kata individual. Evenimentul s-a desfasurat pe durata a doua zile (9 șio 10 martie), la probele individuale de lupta si lupta imaginara (kat ). Competitia a fost coordonata de Presedintele Federatiei Mondiale de Karate SKDUN , shihan Aurel Pătru si s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Arte Martiale (departamentul de Karate SKDUN). SKDUN Romania este organizatia oficială Shotokan Karate-Do și parte componentă a Federației Române de Arte Marțiale.

Karate-dō este o artă marțială japonează (sport) în care se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize și proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat chinezul gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922 când a sosit în Japonia la Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc: Chito-ryu, Goju-ryu, Hon-Do- ryu, Isshinryu, Kyokushin, Shaolin, Shito-ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari, Wado-ryu, World Oyama Karate și altele. Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie (rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Voluntari (în trecut - Cetatea Voluntărească) este un oraș din județul Ilfov, aflat în vecinătatea nord-estică a municipiului București, la ieșirea către Urziceni, fiind un oraș-satelit al Capitalei. Orașul este situat între două cursuri de apă: Colentina și Pasărea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul actual al orașului singura localitate existentă era satul Pipera (denumit și Tătărani), arondat comunei Băneasa-Herăstrău din plasa Dâmbovița a județului Ilfov. În 1925, satul este consemnat ca parte a comunei Colentina-Fundeni. În această perioadă, a fost fondat și satul Voluntari, sub numele de Cetatea Voluntărească, pe care au fost împroprietăriți luptătorii voluntari din Primul Război Mondial. Până în 1936, satul Cetatea Voluntărească a aparținut comunei Colentina. În 1950, satele Voluntari și Pipera au fost incluse în raionul 1 Mai al orașului republican București, din care au făcut parte până în 1968. Atunci, ele, comasate într-un singur sat, cu numele de Voluntari, au alcătuit o comună suburbană a municipiului București. În 1981, comuna a trecut în Sectorul Agricol Ilfov din subordinea municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov. În 2004, comuna Voluntari a fost declarată oraș. La recensământul din anul 2021 orașul număra 47366 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 42944 locuitori) dintre care: români – 70,94% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a orașului ilfovean Voluntari astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 66,18%, musulmani – 1,43% și restul – nedeclarată sau alt religii. Singurul obiectiv din orașul Voluntari inclus în lista monumentelor istorice din județ este Biserica Sfântu Ilie din localitatea Pipera, datând din secolul al XVIII-lea - monument de arhitectură.

Consiliul local al comunei Ciorogârla - Consilier local

Un consiliu local este o autoritate administrativă care guvernează un oraș, o municipalitate, o comună sau alte tipuri de așezări. În România, Consiliul Local este o autoritate administrativă autonomă deliberativă, compusa din consilieri aleși în condițiile legii pe o perioadă de 4 ani. Consiliul Local se întrunește lunar în ședințe ordinare și, ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare. În intervalul dintre ședințe, Consiliul își desfășoară activitatea prin comisiile de specialitate, care propun, prin rapoarte, admiterea sau respingerea proiectelor de hotărâri sau a altor acte prezentate consiliului. Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebite. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii. Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale. Ședințele consiliului local sunt conduse de un președinte de ședință. Acesta are rolul de a conduce ședințele consiliului și de a semna hotărârile emise de acesta. Este ales pentru o perioadă de trei luni prin vot deschis cu majoritate simplă.

Ciorogârla (în trecut, Ciorogârla-Dârvari și Dârvari-Ciorogârla) este o comună din județul Ilfov, care include și satul Dârvari și este situată la sud-vest de municipiul București și traversată de autostrada București-Pitești. La recensământul din anul 2021 comuna număra 7511 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 6188 locuitori) dintre care: români – 81,81%, romi – 5,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei ilfovene Ciorogârla astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,28% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, purta numele de Ciorogârla-Dârvari și făcea parte din plasa Sabarul a județului Ilfov. În 1950, comuna a trecut în subordinea raionului 16 Februarie al orașului republican București, și a rămas astfel până în 1968. În anul 1981, la o nouă reorganizare administrativă, comuna a revenit județului Giurgiu, dar, după 4 ani, în 1985, a fost transferată Sectorului Agricol Ilfov, din subordinea municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov. Atracțiile turistice ale comunei sunt:

trei situri arheologice în punctele: La Plopi, Liceul agro-industrial și Valea Mirii
fostul conac Grigore Gigurtu din Ciorogârla (sec.XIX) – monument de arhitectură
un alt fost han de la sfârșitul secolului al XIX-lea - Ciorogârla
mănăstirea Ciorogârla
cimitirul mănăstirii
biserica Adormirea Maicii Domnului din Dârvari (sec.XVIII)
crucea comemorativă a eroilor din primul război mondial - Dârvari

Stema comunei Ciorogârla din județul Ilfov s-a aprobat prin Hotărârea de Guvern 669 din 19 august 2015 ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 666 din 2 septembrie 2015. Stema este compusă dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint. În partea superioară se află o crenguţă de stejar cu două frunze deasupra şi două ghinde îngemănate dedesubt, totul de aur. În partea inferioară, din vârful scutului iese o treime dintr-o biserică de aur, din care se văd faţada cu pridvor, susţinut de patru stâlpi terminaţi cu arcade, precum şi partea de sus din ancadramentul uşii, în formă rectangulară. Acoperişul din patru pante, din care se văd trei, se termină cu trei turnuri cu acoperiş, de asemenea, în patru pante, din care se văd trei. La baza turnurilor se află un postament îngust format dintr-un dreptunghi, surmontat de un trapez. Faţadele turnurilor sunt hexagonale şi fiecare latură vizibilă are câte două ferestre negre boltite suprapuse. Turnul central acoperă în proporţie de 2/3 turnurile laterale. Fiecare turn este surmontat de câte o cruce treflată, cu câte trei braţe orizontale. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt:

Ramura de stejar reprezintă bogăţia silvică a zonei, făcând referire la foştii Codri ai Vlăsiei, iar numărul ghindelor şi frunzelor indică numărul satelor componente ale comunei.
Brâul undat face referire la râul care străbate localitatea şi care îi dă numele.
Biserica simbolizează mănăstirea Samurcăşeşti, numită de localnici şi biserica cu trei altare, construită în anul 1808 de vornicul Constantin Samurcas şi de soţia sa Zinca.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Triathlon - Pantelimon

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru fi conferită câștigătorilor competiției de triathlon ce s-a desfășurat în orașul ilfovean - Pantelimon.

Acest triathlon a conținut întreceri de alergare, ciclism și natație.

Pantelimon este un oraș din județul Ilfov, situat pe malul stâng al râului Colentina, cu statut de oraș-satelit al Capitalei. Orașul a purtat în trecut și denumirile de Obilești și Florești înainte de a-și stabili denumirea actuală, după numele unei mănăstiri care a deținut o parte din moaștele Sfântului Pantelimon. O parte din vechiul sat a fost inclusă în municipiul București, dar restul, devenit oraș, a continuat să se extindă către est. Locuit în majoritate de români, cu o mică minoritate de romi, orașul este integrat din punct de vedere economic cu Bucureștiul, în el funcționând însă și unele companii locale, active mai ales în industria alimentară. Economia orașului este una în strânsă legătură cu cea a orașului București. Deși are titulatura de oraș doar din 2005, în 2007 primăria estima că gradul de ocupare al forței de muncă în agriculatură nu era mai mare de 2%, în timp ce 36,2% din forța de muncă activa în industrie și 44,9% în domeniul comerțului. Aici sunt două mari fabrici de pâine dar și de bere care deservesc capitala dar și alte zone ale țării. Principalul monument istoric și punct de atracție turistică îl constituie Mănăstirea Cernica, din sud-estul orașului. Despre localitate se știe că a fost înființată în secolul al XVII-lea, când aici s-au așezat câțiva oameni care au amenajat „Fântâna Babei Ana”. Domnitorul Grigore Ghica al II-lea a construit apoi în apropiere de sat o mănăstire cu spital pentru îngrijirea bolnavilor; clădiri ale acestei mănăstiri există astăzi pe insula Sfântul Pantelimon de pe lacul Pantelimon și au funcționat ca hotel și restaurant, acestea fiind închise pentru renovare de mai mulți ani. În anul 1750, domnitorul a primit din Grecia brațul drept al Sfântului Pantelimon, pe care l-a adus mănăstirii, denumită Sfântul Pantelimon. De la mănăstire, satul și-a luat noul nume. La recensământul din anul 2011 orașul număra 25596 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 85,06%, romi – 5,02% și restul necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației orașului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,54% și restul nedeclarată sau altă religie.

Județul Ilfov (Sectorul agricol Ilfov înainte de anul 1997) este un județ din România, care înconjoară municipiul București. Reședința oficială este orașul București și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo, deși orașul însuși nu face parte din teritoriul administrat de județ. Ca subunități administrative județul are 8 orașe - Voluntari, Pantelimon, Măgurele, Buftea, Bragadiru, Chitila, Otopeni, Popești-Leordeni și 32 de comune. Județul se întinde pe o suprafață de de 1583 kilometri pătrați și numără aproximativ 365000 de locuitori. Sus admiri harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Ilfov, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Ilfov, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.