Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Sărulești este o comună din județul Buzău, care include și satele: Cărătnău de Jos, Cărătnău de Sus, Goicelu, Sările-Cătun, Valea Largă-Sărulești și Valea Stânei, ce este situată în nordul județului, în valea râului Peceneaga, afluent al Slănicului. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ204C, care o leagă spre nord de Bisoca și spre sud de Vintilă Vodă. La recensământul din anul 2021 comuna număra 1068 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 1346 locuitori) dintre care: români – 89,14% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Sărulești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Sărulești făcea parte din plaiul Slănic al județului Buzău, numărând 1120 locuitori pentru ca în1931 să fie transferată județului Râmnicu Sărat. În 1950, comuna Sărulești a fost subordonată raionului Râmnicu Sărat al regiunii Buzău, apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, comuna a fost rearondată județului Buzău. Obiective de vizitat în această comună:

casa Maria Bratosin – monument de arhitectură, datat 1910
casa Alexandrina Murgoci - monument de arhitectură, datat 1910

În cimitirul satului Sărulești, pe un vârf de deal, se înalţă monumentul eroilor, în formă de obelisc, în trepte, având în vârf o sferă pe care este fixată o cruce. Pe monument sunt fixate plăci cu numele eroilor, ilizibile. Monumentul este în stare avansată de degradare, fiind necesare măsuri urgente de restaurare. Inscripţia arată că a fost ridicat în memoria celor “Morţi şi dispăruţi în războiul pentru întregirea neamului”, urmaşilor fiindu-le dat îndemnul, “Rugaţi-vă pentru ei!”. De la intrarea în cimitir, de o parte şi de alta a aleii care duce la monument, sunt amplasate cruci de lemn, multe dintre ele degradate, care amintesc de eroii căzuţi în cele două războaie mondiale.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx_________

O MEDALIE,

O PLACHETĂ ȘI CÂTEVA

INSIGNE DIN JUDEȚUL BUZĂU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Fermit S.A.

FERMIT SA este companie privata din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, bine pozitionata in industria materialelor de frictiune si etansare, fiind un furnizor de incredere pentru industria auto si un furnizor traditional pentru industria chimica, metalurgica, extractiva precum si pentru producatorii si distribuitorii de gaze si electricitate. Portofoliul companiei este larg si diversificat, satisfacand cerintele aplicatiilor auto, vehiculele carora se adreseaza produsele fabricate fiind: camioane,autobuze, remorci, autovehicule comerciale usoare, automobile,vehicule feroviare si masini agricole. FERMIT SA a fost pusa in functiune in anul 1972, ca unic producator si furnizor al tuturor constructorilor de vehicule din Romania ( Automobile Dacia SA, Roman SA Brasov, ARO SA Campulung,Tractorul UTB Brasov). La infiintare compania avea trei linii de produse: materiale de frictiune, garnituri de etansare si materiale de etansare denumite Marsit. Prezint mai jos câteva repere calendaristice în devenirea acestei societăți comerciale:

1980: este integrata productia de tesatura de sarma si materiale de etansare armate.
1984: se dezvolta productia de discuri de ambreiaj asamblate si saboti de frana.
1995: se realizeaza procesul de privatizare
2001 : compania a fost organizata pe centre de cost și se obtine certificarea SR și ISO 9001
2004: se finalizeaza inlocuirea azbestului din toate retetele cu materiale fara azbest.
2006 : se implementeaza si certifica sistemul de management al calitatii conform ISO-TS 16949:2002
2007: implementarea si certificarea sistemului de mediu, sanatate si securitate in munca conform SR EN 14001:2005 si OHSAS 18001:2004, toate politicile de calitate, mediu, sanatate si securitate in munca fiind integrate in Sistemul de Management Integrat conform ISO TS 16949, ISO 9001, ISO 14001 și ISO 18001.
2011: FERMIT devine marca europeana inregistrata in Registrul Comunitar al marcilor, cu nr. 009941295.

Adresa de corespondență a societății este: Aleea Industriei, nr.1, municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

Râmnicu Sărat este un municipiu din județul Buzău, fiind situat în partea de nord a Munteniei. Este străbătut de șoseaua națională DN2 care leagă capitala de provincia Moldova. Prin Râmnicu Sărat trece și calea ferată care leagă capitala de Moldova, orașul fiind deservit de o frumoasă gară proiectată de renumitul Anghel Saligny. Prima atestare documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din data de 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruși și moldoveni. În acest privilegiu se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”. O vreme orașul a fost reședință de județ. Din anul 1994 orașul a fost declarat municipiu. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 33843 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,21%, romi – 8,26% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională actuală a municipiului Râmnicu Sărat se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,77%, iar restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre personalitățile care s-au născut sau au trăit vremelnic în acest oraș: căpitanul erou Pavel Zăgănescu - căpitan pompier, care a luptat împotriva turcilor în Bătălia din Dealul Spirii, academicienii: Ștefan Minovici (chimist), Petre Antonescu (arhitect), Traian Săvulescu (bilog și botanist), Costin Murgescu (economist), Constantin Robescu (inginer agronom), Gheorghe Manea (inginer), Teodor Oroveanu (inginer), general și om politic Nicolae Ciupercă, amiral, comandant al Marinei Militare Române în perioada 1979-1989 Ion Mușat, cântăreață de operă, operetă și lied Florica Cristoforeanu, compozitor și interpret de muzică folk Valeriu Sterian, antrenoare de gimnastică Marian Bitang, etc.

Gloria Buzău

F.C. Gloria Buzău este un club de fotbal din Buzău, situat în cartierul Crâng aflat în partea de vest a orașului, care actualmente activează în Liga a II-a. Istoria fotbalului în Buzău începe din anul înființării Diviziei C, în anul 1938, când a apărut echipa Avântul (al cărei act de naștere datează dinainte de 1930) activând în anii competiționali 1936-1937 și 1937-1938 în Liga de Sud. După cel de al doilea război mondial, Avântul ICAR Buzău evoluează în 1946-1947 în Divizia C, apoi CFR are două apariții divizionare în 1947-1948 în Divizia B și 1948-1949 în Divizia C, după care Buzăul nu mai este reprezentat, aproape un deceniu, la nivel divizionar. În 1958 apare în Divizia C echipa Victoria Buzău, transferată de la Tecuci, care în vara anului anului 1959 promovează în eșalonul secund, unde nu rezistă decât un an. Urmează iar o pauză divizionară până în 1966, când Buzăul are o nouă echipă în eșalonul al III-lea, Metalul. În 1971, printr-o acțiune de reorganizare a fotbalului buzoian, ia ființă Gloria care, preluând o parte din jucătorii Metalului și locul în Divizia C, reușește în anul competițional 1971-1972 să ocupe primul loc în serie și, după un baraj disputat la Ploiești, să promoveze în Divizia B. Sus am postat logo-ul clubului F.C.Gloria Buzău. În anul 1974, Gloria a devenit club de fotbal, iar la finele anului 1977-1978 Gloria promovează, pentru prima oară, în Divizia A, pentru două ediții de campionat. Cea de a prezență a fost între anii 1984-1987. Cea mai bună performanță este locul 5 în ediția 1984 - 1985. În sezonul 1985 - 1986 a participat în Cupa Balcanică, unde a ajuns până în semifinale, fază în care a fost eliminată de echipa greacă Panionis. În Cupa României, cea mai bună performanță a clubului s-a înregistrat în sezonul 2007-2008, când echipa a ajuns în semifinalele competiției, fiind eliminată de către echipa Unirea Urziceni. Culorile clubului sunt roș-albastru, echipa joacă pe stadionul municipal Gloria de 18000 de locuri. Sus am postat o fotografie a stadionului Gloria Buzău.

Placheta - Comandamentul 2 Operațional Întrunit

"Mareșal Alexandru Averescu" -

oferită domnului General Locotenent Dr.

Cornel Paraniac din partea personalului

Comandamentului 2 Operațional Întrunit

"Mareșal Alexandru Averescu"

Cornel Paraniac a fost un general român, care a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului 2 Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" (2001-2004, a fost ultimul comandant al Armatei 1 și Reprezentant Militar al României la NATO și Uniunea Europeana. El s-a născut la data de 29 iunie 1950 în orașul Comarnic din județul Prahova și a decedat la data de 5 octombrie 2008 în Sinaia. După absolvirea, în anul 1969 (ca șef de promoție), a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie din Sibiu, fiind avansat la gradul de locotenent la 23 august 1972. A absolvit apoi ca șef de promoție Academia Militară, obținând ulterior titlul academic de doctor în științe militare. La repartiție, a ales garnizoana Ploiești, la Centrul de Pregătire al cadrelor din artilerie, iar după absolvirea Academiei Militare, garnizoana Brăila, unde a activat nouă ani, inițial în calitate de comandant de divizion, șef de stat major de regiment și apoi comandant. A urcat rapid în ierarhia militară, fiind numit succesiv: șeful operațiilor, șef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei, comandant al Brigăzii 8 Artilerie Mixtă (9 ianuarie 1990 - 23 ianuarie 1991), șef al Artileriei Trupelor de Uscat și locțiitor al șefului de stat major al Forțelor Terestre pentru pregătire de luptă și învățământ. În decursul celor 41 de ani de carieră militară, fost înaintat la gradele de general-maior (cu o stea) la 28 noiembrie 1994 și general de divizie (cu 2 stele) la 26 noiembrie 1998. La data de 1 mai 1997, generalul Cornel Paraniac a fost numit în funcția de comandant al Armatei 1 din București, apoi de la 1 august 2000, după ce Comandamentul Armatei 1 s-a transformat în Comandamentul Corpului 1 Armată Teritorial, a rămas la conducerea acestuia. În perioada 15 ianuarie 2001 - 1 decembrie 2004, generalul-maior (cu 2 stele) dr. Cornel Paraniac a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului 2 Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" (noua denumire a Armatei a II-a), din Buzău. A fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) la 15 octombrie 2004 . La data de 1 decembrie 2004, generalul Paraniac a fost numit în funcția de Reprezentant militar la NATO și UE și șef al Reprezentanței Militare a României la NATO și UE (Bruxelles, Belgia), îndeplinind această misiune până la 12 decembrie 2007 când este rechemat în țară. A fost trecut în rezervă la data de 29 iunie 2008, după 41 ani de carieră militară. Generalul Paraniac este autor a diferite studii de specialitate și coautor al cărții editate cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Artileriei Române Moderne. Este autor al cărții ”Parteneriatul Strategic dintre România și SUA”, publicată în 2002. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii. Duminică, 5 octombrie 2008, în urma vizitei la casa părintească din Comarnic, de care s-a simțit legat o viață întreagă, i s-a făcut dintr-odată rău și a suferit un infarct. A încetat din viață în seara aceleiași zile, în jurul orei 22, ultima suflare dându-și-o în apropierea locurilor natale, la spitalul din Sinaia, unde cu tot efortul depus de medicii de la ambulanță și de la spital nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea sa.

Comandamentul 2 operațional “Alexandru Averescu” Buzău a fost o mare unitate a armatei române, urmașă a Armatei a II-a, de pe timpul comunismului, care avea misiunea de conducere, control, și coordonare ale misiunilor Armatei Române pe teatrele internaționale de luptă. Comandamentul 2 Operațional Buzău, a purtat numele Mareșal Averescu, personalitate marcantă a istoriei militare române. Sus am postat o poză cu clădirea marii unități buzoiene. În prezent nu mai există structură militară de Comandament operațional în Buzău, aici existând doar comandamentul unei mari unități militare de nivel divizie - Divizia 2 Infanterie "Getica".

Alexandru Averescu (născut la data de 9 martie 1859 în localitatea Babele, azi Ucraina și decedat la data de 3 octombrie 1938 în București) a fost un mareșal și comandant al Armatei Române în timpul primului război mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acest război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. Fundația “Mareșal Averescu” a luat ființă în anul 2005 din inițiativa unor cadre militare ale Comandamentului 2 Operațional Întrunit “Mareșal Averescu”, iar ulterior au aderat și celelalte cadre militare, personal civil contractual din unitățile militare din garnizoana Buzău, precum și un număr important de cadre militare în rezervă și retragere. Motivul principal pentru care s-a constituit această fundație îl constituie reabilitarea Cercului Militar Buzău. Fundația vizează transformarea acestui centru într-un stabiliment public, destinat în primul rând promovării și păstrării tradițiilor militare, iar în planul secundar acesta să fie un loc destinat recreerii și relaxării cadrelor militare și familiilor acestora.

Spochan-Isca - România

24 iunie 2023 Sărata Monteoru

Produsul de mai sus este medalie realizată de către compania privată orădeană Alex Sztankovits care s-a conferit participanților și / sau câștigătorilor unei competiții SpoChan care a avut loc în stațiunea balneoclimaterică Sărata Moneteoru, din județul Buzău.

SpoChan, cunoscut și sub numele de Chanbara, este o artă marțială tradițională japoneză ce are o istorie impresionantă și o influență semnificativă în cultura niponă. Termenul "SpoChan" este o abreviere a cuvintelor "sport" și "Chanbara", și se referă la o formă modernă și competitivă a acestei discipline vechi. Originea SpoChan se întoarce în perioada feudală a Japoniei, în jurul secolului al XII-lea. La acea vreme, Samuraii, luptătorii nobili japonezi, foloseau săbiile ca principală armă în războaiele și duelurile lor. Aceste lupte cu sabia erau numite "Kenjutsu" și erau adesea însoțite de un cod moral strict cunoscut sub numele de "Bushido". Samuraii se antrenau neobosit pentru a-și îmbunătăți abilitățile cu sabia și pentru a deveni luptători desăvârșiți. Odată cu trecerea timpului, secolele XVII și XVIII au adus cu ele o perioadă de relativă pace în Japonia. Aceasta a dus la o schimbare în folosirea săbiilor, care au devenit mai mult un simbol al statutului social și al tradițiilor samurailor. Astfel, o nouă formă de artă marțială a apărut, numită "Kendo". Kendo a păstrat elementele esențiale ale Kenjutsu, dar a devenit mai mult un sport și o cale de disciplină mentală, în care participanții folosesc săbii din bambus și echipament de protecție. Cu toate acestea, dorința de a recrea luptele samurailor cu săbii reale nu a dispărut. Așa a apărut SpoChan, care a devenit popular în special printre tinerii japonezi pasionați de cultura samurailor și de filmele de acțiune. SpoChan a fost dezvoltat în anii '70 și '80, și combină elemente din Kendo și arte marțiale tradiționale cu un set de reguli și echipament modern. SpoChan implică folosirea unor săbii speciale din plastic sau spumă și a unui echipament de protecție adecvat. Participanții își arată abilitățile în lupte simulată, respectând reguli stricte și siguranța celor implicați. SpoChan a evoluat într-un sport competitiv și atrăgător, fiind organizate turnee și campionate la nivel național și internațional. În prezent, SpoChan continuă să fie practicat și să fie o sursă de inspirație pentru tinerii japonezi. Acesta a evoluat și s-a răspândit în alte țări, inclusiv în România, unde pasionații de cultura japoneză și arte marțiale își găsesc plăcerea. I.S.C.A. este prescurtarea de la Internațional Sport Chambara (un fel de federație internațională a acestei discipline sportive).

Sărata-Monteoru (denumit pe scurt și Monteoru; în trecut, Fundul Sărății) este o stațiune balneară de interes local, situată în zona central-vestică a judetului Buzau, Muntenia, Romania, la aproximativ 14 km distanță de municipiul Buzau. Localitatea aparține administrativ de comuna Merei și a fost întâi cunoscută între localnici pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate.Stațiunea a avut perioada de glorie până la cel de-al doilea razboi mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist a încercat sa redreseze stațiunea amenajând două hoteluri și a unei baze de tratament. Ele au fost completate, după căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului. Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică ce cuprinde situri datând din epoca bronzului și a cărei așezare eponimă se află în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia. Localitatea este plasată la o altitudine de 86 metri într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata. Climatul depresiunii este temperat continental, cu veri calde și însorite și fără curenți de aer, iar precipitațiile și nebulozitatea sunt reduse. În această zonă, petrolul există în subsol la adâncime mică, iar apele din subteran au conținut mare de petrol, brom, iod și sare, motiv pentru care localnicii folosesc doar apă îmbuteliată, cea din fântâni nefiind utilizabilă. Aceste ape sunt, însă, folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate în toată depresiunea. Apele cu proprietăți curative au fost menționate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli. Grecul Grigore Stavri (care ulterior și-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru a achiziționat în perioada anilor 1860 – 1880 toate terenurile petrolifere, precum și întregul sat denumit pe atunci Fundu Sărății și s-a îmbogățit din afacerile cu petrol, comercializând atât țiței brut, cât și ulei mineral fabricat în distileria deschisă în anul 1871. Dr. Guyenot, medic consultant la Aix les Bains, Franța și medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potențialul afacerilor din turism. Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în 1888 construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei stațiuni balneare. Lucrarea a fost finalizată până în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic. Inaugurarea a avut loc în ziua de 1 iulie 1895 Monteoru a construit acolo o capelă, un cazinou, un parc în stilul grădinilor englezești, hoteluri și o vilă personală. Monteoru a murit în anul 1898, stațiunea fiind moștenită de ginerele său doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa Elena. Cutremurul din anul 1940, al doilea război mondial și naționalizarea comunistă, ce au urmat, au dus la abandonarea stațiunii și la părăginirea ei, multe dintre vechile clădiri ajungând să fie demolate iar grădina englezească să fie distrusă. Urmașii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, a unor zone de pădure, precum și asupra vilei aflată în parcul dendrologic în care a funcționat, pană de curând, o tabără de elevi, astăzi fiind închisă publicului.

Merei este o comună din județul Buzău care include și satele: Ciobănoaia, Dealul Viei, Dobrilești, Gura Sărății, Izvoru Dulce, Lipia, Nenciulești, Ogrăzile, Sărata-Monteoru și Valea Puțului Merei. Extremitatea sudică a comunei este aproape de zona străbătută de șoseaua națională DN1B care leagă Buzăul de Ploiești. Lângă Popasul Merei aflat pe drumul național, DN1B se intersectează cu șoseaua județeană DJ203G, care duce spre sud-est la Stâlpu și Costești și spre nord peste dealul Istrița la Tisău. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6803 locuitori în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 7251 locuitori); dintre care: români – 92,44%, romi – 3,79% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Merei astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,82%, adventiști de ziua a șaptea – 1,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. Satul Lipia, parte integrantă a comunei, a dezvăluit o necropolă și o așezare din secolul IV-V e.n. fiind atestat din anul 1583 de pe vremea lui Mihnea Turcitul într-un document prin care acesta i-a scutit pe locuitorii satului de vinărici. În localitatea balneară sezonieră Sărata Monteoru se poate vizita parcul dendrologic amenajat în curtea vilei Monteoru, fost proprietar al stațiunii, precum și mina de petrol unică în Europa și situl arheologic de pe dealul Cetățuia. În comuna Merei se află situl arheologic de interes național din zona Dealul Cetățuia-Poiana Scorușului, unde s-a descoperit o mare așezare cu necropolă din Epoca Bronzului (mileniul al III-lea–al II-lea î.e.n.). În rest, în comuna Merei se află alte nouăsprezece obiective incluse pe lista monumentelor istorice de interes local. Nouă dintre acestea sunt situri arheologice, cinci sunt monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Pantelimon” de la Ciobănoaia datând din secolul al XVIII-lea; pivnița brâncovenească de la sfârșitul secolului al XVII-lea din satul Izvoru Dulce; biserica „Sfânta Troiță” cu clopotnița, din același sat (construită la 1813); mina de petrol de la Sărata Monteoru (1874) și ansamblul „Băile Monteoru” cuprinzând bazinele vechi (1888–1895) și vila Monteoru (1903) și altele cinci sunt clasificate ca monumente memoriale și funerare, toate fiind vechi cruci de piatră răspândite pe teritoriul comunei.

ASCIOR (Asociația pentru Civilizație Ortodoxă)

Programul național "Implicare și competență"

Tinerii pentru viitor

Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), filiala Buzău, a luat ființă în anul 2017, ea fiind o societate de credință, cultură, atitudine creștină care are ca obiective promovarea înțelegerii dreptei credințe, promovarea identității culturale, implicit a românismului, promovarea istoriei adevărate, promovare activității și responsabilității sociale, promovarea împreună lucrării pentru semenii noștri prin foarte diverse activități, promovarea unui nou tip de civilizație bazată pe Legea lui Dumnezeu. ASCIOR a avut peste 60 de activități regionale și naționale prin conferințe, lansări de carte, simpozioane, expoziții etc, dar și prin editarea revistei Orizonturile Bucuriei, înființarea Conferințelor și Congreselor pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, editarea antologiilor ASCIOR, deschiderea unor Grupuri ASCIOR în vederea înființării lor ca filiale. Prin programele de susținere a persoanelor aflate în dificultate am reușit, cu sprijinul susținătorilor noștri, care fac sau nu parte din asociație, să oferim ajutoare în diverse moduri dar și în bani. Prin programele de susținere a tinerilor am acordat tinerilor prezenți la manifestările ASCIOR premii pentru elevi de peste 12 ani și tineri până în 25 ani în bonuri valorice dar și numerar. Revista asociației - „Orizonturile Bucuriei” se editează în 700-1000 exemplare pe număr, apare (de regulă) la 2 luni și are peste 60 de colaboratori, de la cercetători și profesori universitari pe diverse domenii de activitate, din țară sau din străinătate, la debutanți în literatură sau pasionați în artă.

Buzău (nume antic Mousaios) este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. La recensământul din anul 2002 orașul avea o populație de 134227 locutori. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzăul a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu, iar prima sa atestare documentară provine din anul 376 E.N. Sus am postat stemele vechi, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva reprezentative monumente de arhitectură și cultură buzoiene, din vremuri diferite.

Biserica Greci

Biserica Sfinții Îngeri

Biserica Banu

Societatea comunală de electricitate

Biblioteca județeană "Vasile Voiculescu"

Administrația fiscală

Casa de cultură a sindicatelor

Gara

Catedrala veche a Episcopiei

Banca Națională a României

Județul Buzău este situat în sud-estul României, la curbura Carpaților, fiind traversat de la NV spre SE de râul cu același nume de la care și-a luat numele. Județul se întinde pe o suprafață de 6103 kilometri pătrați, numără aproximativ 495000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Ca structură administrativă județul este compus din 2 municipii - Buzău și Râmnicu Sărat, 3 orașe - Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului Buzău, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.