Epaminonda's Blog.....: CUGGIONO

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană CUGGIONO,

provincia MILANO, regiunea LOMBARDIA, câteva vechi

cărți poștale ilustrate și o insignă locală.

Vila Piazza

Parcul cu monumentul

Vila Cigogna

Piața și Biserica San Giorgio

Vila Clerici

Monumentul

Vila Garibaldi

Calendarul celtic din Parcul Ticino

Vila Parodi

Biserica San Rocco

Vila Scotti

Muzeul

Cimitirul și Ospiciul Beolchi

Spitalul vechi

Spitalul nou

Strada San Rocco

Basilica Arcipretale

Strada Roma

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

BOBUL DE INTELIGENȚĂ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc

Loja Regele Laszlo Oradea

Produsul medalistic de mai sus este o insignă masonică realizată la comanda Lojii Regele Laszlo din municipiul Oradea (Nagyvárad) care a fost fondată la data de 29 octombrie 1876 și trecută în adormire în anul 1918. A fost una dintre cele mai vechi și mai active loji, ce număra în anul 1917 un număr de 87 membri. Pe una dintre fețele medaliei sunt reprezentate două mâini împreunate (cel mai cunoscut simbol masonic), iar pe cealaltă față este prezentat Regele Laszlo călare.

Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, în limba maghiară - Szent László, a fost regele Ungariei între anii 1077 – 1095. El s-a născut la data de 27 iunie 1040 și a decedat la data de 29 iulie 1905. A fost canonizat ca sfânt de către Biserica Catolică condusă de papa Bela al III-lea, în anul 1192 iunie 27. A rămas în amintirea poporului și în documente ca un suveran luminat. El a desăvârșit încreștinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor). A fost înmormântat în mănăstirea benedictină de la Somogyvar dar după anul 1113, rămășițele pământești i-au fost mutate la Oradea, în vechea catedrală (distrusă în anul 1241 de marea invazie tătară.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Cupa Memorialul General Choi - Mightyfist (Pumn puternic)Taekwondo

Oradea - România - 2019

Produsul de mai sus este o medalie confecționată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția sportivă de taekwondo denumită “Cupa memorial Generalul Choi” sponsorizată de școala orădeană Migtyfist (Pumnul puternic)

Choi Hong-hi (9 noiembrie 1918 – 15 iunie 2002) a fost un general al armatei sud-coreene și un practicant al artelor marțiale, deși controversat din cauza introducerii lui artei marțiale Taekwon-Do în Coreea de Nord. El este considerat de mulți drept „Fondatorul Taekwon-Do”. Choi Hong a combinat elemente de Taekkyon și Oh Do Kwan Karate și Tang Soo Do pentru a dezvolta un stil al artei marțiale cunoscut sub numele de „Taekwondo”.

Taekwondo transcris și ca Taekwon-Do sau Tae Kwon Do) este o artă marțială coreeană caracterizată în special prin lovituri înalte cu piciorul și lovituri cu pumnul. Taekwondo este unul dintre sporturile naționale coreene, practicat de peste 2000 mii de ani, reprezentând unul dintre cele mai vechi arte marțiale. Recent intrat în categoria sporturilor olimpice, practicarea acestui sport în întreaga lume este structurată și administrată de către Federația Mondială de Taekwondo. În România practicarea acestui sport se realizează sub coordonarea Federației Române de Taekwondo, la conducerea căreia astăzi (anul 2023) se află Constantin Apostol, maestru internațional 7 DAN. Conform regulamentului internațional, lupta dintre cei doi sportivi ai meciului de taekwondo este caracterizată de lovituri în mare parte ale membrelor inferioare, punctate corespunzător de către sistemul electronic pus la dispoziție, dar și de arbitri, iar lovitura cu pumnul trebuie să fie precisă și conform regulamentului pentru a fi punctată. Sportivii poartă

echipamente de protecție pe cea mai mare parte a corpului (cască de protecție dotată cu senzori electronici, protecție dentară, vesta dotată cu senzori pentru punctare, protecții pentru antebrațe, mănuși, tibiere și metatarsiene dotate cu senzori electronici pentru a fi realizată punctarea loviturilor.)

Meciurile sportivilor sunt atent coordonate de către arbitri. Aceștia sunt în număr total de trei pe suprafața de luptă, unul central, menit să stabilească ordinea meciului prin acordarea penalizărilor corespunzătoare, ceilalți doi stând în colțuri opuse alte saltelei, ținând în mână judge box-ul, un dispozitiv pentru acordarea anumitor tipuri de puncte, în funcție de lovitura fiecărui sportiv în parte. La masa suprafeței există un arbitru care se ocupă de partea tehnică a meciului de taekwondo, lucrând la sistemul incorporat într-un dispozitiv. Un alt arbitru ține evidența fiecărui meci în parte pe o hârtie specială, în cazul unei posibile erori la nivelul echipamentelor. Ultimul arbitru, este cel de la Video-Replay, un sistem de contestare a deciziilor luate.

Set 2 insigne - Consiliul județean Bihor - Consilier local

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Stema judeţului Bihor, a fost aprobată prin Hotârârea Guvernului României nr.684 / 1998 și se compune dintr-un scut sfertuit; în primul cartier, pe fond roşu, se află un turn crenelat de culoare neagră, zidit, de argint, dotat cu o fereastră şi o poartă închisă. În cartierul secund, pe fond albastru, se află cinci spice de grâu legate cu o panglică, toate de aur. În cartierul trei, pe fond albastru, se află un ciorchine de strugure cu o frunză de viţă, ambele de argint. Cartierul patru, pe fond roşu, cuprinde un hrisov natural, răsucit la capete în sensuri opuse, validat cu o pecete roşie, prinsă cu şnur răsucit, roşu şi negru. Trei brâuri undate, dintre care cel din mijloc mai lat, separate de două benzi albastre, broşează peste linia orizontală. Brâul din mijloc conţine trei peşti negri. Semnificaţia elementelor însumate ale stemei sunt următoarele:

turnul crenelat evocă vechea cetate a lui Menumorut;
spicele şi frunza de viţă simbolizează hărnicia locuitorilor acestor meleaguri şi ponderea importantă pe care a avut-o agricultura în economia judeţului;
hrisovul evocă multitudinea documentelor care atestă spiritualitatea locuitorilor din zonă;
cele trei brâuri argintii simbolizează cele trei Crişuri, precum şi bogăţia piscicolă a apelor.

Insigna sportivă - Club atletic Oradea 1910

Campioană a României și Ungariei in anii ’40, Clubul Atletic Oradea a reapărut pe scena fotbalului românesc la debutul sezonului 2017-2018 al Ligii a 5-a Bihor. Clubul s-a înființat în data de 25 mai 1910 și desființat în anul 1963, pentru ca în data de 17 martie 2017 să se reînființeze. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei sunt verde și alb. În decursul vremii clubul s-a mai numit:

Nagyváradi Atlétikai Club (NAC) (1910-1918)
Club Atletic Oradea (CAO) (1918-1940)
Nagyváradi Atlétikai Club (NAC) (1940-1945)
Libertatea Oradea (1945-1948)
Întreprinderea Comunală Orășenească Oradea (ICO Oradea) (1948-1951)
Progresul Oradea (1951-1958)
Clubul Sportiv Oradea (1958-1961)
Crișana Oradea (1961-1963)
Asociația Clubul Sportiv CAO 1910 Oradea (2017 – prezent)

Palmaresul clubului poate fi astfel sintetizat:

Campioana Ungariei (1943-1944)
Vicecampioana Ungariei (1942-1943), ambele sub denumirea NAC (Nagyváradi Atlétikai Club)
Campioana României (1948-1949), sub denumirea ICO Oradea (Intreprinderea Comunală Orășenească Oradea)
Vicecampioana României (1934-1935)
Finalista campionatului României (1924)
Câștigătoare Cupa României (1956)
Finalistă Cupa României (1955) ambele sub denumirea Progresul Oradea

Cupa Crișul Oradea

Produsul de mai sus este o medalie confecționată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția sportivă Cupa Crișul Oradea. În organizarea clubului Crișul Oradea periodic au loc întreceri sportive în diverse sporturi pentru atragerea tineretului la mișcare (în cazul acestei medalii este vorba de sportul – polo pe apă).

Polo pe apă este un sport nautic pe echipe. Se dispută între două echipe alcătuite din 7 jucători fiecare: 6 jucători de teren și un portar, pe banca de rezerve fiind încă maximum 6 jucători. Portarul este singurul jucător căruia i se permite să atingă mingea cu două mâini, să lovească mingea cu pumnul închis și să atingă fundul piscinei, dar nu i se permite să depășească mijlocul piscinei. Teoretic polo pe apă se aseamănă handbalului. Jocul de polo pe apă are durata a 4 reprize a câte 8 minute fiecare. Lungimea bazinului este de 30 m pentru bărbați și 25 m pentru femei, iar lățimea de 20 m. Adâncimea apei este de cel puțin 1,8 m. Este cel mai vechi sport de echipă jucat la toate edițiile Olimpiadelor sportive de vară, din anul 1900, de când a fost introdus ca sport olimpic.Britanicii sunt considerați părinții polo-ului pe apă, primul joc la ei având loc la 14 iulie 1876. În România, primele echipe de polo au apărut la Cluj, Timișoara și Târgu Mureș. În anul 1952, la Jocurile olimpice de la Helsinki, România este prezentă pentru prima dată cu o echipă de polo.

Crosul cetății 2019

Produsul de mai sus este o medalie confecționată de firma privată orădeană Alex Stankovitz pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția sportivă orădeană – Crosul cetății din anul 2019. După cum se poate observa medalia are forma cetății orădene.

Cetatea Oradea ridicatã în stil italian, cu cinci bastioane în formã de picã este supusã astãzi unui amplu proces de restaurare. Cetatea este una dintre puținele cetăți utilizate și în prezent beneficind de statutul de monument istirc. Se spune despre cetate că nu putea fi cucerită din cauza vastelor rețele subterane de legături cu exteriorul. Șanțul cu apă al cetății era umplut în caz de asediu cu apă termală (prin aducțiuni) din râul Peța. În prezent, în incinta cetății ființează Facultatea de Arte Vizuale a Unversității Oradea. Iată legenda întemeierii acestei cetăți: “Într-o seară înstelată a anului 1092, pe când se afla la vânătoare prin Țara Crișurilor, Regele Ladislau I al Ungariei a ajuns într-o poiană largă, străjuită pe ambele părți de apele Crișului Repede, nu departe de Peța-Hewjo, pârâul ce nu îngheață niciodată. A adormit repede, obosit fiind după goana cerbilor. În vis i s-au arătat doi îngeri, care i-au cerut să înalțe de îndată, acolo, o mănăstire zidită, cu hramul Sfintei Fecioare Maria. Locul acesta l-a numit Várad, iar în jurul mănăstirii - care avea să ajungă vestit centru de pelerinaj - s-a construit o cetate ce a stat multe secole în apărarea creștinătății. Așa a început istoria unuia dintre orașele vestite ale Europei: Varadinum, Oradea, Nagyvárad, Grosswardein”. Dar iată și legenda trădării: “Se povestește că după căderea Budei sub turci, în 1540, aceștia au forțat cucerirea cetății Oradea, considerată poarta de vest spre Transilvania. Cetatea, apărată ca o vrajă de apele veșnic calde ale Peței, era de necucerit! Steaua protectoare a cetății a strălucit până în anul 1660, când Ali, pașa de Timișoara, și-a jurat să cucerească mica fortificație cu orice preț. A venit cu oaste mare, cei 45.000 de turci împânzind dealurile orașului. 46 de zile de lupte au pus la grea încercare garnizoana celor 850 de apărători ai cetății. Sute de săteni au căzut atunci prizonieri în mâinile otomanilor. Totuși, cetatea rezista! Părea că deznădejdea îi cuprindea pe turci, căci nu reușeau în niciun chip să afle secretul vrăjii nemaivăzute care-i proteja zidurile. Până în ziua în care soția morarului, singura care știa secretul, a aflat că fiii ei au fost prinși de turci. Înnebunită de durere, a hotărât să facă orice ca să-i salveze. Așa a ajuns să trădeze Cetatea, spunându-le turcilor pe unde să sape pentru a deschide zăgazurile de evacuare a apei care umplea marele șanț din jurul zidurilor de apărare. Si așa, la 27 august 1660, cetatea a capitulat. Începea era dominației turcești.” Menționând funcțiunea de avanpost al Transilvaniei, un calator turc plasează cetatea la o lovitură de tun de malul Crișului, la câmpie, având forma unui pentagon, „clădire solidă și pompoasă”. Șanțul cetății avea o lățime de 120 de picioare și „afunzime” ca o mare, fiind umplut cu apă de Criș. Circumferința cetății avea 2 500 de pași. Existau cinci bastioane prevăzute cu tunuri, care erau acoperite cu „pături” de culoare roșie. Nu se putea comunica între bastioane ca în cazul altor cetăți. Fiecare bastion avea o poartă proprie, căpitan și santinele. Având forma unui triunghi, bastioanele aveau cupole din piatră, folosite ca puncte de observare. Zidul cetății avea 40 de „rifi” înălțime (circa 10 metri) și 10 lățime (circa 2,50 metri), fiind construit din piatră solidă, pe care s-a „aruncat” un val de pământ în forma unui dâmb. Începând de la bastionul de est, de jur împrejur, zidul cetății era încins cu un brâu din piatră cioplită. La poartă se afla un orologiu. În cetate erau 10 prăvălii, 150 de case mai mici din piatră, o cameră pentru soldați, trei mori și o temniță „afundată ca un iad”. Palatul princiar măsura 1 500 de pași în perimetru având cinci turnuri dintre care două lucrate din „ceramică roșie". Trei turnuri slujeau drept magazii pentru muniție, aici locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porți din care numai una era folosită. Redau mai jos câteva date despre principalele repere ale cetății:

Bastionul Aurit a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile pană mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory.
Bastionul Bethlen, construit în anul 1618 după planurile arhitectului italian Giacomo Resti din Verona.
Bastionul Ciunt a fost construit, sau cel puțin început în timpul domniei principelui Ioan Sigismund, însă nu sunt dovezi concludente în această privință. Pentru că în perioada 17-21 octombrie 1598, în timpul asediului turcesc bastionul a fost minat și avariat grav de două ori. În 1599, refacerea vârfului acestuia se face sub supravegerherea lui Cesare Porta și apoi a lui Giovan-Marco Isolano. Aici este în curs de amenajare un teatru de vară
Bastion Crăișorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara și construit între 1569-1570 în timpul domniei principelui Ioan Sigismund.
Bastionul Roșu a fost construit la comanda principeului Ștefan Báthory. Concepția originală îi aparține arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, însă se va definitiva după planurile mai realiste ale unui alt architect italian, Ottavio Baldigara.
Curtina spre bastionul Aurit a fost realizată în 1580-1581, în ultimii ani ai domniei lui Cristofor Báthory. Este un zid masiv, flancat în interior de cazemate. Baza sa este din blocuri masive de piatră, la fel ca și brâul, iar cărămida este cea care dă nota dominantă a construcției.
Curtina dintre bastionul Aurit și Ciunt a fost construită în timpul primei domnii a lui Sigismund Báthory, în anii premergători anului 1584, an când ea era cu siguranță terminată, deși există păreri că latura sa estică, spre Bastionul Ciunt ar fi fost terminată în 1581.
Curtina spre Bastionul Bethlen a fost construită pare-se numai după vara anului 1599 până prin 1604.
Curtina dintre Crăișorul și Roșu a fost construită odată cu lucrările la bastionul Roșu, între anii 1584 și 1598.
Corpul A - Palatul princiar a fost construit între anii 1620 și 1629, în timpul lui Gabriel Bethlen, după planurile arhitectului italian Giacomo Resti.
Palatul Princiar - actualul Corp B (colțul vestic) a fost construit în două etape între 1620-1629, respectiv 1638-1648, sub oblăduirea principelui Gabriel Bethlen și după planurile arhitectului italian Giacomo Resti.
Corpul C, latura sud-estică a Palatului Princiar, a fost construit între anii 1638-1648, în timpul principelui Gheorghe Rakoczi I. Planurile sale au fost elaborate la comanda conducătorului transilvănean de arhitectul autohton Emeric Sardi din Cluj.
Corpul D - clădirea care a adăpostit statul major al garnizoanei austriece din cetate - a fost construit începând cu anul 1775. Aparține ca concepție arhitectului militar Lodovico Marini.
Corpul E, latura nordică a Palatului Princiar, a cunoscut mai multe etape constructive. Prima este demarată în timpul domniei principelui Gabriel Bethlen. Între anii 1620-1629 se continua construcția sa după planurile arhitectului Giacomo Resti. A treia etapă constructivă (1638-1648) i se datorează lui Gheorghe Rákoczi I și constă în extinderea construcției
Corpul G se înscrie constructiv epocii dominate de arhitectul italian, aflat în soldă austriacă, Lodovico Marini, și temporal aparține anilor 1775-1776
Corpul I a fost construit între anii 1692-1714 la comanda căpitanului cetății. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost sediul administrației militare austriece și al vămii unice a orașului. Forma actuală se datorează arhitectului Lodovico Marini și se configurează între anii 1775-1777, când își schimbă și funcțiunea, fiind doar cazarma inginerilor militari ai garnizoanei din Oradea.
Corpul J a fost inițial poarta cetății (1573).
Corpul K a fost construit între anii 1775-1777 după planurile arhitectului Lodovico Marini. Cele două clădiri ridicate atunci (magazia cartierului general al statului major și cazarma ofițerească) au fost unite și au preluat sarcina exclusivă de cazare a ofițerilor.
Corp L - Cazemata curtinei nordice a fost construit între 1775-1777, în era arhitecturală dominată de arhitectul militar Lodovico Marini. Este o cazemată extrem de solidă și încăpătoare, ea asigurând una dintre zonele cele mai expuse și mai des atacate ale cetății. Bolțile masive din cărămidă stau mărturie asupra acestui aspect. Dincolo de rolul său primordial, acest spațiu a avut și alte funcțiuni. Fiind foarte solidă, dar și rece și întunecoasă, cazemata a funcționat pe timp de pace și ca închisoare.
Corpul M cuprinde ansamblu format din Poarta de Est și cele două clădiri adosate ei, respectiv Corpul de gardă și grajdurile
Ruine Palat de Vară - Corp P – datează de pe la 1572.
Biserica romano-catolică din Cetate - construcție datorată perioadei de dominație austriacă și planurilor arhitectului Lodovico Marini. Construcția barocă de o simplitate deosebită, inițial deservea doar garnizoana militară din cetate. Actualmente, după ce o perioadă de aproape cinci decenii de ateism comunist a fost spațiu de păstrare, a fost renovată și din anul 2000 este biserică funcțională pentru slovacii romano-catolici din Oradea.
Brutăria a fost construită în 1692, imediat după ce austriecii au cucerit cetatea la ordinul generalului Corbelli. Brutăria cu șase cuptoare s-a realizat, cel mai probabil, după planurile inginerului militar, baronul Ernst von Borgsdorf, care a fost însărcinat de Curtea vieneză cu efectuarea planurilor de refacere a cetății orădene. Se are în vedere amenajarea aici a unui Muzeu al pâinii.
Grajdurile clădirea cunoscută sub această denominație a fost construită în al doilea deceniu al secolului al XVII, fiind terminată în 1618 probabil odată cu Bastionul Bethlen.
Poarta de vest (1573) a fost proiectată și construită in timpul domniei principelui Ștefan Báthory.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii cu locuri de vizitat în acest județ dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

________________ooOoo_______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII