Epaminonda's Blog.....: ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN FILATELIE

Pe vremea comunismului incipient, când țara noastră se numea Republica Populară Română, s-a emis o serie de mărci poștale care omagiau Organizația de pionieri, înființată în anul 1949. Enumăr mai jos renumiții machetatori care au desenat aceste mărci poștale:

Rosenblum Angela - pictor și grafician - a machetat seria Un an de la înființarea organizației de pionieri, un timbru, valoarea de 11 lei violet – 1950
Dumitrana Ion - celebru gravor și desenator - a realizat peste 350 de machete pentru mărcile poștale românești dar și peste 70 de machete pentru timbre străine – Pionieri 1951, seria de 3 timbre
Năzare Pavlin - grafician - 1 timbru din seria 1950 - Un an de la înființarea organizației de Pionieri - valoarea de 8 lei i seria de 3 timbre din 1953 - a 3 - a aniversare a organizației de pionieri.
Furmuzache Constantin - arhitect - a realizat machetele pentru seria de 3 timbre Pionieri 1953
Ionescu Andrei - seria de 3 timbre 1955 - Palatul Pionierilor din București

La unele mărci poștale am atașat și puteți admira și macheta originală.

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România.

Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri.

În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului."

Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor).

Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian.

Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu.

In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului.

Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist.

Cu prilejul anului aniversar la nivelul organizaţiei s-au luat în 1989 o serie de măsuri: ”La nivelul tuturor detaşamentelor şi unităţilor de pionieri vor fi intensificate acţiunile politico-educative pentru cunoaşterea temeinică, aprofundată de toţi elevii, a politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, a măreţelor realizări obţinute prin muncă eroică de poporul nostru, sub conducerea înţeleaptă a PCR, în anii socialismului, şi, cu deosebire, în perioada inaugurată de istoricul Congres al IX-lea al partidului, perioadă pe care întreaga noastră naţiune, într-o deplină unitate de gând şi faptă o numeşte cu dragoste, profund respect, aleasă preţuire şi vibrantă mândrie patriotică Epoca Nicolae Ceauşescu”. Organizaţia s-a desfiinţat în anul căderii comunismului. (Sursa Net – Calin Hentea)

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Fruntaș în muncă - Cooperația de consum

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în muncă – Cooperația de consum. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste (drapelul național cu stema comunistă, roata dințată, spicul de grâu și soarele) reprezentând: conducerea strălucită a societății de către Partidul Comunist Român, industrializare socialistă forțată, agricultura intensivă și încrederea în victoria deplină a comunismului.

Cooperaţia de Consum a fost şi este şi în prezent, un sistem economic, apolitic şi neguvernamental, autonom şi independent, care desfăşoară activităţi de comerţ, producţie şi servicii în interesul membrilor cooperatori asociaţi dar şi al restului populaţiei României. Ea are la bază proprietatea privată asupra patrimoniului din care cca. 2 % este divizibil membrilor cooperatori asociaţi şi cca. 98 % este indivizibil; acumulat în decursul a 150 de ani de activitate neîntreruptă. Cooperativele sunt iniţiative particulare de asocierea a mai multor persoane, de regulă un număr limitat, în vederea desfăşurării unei activităţi economice. Principiile avute la bază erau: libertatea iniţiativei particulare; neintervenţia statului; libera concurenţă; metoda specifică de repartiţie a productului social, cu eliminarea graduală a oricărui venit obţinut fără muncă. In general existau trei mari ramuri ale cooperaţiei, de credit, de producţie, de desfacere şi consum. Prevederile legale ale cooperaţiei erau foarte largi, fapt ce a permis aplicare cooperaţiei în toate domeniile. Legea din 1935, sintetizandu-le pe cele mai vechi prevedea constituirea de cooperative pentru: înlesnirea creditului necesar asociaţilor şi fructificare economiilor populare (bănci populare); cumpărarea şi arendare de pământ (obştiile săteşti); cooperative de exploatare agricolă; pentru efectuarea în comun a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare; pentru organizarea lucrului în comun; pentru utilizarea în comun de maşini şi instalaţii; pentru aprovizionarea asociaţilor cu cele necesare şi valorificare produselor muncii; pentru înlesnirea de construcţii ieftine şi sănătoase de locuit; pentru exploatare de păduri şi pentru industria lemnului; cooperative de pescuit. Intervenţia statului prin legile acordate au modificat însă viitorul multor cooperative. Astfel se prevedea posibilitatea ca acestea să devină societăţi comerciale, ceea ce modifica mult datele problemei. Nu aveau caracter comercial următoarele categorii: obștile de arendare; asociațiile de îmbunătățire a agriculturii; cooperativele pomicole, viticole, grădinărit; asociaţiile de păşunat; asociaţiile pentru ameliorarea pădurilor şi terenurilor degradate. În practică apăruseră şi bănci ale învăţătorilor, cooperative ale elevilor, tipografii, etc. Prima lege a cooperaţiei a fost dată în 1903 pentru a consfinţi o situaţie deja existentă. Până în 1903 în vechiul regat apăruseră peste 700 de bănci populare. Ulterior, pe măsură ce cooperaţia s-a dezvoltat au fost necesare adăugiri şi modificări. Din acest motiv existau cărţi de legislaţie, în mai multe ediţii, pentru corecta informare a celor interesaţi. Legislaţia cooperaţiei româneşti este inspirată din legea franceză din 1865, codul elveţian şi legislaţia anglo-saxonă.

Împăratul Austro-Ungariei - Franz Joseph I

Franz Joseph I al Austriei a fost: împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. El s-a născut la data de 18 august 1830 și a decedat la data de 21 noiembrie 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului. Între anii 1848 și 1867 Francisc Iosif a fost ultima persoană care a ocupat funcția de mare principe al Transilvanie. La 8 iunie 1867, la Buda, în Biserica Matyas, Francisc Iosif a fost încoronat și ca rege apostolic al Ungariei (1867-1916) și în această calitate a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară, prin crearea unui stat dualist: Austro-Ungaria. În 1873, Francisc Iosif încheie cu Alexandru al II-lea, țarul Rusiei și, ulterior, cu Wilhelm I, împăratul Germaniei, Alianța celor trei împărați ca un acord consultativ între cele trei imperii. În 1892 a aprobat renunțarea la vechiul sistem monetar bazat pe creițari, florini și taleri și trecerea la un sistem monetar modern, compatibil cu cel al Uniunii Monetare Latine, bazat pe coroana austriacă (divizată în 100 de helleri). În data de 27 septembrie 1893 a inaugurat la Orșova (pe atunci, în Austro-Ungaria), împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, canalul navigabil de la Porțile de Fier. În aceeași zi a început o vizită oficială, de trei zile, în Regatul României. Francisc Iosif I a fost martorul primilor 2 ani din războiul ce avea să pună capăt, printre altele, și imperiului său. Motto-ul lui, ca suveran austriac, a fost: "Uniți întru putere" – nemțește: Mit vereinten Kräften – latinește: Viribus Unitis.

Cupa Dinamo - Anatolie Grințescu 1 - 3 septembrie

Produsul de mai sus este o medalie confecționată de firma privată orădeană Alex Sztankovits. Ea s-a conferit participanților și / sau câștigătorilor unei competiții sportive. Cupa Dinamo Anatolie Grințescu a fost un turneu de polo pe apă ce a avut loc la bazinul dinamo din București, în perioada 1 – 3 septembrie 2023. Turneul a fost organizat de fundația Pro Polo – Anatolie Grințescu, cu sprijinul Academie de Polo Dinamo, la el participând 6 echipe de la categoria U15 (Crișul Oradea, CSS1 București, Corona Brașov, Real Team, Dinamo și Academia).

Anatolie Grințescu (1 august 1939 – 2 iunie 2014) a fost una dintre marile personalități ale sportului românesc, reprezentând România la nu mai puțin de 5 ediții ale Jocurilor Olimpice, în calitate de jucător sau ca antrenor al selecțonatei de polo. A cucerit 10 titluri de campion cu Dinamo, ca jucător, și alte două din postură de antrenor. La națională a evoluat de 131 ori sub tricolor, marcând 85 de goluri. S-a retras din activitatea competițională la începutul anilor '70, după care a îmbrățișat cariera de antrenor, primind ulterior titlurile de Maestru al sportului şi Maestru emerit al sportului. Ca antrenor al naționalei României, Anatolie Grințescu a obținut cea mai mare performanță la JO 1976, când tricolorii s-au clasat pe locul 4. Din 1980, a devenit antrenor federal în cadrul Federației Române de Nataţie, iar din 1990, când a fost înfiinţată Federația Română de Polo, a fost secretar general, apoi preşedinte al forului național de polo.

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului. (Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz)

Insigna - P.N.L. (Partidul Național Liberal)

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă. PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888, după care a urmat lunga conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Epoque s-a aflat din punct de vedere politic sub semnul rotativei guvernamentale, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916) la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, pe câte o perioadă de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai putut fi utilizat în perioada interbelică, când a avut loc o fărâmițare și radicalizare a scenei politice din România. După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL. 1990 este anul „reinventării” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal, cât și primul an în care valorile și ideile liberale au început să-și facă din nou loc în mentalul colectiv. Și după 1990 PNL a cunoscut numeroase frământări, transformări, sciziuni și alianțe dar cel mai puternic adversar i-a devenit FSN (PSDR; PSD de astăzi). Partidele care s-au scindat din PNL sunt:

Partidul Național Liberal Aripa Tânără - 1990
Uniunea Liberală Brătianu – 1990
Partidul Național Liberal – Convenția Democrată - 1991
Partidul Național Liberal – Câmpeanu – 1995
Partidul Liberal Democrat – 2006
Partidul Liberal Reformator -2014
Forța Dreptei – 2021
Mișcarea Speranței – 2023

Partidele absorbite de PNL sunt:

Partidul Socialist Liberal – 1990
Partidul Progresist Țărănesc – 1993
Noul Partid Liberal – 1993
Partidul Liberal ’93 – 1998
Partidul Alianța Civică - 1998
Alianța pentru România – 2002
Uniunea Forțelor de Dreapta – 2003
Partidul Național Liberal – Câmpeanu – 2003
Partidul Liberal Democrat – 2007
Acțiunea Populară – 2008
Forța Democrată – 2012
Partidul Democrat Liberal – 2014
Partidul Liberal Reformator – 2014
Partidul Popular – 2015
Partidul Național Democrat – 2019
Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor – 2019
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților

În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”. La conducerea PNL s-au perindat următorii lideri:

Ion C. Brătianu = 24 mia 1875 - 4 mai 1891
Dumitru C. Brătianu = 21 mai 1875 – 8 iune 1892
Dimitrie A. Sturdza = 20 noiembrie 1892 – 10 ianuarie 1909
Ion I. C. Brătianu = 11 ianuarie 1909 – 24 noiembrie 1927
Vintilă I. C. Brătianu = 24 noiembrie 1927 – 21 decembrie 1930
Ion G. Duca = 28 decembrie 1930 – 29 decembrie 1933 asasinat de legionari
Constantin I. C. Brătianu = 4 ianuarie 1934 – noiembrie 1947 întemnițat de comuniști, la Sighet, unde a și murit
Radu Câmpeanu = 15 ianuarie 1990 – 27 februarie 1993
Mircea Ionescu Quintus = 28 februarie 1993 – 18 februarie 2001
Valeriu Stoica = 18 februarie 2001 – 24 august 2022
Theodor Stolojan = 24 august 2002 – 2 octombrie 2004
Călin Popescu Tăriceanu = 2 octombrie 2004 – 20 martie 2009
Crin Antonescu = 20 martie 2009 – 2 iunie 2014
Klaus Johannis = 2 iunie 2014 – 18 decembrie 2014
Vasile Blaga = 18 decembrie 2014 – 28 septembrie 2016
Alina Gorghiu = 18 decembrie 2014 – 12 dcembrie 2016
Raluca Turcan = 13 decembrie 2016 – 17 iunie 2017
Ludovic Orban = 17 iunie 2017 – 25 septembrie 2021
Florin Câțu = 25 septembrie 2021 – 2 aprilie 2022
Gheorghe Flutur = 2 aprilie 2022 – 10 aprilie 2022
Nicolae Ciucă = 10 aprilie 2022 - prezent

Mărturie de botez - născut și botezat în anul 1880

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Concurs de ștafetă al elevilor

Ștafetă este o probă atletică sau concurs sportiv la alergări, schi, înot, care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare de 400 m, 300 m, 200 m, 100 m, în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII