Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea șoselei Transfăgărașanului, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.

Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote souvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote, Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi și Castelul Carei. Bancnota suvenir de 0 euro Transfăgărășanul a fost tipărită, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, într-un tiraj de 10000 de exemplare. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe revers este prezentată o imagine reprezentativă a șoselei Transfăgărășanul.

Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș, de lângă Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 (Sibiu – Brașov), în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 kilometri, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 kilometri. Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărășan leagă între ele provinciile istorice Muntenia și Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cei mai înalți din România, care fac parte din Carpații Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 metri.Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng care urcă până la 2145 metri. Trecând barajul Vidraru, drumul continuă pe partea stângă a lacului Vidraru până la coada acestuia. În continuare, drumul începe să urce urmând cursul văii râului Capra până la ajungerea în golul alpin, lângă Cabana Capra; după o serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România (anul 2023 ), având o lungime de 887 metri, cu o înălțime de 4,4 metri, o lățime de 6 metri și un trotuar cu o lățime de 1 metru, fiind iluminat electric și ventilat natural. În partea nordică a drumului, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu-Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 kilometri. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 metri, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 metri, ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De aici până la intersecția cu DN1 (deumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara, mai sunt 21 kilometri. Transfăgărășanul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte, pentru construcția lui fiind necesară dislocarea mai multor milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum și multe alte materiale de construcții. Regimentul 52 geniu din Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 geniu Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte, părțile de tunel urmând să fie realizate de specialiștii Trustului de Construcții Hidroenergetice (TCH). Sectorul Contur Lac Vidraru a fost atribuit Ministerului Transporturilor, proiectul fiind executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA) și construit de Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, iar sectorul Contur Lac - Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul fiind executat de Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL) și construirea delegată Întreprinderii de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea. A fost o lucrare foarte complexă care a cerut și sacrificii de vieți omenești (oficial 40, neoficial mai mulți). Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980. Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulației rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre și al avalanșelor. Porțile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, pe toată perioada închiderii oficiale a drumului (se poate traversa însă la picior, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uși pietonale prevăzute în porți).

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 16 septembrie 1999 care prezintă avionul Transavia PL-12 Airtruk.

Transavia PL-12 Airtruk este o aeronavă agricolă cu un singur motor proiectată și construită compania Transavia Corporation din Australia. Airtruk este construit integral din metal, cu cabina de pilotaj montată deasupra unui motor cu cilindru opus răcit cu aer în locația tractorului și fuselaj scurt cu ușă din spate. Capota motorului, fuzelajul spate și stratul superior sunt din fibră de sticlă. Are un tren de rulare triciclu, ale cărui unități principale sunt transportate pe aripile inferioare ale aparatului de zbor. Primul său zbor a avut loc pe data 22 aprilie 1965 iar certificarea s-a făcut pe 10 februarie 1966. Aparatul are o magazie cu capacitatea de o tonă. Alte versiuni pot fi folosite ca aeronave de marfă, ambulanță sau de inspecție aeriană și transportă un pasager pe puntea superioară și patru pe puntea inferioară. Din anul 1982 avionul a pătruns și pe piața americană. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale avionul sunt:

echipaj – 1 persoană
lungime – 6,4 metri
anvergura aripilor – 11,98 metri
înălțimea – 2,74 metri
suprafața aripii – 23,8 metri pătrați
profil aerodinamic – NACA 23012
greutatea gol – 830 kilograme
greutate maximă la decolare – 1855 kilograme
motor – 1 x Rolls-Royce/Continental IO-520-D motor cu piston opus orizontal răcit cu aer, 300 CP (220 kW)
elice - din metal McCauley D2A34C58/90AT-2 cu 2 pale cu viteză constantă, diametru de 2,23 metri
viteza maximă – 103 kilometri pe oră
viteza de croazieră – 95 kilometri
viteza de urcare – 3,05 metri pe secundă

3. 3. La data de 12.10.2023, Monetăria Regală a Marii Britanii a prezentat noua generație de monede de circulație, monede care vor putea fi găsite in circulație de către public posibil chiar de la finalul acestui an (dar cel mai probabil doar din ianuarie 2024). Noile monede au un design nou, cu efigia Regelui Charles al III-lea pe avers, respectiv elemente de floră și faună pe revers, reunind elemente simbolizând cele patru națiuni ale regatului, punând în același timp accent pe eforturile de protecție a naturii. Se păstrează nominalurile și materialele utilizate și până acum - 1 Penny, 2, 5, 10, 20, 50 Pence și 1 și 2 Pound, ultimele două fiind bimetalice. Aversul monedelor: este prezentat portretul Regelui Charles al III-lea, fără coroană, privind spre stânga. În dreapta portretului, în zona cefei, se poate observa o nouă marcă a Monetăriei Regale, coroana Tudorilor, coroană care este și parte a monogramei Regelui. Portretul este înconjurat de textul latin CHARLES III DEI GRA REX FID DEF (CHARLES III DEI GRATIA REX FIDEI DEFENSOR – Charles al III-lea, prin Grația Divină Rege, Apărător al Credinței). Imediat sub portret se observă inițialele autorului portretului, MJ (Martin Jennings). Aversul este comun pentru toate monedele, cu excepția celei de 1 Liră, monedă care trebuie să își păstreze în continuare statutul de cea mai sigură monedă de circulație din lume. Astfel, pe lângă cele prezentate mai sus, pe aversul monedei de 1 Liră mai putem observa: sub portret o imagine latentă, în funcție de unghiul din care este privit aversul, fiind afișată fie cifra unu, fie simbolul Lirei sterline £. Pe exteriorului cercului cu text, apare un alt cerc cu microtext, format din repetarea de 24 ori a cuvintelor one pound (o liră). Reversul monedelor: fie care din cele opt monede are atât elemente comune de design, cât și elemente separate. Elementul comun, care se repetă pe toate monedele, este împărțirea suprafeței în trei, o treime fiind dedicată informațiilor de nominal al monedei, iar două treimi fiind dedicate graficii. Moneda de o liră este din nou scoasă în evidență, având un cerc cu microtext, aici repetându-se anul 2023. Treimea comună are pe fundal un model artistic având la bază un grup de trei litre C intersectate (cu referire la fostul rege Charles al II-lea, actualul Rege Charles al III-lea și o nouă eră Caroliană), înconjurate în cele patru colțuri de romburi. În prim-plan se află nominalul fiecărei monede. Iar acum prezentarea imaginilor de restul de două treimi al fiecărui revers.

Moneda de 1 Penny: prezintă un pârș de pădure dormind printre frunze. Populația de pârși a Marii Britanii s-a înjumătățit față de nivelul anului 2007, peste 1000 de exemplare fiind introduse în diverse regiuni pentru a inversa această tendință.

Moneda de 2 Pence: prezintă o veveriță roșcată, o alegere care se potrivește perfect cu culoarea monedei. Specia se află în prezent pe lista animalelor amenințate cu dispariția.

Moneda de 5 Pence: prezintă o ramură de stejar cu ghinde. Stejarul, simbol al puterii, înțelepciunii și al vindecării, oferă mai mult habitat în Marea Britanie decât orice altă specie de copac. Este în același timp un simbol al monarhiei, vechi regi britanici purtând coroane din ramuri de stejar.

Moneda de 10 Pence: prezintă un cocoș de munte, o specie care se regăsește în mare parte doar în Scoția. Dispărută o data la mijlocul secolului al XVIII-lea, specia a fost reintrodusă în habitatul său, dar se află din nou pe lista animalelor amenințate.

Moneda de 20 Pence: prezintă un papagal de mare, 10% din populația mondială a acestei păsări reproducându-se de-a lungul coastelor britanice. Se preconizează că în următorii 30 de ani, populația se va reduce drastic, fiind deja implementate diverse programa pentru susținerea speciei.

Moneda de 50 Pence: prezintă somonul de Atlantic, în prezent cu o populație afectată de poluarea râurilor, pierderea habitatelor, creșterea temperaturii râurilor și pescuitul industrial.

Moneda de 1 Pound: prezintă două albine, simbol al celor peste 250 de specii de albine existente în Marea Britanie. Rolul lor este crucial în polenizarea plantelor.

Moneda de 2 Pounds: prezintă cele patru plante simbol al Regatului Unit: trandafir pentru Anglia, narcisă pentru Wales, ciulin pentru Scoția și trifoi pentru Irlanda de Nord. Ca și ultim element de noutate, pe cantul monedei de 2 Lire Sterline se regăsește textul IN SERVITIO OMNIUM – În serviciul tuturor, preluat din discursul inaugural al Regelui din data de 02.09.2022.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, nume real complet – Charles Philip Arthur George, s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal. Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală (n. 15 august 1950) şi doi fraţi, Andrew, duce de York (n. 19 februarie 1960) şi Edward, în prezent, duce de Edinburgh (n. 10 martie 1964). Mama sa, prinţesa Elisabeta a fost proclamată regină, la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, în urma morţii tatălui său, regele George al VI-lea. Prinţul Charles a devenit, astfel, moştenitor al tronului şi a preluat titlul de duce de Cornwall, fapt reglementat de un document al regelui Edward al III-lea din 1337, precum şi mai multe titluri nobiliare scoţiene: duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, lord de Isles, prinţ şi Mare Steward al Scoţiei. Prinţul Charles avea patru ani atunci când a participat la ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care a avut loc la 2 iunie 1953. Părinții săi au exclus studiu cu profesori particulari astfel că el a studiat în școli alături de alții tineri de vârsta sa. În anul 1967 a început să studieze arheologia şi antropologia la Colegiul Trinity al Universităţii din Cambridge, dar și-a schimbat opţiunea în a doua jumătate a specializării, îndreptându-se spre istorie, luând licența n anul 1970. La 1 iulie 1969 Charles a fost învestit cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor. A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell “Royal Air Force – RAF” din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară. După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington. Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 – m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul, Diana devenind prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984). Prinţul şi prinţesa de Wales au efectuat turnee în străinătate şi au avut multe angajamente împreună în Marea Britanie. La 9 decembrie 1992, prim-ministrul, John Major, a anunţat Camera Comunelor că prinţul şi prinţesa de Wales au convenit să se separe. Divorţul s-a pronunţat la 28 august 1996. La 31 august 1997, Lady Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris. În ziua înmormântării, prinţul de Wales şi-a însoţit fiii, prinţul William, în vârstă de 15 ani şi prinţul Harry, în vârstă de 12 ani, în drumul către Westminster Abbey, unde a fost depus trupul prinţesei de Wales. La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall. În calitatea sa de prinţ de Wales, Charles a susţinut relaţia specială cu serviciile armate, abordând trei acţiuni principale: promovarea rolului serviciilor armate în viaţa naţională, prin vizite operaţionale, îndatoriri ceremoniale şi activităţi comemorative în Marea Britanie şi în întreaga lume; sprijinirea bunăstării şi intereselor personalului, veteranilor şi familiilor acestora; menţinerea istoriei şi moştenirii serviciilor armate prin legături cu regimente, unităţi şi formaţiuni, atât în Marea Britanie, cât şi în jurul Commonwealth-ului. În calitate de prinţ de Wales, Alteţa Sa Regală a călătorit în străinătate, în fiecare an, la cererea Biroului de Externe şi al Commonwealth-ului pentru a promova interesele diplomatice britanice, pentru a ridica statutul Regatului Unit în ţara vizitată şi pentru a promova excelenţa britanică. Pe lângă sprijinirea Reginei în îndeplinirea rolului ei de şef de stat şi în calitate de antreprenor caritabil, prinţul de Wales a căutat, de asemenea, să promoveze şi să protejeze tradiţiile şi valorile, precum şi meritele ţării sale. Timp de peste cincizeci de ani, prinţul de Wales, astăzi regele Charles al III-lea, şi-a folosit poziţia unică de a susţine acţiunea pentru un viitor durabil. Ca prinţ de Wales, Charles a manifestat un deosebit interes pentru România. A efectuat, începând cu anul 1998, o serie de vizite oficiale dar şi particulare în România, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia “Prinţul de Wales”, organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit prinţului de Wales, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 3 martie 2007 prin care se popularizează vechiul Far Banya din provincia spaniolă Tarragona.

Farul Banya este un far situat pe peninsula Banya, la sud de gura de vărsare a râului Ebro, în provincia Tarragona, Catalonia, Spania. Este situat în Parcul natural Delta Ebrului și este administrat de autoritatea portuară din Tarragona. Farul a fost construit sub comanda inginerului Lucio del Valle între anii 1860 – 1864. Până în anul 1929 semnalele farului erau vizibile de la distanța de 12 mile datorită noii instalații de acetilenă. Principalele caracteristici tehnice ale farului au fost:

coordonate - 40°33′23″N și 0°38′50″E
raza de acțiune - 12 mile marine (22 kilometri)
înălțimea focală - 27 metri
înălțime suport - 26 metri

În 1975 s-a decis construirea unui nou far exact în portul Tarragona, care să-l înlocuiască pe cel vechi. În anul 2003, vechiul far Banya a fost restaurat, fâcând parte din Muzeul Portului Tarragona. În prezent vechiul far găzduiește o expoziție permanentă cu obiecte legate de lumea semnalelor maritime.

5. Banca centrală a statului Indonezia (Asia de Sud-Est) procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Eu vă prezint aici bancnotele de 1000 de rupii din anul 2016 (cea veche) și din anul 1922 (cea nouă), care prezintă în general cam același detalii grafice.

Dacă pe revers se prezintă un băștinaș dansând, aversul ambelor bancnote prezintă personajul feminin Tjut Meutiah.

Tjoet Nja Meuthia (15 februarie 1870 – 24 octombrie 1910), cunoscută și sub numele de Tjut Meutia sau Cut Meutia, a fost o eroină națională indoneziană care a luptat pentru independența națională împotriva ocupanților olandezi, fiind ucisă în momentul capturării, deoarece a refuzat să se predea, opunând rezistență.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna I.T. Moldova - Botoșani XXV ani

(Întreprinderea Textilă)

I.T. Moldova (Întreprinderea Textilă), denumire ulterioară - Uzinele Textile Moldova a fost o cunoscută companie producătoare de confecții din municipiul Botoșani. După anul 1990 Uzinele Textile Moldova s-au divizat, iar societatea Armonia a preluat o parte din spații. Fabrica producea țesături pentru Ministerul Apărării Naționale, însă până prin anul 1997, când statul a renunțat la comenzi. În anul 2009, proprietarii au decis demolarea a câteva mii de metri pătrați de hale industriale, în vederea construirii de hipermarketuri. Înainte de 1990 în fabrică lucrau peste 10.000 de persoane, care țeseau și vopseau pânza ce îi îmbrăca pe români, dar și pe militarii irakieni, pe africani sau alte nații. Aproximativ 80% din producție pleca la export în țările asiatice, în URSS, în America Latină și chiar în Africa.

Maratonul nordului - Dărăbani - Teiosa Trail

Clubul sportiv Nord - Zilele Nordului 2023

Maratonul Nordului Teioasa Tail este o activitate sportivă și de relaxare în natură, foarte bine și minuțios organizată, în cadrul Zilelor Nordului. Activitatea oferă oportunitatea descoperirii nordului României prin sport. Dacă ești pasionat de sport, natură, drumeții, festivaluri ieșite din tipar, a apărut motivul să vii în nordul țării. E un bun prilej să faci cunoștință cu orașul Darabani, cel mai nordic oraș al țării. Maratonul Nordului a debutat sub denumirea de Maraton Nordul Moldovei, la început doar cu ciclism mtb. Primele 5 ediții au fost inițiate/organizate de către botoșănenii Valeriu Catargiu și Bogdan Lefter, iar din 2016 competiția a fost preluată de către Asociația Nord, ca parte integrantă a festivalului Zilele Nordului. Din 2018 brandul Maratonul Nordului are două competiții: mtb și trail running, fiind organizat de către Asociația Club Sportiv Nord. Se oferă astfel participanților o experiență îmbogățită și o oportunitate de a petrece o mini-vacanță în nordul extrem: concerte rock, jazz, electro, evenimente culturale, sportive, conferințe și tururi ghidate, proiecte de promovare turistică, renovări și reactivări de obiective turistice, istorice și naturale în regiunea Botoșani – Suceava – Iași – Cernăuți – Chișinău.

Maratonul Nordului Teioasa Trail este o competiție de alergare, deschisă oricărui alergător profesionist sau amator, înregistrat sau nu într-un club de atletism care se prezintă cu un minim de echipament și experiență, cunoștințe în domeniu și cu o stare de sănătate care să-i permită efortul fizic.Maratonul Nordului Teioasa Trail este organizat de Asociația Club Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Orașului Darabani. Este parte a festivalului Zilele Nordului, organizat de către Asociația Nord. Participarea la această competiție se face pe propria răspundere prin luarea la cunoștință a regulamentului înainte de înscriere pe site-ul evenimentului. În cazul minorilor, răspunderea este comună a minorului și a unui părinte (tutore legal), prin semnarea înaintea startului a „Angajamentului de participare” de către părinte (tutore legal). Organizatorii oferă cazare gratuită pentru participanți în campingurile oficiale MN, pe baza numărului de concurs în limita unui cort de 2 persoane și a unui loc de parcare. Cei interesați pot alege una din probele:

Proba Family Run: cca. 2 km - destinată copiilor sub 15 ani;

bebe : 0-5 ani (masculin/feminin)
băieți/fete: 6-8 ani
băieți/fete: 9-11 ani
băieți/fete: 12-14 ani

Proba Cros: 6 km: masculin și feminin: 15 – 24 ani; 25– 39 ani; 40 – 59 ani; 60+
Proba Cros: 12 km: masculin și feminin: 15 – 24 ani; 25– 39 ani; 40 – 59 ani; 60+
Semi maraton (20+ km): masculin și feminin: 15 – 24 ani; 25– 39 ani; 40 – 59 ani; 60 ani

Obligațiile concurenților:

furnizarea de informații corecte și complete la înscriere.
plata taxei de înscriere cel târziu în momentul ridicării pachetului de start
utilizarea unui echipament adecvat pe toată durata parcurgerii traseului.
alergătorii minori de la proba family sunt obligați să fie însoțiți de minim 1 părinte pe toată durată probei. Ei trebuie să treacă împreună linia de sosire. Părintele este responsabil de prezența minorului la linia de start, de starea sa de sănătate. El se asigură că minorul este apt de efort fizic.
montarea numărului de concurs în mod vizibil .Acesta nu poate fi demontat decât după trecerea liniei de sosire sau după validarea abandonului de către organizatori.
respectarea întocmai a traseului și trecerea pe la fiecare punct de control al turei la care participă (este interzisă folosirea scurtăturilor)
respectarea limitei de timp, prezentate la capitolul, concurenții care nu se încadrează în acest timp sunt înregistrați automat ca „abandon”.
respectarea regulilor, sfaturilor și indicațiilor organizatorilor și ale polițiștilor de pe traseu și a regulilor speciale în zona de frontieră.
atenție, prudență și respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice (în zonele traseului în trafic deschis, înainte de start și după sosire).
atenție și prudență la deplasarea pe traseu în afara șoselei, la eventualele obstacole care pot interveni – oameni, animale, căruțe, autovehicule, crengi etc.
atenție la schimbările de direcție ale traseului (unele vor fi mai înguste dar semnalizate corespunzător)
comportament fairplay față de ceilalți concurenți.
este interzis comportamentul care creează situații periculoase pentru propria persoană sau pentru ceilalți concurenți.
anunțarea la primul post de control (sau la numerele de telefon de contact puse la dispoziție de organizatori) a oricărei probleme serioase sesizate pe traseu, inclusiv abandonul. Abandonul se anunță doar de că concurent telefonic sau la punctele de control/alimentare, unde va staționa pentru a fi retras de pe traseu de către organizatori.
este interzisă aruncarea pe traseu a ambalajelor, deșeurilor sau a altor obiecte care nu sunt biodegradabile (în acest sens vor fi disponibile în punctele de control locuri special amenajate).
respectarea naturii și a persoanelor întâlnite pe traseu.
respectarea regulilor și conduitei în zona de frontieră.

Înscrierea alergătorilor se face pe bază de taxă ce variază între 90 lei (adult și copil din categoria Family) și maxim 200 lei funcție de perioada din an, deoarece competiția se desfășoară de mai multe ori pe an. Din sumele încasate din taxa de participare organizatorii achiziționează biciclete ce sunt oferite celor în nevoie dar se participă și la efortul de reîmpădurire a zonelor defrișate și terenurilor instabile.

Dărăbani este un oraș din județul Botoșani care mai include și satele: Bajura, Eșanca și Lișmănița. Este cel mai nordic oraș al România situat aproape de tripla frontieră Moldova, România, Ucraina (nord). Orașul este situat la 35 km nord-est de Dorohoi, 59 km nord de Botoșani și 43 km sud-vest de Săveni.Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1546 (când se numea Căbiceni) într-un act danie semnat de domnitorul Petru Rareș. Localitatea este numită pentru prima oară Darabani într-o hartă din anul 1725. În anul 1837 hatmanul și marele logofăt Thodor Balș, proprietarul moșiei Darabani, își inaugurează aici conacul cu douăzeci și patru de încăperi, edificiu dominat de stilul arhitectonic grecesc. Actul de întemeiere a târgului Darabani este emis, la cererea lui Balș, în anul 1837 și poartă pecetea domnitorului Mihai Sturdza. Alte realizări vechi în acest oraș sunt: biserica Sfântu Nicolae – ctitoria lui Th.Balș (1834 - 1840), prima școală (1841), primul post telefonic și prima șosea pietruită (1865), spitalul (1895), prima farmacie (1901), judecătoria (1912), ateneul cultural și biblioteca publică (1924) și debutul învățământului liceal (1957). În anul 1968 localitatea a fost declarată oraș. La recensământul din anul 2021 orașul număra 11948 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 9893 locuitori) dintre care: români – 89,35%, și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului botoșenean Darabani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,225, adventiști – 1,66%, penticostali – 1,37% și restul – nedeclarată sau altă religie. Suprafața orașului este de 3,2 km². Solurile fertile au permis de-a lungul istoriei dezvoltarea agriculturii, devenită astăzi cea mai importantă funcție economică a orașului. În localitate există însă și mai multe facilități de producție: câteva centre de prelucrare a cărnii și a laptelui, o fabrică de încălțăminte. Ponderea serviciilor a crescut și ea în ultimii ani, odată cu dezvoltarea comunității economice locale. Comerțul devine și el tot mai important în viața dărăbănenilor, atât cel de nivel local, cât și cel trans-frontalier. Artera principală de circulație în Darabani este drumul național 29A, care străbate orașul dinspre Dorohoi spre Rădăuți-Prut. Sus am postat stemele actuală și interbelică ale localității Dărăbani. Principalele obiective de vizitat în oraș sunt:

Biserica Sfântul Nicolae – ctitorită între 1834 și 1840 de către Theodor Balș, marele logofăt al Moldovei
Conacul Teodor Balș - azi Biblioteca orașului și Muzeul nordului, construit sec 19.
Muzeul Nordului, amenajat la etajul conacului Theodor Balș din localitate, în jurul unei impresionante colecții de istorie și etnografie locală aparținând colecționarului Dumitru Haha.
Muzeul Academician Leon Danailă, în casa părintească a academicianului. Muzeul recompune, în patru încăperi, cele mai importante aspecte ale vieții și operei sale
Cimitirele evreiești, date în folosință în secolul al XIX-lea (1838, respectiv 1883).
Poiana celor Patru Stejari, sădiți, conform legendei, de însuși Ștefan cel Mare, în timp ce se întorcea în țară după bătălia de la Lipnik.

Principalele manifestări culturale ce au loc anual în oraș sunt:

Zilele Orașului Darabani, eveniment desfășurat între aniversarea înființării târgului Darabani (21 iunie) și sărbătoarea Sânzienelor (24 iunie);
Festivalul Datinilor și Tradițiilor de Iarnă, desfășurat înaintea Crăciunului;
Concertul de Iarnă de la Darabani, recital caritabil de muzică clasică.
Zilele Nordului, festival de muzică, arte și călătorii, care adună în luna august la Darabani artiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord pentru concerte de muzică rock și muzică populară, expoziții de pictură și fotografie, spectacole de teatru și lansări de carte, dezbateri, conferințe și ateliere creative pentru tineret.
Festivalul de muzică populară „Dan Decebal Chitic”

Personalitățile care s-au născut sau au trăit temporar în Darabani sunt:

Leon Dănăilă (n. 1933), neurochirurg, membru al Academiei Române din 2004. Este, de asemenea, membru al Academiei de Științe Medicale din 1992.
Teodor Balș 1790 – 1867), hatman și mare logofăt al Moldovei în vremea domniei lui Mihail Sturdza

Mihail Kogălniceanu - 200 ani de la naștere

Insigna a fost realizată de numismatul Stelian Brânzei din Botoșani

Mihail Kogălniceanu (născut 9 septembrie 1867 la Iași și decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric șu publicist, care a devenit cel de-al treilea prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea Principatelor din 1859 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat mai multe opere împreună cu Vasile Alecsandri și Ion Ghica. A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăilene. (Sursa – NET: Wikipedia)

Celebru om politic, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Activitatea ȋn aceste direcţii, contribuţia sa deosebită la principalele evenimente din istoria ţării noastre (anul 1848, Unirea Ţărilor Române, secularizarea averilor mânăstireşti, ȋmproprietărirea clăcaşilor ȋn 1864, cucerirea Independenţei ȋn 1877) este arhicunoscută, ȋncât nu vom mai insista ȋn acest sens. Deşi s-a născut la Iaşi, la 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu poate fi socotit - dacă nu mai mult cel puţin ȋn egală măsură atât - botoşenean, cât şi ieşean, deoarece tatăl său, vornicul Ilie Kogălniceanu, s-a născut şi a trăit mult timp la Botoşani, mutându-se la Iaşi cu puţin timp înaintea naşterii fiului Mihail. Ȋn copilărie şi adolescenţă, Mihail Kogălniceanu a venit deseori la Botoşani, unde avea numeroase rude (unchi, mătuşi, verişori etc.) Ca unui veritabil botoşănean, locuitorii oraşului ȋi ȋncredinţează, ȋn 1844, lui Mihail Kogălniceanu - ajuns deja o figură proieminentă a intelectualităţii româneşti - sarcina apărării drepturilor lor asupra moşiei târgului, acaparată ȋn mod abuziv ȋn decursul a 100 ani de către călugării greci de la Mănăstirea Popăuţi. Fără succes, târgoveţii botoşăneni s-au jeluit ȋn nenumărate rânduri către Divan sau Domnie ȋmpotriva acapărării abuzive. Ȋn 1803, ei au deschis proces ȋmpotriva călugărilor de la Popăuşi, ȋnsă, conform obiceiurilor timpurilor, judecata s-a prelungit 31 de ani, ajungând abia ȋn 1844 ȋn faza finală, când Divanul Domnesc trebuia să hotărască definitiv cui aparţinea moşia,. Dar, deoarece atât Domnitorul Mihail Sturza, cât şi fii lui erau susţinători ai mănăstirii, ca unii ce ȋncheiau ȋn folosul lor diferite afaceri cu cei ce administrau moşiile clericale, era aproape sigur că târgoveţii din Botoşani vor pierde procesul. Şi totuşi, ȋntr-un chip magistral, M. Kogălniceanu reuşeşte să apere dreapta cauză a botoşănenilor. Obţinând, pentru prima dată ȋn istoria Moldovei, ca procesul să fie judecat ȋm mod public, el a dezvoltat o pledoarie atât de argumentată din punct de vedere istoric şi juridic, ȋncât a atras numeroase aplauze din partea publicului şi a silit astfel şi pe boierii din divan să respecte dreptatea; ȋnsuşi egumenul Mănăstirii Popăuţi a fost nevoit să declare că lasă dreptatea şi stăpânirea târgoveţilor botoşăneni 850 de fălci de pământ. Deşi procesul a fost câştigat pe baza unor dovezi documentare incontestabile, Domnitorul, nemulţumit de lezarea intereselor sale şi neputând să se răzbune ȋn alt mod, a dispus ca M. Kogălniceanu să fie surghinuit timp de şase luni la Mănăstirea Râşca şi să i se ridice pe viitor dreptul de a mai practica avocatura. Chiar şi mai târziu, când ajunge ȋn culmea gloriei, Mihail Kogălniceanu a menţinut strânse legături cu oraşul Botoşani, cu rudele şi prietenii de aici. A fost de multe ori oaspetele botoşănenilor şi cunoştea foarte bine oraşul - după cum afirmă el ȋnsuşi ȋn mai multe ocazii. Astfel, ȋn august1879, cerându-i-se, ȋn calitate de ministru de interne, de către Primăria Botoşani aprobarea de a se cumpăra casele şi grădina lui N. Vârnav cu scopul de a se instala acolo şcolile industriale şi de meserii, iar grădina de a se transforma ȋn Grădina Botanică şi Zoologică, Mihail Kogălniceanu răspunde: „...deşi subscrisul cunoaşte (subl. ns.) că casele se află ȋn stare bună...urmează a se ȋmplini prescripţiunile legii făcând estimaţie ȋn regulă, pe care ȋn urmă o veţi comunica Ministerului”. Ȋntr-adevăr , Mihail Kogălniceanu cunoştea personal casele lui N. Vârnav, ştia că acestea sunt ȋn stare bună, căci, cu câteva luni ȋnainte se aflase ȋntr-o vizită particulară ȋn Botoşani. Faptul este cunoscut din procesulverbal al şedinţei Consiliului Comunal din 25 aprilie 1879, ȋn care s-a făcut propunerea de a se alege „o comisiune care să meargă să-l salute de bună venire ȋn oraş”. Din dosarul Primăriei referitor la alegerile din 1883, se vede că la 21 martie, Mihai Kogălniceanu candidează la Botoşani pe lista Opoziţiei Unite coalizată ȋmpotriva Partidului Liberal al lui I.C. Brătianu, la Colegiul I al Camerei şi este ales de botoşăneni cu o majoritate de 39 voturi faţă de 4 obţinute de contracandidatul liberal, Th. Pioschi. Faptul că Mihail Kogălniceanu era considerat fiu al Botoşanilor de către botoşănenii ȋnşişi este atestat şi de alte mărturii. Astfel ziarul „Vocea Botoşanilor” din 10 octombrie 1885, salutând 33 prezenţa sa ȋn acel moment ȋn oraş scria: „a fost oaspetele ilustru al Botoşanilor, unul dintre cei mai mari fruntaşi cetăţeni ai României...din când ȋn când , marele cetăţean ȋşi aminteşte de orasul său natal şi vine şi petrece câteva zile la rude şi numeroşii săi amici politicieni”. De asemenea, aceeaşi consideraţie o ȋntâlnim şi ȋn discursul rostit de I.Th. Buzdugan, primarul oraşului Botoşani, la ceremonia funerară din Gara Burdujeni, ȋn momentul intrării ȋn ţară a vagonului cu rămăşiţele pământeşti ale lui Kogălniceanu, decedat la Paris, la 20 iunie 1891. Reprodus ȋn ziarul „Curierul Român” din 6 iulie, ȋn discurs se sublinia: „Cetatea Botoşanilor ȋşi revendică dreptul, onoarea şi mândria de a te numi fiul ei; Botoşanii ţi-au fost leagănul copilăriei, ȋn Botoşani sunt ȋngropate osemintele strămoşilor tăi. Coroana ce o depun, e stropită cu lacrimile cetăţenilor botoşăneni”. Cu ocazia ȋmplinirii a 200 ani de la naşterea celebrului om politic istoric , scriitor, ziarist şi orator român, Mihail Kogălniceanu, am realizat 200 bucăţi insigne de tip TD, pe care le-am dat unor colecţionari, unor oameni de cultură din Botoşani şi Iaşi. SURSA – Jurnal insignografic nr.20/2020 Stelian Brânzei Botoşani.

Set 2 insigne - Mihai Eminescu

Gruparea colecționarilor Mihai Eminescu din Botoșani - 10 ani

Gruparea Colecționarilor ,,M. Eminescu” din municipiul Botoșani a luat ființă în anul 2003, când s-au împlinit 140 de ani de la publicarea în ,,Almanahul României june” din Viena a poemului Luceafărul, lucrare de referință a poetului. Este o grupare a colecționarilor cu tematică eminesciană, iubitori ai poetului Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești. Gruparea scoate periodic Buletinul Informativ, o revistă în care se publică studii și materiale despre viața, activitatea și opera lui Mihai Eminescu, manifestările organizate în țară, dedicate poetului și materialele de colecție realizate cu ocazia acestor manifestări, lucruri scrise și tipărite, care vor rămâne peste timp. S-a pornit la drum cu încrederea că această grupare va avea scopul și efectul dorit de noi colecționarii, dar cu trecerea timpului, încrederea noastră în ceea ce facem a sporit continuu și, iată, am ajuns la 20 de ani de activitate și 63 de numere ale Buletinului Informativ. În anul 2023 gruparea numără peste 80 de membri, ea organizând pe 15 ianuarie, 15 iunie și cu alte prilejuri, expoziții (de filatelie, numismatică, cartofilie, carte etc) ale colecționarilor cu tematică eminesciană. În diferite localități din țară s-au realizat peste 50 de medalii și plachete, peste 100 de insigne, peste 80 de plicuri filatelice și ilustrate maxime, cu tot atâtea ștampile speciale, s-au editat afișe, calendare, cărți poștale ilustrate (peste 300), lucrări grafice dedicate poetului și multe altele. La aceste frumoase manifestări, și-au dat concursul colecționarii din București (cele două Grupări ale colecționarilor de la Cercul Militar Național și de la Palatul Parlamentului), Botoșani, Viena, Chișinău, Alexandria, Turda, Sibiu, Bacău, Vaslui, Arad, Timișoara, Reșița, Hârlău și altele. Înfiinţarea acestei grupări a contribuit la strângerea, în jurul unei idei, a tuturor celor ce-l iubesc pe Eminescu, la apariţia a unor adevărate ,,centre” unde Eminescu este sărbătorit şi cinstit, aşa cum se cuvine, şi la realizarea unor expoziţii şi materiale de colecţie dedicate poetului.

Mihai Eminescu, nume real Mihail Eminescu, a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. El s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 în localitatea Ipotești din județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 în București.Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În ziua de 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Municipiul Botoșani

Stema municipiului Botoșani a fost adoptată de Guvernul României în ședința din 3 martie 2010, prin Hotărârea de Guvern numărul 157 publicată în Monitorul Oficial Partea I numărul 152 din 9 martie 2010. Stema se compune dintr-un scut triunghiular francez antic, cu marginile rotunjite, în vârful scutului pe un câmp roșu, se află un păun de aur, conturnat, cu coada desfacută. În partea superioară a scutului pe un câmp argintiu, se afla Crucea Sfântului Gheorghe, de culoare roșie. Scutul este timbrat de o coroana murală de argint cu șapte turnuri crenelate. Păunul din parte inferioară semnifica statutul unic al târgului medieval Botoșani, acela de apanaj al Doamnei Moldovei – Elena Rareș, fiind prezent încă din Evul Mediu pe sigiliul orașului, acest fapt este atestat încă din 1661. Crucea Sfântului Gheorghe face referire la sfântul patron al orașului Botoșani, fiind hramul bisericii ridicate de elena Rareș în centrul târgului medieval.

Insigna - Colecția muzeală Ioan Siminicianu

Corni - Botoșani - 2007 - 2017

Colectia Ion Siminicianu cuprinde o bogată colecţie de etnografie locală (piese de port popular din diverse zone ale ţării, scoarțe şi lăicere moldovenești, ștergare de ordinul zecilor, ceramică populară din diverse zone ale ţării) şi obiecte religioase (icoane, straie preoțești). Pe lângă acestea, regasim colecţii de numismatică (monede romane, monede românești, bancnotă românească) de medalistică, brevete, insigne cu temă heraldică și altele. Ineditul muzeu este deschis la zece kilometri de Botoşani şi aparţine unui colecţionar local pasionat de artă, folclor şi istorie. Ioan Siminicianu (70 de ani) a adunat de-a lungul timpului sute de exponate de valoare şi vrea acum să le arate lumii gratuit.

Corni este o comună din județul Botoșani, care include și satele: Balta Arsă, Mesteacăn și Sarafinești, fiind așezată în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe partea stângă a râului Siret, în cursul său mijlociu la o distanță de 20 km (în linie dreaptă 12 km) sud-vest de municipiul Botoșani, într-un ținut deluros cu altitudine redusă, în cea mai mare parte în jur de 300 metri. Istoria satului Corni începe din vremuri îndepărtate, încă din paleolitic. Prima atestare documentară a localității este din anul 1489, din timpu lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei. Condițiile naturale prielnice din zonă au determinat locuirea din vremuri străvechi, fapt atestat de numeroase urme de cultură materială și spirituală descoperite în multe puncte și așezări arheologice începând din epoca pietrei și până astăzi. Suprafata comunei este de 7113 ha (71,13 km2). Aceasta suprafata reprezinta 1,7 % din suprafata judetului si plaseaza comuna Corni intre comunele cu o suprafata mijlocie. La recensământul din anul 2021 comuna număra 5761 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6545 locuitori) dintre care: români – 94,08% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei botoșenene Corni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,47%, penticostali – 1,75%, creștini după evanghelie – 1,3% și restul –nedeclarată sau altă religie. Aici s-a născut și a trăit o vreme pictorul realist Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872 – d. 3 aprilie 1944).

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, orașul Botoşani a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Botoșani, de acum sau de altă dată.

Mănăstirea Agafton

Palatul administrativ

Școala Marchian

Statuia lui Mihai Eminescu

Teatrul Mihai Eminescu

Monumentul I.G.Duca

Palatul Justiției

Primăria

Uzina electrică

Școala israelită

Școala nr. 3 de fete

Botoșani este un judeţ situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafața de 4986 kilometri pătrați, numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Dărăbani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești și 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Botoșani, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală ilustrată.