Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anii 1882, 1883, 1884 și 1885 Banca Națională a României a pus în circulație tiraje diferite de monede de cinci bani, cu portretele lui Carol I – Rege al României. Monedele au aversul dar și reversul mărginit de un cerc continuu lipit de unul perlat. În câmpul central al aversului este reprezentată stema mare a Regatului România încadrată între numerele 18 și 82, 83, 84 sau 85 reprezentând anii în care s-au bătut monedele și la partea inferioară periferic circular este aplicată inscripția 5 BANI (valoarea monedei) încadrată între litera B și un spic de grâu. În câmpul central al reversului este reprezentată efigia regelui spre stânga, de jur împrejur, periferic circular este aplicată inscripția CAROL I REGE AL ROMÂNILOR și sub gât este scris numele gravorului KULLRICH.

Principalele caracterisitici tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 5 bani, anii emisiunii – 1882, 1883, 1884 și 1885, forma – rotundă, diametrul – 25 milimetri, greutatea – 5 grame, material compoziție – aliaj (cupru 95%, staniu 4% și zinc 1%), margine – netedă, gravor – Kullrich și tiraje: 5 milioane 1882; 3 milioane – 1883; 8,4 milioane 1884 și 3,6 milioane în anul 1885 = total 20 milioane exemplare.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

2. În data de 25 iunie 2018 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad. Aversul monedei redă o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de științe agricole din istoria învățământului românesc, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”, iar reversul monedei prezintă portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripțiile „ION IONESCU DE LA BRAD” și anii între care a trăit, ,,1818-1891”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal:

argint; puritate: 99,9‰; formă: rotundă; diametru: 37 milimetri; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 200 exemplare și preț unitar de achiziție fără TVA – 360 lei.

Academia Mihăileană este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova, fondată la Iași în anul 1835, prin strădania lui Gheorghe Asachi, iar numele îi provine de la numele domnitorului Mihail Sturza, care a încuviințat fondarea acesteia. Aici s-au ținut cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iași și Colegiului Național În perioada 1835 – 1847 instituția a funcționat în Casele Cazimir și Voinescu. Dintre profesorii și elevii care și-au plimbat pașii pe aici amintesc pe: Simion Bărnuțiu, Alexandru Costinescu, Anastasie Fătu, Ion Ghica, Dimitrie Gusti, Ion Ionescu de la Brad, Mihail Kogălniceanu, Eftimie Murgu, Gheorghe Săulescu.

Ion Ionescu de la Brad a fost un revoluționar pașoptist român, membru de onoare al Academiei Române, care s-a născut la data de 24 iunie 1818 la Roman și a decedat la data de 17 / 31 decembrie 1891 la Brad (Filipeni). S-a născut cu numele de Ion Isăcescu, fiind fiu de preot. În cursul vieții a activat ca agronom, economist, savant și scriitor; printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român. A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice. La Paris, Ion Ionescu de la Brad a închegat o strânsă prietenie cu alți tineri români aflați la studii, animați toți de năzuința îmbunătățirii condițiilor materiale și spirituale ale poporului din România. El a stabilit, de asemenea, relații cu multe personalități progresiste ale societății franceze, trăind în mijlocul frământărilor care au premers și au pregătit revoluția de la 1848. Reîntors în patrie, el a fost primul profesor de științe agricole din țară la Academia Mihăileană din Iași (1842-1848). În mai 1845, luând contact la Mânjina cu N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri și cu alți patrioți români, a aderat cu însuflețire la programul de eliberare națională și socială dezbătut cu acest prilej. În timpul revoluției de la 1848, din inițiativa lui Bălcescu, guvernul revoluționar l-a chemat pe Ion Ionescu de la Brad la București, unde, în calitate de vicepreședinte, a condus Comisia proprietății, alcătuită din deputați, țărani și boieri. Ion Ionescu de la Brad a desfășurat o neobosită activitate în tot timpul cât s-au desfășurat lucrările comisiei, combătând cu tărie atitudinea reacționară a proprietarilor și sprijinind, prin intervențiile sale, cererile îndreptățite pe care la formulau țăranii. Armata otomană, chemată de reacțiune spre a înăbuși revoluția, l-a arestat și pe Ion Ionescu de la Brad. După câteva săptămâni a reușit să evadeze împreună cu alți conducători ai revoluției, trecând apoi în Transilvania, unde a stat până la mijlocul lunii februarie 1849. Acolo a vizitat taberele revoluționarilor români și pe prefecții lor: „ Solomon, Dobra, Buteanu și pe vestitul Iancu”, cum însuși mărturisește cu admirație într-o scrisoare către Nicolae Bălcescu. Exilul în Turcia, impus de înăbușirea revoluției, s-a prelungit opt ani și patru luni, timp pe care Ion Ionescu de la Brad l-a consacrat preocupărilor științifice, îndeplinind și unele funcții ca: expert și consilier imperial, director al Școlii de agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Tesalia ale marelui vizir, unde a înființat o școală profesională de agricultură și trei ferme model mici pentru țăranii greci etc. Întreprinzând călătorii de studiu prin ținuturile aflate sub stăpânirea Imperiului otoman, a cercetat și interpretat realitățile și fenomenele naturale și sociale, tipărind în limba franceză cinci monografii și un raport. Printre lucrările publicate se află și Excursie agricolă în Dobrogea, studiu de atentă analiză a condițiilor agricole și sociale, precum și de vibrantă atitudine românească. Din cele 12 scrisori trimise în acestă perioadă lui Ion Ghica se desprinde pasiunea lui față de adevărul științific și abordarea cu care milita pentru viitorul mai bun al poporului său. Ion Ionescu de la Brad a fost primul director al statisticii din Moldova, apoi profesor de contabilitate, economie politică și financiară la Iași. Pentru susținerea drepturilor țărănimii, el a înființat patru gazete, cea mai cunoscută fiind Țeranul român (1861-1863). Bun cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară. El a fost numit inspector general al agriculturii pentru toată țara (1864-1869), funcție în care a îndrumat aplicarea reformei agrare. O bună parte a vieții sale, timp de 22 de ani, el a condus ferma-școală de la Brad, unde a practicat o agricultură model, aplicând metode dintre cele mai avansate pentru acele timpuri. Ca deputat al țăranilor, Ion Ionescu de la Brad a militat cu energie pentru cauza celor mulți și nevoiași. Cu competența și autoritatea sa recunoscută, el a reprezentat țara la congrese internaționale, expoziții în străinătate etc.

3. În data de 6 august 2018 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă. Aversul monedei redă o compoziţie care cuprinde, în prim-plan, o imagine de epocă din timpul expediţiei antarctice a navei Belgica şi inscripţia ,,Expeditia navei BELGICA”, iar în plan secund, o imagine parţială a Institutului de Speologie de la Cluj, fondat de Emil Racoviţă; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”, iar reversul monedei prezintă portretul lui Emil Racoviţă, inscripţia în arc de cerc „EMIL RACOVITA” şi anii între care a trăit, ,,1868” , ,,1947”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; puritate: 999‰; formă: rotundă; diametru: 37 milimetri; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 200 exemplare și preț unitar de vânzare (fără TVA ): 360 lei.

Emil Racoviţă a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă), care s-a născut la data de 15 noiembrie 1868 la Iași și a decedat la data de 17 noiembrie 1947 la Cluj-Napoca. A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. În perioada 1900 – 1920 a fost subdirector al staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer din Franţa. Este fondatorul biospeologiei (ştiinţă a formelor de viaţă din peşteri şi din pânzele freatice). În anul 1920 a înfiinţat la Cluj-Napoca primul institut de speologie din lume.

În anul 1897 este recomandat să participe ca naturalist în cadrul Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache, locotenent de marină. Nava Belgica avea 34 de metri lungime, 270 de tone şi trei catarge. Nava nu era propulsată numai cu pânze, ci avea şi un motor cu abur de 150 de cai putere. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au întreprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată. Mai sus se prezintă o poză a navei de cercetare Belgica blocată de ghețuri.

Institutul de Speologie „Emil Racovita”, primul de acest gen din intreaga lume, își datorează existenta initiativei marelui savant Emil Racovita (1868-1947), biolog, explorator polar si fondatorul biospeologiei, crearea acestui institut fiind consfintita printr-o lege speciala, promulgata la 26 aprilie 1920. Pentru inceput, institutul a functionat ca parte componenta a Facultatii de Stiinte din Cluj, reprezentand cadrul oficial in care fondatorul sau a mutat si sediul Societatii Stiintifice „Biospeologica”, pe care o intemeiase in 1907, ca instrument international de coordonare a activitatii tuturor zoologilor interesati de studiul faunei subterane. Alaturi de Emil Racovita, in institutul din Cluj si-au desfasurat activitatea doi eminenti biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog si biogeograf de seama si elvetianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist in fauna acvatica subterana. In 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea profesorului Constantin Motas (1891-1980), in noua sa structura el avand sediul central la Bucuresti si o sectie la Cluj, iar patru ani mai tarziu, a trecut sub egida Academiei Romane, sub conducerea profesorului Traian Orghidan si a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie "Emil Racovita". In deceniile urmatoare, vastului program biospeologic pe care Emil Racovita il concepuse initial in scopul de a ajunge la o reconstituire cat mai fidela a istoriei naturale a domeniului subteran, i s-au adaugat studii din sfera speologiei fizice si paleontologiei. Justificata de faptul ca speologia este o stiinta prin excelenta sintetica, aceasta multiplicare a directiilor de cercetare a avut drept consecinta perpetuarea si consolidarea recunoasterii de care institutul s-a bucurat de la bun inceput pe plan international. In prezent, organizat sub egida Academiei Romane, Institutul de Speologie "Emil Racovita" cuprinde patru compartimente cu directii si programe specifice de cercetare: Biospeologie si Edafobiologia Carstului; Geospeologie si Paleontologie; Carstonomie, Cadastrul si Protectia Carstului și Compartimentul Cluj – Napoca. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Institutului de Speologie "Emil Racoviță" din Cluj Napoca.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL HARGHITA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Băile Tușnad

Băile Tușnad, în limba maghiară – Tusnádfürdő, este un oraș și stațiune balneo-climaterică din județul Harghita care include și satul Carpitus. Este cel mai mic oraș din România (1641 locuitori). Este situat în partea sudică a depresiunii Ciuc, în cheile Oltului, la o altitudine de 650 metri. Data cea mai probabilă pentru fondarea stațiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenția asupra efectului terapeutic al apelor minerale, după care s-au pus bazele unei societăți pe acțiuni în vederea exploatării stațiunii în anul 1845. Cu ocazia revoluției din anul 1849 stațiunea este distrusă; reconstrucția începe abia în anul 1852.

Principalele afecțiuni terapeutice vindecabile în această stațiune sunt:

Afecțiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii, afecțiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii);
Afecțiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică și intelectuală);
Afecțiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcționale ale colonului, gastrite cornice, enterocolite, dischinezii biliare);
Afecțiuni endocrine (hipertiroidie ușoară, insuficiență suprarenală, boala Basedow);

Aici se aplică următoarele tipuri de proceduri:

Băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;
Împachetări cu parafină, băi de palnte, masaj;
Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;
Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;
Magnetoterapie, cultură fizică medicală, masaj, cură de teren, cură internă.

Principalii factori de cură sunt:

Apele minerale carbogazoase, cloruro-sodice, bicarbonatate;
Mofete;
Bioclimat de tip subalpin, stimulant, tonifiant.

Despre apele minerale din zona Tușnadului există dovezi scrise încă din secolul al XVIII-lea, în care se menționează existența unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere. Denumită “Perla Ardealului”, Tușnadul este una dintre cele mai frumoase așezări balneare din țara noastră. Activitatea balneară în Băile Tușnad se desfășoară încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Prima bază de tratament de la Băile Tușnad a fost realizat după proiectele lui Bela Kuklai și s-a finalizat în anul 1890, sub denumirea “Ștefania” (mai târziu “Sfânta Ana”). Conform recensământului din anul 2011 orașul număra 1641 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 89,15%, români – 6,33%, romi – 1,7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Băile Tușnad astăzi se prezintă aproximativ astfel: romano catolici – 82,44%, ortodocși – 6,94%, reformați – 5,36% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insignă - (orașul) Bălan

Situat la o distanţă de 12 kilometri de Sândominic, sus în valea Oltului, oraşul Bălan este unul dintre oraşele tinere ale judeţului Harghita şi un centru industrial important al judeţului. Acest oraş minier se află sub versantele vestice ale stâncilor de o frumuseţe pitorească, Piatra Singuratică şi Vârfului Ecem, în valea îngustă a Oltului. Aşezarea este una izolată dar nu constituie o fundătură. Strada principală a oraşului continuă de-a lungul râului Olt, iar la campingul denumit ”Km 4” de la Gheorgheni se alătură drumului care leagă localitatea Gheorgheni cu Lacul Roşu. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6115 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 58,46%, maghiari – 34,21%, romi – 1,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Bălan astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 49,09%, romano catolici – 38,16%, reformați – 3,69% și restul – nedeclarată sau altă religie. Aşezarea a fost ridicată la rang de oraş în anul 1954, însă până în anul 1967 a făcut parte din comuna Sândominic din punct de vedre administrativ. În anul 1967 a devenit un oraş cu drepturi depline. Zăcământul de cupru de la Bălan a fost descoperit în secolul al XVIII.-lea de către un oier ceangău sărac pe nume Opra János. Mineritul însă are o istorie mai lungă în această regiune, datând din secolele al XV-lea – al XVI -lea. În timpul domniei principilor transilvani nu s-a exploatat cupru, ci fier. Este un fapt cunoscut, că voievodul Bethlen Gábor a autorizat 150 de forjari, pentru ca aceştia să lucreze la Bălan. Zăcămintele de fier s-au epuizat destul de repede, în 1702, însă locuitorii de la Sândominic, sperând la un mic câştig, au mai continuat o vreme exploatarea minereului de fier rămas. Exploatarea minieră, întreruptă pentru mai mult de o sută de ani, a fost repornită la începutul anilor 1880. Zăcământul de cupru a ajuns în posesia guvernului, iar mai târziu a fost cumpărat de către familia armeană Zakariás cu 5000 de forinţi, fapt ce a dus la înflorirea rapidă a industriei miniere. O societate pe acţiuni a vrut să cumpere mina, însă fraţii Zakariás nu vroiau să o vândă. Drept răspuns, societatea respectivă a deschis un nou abataj şi a ademenit muncitorii de la mina fraţilor Zakariás cu salarii mai mari. Cele două mine unite în acest fel au funcţionat într-un mod foarte productiv, aducând un venit uriaş. Mina, care asigura locuri de muncă multor locuitori ai Ciucului de Sus, a fost închisă în anul 2006.
Exploatarea miniera Balan a functionat timp de 400 de ani, ea asigurand majoritatea locurilor de munca pentru locuitorii din Balan si comunele limitrofe.

Insigna - Miercurea Ciuc - Csikszereda 1929 - 1979 oină 50

Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la anul 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători. Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Sus am postat logo-ul Federaţiei Române de Oină şi o carte poştală cu jocul de oină, din perioada comunistă a României.

Insigna - Raliul Harghitei RH 84

Raliul Harghitei este una dintre cele mai apreciate etape de macadam din Campionatul National de Raliuri care se desfășoară în municipiul Odorheiul Secuiesc și împrejurimi, pe durata mai multor etape, pe distanța totală de aproximativ 500 kilometri. Raliul Harghitei s-a nascut in 1980 ca si o competitie pe plan local, iar din 1982 a intrat in Campionatul National de Raliuri, primii invingatori fiind Ludovic Balint si Constantin Zarnescu. Pilotul cu cele mai multe victorii este Titi Aur, care s-a impus de patru ori, ultima oara in 2005, la ultima editie organizata. Unul din cei mai de succes piloti ai intrecerii este si Bogdan Marisca, cel care a obtinut trei victorii consecutive, intre 2001 si 2003. Raliul Harghitei a fost inclus de 18 ori in Campionatul National, din 1982 si pana in 2005. Datorită contribuției unui important sponsor în ultimii ani competiția a luat numele Raliul „Perla Harghitei”.

Raliul automobilistic este o întrecere de regularitate și rezistență, organizată pe parcursul a sute sau mii de kilometri pe drumuri cu diferite dificultăți, deschise traficului rutier obișnuit. Cu ocazia raliurilor automobilistice se testează calitățile piloților dar și calitățile mașinilor înscrise în competiție. De reținut că și întrecerile cu motociclete se numesc tot raliuri. Raliurile se organizează pe clase speciale de motorizare.

Întreprinderea de matrițe și piese de schimb MO - fondat 1975

I.M.P.S. - Odorheiul Secuiesc

Întreprinderea de matrițe și piese de schimb din Odorheiul Secuiesc a fost o puternică unitate de producție înființată în anul 1975. Scopul acestei întreprinderi era acela de a efectua reparaţii şi întreţineri pentru combinatele chimice din România, precum şi realizarea de noi investiţii. Dacă în regimul comunist întreprinderea lucra cu maximă eficiență după Revoluție a început declinul. Întreprinderea a fot privatizată încăpând pe mâna politicianului român de etnie maghiară Attila Verestoy. În anul 2016 aproape 70% din capitalul întreprinderii aparținea acestuia. De trei ani, întreprindere înregistrează pierderi considerabile, cele de anul trecut fiind chiar spectaculoase – 13 milioane lei, la o cifră de afaceri de 18,9 milioane lei. Numărul de angajaţi a scăzut, până la minimul istoric de 194 persoane, partea şi mai proastă este că se recurge în continuare la concedieri importante. Urmare a acestei stări de lucruri întreprinderea a deschis procedura generală de insolvenţă, în documentaţia depusă precizând “nu deţine în prezent lichidităţile băneşti disponibile să acopere datorii de peste 24.000.000 lei“.

Miercurea Ciuc (în limba maghiară Csíkszereda, în limba germană Szeklerburg) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al judeșului Harghita, Transilvania, România. Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală. Săpăturile arheologice au scos la iveală în zona cartierului Jigodin urmele fortificației dacice de la Jigodin, din secolul I. Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca „oraș de câmpie” este scrisoarea de privilegii eliberată de către regina Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite porții otomane. Sus am postat drapelul și stema actuală a municipiului Miercurea Ciuc iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș.

Catedrala ortodoxă

Biserica romano-catolică

Castelul Miko (Muzeul secuiesc al Ciucului)

Consulatul Ungariei

Palatul Justiției

Prefectura

Teatrul

Banca Națională

Cazarma honvezilor

Hotelul Harghita

Librăria Universul

Monumentul

Palatl Vigado

Primăria și Catedrala ortodoxă

Strada Lajos Kossuth

Strada Regele Ferdinand

Strada Vânătorilor

Școala de fete

Școala economică

Sfatul popular raional

Județul Harghita este situat în partea de est a provinciei istorice Transilvania, România și are reședința în municipiul Miercurea Ciuc. Județul se întinde pe suprafața de 6639 kilometri pătrați și are o populație de aproximativ 305000 de locuitori, din care aproximativ 85% sunt de naționalitate maghiară. Ca subunități administrativ teritoriale este compus din 4 municipii - Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Gheorghieni și Toplița, 5 orașe - Borsec, Bălan, Vlăhița, Băile Tușnad și Cristuru Secuiesc precum și 58 de comune. Deasupra am postat stema actuală și harta județului Harghita, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite din acest județ, dar și alte frumoase locuri de vizitat.