Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos omagiază aniversarea a 650 de ani de la fondarea Mănăstirii Emauzy. Pe aversul monedei se prezintă turlele mănăstirii, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei), nomograma monetăriei naționale și înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării și “200 Kc” - valoarea monedei. Pe reversul monedei este reprezentată o icoană cu chipul Maicii Domnului și inscripțiile: “EMAUZY KLASTER – NA SLOVANECH” – denumirea oficială curentă dar și cea veche a lăcașului de cult, “1347 – 1997” anul fondării și anul baterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 19.11.1997, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (22500 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Jiri Harcuba.

Mănăstirea Emmaus, în limba cehă - Emauzy sau Emauzský klášter, numită Na Slovanech în Evul Mediu este o abație înființată în anul 1347 la Praga. A fost singura mănăstire benedictină a regatului boem și a întregii Europe slave. În anii 1360, Claustrele Mănăstirii au fost decorate cu un ciclu de 85 de picturi murale în stil gotic cu imagini din vechiul și noul testament. În secolele al XVII-lea, al XVIII-lea mănăstirea a fost baroquizată fiindu-i adăugate cele două turnuri. Mănăstirea a devenit un centru de cultură și artă, studenții lui Chiril și Metodiu au studiat acolo, pe lângă Jan Hus. În timpul celui de-al doilea război mondial mănăstirea a fost confiscată de Gestapo și călugării au fost trimiși în lagărul de concentrare de la Dachau. Clădirea mănăstirii și bolțile au fost distruse de un bombardament american în data de 14 februarie 1945. Acoperișul modern actual a fost adăugat în anii '60. Revenită la ordinul benedictinilor în anul 1990, mănăstirea este administrată de trei călugări.

2. Moneda de mai jos omagiază aniversarea a 650 de ani de la fondarea Universității Charles din Praga. Pe aversul monedei se prezintă un ornament decorativ special, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în centru - și periferic circular pe marginea monedei, între două cercuri continue, înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și “1348 – 1998” – anul fondării și anul baterii monedei. Pe reversul monedei este reprezentat un text indescifrabil, vechea emblemă a universității și chipul împăratului Carol IV cu inscripția “KAREL IV”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 18.03.1998, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (26500 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Majka Wichnerova.

Universitatea Charles din Praga, în limba cehă -Univerzita Karlova,

este cea mai veche și mai mare universitate din Cehia. Ea a fost fondată în anul 1348, din inițiativa împăratului roman Carol IV, are 17 facultăți situate în Praga dar și în Hradec, Pilsen și Kralove. Universitatea operează, de asemenea, mai multe muzee și două grădini botanice. În anul 1882 Universitatea s-a scindat în două secții aparte și complet autonome: secția germană și secția cehă. Cele două universități au împărțit institutele medicale și științifice, însemnele vechi, aula, biblioteca și grădina botanică, dar facilitățile comune au fost administrate de secția germană. După Revoluția de Catifea din anul 1989 situația universității s-a mai liniștit, diferendele s-au atrofiat deși universitatea menține încă două limbi de predare ceha și germana.

Împăratul Carol al IV-lea, a fost Regele Romanilor din anul 1346, Rege al Boemiei din anul 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din anul 1355, care s-a născut la data de 14 mai 1316 și a decedat la data de 29 noiembrie 1378. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrală. Universitatea se numește și astăzi Universitatea Carolină, în amintirea sa.

3. Moneda de mai jos marchează aniversarea a 200 de ani de la nașterea lui Frantisek Palacky. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - și periferic circular pe marginea monedei, înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat chipul de profil a lui Frantisek Palacky și înscrisurile: “FRANTISEK PALACKY” – circular pe marginea monedei și “1798 - 1998” – anul nașterii personajului și anul emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 10.06.1998, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Vladimir Oppl.

František Palacký a fost un istoric și om politic ceh, persoana cea mai influentă a Renașerii importantă a renașterii naționale cehe, considerat „Părinte al Națiunii”, care s-a născut la data de 14 iunie 1798 și a decedat la data de 26 mai 1876. Strămoșii săi fuseseră membri ai comunității fraților Boemiei și își păstraseră clandestin credința protestantă pe parcursul perioadei de persecuție religioasă, dându-și în cele din urmă aderarea la “Mărturisirea din Augsburg” ca fiind aproximativă a credinței lor inițiale. Tatăl lui Palacký era maestru de școală și om de învățare. Fiul a fost trimis în 1812 la liceul evangelic luteran din Bratislava, unde a luat legătura cu filologil Pavel J. Safarik și a devenit un student zelos al limbilor slave (a stăpânit 11 limbi și s-a familiarizat cu alte câtevai). După câțiva ani petrecuți în învățătură privată, Palacký s-a stabilit în 1823 la Prag. Aici a găsit un prieten cald în Josef Dobrovsky, ale cărui bune relații cu autoritățile austriece l-au protejat de ostilitatea arătată de guvern către studenții subiectelor slave. Dobrovský l-a prezentat contelui Sternberg și fratelui său Francisc, amândoi au luat un interes entuziast pentru istoria Boemiei. Contele Francisc a fost principalul fondator al Societății Muzeului Boemiei, consacrat colecției de documente care ține de istoria Boemiei, cu scopul de a trezi sentimentul național prin studiul înregistrărilor naționale. Ulterior s-a angajat în mișcarea națională cehă devenind unul dintre cei mai importanți activiști.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihail Kogălniceanu

R.L. Mihail Kogălniceanu, 5999 - 6014 nr.65 Or. București

Marea Lojă Națională din România I.G.M.A.A.U. (?)

Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român, care s-a născut la data de 6 septembrie 1817 la Iași și a decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris.A văzut lumina zilei într-o familie de boieri moldoveni. Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, înainte de a fi de instruit de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școlii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai. A terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim. În acea perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe Vasile Alecsandri, Costache Negri și Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, Kogălniceanu și-a dezvoltat o pasiune pentru istorie, cercetând vechile cronici moldave. Ajutat de prințul Sturdza, Kogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate, inițial în orașul francez Luneville și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin. Revenit în țară a început să publice masiv în diverse reviste existente pe piață. Cu Dacia Literară, Kogălniceanu a început să-și promoveze idealul romantic al „specificului național”, care va avea o mare influență asupra lui Alexandru Odobescu și a altor figuri literare. Unul dintre principalele obiective ale publicațiilor sale a fost extinderea gamei de acoperire a culturii moderne românești dincolo de limitele ei timpurii în care fusese bazată mai mult pe traduceri din literatura occidentală. În mai 1840, în timp ce era secretarul personal al Prințului Sturdza, a devenit director (împreună cu Alecsandri și Negruzzi) al Teatrului Național din Iași, după ce domnitorul a decis unirea celor două teatre din oraș, din care unul găzduia reprezentații în franceză. În anii care au urmat, la acest teatru, devenit cel mai popular de acest gen din țară, s-au jucat comedii cunoscute din repertoriul francez și a debutat și Alecsandri ca dramaturg. În 1843, Kogălniceanu a ținut o cunoscută prelegere inaugurală despre istoria națională la nou-înființata Academie Mihăileană din Iași, discurs ce i-a influențat puternic pe studenții români de la Universitatea din Paris, precum și generația pașoptistă. În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. După declanșarea revoluțiilor europene de la 1848 Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși, din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului Revoluționar Moldovenesc Central din exil. Manifestul său, Dorințele partidei naționale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect constituțional ce enumera țelurile revoluționarilor români. Kogălniceanu a fost numit în diverse poziții guvernamentale la nivel înalt, în același timp continuându-și contribuțiile sale culturale și a devenit figura principală a grupului Partida Națională, care a solicitat fuziunea celor două principate dunărene sub o singură administrație. În urma alegerilor din septembrie 1857, întreaga Partidă Națională a ales să-l sprijine pe Cuza la tronul Moldovei. Prin felul să de a fi și marele său talent de negociator l-a propus și susținut pe Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei și apoi și a Țării Românești, deci a Principatelor române. Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza. Cu concursul lui Kogălniceanu, regimul autoritar impus de Cuza a reușit să promoveze o serie de reforme, introducând codul napoleonian, educația publică și monopoluri de stat asupra alcoolului și tutunului. În paralel, regimul a devenit instabil și contestat din toate părțile, mai ales după scandalul relației adultere a lui Cuza cu Maria Obrenovici. La începutul lui 1865, domnitorul a intrat în conflict cu principalul său aliat, Kogălniceanu, pe care l-a demis la scurt timp. În lunile care au urmat, administrația a intrat în colaps financiar, ajungând să nu mai poată plăti salariile angajaților aparatului de stat, iar Cuza a ajuns să se bazeze doar pe camarila sa. În cele din urmă, domnitorul Cuza a fost detronat de o coaliție de conservatori și liberali în luna februarie 1866; după o perioadă de tranziție în care s-au făcut numeroase manevre pentru a evita separarea din nou a Moldovei și Țării Românești. După aducerea și numirea ca domn a unui prinț străin – Carol I – Kogălniceanu și-a continuat cariera politică. În anul 1880 Kogălniceanu și-a reprezentat țara în Franța, devenind primul trimis oficial român la Paris, avându-l în echipa sa și pe Alexandru Lahovary. După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu a fost președinte al Academiei între anii 1887 și 1889. A murit la Paris în urma unei operații, fiind înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Vorbind etimologic, FRANCMASONERIA este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Insigna -Campionatele europene volei

București - 1955 - INTERPRET

A IV-a ediție a Campionatul European de Volei Feminin din 1955 a avut loc la București în perioada 15 – 26 iunie. Competiția a fost organizată de Confederația europeană de volei (fondată în anul 1949) la ea participând șase reprezentative naționale europene. Iată echipele participante și locul ocupat: Cehoslovacia (1), U.R.S.S. (2), Polonia (3), România (4), Bulgaria (5) și Ungaria (6).

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Colonia "Vatra Luminoasă" - Regina Elisaveta - fondată 1 august 1906

În amintirea punerii pietrei fundamentale

la primele clădiri de către MS Regina Elisaveta

București - octombrie 1908

"Vatra Luminoasă" este un cartier situat în sectorul 2 al capitalei, undeva în partea de est, de ambele părți ale străzii cu același nume, între Șoseaua Iancului la nord, str. Maior Ion Coravu la sud, șoseaua Mihai Bravu la vest și Bulevardul Pierre de Coubertin la est. Se referă în mare parte la cartierul rezidențial de case "tip ieftin", de la case alipite între ele, tip "englezesc", la case duplex, un fel de vilișoare construite de "Casa de Construcții" înaintea celui de-al doilea război mondial, pentru muncitori, vândute apoi si funcționarilor publici. Regina Elisabeta a României a dorit încă din 1898 să pună bazele unei colonii pentru orbi, în care ei să trăiască la un loc cu familiile lor, nevăzători şi văzători. Ca să obţină finanţări pentru proiectul său, regina a făcut apel pentru donaţii inclusiv la casele regale din Europa. Suverana României i-a scris chiar şi preşedintelui american Theodore Roosevelt, corespondând cu bănci, societăţi petroliere şi personalităţi publice. În 1906 a avut Expoziţia de la Filaret cu obiecte lucrate de orbi - de regulă împletituri, dar şi cu Tiparniţa lui Teodorescu (nevăzătorul care inventase o tipografie în limbajul Braille). În acest stand se afla un registru cu numele celor care donau pentru Vatra Luminoasă. Pe prima pagină a registrului, Regina Elisabeta notase: „O PARA PENTRU VATRĂ LUMINOASĂ! CU MULŢUMIREA ORBILOR! ELISABETA“. Demersurile reginei dau roade şi este cumpărat un teren în afara oraşului Bucureşti, care astăzi este cartierul Vatra Luminoasă. În anul 1906 se deschide primul atelier de împletituri, iar lucrările la edificiul Fundaţiei Vatra Luminoasă au fost inaugurate de familia regală la 5 octombrie 1908. Pentru funcţionarea celor două aşezăminte - Azilul Orbilor Vatra Luminoasă şi Şcoala primară pentru orbi Regina Elisabeta - au fost construite corpurile de clădiri din strada Mărcuţa-între-vii nr. 20, astăzi strada Vatra Luminoasă nr. 108. „Regina nu voia doar o instituţie caritabilă pentru orbi, ci şi una economică şi culturală. Îşi imagina un cartier cu case pentru orbi, cu o şcoală la care ar fi putut fi primiţi şi adulţii neştiutori de carte, cu ateliere pentru diferite meserii, unde ar fi putut lucra nevăzătorii, ei devenind astfel utili atât lor, cât şi societăţii“, se arată în istoricul Liceului Tehnologic Special Regina Elisabeta din Bucureşti. Cei 80 nevăzători îngrijiţi la fundaţie aveau la dispoziţie patru pavilioane, cu locuinţe pentru interni, o şcoală, o cantină, o curte de circa 1500 metri pătrați și o grădină de circa 10000 metri pătrați, unde era amenajat un teren de sport. Regele Carol trece fundaţia în administraţia statului român pentru a uşura situaţia financiară a aşezământului. Mulţi oameni nefericiţi au binecuvântat gestul regal. Acesta a fost practic punctul de plecare al organizării nevăzătorilor din ţara noastră. Activităţile de protecţie socială, de pregătire profesională, de şcolarizare din Aşezământul Vatra Luminoasă au atins un prestigiu atât de înalt încă din primii ani, încât, în 1920, Primăria Capitalei a schimbat numele străzii Mărcuţa-între-vii în Vatra Luminoasă. Societatea a ajuns să-şi înfiinţeze numeroase filiale în ţară şi în străinătate. Pentru a omagia contribuţia familiei regale la edificarea şi dezvoltarea Societăţii Orbilor, la 31 octombrie 1925, în curtea Aşezământului Vatra Luminoasă, în prezenţa primului-ministru Ion I. C. Brătianu, a fost dezvelit bustul Reginei Elisabeta“, este relatat în acelaşi istoric al liceului. Liceul funcţionează şi în zilele noastre, ca instituţie specială pentru nevăzători, ce dobândesc aici pregătire teoretică sau practică, în funcţie de orientarea lor profesională. „ era deviza compusă de Regina Elisabeta pentru primul aşezământ de ocrotire a celor lipsiţi de scumpul simţ al vederei. Iar în spatele statuii sale din curtea centrului şcolar stă scris în marmură: «Să schimbăm mentalitatea veche despre posibilităţile de muncă şi învăţătură ale orbilor». Iată ce a reuşit, comprimat în câteva cuvinte, prima regină a României, în legătură cu ceea ce va deveni Fundaţia Culturală Vatra Luminoasă. Ulterior cartierul a fost construit in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin ‘46-’48, de catre comunisti. Asa isi aduc aminte locuitorii, istoria ne spune usor altceva: “La 10 noiembrie 1938, bucurestenii au participat la inaugurarea celor 75 de locuinte noi pentru muncitori, construite in Vatra Luminoasa, si la punerea pietrei fundamentale a unui grup de alte 50 de locuinte, de catre Casa Constructiilor, cartierul extinzandu-se cu timpul si devenind una dintre asezarile civilizate ale Capitalei, prin inlocuirea caselor modeste cu prispa si cerdac.”. In vremea comunistilor a fost destinat muncitorilor adusi din toata tara pentru construirea noii lumi socialiste. Casele erau date in rate, si muncitorii plateau foarte mult timp pentru ele. Zona era initial formata din vile micute, cu doua etaje si cateva camere, in care erau inghesuite la gramada cat mai multe familii.

Premiul III - Fond ciclism 6.09.1909 București

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid velodrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Centrul 48 Comunicații și Informatică Strategice

1942 - Alexandria, 1945 - cluj, 1948 - Vaslui,

1954 - București - 10 ianuarie 1942 * 48

Ziua de 10 ianuarie 1942 a rămas, în istoria armei comunicaţii şi informatică, un reper deosebit de important – constituirea, prin Decretul nr.199 din ianuarie 1942, a Regimentului 4 Transmisiuni, unitate de elită, înalt specializată, ale cărei tradiţii le continuă în prezent Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice – București.

Sus am postat logo-ul, fanionul și steagul de identificare ala acestei structuri militare.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul București, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, precum și alte locuri frumoase ale capitalei.