Epaminonda's Blog.....: PENANG

5 dolari 18xx

PENANG

Este un stat democratic

din compunerea Federația Malaezia,

situat în Asia de Sud Est,

nord vestul peninsulei Malaezia.

Statul are capitala în metropola George Town,

se întinde pe suprafața de 1046,3 kilometri pătrați

și numără aproximativ 1,8 milioane de locuitori.

Deviza națională a statului este:

Unitate şi credinţă

Stema oficială:

Steagul oficial:

Principalele evenimente din istoria statului:

11 august 1786 – Începe administraţia britanică

19 decembrie 1942 – Ocupaţia japoneză

31 ianuarie 1948 – Intră în componenţa federaţiei Malaya

31 august 1957 – Obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie

în cadrul Federaţiei Malaya (Malaezia)

Mai jos admiri trei importante monumente arhitectonice din Penang:

Curtea supremă de justiție, Parlamentul local și Primăria

Mai jos admiri un timbru, o insignă și o medalie

emise de statul Penang

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Camera Deputaților - România

Parlamentul României

Camera Deputaţilor din România este una din cele două camere ale Parlamentului. La fel ca și cealaltă cameră, Senatul, Camera Deputaților este aleasă prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României. În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatul României în Palatul Parlamentului - Bucureşti (Casa Poporului).

Clădirea Parlamentului României din capitala Bucureşti, cunoscută şi sub numele de Casa Poporului sau Casa Republicii este un obiectiv de seamă al Capitalei și probabil unul care va rămâne în memoria multor generații care vor veni din urma. Enumăr mai jos câteva date tehnice și alte informații ce prezintă interes mai mare, cu referire la această grandioasă clădire; lungime – 270 metri, lăţime – 240 metri, înalţime - 86 metri cu 12 nivele, adâncime la subsol - 92 metri cu 8 nivele, suprafaţă construită – 66000 metri pătrați, suprafaţă desfăşurată – 330000 metri pătrați, deţine 3 recorduri Guinness: pentru cea mai mare clădire pentru uz civil, cea mai scumpă clădire şi cea mai grea clădire din lume, pentru realizarea clădirii folosindu-se: 1000000 metri cubi de marmură, 5500 de tone de ciment, 7000 de tone de oţel, 20000 de tone de nisip, 1000 de tone de bazalt, 900000 metri cubi lemn esenţe diferite, 3500 de tone de cristal, 200000 metri cubi de sticlă, 2800 de candelabre, 220000 metri pătrați de covoare şi 3500 metri pătrați de piele, la construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi, arhitect şef fiind Anca Petrescu.

Clădirea, neterminată încă, ocupă locul 2 în lume la capitolul clădiri administrative după Pentagon şi locul 3 în lume ca volum construit cu 2550000 metri cubi după Pavilionul de montaj al rachetelor cosmice de la Cape Canaveral - SUA şi piramida Quetzalcoatl din Mexic, costurile clădirii fiind estimate la 1,75 miliarde dolari SUA în anul 1989 şi 3 miliarde de euro în anul 2006, data începerii construcţiei fiind anul 1983. Este o clădire foarte costisitoare. Numai costul gigacaloriilor și al iluminatului electric depășește 6 milioane de dolari pe an, cât un oraș. Sunt candelabre cu 700 de becuri. Instalația de aer condiționat, complet neeficientă, are nevoie de o jumătate de tonă de freon pe an, substanță interzisă pentru că e vinovată de distrugerea stratului de ozon. Cele 18 lifturi consumă 50 kWh fiecare, adică dublu decât ar fi normal. O puzderie de agregate și componente mărunte au fost produse de firme românești de stat care între timp s-au privatizat.

Înlocuirea și întreținerea lor sunt extrem de scumpe. De exemplu, clanțele în stil baroc au fost produse de Urbis, care ulterior a fost cumpărată de o firmă suedeză. Înlocuirea unei clanțe defecte a ajuns să coste 1000 de euro bucata. Pentru ca Palatul lui Ceaușescu să poată fi ridicat, o bună bucată din București, cu tot cu istoria și geografia lui, a trebuit ștearsă la propriu de pe fața pământului, așa cum ștergi cu radiera un desen în creion, care nu îți place. Demolările în zona Uranus au început în anul 1982 pentru a face loc construcției Casei Poporului. Există o seamă de legende urbane despre Casa Poporului - printre ele, se zice că are 2 buncăre antiatomice și 8 tuneluri de fuga, și cel puțin unul din ele este izolat cu plumb. Are o vastă rețea de tuneluri, parte din catacombele Bucureștiului, iar Ceaușescu ar fi vrut să facă linie de metrou între Casa Poporului și Băneasa. Nu e de neglijat și că la Casa Poporului puteți găsi cel mai ieftin și romantic restaurant din București, unde se poate mânca destul de bine.

Insignă - Baroul de avocați - București

Baroul București este cel mai numeros barou din România, membru al UNBR (Uniunea națională a barourilor din România), incluzând aproximativ 9000 de avocați în exercițiu, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numarul total al avocaților din întreaga țară. Sediul central al baroului este situat în București, Strada Dr. Dumitru Râureanu nr 3, sector 5. Fondat la 30 septembrie 1831 și reorganizat la 24 iunie 1865, în urma adoptării primei Legi privind organizarea corpului de avocați (decembrie 1864), Baroul din București (de Ilfov, cum s-a numit inițial) a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a afirmat și s-a manifestat profesia de avocat în România. De-a lungul istoriei sale, Baroul București a cunoscut mai multe etape de dezvoltare:

între 1831 și 1865 s-au născut premisele organizării moderne;
perioada 1865-1921 a reprezentat epoca formării și afirmării, urmată de cea a reîntregirii și consolidării (între cele două războaie mondiale);
restriștea din timpul regimului comunist;
renașterea post-1989 și integrarea europeană.

Baroul din capitală, consiliul de disciplină și decanii săi au dat întotdeauna tonul în viața Corpului de avocați, reacționând la vicisitudini, corectând defectele și impunând exigențele progresului. Inițiativele privind modificarea și perfecționarea legislației în domeniu, dialogul cu magistratura și ceilalți factori implicați în distribuirea dreptății, raporturile cu celelalte puteri ale statului ori contactele cu barourile lumii au pornit ori s-au făcut de aici. Baroul București este organizat astfel:

Adunarea generală – formată din toți avocații cu drept de exercitare a profesiei, membri ai Baroului
Decan
Prodecani (2)
Consiliul Baroului (15 persoane)

Baroul București este membru al unor importante organisme internaționale ale profesiei de avocat:

membru colectiv al Uniunii Internaționale a Avocatilor/Union Internationale des Avocats/U.I.A, din 1927;
membru colectiv al Baroului Internațional/International Bar Association/I.B.A., din 1992;
membru fondator al Asociației Barourilor din zona Mării Negre/Black Sea Countries Bar Association/B.C.B.A., din anul 1994.

Placheta - Carto București - 1998

A.F.B. - Asociația filateliștilor din București

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna - Campionatele europene de volei

București 1955 - Comisia de organizare

A IV-a ediție a Campionatul European de Volei Feminin din 1955 a avut loc la București în perioada 15 – 26 iunie. Competiția a fost organizată de Confederația europeană de volei (fondată în anul 1949) la ea participând șase reprezentative naționale europene. Iată echipele participante și locul ocupat: Cehoslovacia (1), U.R.S.S. (2), Polonia (3), România (4), Bulgaria (5) și Ungaria (6).

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Placheta - Biserica Sfântul Nicolae Vlădica

din Prund - București

Clădită în zilele M.S. Regelui Carol I

sub arhipăstorirea I.P.S. Iosif Gheorghian

primatul României, cu osteneala domnului

Marin Ion Theodorian, președintele

epitrofiei parohiale - MCMIV (1904)

Placheta de mai sus a fost bătută în anul 1904 drept omagiu adus bisericii Sfântul Nicolae Vlădica din Prund, București. Placheta este confecționată din alamă argintată și are dimensiunile de 58 x 39 milimetri. Pe aversul plachetei este reprezentată fațada bisericii iar dedesubt este aplicată o inscripție pe patru rânduri: “BISERICA / SFÂNTUL NICOLAE VLĂDICA / DIN PRUND / BUCUREȘTI”. Pe revers este aplicată o inscripție pe 12 rânduri: “CLĂDITĂ / ÎN ZILELE / M. S. REGELUI CAROL I / SUB ARCHIPĂSTORIA / I. P. S. IOSIF GHEORGHIAN / PRIMATUL ROMÂNIEI / PRIN OSTENEALA / DOMNULUI / MARIU ION THEODORIAN / PREȘEDINTELE EPITROPIEI / PAROCHIALE / MCMIV (1904)”.

Biserica Sfântul Nicolae Vlădica este un important lăcaș de cult bucureștean situat la următoarea adresă; Bd. Regina Maria nr. 13 / Str. 11 Iunie nr. 13 / Str. Justitiei nr. 34, Sector 4. Prima biserică ce a purtat denumirea de "Biserica Sf. Nicolae din Prund” s-a construit între anii 1778 - 1787, cu râvna și ajutorul material al protopopului Stoica, preoteasa Ilinca și fiica lor Bălașa, pe moșia Vlădichii din vatra mitropoliei. Biserica veche nu era mare, dar așa cum era, timp de un veac și jumătate a fost lăcas de închinare pentru locuitorii din mahalaua Vlădichii, care contribuiseră și ei cu ajutorul lor material la ridicarea edificiului. În documente de la începutul secolului al XIX-lea se precizează că unii negustori dăruiesc casele lor bisericii Sf. Nicolae. Câțiva dintre aceștia sunt: Kir Stoian, Maria lui Stoica dulgheru și Stoian Sin Dumitru. După anul 1820 biserica a avut o seamă de "boieri epitropi" dintre care nominalizez pe stolnicul Petrache Arion, care devenind căminar, a cumpărat în anul 1826 niște case de la preotul Sava, pe care văduva Marghioala, soția căminarului Petrache Arion, în anul 1846 le dăruiește bisericii Sf. Nicolae din Prund. După moartea căminăresei Marghioala, administrația averilor bisericii este luată de clucerul Costache Fălcoianu, care a ajutat-o pe căminăreasa în ultimii ani ai vieții sale. După moartea clucerului, administrația este preluată de trei epitropi aleși de enoriași în anul 1871: Nicolae Nicolau, N. Roseanu și Grigore Luchescu, care chiar în anul alegerii demisionează și fac presiuni să fie realeși prin primărie, spre a uzurpa drepturile de ctitor ale Marghioalei Arion. După anul 1888 urmează o serie de președinți și epitropi slabi ca activitate, care se certau, demisionau și în mod practic nu realizau mare lucru. În anul 1896 se remarcă totuși Pr. Marin Popescu și comerciantul D.I. Ionescu care au pus temelie pangarului și au construit casele preoților. În anul 1899 se constituie epitropia sub președintia lui Mariu Teodorian, avocat al primăriei și mare proprietar, D.I. Ionescu fiind ales de enoriași preot paroh. În 1899 se fac demersuri la primarul Bucureștiului – Barbu Ștefănescu Delavrancea – pentru desființarea Bisericii din Prund, și cu avutul său să se alimenteze fondurile pentru zidirea bisericii Sf. Nicolae Vlădica, lucrare ce începe a se realiza din septembrie 1899. Vechea biserică, ascunsă în fundătura dintre Ospiciul Brâncovenesc și Casa Nierischer (vechiul han al Golescului) este pusă pământ. În decembrie 1901 este ales epitrop Teodor Petrescu fost judecător de ocol,care își pune toată energia și priceperea pentru clădirea unei biserici frumoase și încăpătoare. În vederea realizării acestui ideal încredințează întocmirea planurilor cunoscutului arhitect de origine belgiană Eduard Leboef. La data de 1 iulie 1902 se pune piatra fundamentală și lucrarea de construcție se încredințează antreprenorului L.Forebesc, pentru ca la 7 noiembrie 1904, edificiul să fie complet terminat. Construirea bisericii, pictura și mobilierul au costat 179083 lei ai timpului respectiv, sumă ce a fost acoperită din fondul bisericii din Prund, din dobânzi capitalizate și donațiile Sf. Sinod din Rusia, a d-lui Teodorian, a Mariei Romanov și Anica Georgescu dar și din alte câteva legate și donații mai mici. Turnarea clopotelor, diferite veșminte preoțești și alte podoabe necesare, au fost dăruite de unii enoriași. Pictura a fost executată de pictorul Voinescu și D.R.Ginolamo în stilul renașterii. Mobilierul este din nuc sculptat și a fost lucrat în atelierul de la Mislea, constituind o operă unitară, de mare valoare artistică și măiestrie deosebită. În ziua de 7 noiembrie 1904, biserica Sf. Nicolae s-a sfințit cu mare fast de către P.S. Nifon Ploieșteanu, dându-se astfel credincioșilor un nou lăcaș de închinare, demn de începuturile secolului al XX-lea. La sfințire au luat parte: I.G. Saita prefectul poliției, St.Teodoreanu șeful de cabinet al Ministrului de Interne, D. Meseidov secretar la Legația imperiala rusa și D.I. Cornoiu directorul cancelariei Mitropoliei.

Insigna - București

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.