E mare miracol să vezi, dimineaţă
Cum pământul, încă, se menţine-n viaţă.
Când, aşa zişi semeni, fără suflet şi inimă,
Defrişează totul, distrug fără noimă,
Când pădurile cad precum spice de grâu
Si apă curată nu mai este în râu,
Când înregistrăm dezechilibre umane
În ţări sărace, aglomerări urbane,
Când, sub munţi de gunoaie, oameni se îneacă
Iar, miliarde, se chinuie de foame să treacă.
Coloşi industriali sufocă oraşe
Întunecând cerul şi-acoperind case
Cu balauri de fum greu, toxic, urâcios,
Care te pătrunde, fără milă, la os.
Însă sub impulsul efectului de seră
Razele solare revin în atmosferă,
Distrugând sistematic stratul de ozon,
Viaţă infernală făcând fiinţei om
Şi, sub aceste efecte cumulate,
Să vieţuiască omul, aproape nu se poate.
Ameninţat fiind de ploaie, vânt, furtună,
Gheţarii de la poluri se topesc într-ună,
Termometrul arată şi mai multe grade,
Mediu-i afectat de secetă, tornade.
Uneori plouă prea mult şi-apar inundaţii
Punând în pericol locuinţe, spaţii.
Alunecări de teren pot frânge destine
Aducând durere, vaiete, suspine.
An de an, fără irigaţii, seceta-i mai mare
Şi produce, aşa zisa deşertificare.
Să înţelegem cu toţii, de bună seamă,
Vinovată e, doar, activitatea umană.
Să-ncercăm să lăsăm în garaj automobilul,
Să ne plimbăm mai des în parc cu copilul,
Să-nţelegem cu toţii că n-ai medicament
Respirând într-una gaz de eşapament,
Să se-nţeleagă odată că încălzirea globală
Ne bagă pe toţi încet, sigur în boală.
Cât nu-i prea târziu, v-adresez un gînd :
Să salvăm al nostru scump leagăn – pământ!
Mulţumiri, nepoatei Teodora Nica!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu