N-ar fi loc în lumea-ntreagă
Cum apostolul a spus,
Să scriem cu de-amănuntul
Tot ce a făcut Isus.
Şi de-atunci, de-am scrie vrafuri
Şi volum după volum
Unde-ar încăpea în stele
Tot ce a făcut Isus?
Iată numai o lucrare
Undeva într-un cătun,
Într-o iarnă cam, geroasă
Către vremea de Crăciun.
Cu o biblie în mână,
În lăcaşul sfânt din sat
Predica zelos păstorul,
Cu duh blând şi devotat.
Despre văduva sărmană,
Care printre cei avuţi,
A adus şi ea la Templu,
Cei din urmă doi bănuţi.
„- Fraţii mei” spunea păstorul,
„- Mulţi au dat arginţi şi zloţi,
Văduva, ne spune Domnul,
Ea, a dat mai mult ca toţi.”
Dacă dai, şi dai cu milă,
Unui om flămând, stingher,
Un bănuţ din sărăcie,
E cât o comoară-n cer.
Dacă rupi în două pâinea
Pentr-un frate credincios,
Tu să ştii că cel ce zice
„Mulţumesc”, e chiar Hristos.
Astfel le-a vorbit păstorul,
Şi-au răspuns cu toţi : „Amin”
Dar mai lent din toţi răspunse,
Un biet suflet de creştin.
Şi plecând el către casă,
Se gândea bătând paşi iuţi,
Doar la văduva sărmană,
Care-a dat… cei doi bănuţi.
„- Doamne” îşi zicea strângându-şi
Vechitura de cojoc
„- Ea a dat ce-avea în pungă,
Eu nici pungă n-am deloc”
Dar ce-i drept, am sănătate
Grai, picioare şi…ia stai !
Am să merg din casă-n casă
Şi-am să cer de la bogaţi.
Ei au bani,eu am credinţă
Şi-astfel Domnul care-i bun
V-a-ngriji ca şi sărmanii
Să se-mbrace de Crăciun
Iar a doua zi se duse
La băcanul cel fălos
Ce-n biserică adesea
Se-nchina către Hristos
Cum către Crăciun se-ntâmplă,
Prăvălia era plină
Între doi clienţi creştinul
Către negustor se-nclină:
„- Domnul să vă aibă-n pază
Uite ce voiam să spun:
Daţi şi pentru cei în lipsă
O hăinuţă de Crăciun”
„- Altă treabă n-ai fârtate?
Am eu timp de dăruit?
„- Da ! Iertaţi-mi îndrăzneala”
Zise omul umilit.
Şi ieşind îşi zise-n sine
„- Timpu-i scump la negustori…
Ia să-ncerc eu înc-o dată,
Măine-n revărsat de zori.”
Iar a doua zi, când prăvălia
Se vedea aproape goală,
El intră, dădu bineţe,
Şi cu vorba lui domoală, începu:
„- Azi desigur nu sunteţi
Ocupat aşa ca ieri
Pentru cei sărmani…vin iar
Ca să daţi după puteri”
„- Ce sărmani? Strigă băcanul
Ia te rog să ieşi afară
Cine n-are să se-mbrace,
Să muncească ! Nu să ceară.”
Omul iar se-ntoarse-acasă
Plin de gânduri…”Nu se poate!”
Să nu aibă el un mugur,
Cât de mic de bunătate.”
„N-am văzut eu cum se roagă?”
Îşi zicea zorind prin frig
Dar aici în prăvălie,
Gândul îi e la câştig.”
„A!... Ia stai să-ncerc mai bine
Mâine când o sta la masă,
Între-ai săi, acel mic mugur,
E o floare luminoasă”
Ei au bani, eu am credinţă,
Astfel Domnul care-i bun,
V-a-ngriji ca şi sărmanii
Să se-mbrace de Crăciun.
Iar a doua zi când vesel
Toţi ai casei la băcan
Luau masa împreună,
În belşug de bogătani,
Lăudând cotletul straşnic
Şi al vinului miros,
Cine le răsare-n uşă?
Cu cojocul zdrenţăros!?
Biet creştinul plin de râvnă.
…Negustorul …ca trăsnit
Se făcu negru la faţă
Şi deodată a sărit!
Prăbuşindu-l jos pe scară
Repede cu-n vreasc de foc,
„- Na pomană, na pomană
Îl croi peste cojoc.
Pe când omul din zăpadă
Îşi zicea strângând din coate
„- Cât doi bani, eu cred că face
Vânătaia de pe spate.”
Iar când obosi băcanul
Omul se sculă de jos,
Şi frecându-se pe spate,
Zise : „ Mulţumesc frumos!”
„- Pentru mine-atât ajunge
Dar să nu vă supăraţi
Spuneţi-mi acuma totuşi
Pentru cei sărmani ce daţi?”
Când îl auzi băcanul
A încremenit în ger
Parcă l-a străpuns deodată
Însuşi Dumnezeu din cer!
Prăbuşindu-se pe scară zise:
„- Vai! Parcă aş fi smintit
Am lovit un sfânt…un înger
Chiar pe Domnul l-am lovit…
Frate! Iartă-mi nebunia
Intră-n casa mea de-acum
Să-mi îndrepţi de azi- nainte
Paşii spre al vieţii drum.”
Şi de nu a dat atâta
Ca şi vameşul Zacheu,
Dar a dat cu voie bună
Cum i-e drag lui Dumnezeu.
Următoarea zi creştinul
Ca un bun misionar
După alţi „Zachei” prin visuri
Alerga în viscol iar.
„- Ei au bani, eu am credinţă,
Astfel Domnul care-i bun
V-a-ngriji ca şi sărmanii,
Să se-mbrace de Crăciun!”
Sincere mulţumiri, poetei Monica Gabriella Costescu din Sighişoara!
http://radioenigmaromania.ro/
http://radioenigmaromania.ro/asculta-online
http://radioenigmaromania.linkpc.net:8000/listen.pls
ID mess: radio_enigma_romania@yahoo.com
VORBE CU TÂLC ADUNATE DE LA ÎNAINTAŞI
- Religios este acela care se poate lipsi de credinţă dar nu şi de Dumnezeu. – Emil Cioran
- E bine să ajuţi, dar fără a folosi complemente circumstanţiale de loc, timp sau mod. - N.Steinhard
- Nu există pustiu, ci doar neputinţa noastră de a umple golul în care trăim. – O.Paler
- Un catâr va munci răbdător pentru tine şi zece ani, pentru ca odată şi odată tot să te lovească. – W.Folkner
- Puţină sinceritate este necesară, sinceritatea totală este periculoasă. - O. Wilde
- Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele. – L.Blaga
- Murim câte puţin în fiecare zi, trebuie să ne obişnuim cu aceasta. – E.Zola
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu