50 afgani 1967
AFGANISTAN
Fost regat, în prezent este o republică prezidenţială dispusă în centrul continentului Asia.
Această republică are 647 500 km.p.şi o populaţie de 31 milioane de locuitori iar capitala funcţionează în oraşul Kabul.
Şi-a declarat independenţa în anul 1919 faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.
Nu are o deviză naţională.
Altă bancotă care a circulat în Afganistan este rupia.
Stema statului este:
Steagul statului este:
Pe avers sunt reprezentate stema statului şi chipul regelui Mohammed Zahir Shah care a trait în perioada anilor 1914 – 2007 şi a condus în perioada anilor 1933 – 1973.
Pe revers este reprezentat Palatul regal Arg-e-Shahi din Kabul, în prezent Palat prezidenţial.
***
DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ
DE ION MORARU – GALAŢI
CONSTATARE
Sunt unii care
ştiu s-asculte
Şi-atunci când
tac, spun foarte multe,
Iar alţii, ca să
pară şic,
Vorbind mereu, nu
spun nimic!
ELECTORALĂ
Poporul meu, la o
adică,
E un SISIF care
ridică,
Spre vârf, din
patru-n patru ani.
...”BOLOVANI”!
_________xxXxx___________
Germania - Lagărul german de la Muncheberg
5 mărci xxxx
Câteva ornamente decorative marginale
de pe bonduri şi certificate americane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu