Epaminonda's Blog.....: POYAIS

250 Ares

POYAIS

A fost un principat monarhic constituțional

situat în America Centrală,

pe coasta de est a actualelor state

Nicaragua și Honduras,

undeva la limita frontierei dintre ele,

cu capitala în localitatea St.Joseph.

Acest principat și-a câștigat independența

în anul 1820, a existat ca entitate națională

pentru puțină vreme.

Principatul Poyais a numărat în jur de 1000 locuitori

și s-a întins pe o suprafață de 32400 kilometri pătrați.

Devize naționale:
1. Îți găsești averea.
2. Apărând libertatea compatrioţilor

Steme vechi cunoscute:

Stema actuală:

Steaguri vechi cunoscute:

Steagul actual:

Mai jos admiri și alte instrumente financiare

emise de acest principat:

Certificat Poyais

Obligațiune Poyais

Bond - Poyais

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constantin Brâncoveanu 1654 - 1714

Cele mai mari personalități ale poporului - România

Medalia de mai sus a fost bătută în anul 2019 de firma Casa de Monede, și omagiază cele mai mari personalități ale poporului român, în speța de față pe Constantin Brâncoveanu. Pe avers este redat chipul personajului pe fundalul unui ornament decorativ. Periferic circular, în interiorul unui cerc perlat și a unuia continuu este aplicată inscripția: “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU 1654 - 1714” (numele personajului și anii între care a trăit). Pe revers este redată pajura stilizată a stemei naționale și stemele principalelor provincii românești: Muntenia, Moldova, Ardeal, Dobrogea și Banat. Periferic circular, în interiorul unui cerc perlat și a unuia continuu este aplicată inscripția: “CELE MAI MARI PERSONALITĂȚI ALE POPORULUI”. Peste pajura stilizată este aplicată inscripția ușor curbată: “ROMÂNIA”. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt: seria – Cele mai mari personalități ale poporului, anul emiterii – 2019, metal compoziție – cupru înnobilat cu aur, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 26 de grame, calitate – superioară și tiraj – 5000 exemplare.

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre domnitorii Țării Românești, care a trăit în perioada anilor 1654 – 1714 și a domnit în perioada anilor 1688 – 1714, deci o perioadă destul de lungă. A fost fiu de mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, moștenind și sporind o avere considerabilă. În timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv de partea vreunei mari puteri a timpului. Folosindu-se de agenți, domnitorul era informat asupra știrilor de pe întregul continent iar el informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, Brâncoveanu a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie, domnul a căutat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu față de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Istanbul, unde a fost torturat pentru credința sa și pentru a preda toată averea sa. El și cei patru copii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și sfetnicul Ianache) au fost executați, prin decapitare, în data de 15 august 1714, iar trupurile lor aruncate în mare. Pentru că au refuzat, cu prețul morții, să abandoneze credința creștină și să treacă la mahomedanism, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în anul 1992, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. În urma domnie lui Constantin Brâncoveanu a rămas un stil arhitectonic inconfundabil, ce îi poartă numele, precum și multe ctitorii religioase ce pot fi admirate și astăzi. Dintre acestea amintesc; biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Bisericile Potlogi și Doicești – Dâmbovița, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Biserica Mogoșoaia, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi, și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

Congresul internațional de medicină 19-26 aprilie 1906

Carlos I - regele Portugaliei - Participarea României

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1906 în amintirea desfășurării Congresului internațional de medicină de la Lisabona (Portugalia – anul 1906), la care a avut și România o delegație. Medalia este confecționată din bronz, are forma rotundă cu diametrul de 50 milimetri și este opera gravorului parizian Tony Szirmai.

În câmpul central al aversului este redat bustul regelui portughez Carlos I, spre dreapta, în uniformă și cu decorații. Periferic circular este aplicată inscripția: “CARLOS I REY DE PORTUGAL” (Carlos I – regele Portugaliei). În partea inferioară, pe două rânduri, este aplicată inscripția: “PARTICIPATION / DE LA ROUMANIE” (participarea României). Pe revers, în câmpul central, este prezentată o alegorie cu o femeie în veșminte largi, îndreptată spre stânga, cu o cunună de lauri pe cap și brațul drept întins, înconjurând cu brațul stâng umerii unui adolescent în picioare. Înaintea sa și jos apar: corpul unui bolnav, un tânăr nud îngenuncheat, un schelet uman, o clepsidră, un instrument chirurgical, o sticluță cu medicamente, o carte și o ramură de palmier. Pe circumferință periferic la partea superioară este redată inscripția: “XV CONGRES INTERNAȚIONAL DE MEDICINE” și puțin mai jos, pe patru rânduri inscripția: “LISABONNE / 19 – 26 / AVRIL / 1906”.

Carlos I a fost penultimul rege al Portugaliei care s-a născut în data de 28 septembrie 1863 și a decedat, fiind asasinat, în data de 1 februarie 1908. A condus regatul portughez în perioada 1898 – 1908. A avut o educație intensă și a fost pregătit să domnească ca monarh constituțional. În 1883 a călătorit în Italia, Anglia, Franța și Germania, unde și-a îmbunătățit cunoștințele despre civilizația modernă a timpului său. În 1883, 1886 și 1888 a domnit ca regent în timp ce tatăl său a călătorit în Europa, așa cum era tradiția printre regii portughezi constituționali. Tatăl său, Luis, l-a sfătuit să fie modest și să se concentreze pe studiu. Portughezii îi zic și Diplomatul sau Martirul.

Insigna - Donator de onoare R.P.R.

(Republica Populară Română)

La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat logo-ul Crucii Roşii Române. Insigna din imagine se acorda în regimul comunist tuturor donatorilor de sânge pe lângă alte câteva avantaje materiale.

Donarea de sânge în scopuri terapeutice este un gest umanitar, benevol, neremunerat și anonim. Recoltarea și conservarea de sânge și de plasmă se fac conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății, numai sub supraveghere și responsabilitate medicală. Regulile pentru acceptarea unei persoane să doneze sânge sunt stricte: fără piercinguri, fără tatuaje cu cel puțin șase luni înainte de donare. În plus, cei care doresc să realizeze acest act benevol sunt condiționați de anumite reguli atât cu privire la viața sexuală – să nu aibă relații sexuale neprotejate cu mai mult de doi parteneri, să nu fi întreținut relații sexuale cu parteneri de același sex, să nu fi avut relații sexuale cu parteneri plătiți – cât și la sănătate sau la stilul de viață. La o donare, se prelevează 5–7 ml/kg corp greutate donator, dar nu mai mult de 450 ml. Se recomandă evitarea efortului fizic și consumul de alcool după donare. Se va suplimenta consumul de lichide timp de 2–3 zile după donare, iar regimul alimentar va fi bogat în proteine animale (ouă, carne). Donarea de sânge este permisă numai persoanelor în stare de sănătate, între 18 și 60 de ani. Cercetări publicate în 2012 demonstrează că donatul repetat de sânge are ca efecte benefice: reducerea presiunii sanguine, a glucozei din sânge, a HbA1c (hemoglobină glicosilată), raportul de LDL/HDL („colesterol rău”/„colesterol bun”) și a ritmului cardiac. În anul 2012, în România doar 1,7% din populație dona sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia sau 8% în Olanda. Astfel, în România se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar. În semn de recunoaștere față de persoanele donatoare de sânge, Organizația Mondială a Sănătății a decis în 2005 să le dedice o zi specială. Astfel 14 iunie a devenit Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Insigna - Poliția de frontieră română

Ministerul Administrației și Internelor

Cadrul legal ce reglementeaza organizarea si activitatea Politiei de Frontiera Romane il reprezinta: OUG nr.104/2001, OUG nr.105/2001 și HG nr. 445/2002. In articolul 1 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane se statueaza atat atributiile generale, cat si competenta generala a acestei institutii, astfel, Politia de Frontiera Romana face parte din Ministerul Administratiei si Internelor si este institutia specializata a statului care exercita atributiile ce ii revin cu privire la supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale si a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere savarsite in zona de competenta, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pasapoartelor si strainilor, asigurarea intereselor statului roman pe Dunarea interioara, inclusiv bratul Macin si canalul Sulina situate in afara zonei de frontiera, in zona contigua si in zona economica exclusiva, respectarea ordinii si linistii publice in zona de competenta, in conditiile legii.

Reglementarile referitoare la activitatea Politiei de Frontiera Romane, cuprinse secvential in alte legi de organizare si functionare a institutiilor statului, au fost prevazute in legi speciale ce vizeaza combaterea unui anumit tip de infractionalitate. Noul Statut al politistului, adoptat prin Lege nr. 360/2002 completeaza si detaliaza dispozitiile privind desfasurarea, in limitele si conform legii, a acestei activitati pusa in slujba comunitatii. Organism relativ tanar, dar cu vechi traditii de-a lungul veacurilor in asigurarea ordinii la granitele romane, Politia de Frontiera se afirma ca o institutie cu personalitate proprie si individualitate in executarea misiunilor, fiind in masura sa scoata in evidenta, inca de la frontiera, adevarata imagine a statului de drept si autentica democratie si civilizatie a poporului roman. Cu aproximativ 3150 kilometri de granita aflata in responsabilitate, Politia de Frontiera Romana se confrunta permanent cu o problematica extrem de variata si cu diverse motivatii ilicite de tranzitare a frontierei romane, pornind de la migratia ilegala, traficul cu stupefiante, armament si autoturisme furate si terminand cu contrabanda - sub toate formele ei de manifestare. Organizata dupa modelul institutiilor similare din statele Uniunii Europene, Politia de Frontiera Romana depune eforturi sustinute pe linia prevenirii si combaterii fenomenelor infractionale transfrontaliere si pentru aplicarea si respectarea legislatiei interne si internationale in vigoare, astfel incat, la frontierele Romaniei, activitatile specifice sa se alinieze standardelor internationale.

Mărțișor pandantiv 1 Martie (Principesa Maria)

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1906 și este un mărțișor (medalie-pandantiv) cu toartă, confecționat din aur cizelat de 14 karate, de formă rotundă, cu diametrul de 26 milimetri, greutate 4,7 grame, operă a gravorului Theodor Radivon. Pe avers se prezintă efigia principesei Maria, din profil spre dreapta, cu o mică steluță în care s-a montat pentru efect un diamant. Pe revers, pandantivul prezintă o compoziție grafică cu capete de îngerași, norișori și clopoței, alături de care este aplicată inscripția: “1 MARTIE”.

Alteţa Sa Regală Principesa Maria s-a născut la Gotha, la 27 decembrie 1899/ 8 ianuarie 1900. S-a căsătorit la Belgrad, la 8 iunie 1922, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, care avea să fie asasinat în 1934. Regina Maria a Iugoslaviei, din care descinde actuala Familie Regală a Serbiei, a murit la Londra, la 22 iunie 1961. Principesa Maria (alintată Mărioara şi Mignon), fire sensibilă şi melancolică, a copilărit la Bucureşti şi la Sinaia, călătorind, călărind, citind, pictând, învăţând limbi străine şi cântând la pian. Până la 18 ani, a luat lecţii private de la iluştri profesori, printre care Nicolae Iorga. Mama ei, Regina Maria a României, scria: Mignon era toată numai zâmbete şi blândeţe; se mulţumea cu orice (...) fără a arăta vreodată dorinţa de a porunci sau de a domina. Firea ei era plămădită din blândeţe şi răbdare cu un oarecare amestec de indolenţă (...) Niciodată nu se jeluia de nimeni, nici nu se supăra, ochii ei prelungi şi albaştri aveau o privire liniştită şi îngăduitoare (...) Mignon avea aproape o răbdare de ţăran (...) o iubeam cu dragostea unei leoaice pentru puii ei. A fost înmormântată în mausoleul Familiei Regale britanice, din Frogmore, unde se odihnea şi Regina Victoria a Marii Britanii, străbunica sa. În anul 2013 trupul său a fost adus în Serbia și odihnește la Oplenac, necropola regală, alături de Regele Alexandru I și alți membri ai Dinastiei Regale Karageorgevici. Paternitatea principesei născută în Germania, cea pe care regina Maria a numit-o în memoriile sale ”copilul cărnii mele”, a stârnit controverse în rândul istoricilor. Unii susţin că regina ar fi folosit o simplă metaforă pentru a descrie naşterea copilului în sânul familiei sale din Germania. Alţii au pus la îndoială faptul că tatăl natural al principesei Mignon ar fi fost regele Ferdinand, speculând faptul că micuţa numită ”copilul cărnii mele” ar fi provenit, de fapt, dintr-o relaţie extraconjugală a Reginei Maria. Au existat speculaţii că tatăl principesei Maria ar fi fost un presupus amant al reginei, verişorul ei, Boris Vladimirovici Romanov. În ciuda zvonurilor ajunse şi la curtea din România, Ferdinand a plecat la Gotha după naşterea copilului şi a recunoscut-o pe principesa Maria ca fiind copilul lui. Se spune că micuţa ar fi devenit chiar copilul preferat al lui Ferdinand şi că între cei doi ar fi existat mari asemănări fizice. Românii au numit-o Mărioara, iar regina a descris-o în memoriile sale ca fiind întruchiparea bunătăţii. “Nimic nu-i dădea mai mare plăcere decât sa-i ajute pe cei pe care-i iubea”, scria regina Maria despre fiica sa Mignon.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII