Epaminonda's Blog.....: DEBNO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea poloneză DEBNO, denumire

în limba germană MYSLIBORZ, voievodatul POMERANIA

OCCIDENTALĂ, din vremuri diferite, dar și câteva vederi

generale, trimiteri poștale ilustrate, un timbru judiciar, o marcă

poștală, o monedă și două medalii locale.

Vila Schulzego

Monumentul Orla Bialego

Hotelul Agawa

Hotelul Maria

Hotelul Panorama

Castelul

Gara

Capela Sfântul Antonie

Biblioteca

Biserica medievală

Biserica Sfinții Petru și Pavel

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

Două medalii locale

Monedă locală

Timbru judiciar local

Marcă poștală locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DUEL EPIGRAMATIC

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

________xxx________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 5 insigne turistice - Drumeții veterani - Roșcani 2007

Insigna ,,Drumeţii veterani – Roșcani – 2007” s-a bătut în cinci variante de culoare a marginii: roşu; albastru; galben; negru şi verde. Ea s-a realizat în anul 2007 la firma bucureșteană “ Bograve adversiting” într-un tiraj de 10 seturi (a 5 bucăți, cu marginile diferit colorate). Insigna are forma ovală, este confecționată din tombac emailat și pe verso este prevăzută cu un sistem de prindere cu ac și piuliță. Pe aversul insignelor este redată o floare de măceș.

Roșcani este un sat de 444 locuitori din comuna Dobra, județul Hunedoara. Cel mai important monument din Roșcani este Biserica “Buna vestire” (poza) din piatră, ridicată în secolul al XV-lea de cnezii din familia Caba.

Dobra, în maghiară - Dobra, în germană – Judendorf, este o comună din zona montană a județului Hunedoara care mai include și satele: Abucea, Bujoru, Făgețel, Lăpușnic, Mihăiești, Panc, Panc-Săliște, Rădulești, Roșcani, Stâncești, Stâncești-Ohaba și Stretea. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3345 locuitori, țn scădere față de recenspmântul anterior (anul 2002), dintre care: români – 95,54%, romi – 1,31% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Dobra astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 79,64%, penticostali – 13,9%, baptiști – 2,24% și restul – nedeclarată sau alttă religie. Principalele atracții turistice ale comunei sunt: Bisericile de lemn din Abucea, Rădulești și Stâncești, Bisericile zidite din Lăpușnic și Roșcani, Monumentele Eroilor din Dobra și Mihilești, Lunca Mureșului și Pădurea seculară de pe lunca Dobrei.

Măceșul (Rosa canina) este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4–6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis. Măceșul este foarte apreciat în medicina naturistă, în special datorită complexului de vitamine pe care îl conține: vitamina A, B1, B2, C, K, P, E. Măceșul este un rezervor de vitamine pentru organismul uman. Ceaiul de măceșe tratează intoxicațiile, diarea, afecțiunile hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, și pulberea de măceșe este foarte eficientă), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor și ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceș.

Insigna - S.M.T. - E.M. Lupeni 1977 - 2007

(Sindicatul muncitorilor și TESA - Exploatatea minieră)

Insigna “S.M.T. - E.M.Lupeni” (Sindicatului Muncitorilor şi TESA de la E.M. Lupeni) s-a bătut în anul 2007 și marchează trecerea 30 de ani de la greva minerilor de la Lupeni, din anul 1997. Insigna este confecționată din tombac emailat și pe verso este prevăzută cu un sistem de prindere cu ac și piuliță.

Exploatarea minieră Lupeni face parte din bazinul carbonifer Valea Jiului, județul Hunedoara. Din punct de vedere al aşezării in cadrul oraşului, aceasta se află în extremitatea estică a centrului, pe malul râului Jiu. Exploatarea organizată aici a început la mijlocul secolului XIX, cînd cărbunele a devenit principala sursă de energie. Existenţa cărbunelui în subsol a fost insă cunoscută inainte de mijlocul secolului. In 1782, mineralogul Janos Benko a văzut arzând cărbune intr-un afloriment situat in aproximitate de oraşul Vulcan. In 1788, intr-o tentativă de a opri trupele turce, generalul austriac Landon, a ordonat aprinderea unui afloriment de cărbune situat in aproximitate. Primele prospecţiuni în bazin au fost realizate in 1840. Interesul pentru resursele de cărbune este datorată intensificării activităţii de exploatare şi preparare a minereurilor feroase. In primii ani, gestionarea perimetrului minier a fost asigurată de «Societatea de mine Transilvania - Vest», «Societatea anonimă de mine şi furnale Braşov» şi acţionari austrieci. Pe urmă, rentabilitatea minelor din Valea Jiului s-a datorat achiziţionării in totalitate a exploatărilor de către «Societatea anonimă de mine şi furnale Braşov» şi deschiderii primei căi ferate din Transilvania, Simeria – Petroşani (1867). În toată perioada dinainte de război, producţia de cărbune din Valea Jiului a fost intro creştere continuă. Pentru munca în exploatări au fost angajaţi mineri: polonezi, cehi, austrieci, slovaci, maghiari şi români (din regiunea Munţilor Apuseni şi din Baia Mare). În 1893, o uzină de preparare a cărbunelui a fost deschisă, având ariile de preparare la Coroieşti şi Petrila. Acestea din urmă reprezentând nucleele de preparare a întreprinderii Petroşani. În 1898, au fost deschise primele cuptoare de cocs, tipul « Flammaofen » din ţară. La început, la Lupeni, exploatările au fost toate de suprafaţă; de exemplu exploatările: « Est », « Sud », « Ştefan » şi « Victoria ». Primele exploatări miniere de adâncime au fost deschise în 1930: « Victoria » şi « Ileana II. În 1930, a fost deschisă, cea mai mare staţie de mărunţire şi spălare a cărbunelui. În 1948 minele au fost naţionalizate. După 1990 întreaga activitate industrială a inregistrat o mare scădere, din cauza restructurărilor din sectorul minier. Azi este prevazută închiderea totală a activităţii de minerit în Valea Jiului.

Lupeni (în germană Schylwolfsbach, în traducer "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu din judeţul Hunedoara, cu o populaţie de aproximativ 30000 de locuitori. Așezarea este atestată documentar din anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitivă, fapt dovedit de descoperirile în peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. Sus am postat stema localităţii şi o cladire inconfundabilă - Palatul cultural "Minerul" din Lupeni.

În perioada 1 – 3 august 1977, deci în plină perioadă comunistă în Valea Jiului a avut loc o grevă a minerilor, cea mai mare grevă minerească de după marea grevă din anul 1929. Iată condițiile care au aprins confilctul mineresc din Valea Jiului; La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77, inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de către dizidentul Paul Goma. La 23 martie 1977, minerul Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma. Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne. El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase. Pe data de 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare. Pe data de 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache a trimis un memoriu Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat. A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.” Greva a constat în deșteptarea minerilor din toate cele 10 exploatări miniere ale Văii Jiului și organizarea de mitinguri, în care minerii și familiile lor își prezentau nemulțumirile. Cel mai mare miting a fost cel din curtea minei Lupeni unde au participat între 10000 și 90000 de oameni, numărul depinde de cine a numărat. Liderii greviștilor au fost

muncitorii Constantin Dobre și Gheorghe Maniliuc, dar și inginerul Jurcă, care mai târziu s-a retras. Din București au fost trimiși să poartă tratative doi reprezentanți de frunte ai puterii: secretarul C.C. al P.C.R. – Ilie Verdeț, Gheorghe Pană - președintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România și ministru al muncii, și Constantin Băbălău - ministrul minelor, petrolului și geologiei. Sunt informații neverificate precum că oamenii de la București ar fi fost un pic și bruscați. Între timp, se infiltrează în zonă și oamenii Securității, dar sunt deocamdată pe poziție de așteptare. Autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme. La insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, aflat în concediu pe litoral, care până la urmă vine la Lupeni. Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează.

Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțimea care la sosirea primului om al țării strigă „Ceaușescu și minerii!”, dar treptat se aud lozinci din ce în ce mai ascuțite, ca „Lupeni '29!” (aluzie la greva din 1929), „Jos burghezia proletară!”. Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții. Ceaușescu prezent la fața locului timp de circa 3 ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceaușescu!”. El cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți. Ceaușescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor, și în final este aplaudat. Un miner tânăr entuziasmat (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca lui Nicolae Ceaușescu să-i fie atribuit titlul de „miner de onoare”. După o asemenea dezamorsare a situației, secretarul general - obosit și epuizat și el - părăsește locul în mijlocul escortei sale. Unele dintre revendicările minerilor s-au pus în aplicare, situația se părea că intră în normal, dar un ochi avizat putea observa că au început să se înăsprească măsurile de supraveghere, pază și securitate a tuturor minelor, inclusiv dislocarea în zonă a unor unități militare, chiar blindate.

Nu peste mult timp au început represaliile împotriva instigatorilor; Capii mișcării greviste au primit închisoare de până la 5 ani de zile pentru următoarele motive; ultraj, vătămare corporală, apologia infracțiunilor, ofensă adusa autorității și lovire. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională. Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mută într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000 - 4000 de mineri. După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității, și hărțuiți ani lungi după evenimente. agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, în scop de culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun. Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.

Insigna - A.C.I.R. 5 ani (Asociația colecționarilor de insigne din România)

1975 - 2014 Expo națională de insigne Petroșani

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Parohia ortodoxă română Vulcani 1907 - 2007

Sfântul Ierarh Nicolae - Hramul Sfintei Biserici

Deşi viaţa religioasă de pe cursul Jiului de Vest este mult mai veche, aproape toate lăcaşele de cult începând de la Livezeni şi până la Câmpul lui Neag au aparţinut Bisericii greco-catolice. Abia către sfârşitul secolului al XIX-lea, când un important număr de muncitori au fost aduşi din Munţii Apuseni stabilindu-se la Vulcan, s-a pus problema organizării unei parohii ortodoxe aici. Primul preot care a slujit în Vulcan a fost părintele Avram Stanca dar trebuie menţionat că la acea dată nu era înfiinţată nici o parohie în localitate. În 1907, în prima zi de după Rusalii, a luat fiinţă Parohia Ortodoxă Română Vulcan I, primul preot paroh fiind Sebastian Stanca fiul părintelui Avram Stanca. Până în 1911 de Parohia Vulcan I au aparţinut şi filiile Lupeni şi Aninoasa. După primul război mondial, întors de pe front unde fusese înrolat ca preot militar, viitorul Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan preot paroh în Vulcan din 1912, continuă demersurile începute înaintea războiului în vederea obţinerii de fonduri necesare construirii unei biserici. Cu ajutorul Societăţii ,,Salgótorjan”, a Ministerului Cultelor, a directorului Societăţii Petroşani şi nu în ultimul rând al credincioşilor se termină construcţia bisericii în 1921, iar de Anul Nou 1922 se face o sfeştanie şi are loc prima Sfântă Liturghie în noua biserică. Medalia dedicată celor 100 de ani de existenţă a Prohiei Ortodoxe Române Vulcan I are un diametru de 60 mm fiind confecţionată din tombac aurit. Pe aversul medaliei amplasat central, într-o capsulă plasticată de formă circulară este redată imaginea bisericii parohiale. Capsula are un diametru de 20 mm şi este înconjurată de un brâu zimţat de culoare albastră cu o lăţime de 5mm. La 1 mm de marginea exterioară a medaliei este un al doilea brâu circular cu o lăţime de 3 mm tot de culoare albastră, format de un desen gen clepsidră. În spaţiul 23 dintre cele două brâuri este aplicat textul: ,,PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ VULCAN I * 2007*”. Anul emiterii este separat de text prin două steluţe plasate de o parte şi de alta. Reversul medaliei prezintă aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte cele două brâuri circulare de culoare albastră. În capsula plasticată fiind redată icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Textul dintre cele două brâuri este următorul: ,, SFÂNTUL IERARH NICOLAE HRAMUL SFINTEI BISERICI ”. Textul are incluse două steluţe care-l împart în două. Ambele texte atât cel de pe avers cât şi cel de pe revers sânt de aceeaşi culoare cu cel două brâuri. Textele ca şi brâurile ornamentale sânt redate prin procedeul incus.

Sfântul Nicolae din Mira (născut în jurul anului 280 la Patara, Lichia și decedat în jurul anului 345 la Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, în Turcia), a fost un episcop. Osemintele sale sunt depuse la Biserica San Nicola din Bari, Italia. Numele său este comemorat anual în data de 6/19 decembrie. El este cunoscut ca patron al Rusiei, Scoției și Serbiei.

Biserica romano catolică Petroșani - 120 ani

Sfânta Varvara

Din cele mai vechi timpuri religia predominantă a Văii Jiului a fost cea greco-catolică, viaţa spirituală fiind coordonată de vicariatul greco-catolic din Haţeg. Astfel în Petroşani prima slujbă de rit romano-catolic a avut loc în data de 25 martie 1871, fiind oficiată de preotul din Haţeg. Din acest an comuna Petroşani va deveni parohie având în componenţă toate localităţile Văii Jiului. În data de 2 februarie 1884 un incendiu distruge parţial parohia, dar cu un ajutor financiar important venit din partea domnului Talatschek Francisc, noul director al Societăţii Braşovene, în 10 februarie se reia oficierea slujbelor. Doi ani mai târziu tot cu ajutorul aceleaşi societăţi, la 15 august 1886, ora 17, în prezenţa episcopului se pune şi se sfinţeşte piatra de temelie a noii biserici. Biserica va fi terminată şi sfinţită în 13 iulie 1887. În 13 iulie 2007 Parohia catolică din Petroşani a comemorat 120 de ani de activitate, momentul fiind marcat şi de apariţia unei medalii dedicate acestui eveniment. Această biserică este situată pe Strada Ienăchiță Văcărescu. Medalia poate fi descrisă astfel: este bătută din tombac aurit şi are un diametru de 60 mm. Aversul medaliei are în centru două ramuri de lauri ce se încrucişează în partea de jos şi care la partea superioară se termină cu anii 1887-2007 ce marchează evenimentul. Între aceste ramuri într-o casetă plasticată de formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 1,5/2,5 mm, este redată imaginea bisericii catolice din Petroşani. Sub casetă apare numărul 20. Atât numărul cât şi frunzele de laur sunt redate în relief. Pe un brâu cu o lăţime de 7mm, emailat în culoare albă apare tot în relief, înscrisul bilingv ,,BISERICA ROMANO-CATOLICĂ PETROŞANI • PETROSZĖNY RÓMAI KATOLIKUS TEMPLOM ”. Brâul este mărginit pe exterior de un cerc metalic cu o lăţime de 1 mm. Reversul medaliei are în caseta dreptunghiulară dintre ramurile de laur, imaginea Sfintei Varvara ocrotitoarea minerilor, ce a cărei hram îl sărbătoreşte această biserică. Pe cercul de email alb de aceleaşi dimensiuni ca şi cel de pe avers apare textul ,,SFÂNTA VARVARA SZENT BORBÁLA”. Textul în limba română este separat de cel în limba maghiară de cele două ciocane încrucişate ce simbolizează mineritul.

Insigna postată aici o reprezintă pe Sfânta Varvara protectoarea minerilor. Insigna a fost bătută în anul 2007 de către firma “Bograve advertising” din București într-un tiraj de 400 de exemplare. Ea este confecționată din argint industrial cu puritatea de 85% și are dimensiunile de 16 x 20 milimetri. Sfânta Varvara este o fecioară martiră creștină, născută în secolul al III-lea, la Nicomedia, azi Izmir (Turcia). Ea se numără printre așa-numiții “Paisprezece ajutători” invocați cu precădere în Evul mediu drept protectori în caz de pericol. Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor etc. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică, anual la data de 4 decembrie.

Distins cu diploma de onoare

Organizația regională Hunedoara a UTC

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret și rezerva de militanți a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizația s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Mai sus admiri steagul şi carnetul de membru UTC.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine Castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură locale și trimiteri poștale, din vremuri diferite.

Castelul Magna Curia

Cetatea

Banca austro-ungară

Biserica reformată

Biserica română-unită

Castelul Betlen Gabor

Cazarma honvezilor

Cetatea (Monumentul lui David Ferenc)

Hotelul Orient

Hotelul Crucea albă

Liceul Decebal

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Hotelul Central

Trimiteri poștale

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat.