Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – ROMÂNI CELEBRI – CELLA DELAVRANCEA, DIMITRIE PACIUREA, VICTOR BRAUNER, GEORGE APOSTU, ELVIRA POPESCU, MARCEL IANCU

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Români celebri, dedicată unor personalități care au făcut cinste României la nivel mondial. Emisiunea este alcătuită din nouă timbre, din care eu vă prezint aici numai șase.

Cella Delavrancea, nume complet Maria Cella Delavrancea-Lahovary a fost o pianistă scriitoare și profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea. Ea s-a născut în data de 15 decembrie 1887 și a decedat la data de 9 august 1991. A fost prietena intimă a reginei Maria și a avut trei căsătorii: cu Viorel Virgil Tilea, Aristide Blank și Phillippe Lahovary. Cella a crescut, după propriile mărturii, „într-o familie în care se vorbea numai despre literatură, artă și muzică”. Cella Delavrancea a studiat pianul la Conservatorul din Paris. După o reprezentație la Viena, Ion Luca Caragiale o caracteriza drept „un copil minune, care domesticește un monstru sălbatic: Arta”. Cella Delavrancea a susținut concerte în toată Europa, alături de mari artiști, de multe ori în duet cu George Enescu. În 1950 a început să predea pianul la Liceul de Muzică din București, iar din 1954, a fost profesor la Conservator. Artista a lansat mai mulți pianiști celebri, precum Nicolae Licareț, Dan Grigore sau Radu Lupu. Activitatea literară a Cellei Delavrancea a început în anul 1929, când a debutat în revista Bilete de papagal, condusă de Tudor Arghezi. Ulterior a colaborat cu toate revistele culturale importante ale vremii. În 1987, a fost primul artist român care a participat la aniversarea propriului Centenar, printr-un concert de gală, la Ateneul Român.

Dimitrie Paciurea a fost un sculptor român care s-a născut în anul 1873 și a decedat în anul 1932. Stilul său simbolic și reprezentațional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esența pură al contemporanului și conaționalului său Constantin Brâncuși. În anul 2012 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. A fost un reper în sculptura monumentală și un artist apreciat la nivel internațional pentru spiritul său inovativ. A început studiile la Școala de Arte Frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Wladimir Hegel, însă experiența pariziană, la Școala de Belle Arte și Academia „Julian” și influența lui A. Rodin l-au ajutat să-și formeze un stil propriu. În anul 1894 debutează la Expoziția artiștilor în viață, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările "Cercului artistic" și ale "Tinerimii artistice". În anul 1919 se află printre membrii fondatori ai Societății "Arta română". A expus în galerii de renume, din München, Bruxelles sau Veneția. Artistul român a depășit rigorile epocii, renunțând la regulile academismului, în favoarea unei abordări suprarealiste a artei. Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Școala Națională de Arte Frumoase din București. Încă de la primele sale lucrări a apărut foarte clar desprinderea de formulele academizante - destul de respectate de colegii din institutele de artă bucureștene - orientarea decisă spre o creație, în care tradiții îndepărtate și experiențe apropiate coexistă, aducând originalitate și distincție în sculptura românească. Cu o forță imaginativă alimentată de viziuni mitice, Paciurea începe să amplifice sensurile realului prin montaje neașteptate, cu program simbolic sau prin inventarea unor ființe fantastice. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Victor Brauner a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România, care s-a născut în data de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț și a decedat în data de 12 martie 1966 la Paris. A urmat școala primară la Viena, unde familia s-a stabilit pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914 a studiat la Școala evanghelică din Brăila. Ulterior a frecventat Școala de Arte Frumoase – București și Academia Liberă de Pictură a lui Hoaria Igiroșanu. La 26 septembrie 1924 a avut loc loc prima sa expoziție personală, la "Galeriile Mozart" din București. A participat la expoziția "Contimporanul" (noiembrie 1924). În anul 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. În 1933 are prima expoziție personală la Paris la "Gallerie Pierre", unde a expus o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă. În 1935 a revenit în țară, pentru ca la data 7 aprilie 1935 să deschidă o expoziție la sala Mozart. Despre arta sa criticii au spus:

Acest curent cu toată aparența sa de formulă absurdă... este un punct de tranziție spre arta care vine." – D.Trost
"Față - de exemplu - de ceea ce putem vedea în sălile de expoziție vecine lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăși factura și ideologia plasticii lui." – Miron Radu Paraschivescu.

În 1938 s-a întors în Franța și în 28 august și-a pierdut ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între doi indivizi el încercând să-l apere pe unul dintre ei. În anul 1965 a creat un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile "Mythologie". și "Fêtes des mythes". Mitologia lumii moderne, unde omul este înfățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale "mame" care sunt "L'automoma" și "L'aeroplapa". Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată "atât de înspăimântătoare" și în care "realitatea devenea un lucru teribil de vătămător", dar pe care viața a făcut-o mai acceptabilă. În anul 1966 este ales pentru a reprezenta Franța la Bienala de la Veneția. A decedat în urma unei boli îndelungate fiind înmormântat în cimitirul Montmartre. Carnetele pictorului cu însemnări personale conțin în parte „cheia” creației sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele...”. Victor Brauner s-a regăsit cel mai bine în ideile suprarealismului francez teoretizate de scriitorul André Breton, iar în pictura și grafica sa a prezentat o lume decadentă, o societate obtuză și alienată. Lucrările sale au scandalizat de multe ori publicul, valoarea artistică fiindu-i recunoscută abia după moarte.

Gheorghe Apostu a fost un pictor și profesor universitar român, care s-a născut la data de 14 martie 1937 în comuna Bozienii de Sus, județul Neamț ți a decedat în anul 2009 la Cluj. Școala primară a făcut-o în satul natal, liceul la Roman (Liceul Roman Vodă), studii universitare la Universitatea din Cluj și Institutul de Arte Plastice “Ion Irimescu.” Între anii 1974-1975 a avut o bursă de documentare în Italia. În perioada 1962 – 1977 a fost numit profesor la Facultatea de Desen din cadrul Institutului Pedagogic Cluj și apoi profesor la Academia „Ion Andreescu”. A participat la numeroase expoziții județene, republicane, tematice sau ocazionale și la expoziții de grup itinerante peste hotare (Italia, Polonia, Grecia, Suedia, Canada, Egipt, Libia, Algeria, SUA, etc) A avut expoziții personale la: Cluj-Napoca, Bistrița și Roman. George Apostu a dezvoltat sugestii formale ale artefactelor țărănești. Artistul este cunoscut și pentru sculpturile realizate în aer liber, la Grenoble, Franța (1967), Măgura, Buzău (1970 și 1975), Costinești (1972), Voroneț (1972) și Balta Albă – București (1972). A obținut premii ale Academiei Române și Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Elvira Popescu (alternativ: Popesco) a fost o actriță română de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut carieră în Franța și care s-a născut în data de 10 mai 1894 la București și a decedat la data de 1 decembrie 1993 la Paris. A dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz. A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București fiind angajată la Teatrul Național. Împreună cu actorii Ion Manolescu și Ion Iancovescu întemeiază Teatrul Mic și Excelsior. ”. În anul 1923 a debutat pe scena pariziană, la Théâtre de la Michodičre, într-o piesă scrisă special pentru ea. Critica de specialitate a fost impresionată de prestația actriței, cronicile timpului supranumind-o Reine du Boulevard, Notre Dame du Théâtre sau Monstre Sacré. A condus mai mule trupe de succes la Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny. Faima de pe marile scene franțuzești a fost confirmată de o prestație deosebită pe platourile de filmare. A jucat în filme celebre, alături de mari actori ai timpului: Claudia Cardinale, Vittorio de Sica, Jean Marais, Orson Welles, Alain Delon etc. Până la o vârstă înaintată a continuat să țină un salon în Paris, vizitat de artiști sau personalități publice, precum Guy de Rotschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin sau Valéry Giscard d’Estaing. În 1993 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române. A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții ale statului francez. A murit la vârsta de 99 de ani și este înmormântată în Cimitrul Pere-Lachaise.

Marcel Iancu a fost un pictor, grafician, arhitect și eseist român-israelian, de origine evreiască, unul dintre animatorii artei de avangardă la nivel mondial, care s-a născut la data de 24 mai 1895 în București și a decedat la data de 21 aprilie 1984 în localitatea Ein Hod, din Israel. În anul 1917 a absolvit Academia de Arhitectură din Zurich și apoi a studiat pictura cu Iosif Iser. În această perioadă a realizat afișe, măști, ilustrații, a realizat scenarii și a ținut conferințe pe temele avangardei artistice. În anul 1919, la Basel, a înființat împreună cu Hans Arp și Alberto giacometti grupul "Artiștii radicali". După ce a trecut prin Paris (1921), se despărțit de mișcarea dadaistă și tendințele suprarealiste. După întoarcerea în România, Marcel Iancu s-a impus ca un arhitect al modernității urbanistice. A proiectat peste 40 de clădiri în București, cu influențe de cubism și constructivism. Vilele ridicate de Marcel Iancu au o arhitectură funcționalistă, renunțând la simetrie și ornamente. El introduce casele cu fațada simplă și acoperișul-terasă, acoperișul în pantă și terasa-hublou. În 1941 se stabilește în Palestina. După înființarea statului Israel, se afirmă ca profesor și animator al vieții culturale. Organizează grupul "Orizonturi noi" și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. În lucrările sale se preocupă de relațiile dintre formă și culoare, cu aplicații la ambianță. În România și apoi la Ein Hod, continuă seria sa de reliefuri policrome și de picturi în ulei, în care sunt dominante problemele de construcție, rezolvate prin perspectiva unui spirit raționalist. Este și autor al unor lucrări de arhitectură, de exemplu Casa "Juster" (București, 1929). A avut expoziții personale la: București (1932 și 1939), New York (1950), Milano (1961) și Paris (1963). Pentru opera sa a fost distins cu Premiul Dizengoff al orașului Tel Aviv (1951) și Premiul național

Israel (1967).

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Romvared C.F.R. București

30 ani de activitate 1948 - 1978

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sediul Regionalei CFR Iași este situat pe strada Gării, la nr.1 în Iași. (vezi poza de mai sus!).

Pe vremea regimului comunist Romvared a fost o secție (filială) a companiei naționale de cale ferată, care gestiona vagoanele restaurant și de dormit ce se atașau garniturilor feroviare de călători pe distanțe mai mari. Atunci zeci de vagoane restaurant se aflau în compunerea trenurilor, cererea depășind oferta.

Pentru ca tot românul să apuce să mănânce o friptură cu cartofi prăjiți în drumul spre mare, munte sau mănăstirile bucovinene pe ușile vagoanelor restaurant erau afișate la loc vizibil gen: “Timp de masă limitat – 50 minute!”. Era un timp rezonabil pentru a mânca ceva și nu pentru a te întinde la șprițuri, căci așteptau nerăbdători alți călători flămânzi. Astăzi situația este cu totul altă. Din cele 22 vagoane restaurant, vagoane-bar și vagoane bar-bistro doar șase se anexează garniturilor de tren, în special celor de pe rutele externe. Aceste șase vagoane la un loc nu aduc încasări nici cât o cârciumă de cartier. Astăzi unii angajați ai CFR iau marfă de la en gros și o vând călătorilor la preț de vagon restaurant, căștigul intrând în propriul buzunar. Pentru a elimina costurile suplimentare s-a adoptat o soluție hibrid: vagoane cu locuri pentru călători care au la mijloc un mic bar cu câteva scaune. CFR Călători a achiziționat deja 33 astfel de vagoane produse la Arad și care se anexează în special garniturilor de tren spre litoral. Până în anul 2012 vagoanele restaurant, cele de dormit și cușetele erau administrate de societatea CFR Gevaro, filială a CFR Călători, care mai demult s-a numiT Romvared sau Varored. Azi Gevaro a fost înghițită de CFR Călători, care a preluat la centru această activitate. Astăzi vagoanele de dormit și cușetele sunt profitabile. Azi CFR Călători deține 227 astfel de vagoane din care folosește maxim 160.

Carul cu Bere - București - 1879 - Succesiunea Nicolae Mircea

1879 - Apariția firmei Carul cu Bere

1899 - Apare Berăria Frații Mircea

1929 - Decesul lui Nicolae Mircea

1949 - Confiscarea localului; 1999 - Repunerea în posesie

Carul cu Bere este o berărie celebră din București deschisă în anul 1879.Imobilul este format din două corpuri de clădire. Corpul A este compus din pivniță cu bolți de cărămidă, parter și mezanin, etajul I și II, mansardă (pod). Sala de consumație, situată la parter și mezanin, are 7 metri înălțime, decorată în stil gotic, cu coloane și tavane de stucatură, cu lambriuri sculptate și picturi. La etaje se află câte 10 încăperi și dependințe. Scara principală este din marmură. La mansardă sunt camerele de serviciu. Corpul B are pivniță, parter și 2 etaje, din care unul parțial mansardat.

Este o construcție mai simplă, pivnița având grinzi de fier cu bolțișoare, la parter 2 prăvălii spațioase, la etaje câte 8 camere. În prezent este administrat de omul de afaceri Dragoș Petrescu, care deține și lanțul de cafenele City Grill. În octombrie 2014, aproximativ 2500 de clienți treceau, în fiecare zi, pragul restaurantului, iar 36% dintre ei erau străini. Clădirea este construită în stilul Art Noubveau după planurile arhitectului austriac Siegfrid Kofczinsky și este situată pe Strada Stavropoleus, la nr.5. Motto-ul restaurantului este "Prin muncă, răbdare, energie și cinste, la idealul ales!". Sus am postat logo-ul și două poze cu interiorul și exteriorul restaurantului "Carul cu bere" București.

Industrialexport Bucharest - România '74

INDUSTRIALEXPORT SA este o importantă companie românească situată în București, sectorul 1, bulevardul Dacia, la nr.59. Această companie are o tradiție de peste jumătate de veac, ce are relații comerciale cu companii similar din peste 60 de țări din întreaga lume. Sus am postat logo-ul companiei Industrialexport. Activitatea principala a companiei Industrialexport constă în export pentru construirea de rafinării de petrol, uzine chimice și petrochimice, conducte pentru petrol și gaze natural.

Insigna - (Mihai Eminescu)

Un simbol al națiunii române 1850 - 1889 - 27 mai 2006

Realizator Mihai Costin - București

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna - C.D.M. Azur - București

Se pare că insigna de mai sus a fost bătută la inițiativa unei asociații turistice bucureștene și care probabil s-ar numi Clubul de Drumeție Montană (C.D.M.) București.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului de acum sau altădată și alte frumoase locuri de vizitat.