Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Wat Ananda Metyarama (vechiu templu) este o mănăstire budistă din Singapore situată pe strada Silat, la nr. 83 ce a fost inaugurată în anul 1920. Mănăstirea a fost renovată în mai multe rânduri (anii 1953, 1975 și 1997) pentru ca în 15 iunie 2014, la comemorarea a 90 de ani de existență a vechiului templu să se inaugureze Noul templu Wat Ananda Metyarama.

Noua clădire are o sală de dhamma și o sală de mediere – la ejaul 3, un centru cultural (muzeu) – la etajul 2, o sală de conferințe, o sală de mese, o odaie de odihnă – la etajul 1 și o sala de duminică și un loc de călugări – la subsol. S-a estimat că acest edificiu ar fi costat doar 6 milioane de dolari. Arhitectura noului temlu amintește povestea budistă a lui Siddhartha Gautama. Edificiul a fost realizat de Compania Czarl Architects căreia i s-a cerut să reinterpreteze templele tradiționale thailandeze budiste în design și manieră modernă. Ideea extinderii templului a fost aceea de a păstra esența tradiției budiste, dar nu și cea fizică.

Noua clădire are forma literei V, este susținută de o autostradă și creează o curte frontală mare în centrul său înaripat. Din punct de vedere tehnic, designul general al clădirii se referă la arborele Bodhi, sub care Siddhartha a meditat și a câștigat iluminarea, cu deschideri triunghiulare, creând imaginea abstractizată a luminii care filtrează prin frunze. Schimbarea constantă a luminii și a umbrei prin aceste ferestre poate fi cea mai bună experiență în sălile de rugăciune, unde se poate perfecționa învățătura budistă.

2. În localitatea franceză Font-Romeu-Odeillo-Via, mai pe scurt Odeillo, la poalele Munților Pirinei, în sudul Franței, există cel mai mare cuptor solar din lume.

Cuptorul solar Odeillo are o înălțime de 54 metri, lățimea de 48 metri și include separat 63 de oglinzi heliostatice. El a fost inaugurat în anul 1970, având puterea de un megawat. S-a ales acest loc pentru construcția cuptorului pentru că aici există o atmosferă pură, umiditate medie și soare străluște anual mai mult de 25000 de ore.

Principiul utilizat este concentrația razelor cu ajutorul unor oglinzi. Radiațiile solare sunt preluate de oglinzile heliostatice montate pe terase pe versantul înconjurător și redirecționate spre o mare oglindă concavă. Aceasta concentrează cantitate enormă de lumină solară pe o suprafață de aproximativ dimensiunea unui vas de gătit, ridicând temperatura la 3500 de grade Celsius. Oglinda parabolică însăși este construită din 10000 de oglinzi individuale și acoperă o suprafață de aproape 2000 de metri pătrați. Cuptorul asigură schimbări rapide ale temperaturii și, prin urmare, permite studierea efectului șocurilor termice. Cuptorul a fost ealizat de inginerul Felix Trombe și aparține Centrului național francez de cercetare științifică. Cuptorul solar este utilizat pentru studierea sistemelor de transfer de căldură, a convertizoarelor de energie și a comportării materialelor la temperaturi ridicate. Aceste domenii prezintă un interes deosebit pentru industria aerospațială.

3. Opera din Sydney, simbolul unui oraș, țări și continent, este opera arhitectului danez Jorn Utzon. Edificiul s-a ridicat în perioada anilor 1956 – 1973 rămânând în conștiința omenirii prin îndrăznețul acoperiș în formă de scoici și înalt de 60 de metri.

Opera din Sydney a marcat explozia arhitecturii „high-tech” din anii ’70 – când arhitecții și inginerii și-au dat mâna pentru a elabora tipuri extraordinare și cu totul noi de construcții. Opera din Sydney nu se încadrează în nicio categorie stilistică sau cronologică. Nici una din celelalte clădiri ale lui Utzon – biserici, clădiri guvernamentale, case – nu seamănă cât de puțin cu aceasta, iar acei arhitecți contemporani care se străduiesc să imite stilul acestei clădiri întotdeauna proiectează construcții care dau impresia de diletantism comparate cu Opera din Sydney. Opera din Sydney, deși trebuia să fie terminată cu mult înainte, conform planificării inițiale, a fost inaugurată abia la 20 octombrie 1973, de către regina Elisabeta a II-a, cu Simfonia a 9-a de Ludwig van Beethoven.

Dacă realizarea superbului monument arhitectonic a suportat și piedici (schimbări), în conștiința cititorului dornic de senzațional vor rămâne totuși câteva dintre datele de mai jos:

Dacă proiectul iniațial a fost evaluat la 7 milioane dolari, în final construcția a costat 102 milioane.
Clădirea numără 1000 de încăperi
S-au folosit nu mai puțin de 625 kilometri de cabluri electrice
Acoperișul a fost placat cu 1 milion plăci de granit alb.
Suprafața totală de sticlă folosită a fost de 6200 metri pătrați.
Greutatea unei secțiuni de acoperiș este de 15 tone.
Clădirea se întinde pe 1,8 hectare (183 metri lungime și 120 metri lățime)
Întreaga structură se sprijină pe 588 de piloni.

S-a meritat acest efort material și financiar dacă luăm în calcul că anual clădirea este vizitată de 200000 devizitatori și tot aici anual au loc 3000 de evenimente culturale? Vă las pe dumneavoastră să apreciați.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA
INSIGNE ȘI MEDALII
DIN JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - I.E.Câmpina

(Întreprinderea Electrica) a XX-a aniversare

I.E. Câmpina (Întreprinderea Electrica), denumire alternativă Centrala Electrica Câmpina a fincționat doar între anii 1905 – 1970. Din anul 1970, cand Centrala Electrica a fost desfiintata, pana in anul 1992, societatea a trecut prin mai multe etape de organizare,avand diverse denumiri (S.C.M.R. Campina, SUCREE Campina, U.A.R.M.T. Campina). In urma dezafectarii CE Campina, spatiile disponibile au fost readaptate pentru productia de utilaje tehnologice, confectii metalice, scule, dispozitive si confectii metalice necesare Sistemului Energetic National. Astfel a luat fiinta “Sectia de Autoutilare si Reparatii Utilaje Tehnologice” in structura IRE Ploiesti. Cerintele de produse au crescut an de an, astfel incat in anul 1977 sectia s-a transformat in “Uzina de Autoutilare si Reparatii Masini Tehnologice” (UARMT), devenind o puternica baza de productie pentru toate unitatile Ministerului Energiei Electrcice. In aceasta perioada societatea a produs si comercializat piese, scule, dispozitive, confectii metalice si utilaje, exclusiv pentru domeniul electroenergetic. Din anul 1992 societatea iese din structura RENEL, devenind societate comerciala sub numele SC “Uzina Concordia” SA. În anul 1994 societatea s-a privatizat prin metoda MEBO , devenind o societate cu capital privat. S.C. Uzina Concordia S.A. produce si comercializeaza utilaje de mecanizare si interventie pentru sectorul de retele electrice; echipari de tablouri electrice pentru posturi de transformare, iluminat public si alte alimentari; confectii metalice si diverse armaturi pentru linii electrice aeriene; stalpi pentru iluminat public, clasici si universali, stalpi grei pentru linii electrice aeriene si telefonie GSM; remorci monoax; reparatii de utilaje tehnologice din specificul retelelor electrice; acoperiri metalice cu zinc; confectii metalice din otel. Sediul central al societății este situat pe strada Locotenent erou Adrian Oprescu, la nr. 26, în Câmpina.

Câmpina este un municipiu din județul Prahova, situat pe Valea Prahovei, pe magistralele rutiere și feroviare București – Brașov. Câmpina este atestată documentar în anul 1503 figurând în registrele vigesmale ale negustorilor brașoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, fiind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicație între Transilvania și Muntenia. Deși în actele emise de cancelariile domnești este menționată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, grație poziției sale geografice la intrarea în munții Carpați și amplasării la aceeași distanță de București și Brașov era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor. Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare rapidă a așezării, localitatea având parte de nenumărate avantaje in urma comerțului care avea loc aici. A funcționat ca vamă din 1422 până în 1840, când, pentru un scurt timp vama s-a mutat la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră cu Ardealul. La recensământul din anul 2011 municipiul Câmpina număra 32935 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 93,35, romi – 1,94% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației municipiului astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 91,41%, adventiști de ziua a șaptea – 1,26%, romano catolici – 1,02% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Fiu de onoare al întreprinderii - Victoria Florești

Victoria este o fabrică de anvelope din județul Prohova, localitatea Florești. În prezent proprietarul fabricii este compania franceză Michelin, care a cumpărat-o, în anul 2001, de la grupul românesc Tofan. Sus am postat logo-ul și o poză cu fabrica Victoria - Michelin - Florești - Prahova - România.

Florești este o comună din județul Prahova, care include și satele; Cap Roșu, Călinești, Cătina și Novăcești. Comuna este situată în vestul județului, pe Valea Prahovei, de-a lungul magistralelor feroviare și rutiere Ploiești – Brașov. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6993 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 92,1%, romi – 2,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației comunei astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 87,02%, penticostali – 5,8%, și restul – nedeclarată sau altă etnie.

Insigna - Plopeni

Plopeni, în trecut Mărgineanca și apoi Stejarul, este un oraș din județul Prahova. Localitatea este situată la circa 15 kilometri nord de municipiul Ploiești și este înconjurată de păduri din stejar. Orașul se află în centrul județului, pe malul drept al râului Teleajen. Prin oraș trece calea ferată Buda – Clănic care este deservită de stația Plopeni. La recensământul din anul 2011 orașul Plopeni număra 7718 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 95,05%, romi – 1,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 94,57% și restul – necunoscută sau altă religie.

R.N.P. Romsilva (Regia națională a pădurilor)

2007 A.G.V.P.S. România

(Asociația generală a vânătorilor și pescarilor)

Muzeul cinegetic Posada - 1996

Regia Națională a Pădurilor “Romsilva” este compania rom\neasc[ de stat care se ocupă cu protejarea, conservarea și dezvoltarea fondului forestier proprietate publică a statului Român, precum și cu gospodărirea fondurilor de vânătoare și de pescuit. Romsilva funcționează sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și administrează circa patru milioane de hectare de pădure proprietate a statului, din totalul de 6,3 milioane de hectare existent la nivelul întregii țări. În august 2009 Romsilva avea în administrare 214 cabane, dintre care 187 de cabane sunt introduse în sistemul on-line de cazare, iar 69 sunt introduse în circuitul turistric național și internațional.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Muzeul Cinegetic al Carpatilor gazduit de grandiosul Palat Bibescu de la Posada, pune in cea mai potrivita lumina multitudinea exponatelor de factura cinegetica, de la impresionantele colectii de trofee la obiecte cu specific vanatoresc si arme caracteristice diferitelor etape ale evolutiei umane. Amplasat pe malul stâng al râului Prahova, în cartierul Posada al orașului Comarnic, lângă DN 1 și la circa 4 km de orașul Sinaia, deține o colecției impresionantă de trofee de vânătoare medaliate la concursuri naționale și internaționale. Muzeul prezintă numeroase trofee provenite din cunoscutele expediții cinegetice ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu, precum și o gamă diversă de arme de vânătoare dar și de animale și păsări sălbatice împăiate, înfățișate în mediul lor natural, cu ajutorul dioramelor.

Muzeul a fost inaugurat la 26 noiembrie 1996, ca secție a Muzeului Național Peleș, înființarea sa reprezentând un act de educație în cunoașterea și ocrotirea faunei țării, cu o bogată biodiversitate, vânatul românesc fiind valoros nu numai din punct de vedere numeric dar și al calității trofeelor. Ulterior, printr-o hotărâre de guvern, muzeul a fost trecut în patrimoniul Regiei Naționale a Pădurilor — ROMSILVA. A fost supus unui amplu proces de renovare și redecorare și a fost redeschis publicului la 25 aprilie 2004. Muzeul este adăpostit de o clădire pe două nivele din curtea Castelului Posada, sau Castelului Bibescu. Castelul a fost ridicat din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu în anii premergători revoluției de la 1848, ca un conac tradițional de munte, fiind construit din piatră de râu. Ulterior, după cincizeci de ani a fost extins și transformat în castel, de nepotul său, George Valentin Bibescu. În timpul Primului Război Mondial a fost incendiat (septembrie 1915) de trupele germane, pentru a distruge arhiva Legislației Britanice, depozitată aici de Lordul Thomson despre care se spune că era amantul principesei Martha Bibescu, soția prințului Valentin Bibescu (din 1905). După Primul Război Mondial castelul a fost renovat și amenajat ca reședință princiară pentru familia Bibescu. În 1941, prințul a murit, iar după cel de Al Doilea Război, Mondial Martha Bibescu a părăsit România și s-a stabilit la Paris, astfel încât Castelul Posada a intrat in posesia statului român având diverse utilizări, potrivit siteului muzeului. Colecțiile muzeale cuprind peste 2000 de trofee de vânătoare, animale împăiate, arme de vânătoare și obiecte cu specific vânătoresc. Uneltele și armele de vânătoare prezentate în cadrul expoziției variază de la pumnale, buzdugane, vârf de lance, sabie până la pistoale cu cremene și pușca cu cremene și capsă. De asemenea, o încăpere a muzeului este dedicată scriitorului Mihail Sadoveanu, un vânător și pescar pasionat. Centrul de interes al expoziției îl prezintă trofeele etalate pe specii, după criteriul importanței cinegetice și spectaculozității lor: capra neagră, căprior, cerb comun, cerb lopătar, mistreț, urs, lup, vulpe, pisica sălbatică și râsul, sau muflonul. Sunt etalate și anomalii — mutații genetice care reflectă rolul vânătorului în gestionarea echilibrată a fondului cinegetic românesc. Aici se află cele mai valoroase trofee de capră neagră, cerb comun dar și blănuri de urs brun medaliate cu aur la diverse concursuri internaționale. Cea mai mare dintre ele provine de la un exemplar vânat în anul 1984, în Harghita, de Nicolae Ceaușescu. Alte exponate deosebite ce pot fi admirate aici sunt cele capră neagră, vânat în Munții Făgăraș, în anul 1934 sau cerb comun, vânat în 2003. România a obținut: recordul mondial la capra neagră în 1937 la Expoziția Internațională de la Leipzig, record mondial la cerb în 1981 la Expoziția de la Plodiv, recorduri mondiale la craniu și blana de urs, cât și la blana de lup în 1985 la Expoziția de la Brano etc. De asemenea, pot fi văzute aici exemplare ale unor specii dispărute din mediul natural, precum bourul sau zimbrul (exemplare ale acestuia din urmă păstrându-se doar în câteva rezervații), dar și numeroase exponate de coarne de cerb, de ciută, blănuri de urs, diorame cu mistreți, râși sau cu pisici sălbatice. O mare atracție o reprezintă blana de zimbru. Seria exponatelor se încheie cu păsări răpitoare, de interes cinegetic precum bufnița, corbul, dropia, cocoșul de munte, fazanul, dar și câteva păsări de apă. Atractivă este diorama din Delta Dunării prezentată la etajul muzeului, într-o încăpere dedicată Deltei, unde pot fi văzute: cormorani, țigănuși, stârci, lebăda de vară sau gâsca de semănătură. Muzeul Cinegetic al Carpaților "Posada" rămâne un adevărat sanctuar al trofeelor vânătorești, vizitat anual de peste 20 de mii de vizitatori.

Pe reversul medaliei este reprezentată Artemis (la romani Diana) - una dintre cele mai vechi zeităţi ale anticihității. La început Artemis – zeiţa vânătorii – a fost protectoarea animalelor. Cultul zeiţei Artemis a fost unul dintre cele mai răspândite în Grecia. Templul ei din Efes era celebru ( Artemis din Efes ). Această zeiţă , nespus de frumoasă şi veşnic tânără , s-a născut pe insula Delos , odată cu fratele ei , Apollon cel cu părul de aur. Ei au fost fraţi gemeni . Zeiţa Artemis era surprinsă veşnic cu arcul şi tolba în spate, cu suliţa vânătorească în mână, pornind veselă la vânat prin codrii cei umbroşi ori pe câmpiile însorite. O ceată gălăgioasă de nimfe o insoţeau mereu, iar ea, plină de măreţie, îmbrăcată într-un scurt veşmânt de vânătoare , care de abia îi ajungea până la genunchi, alerga pe povârnişurile împădurite ale munţilor. Legenda spune că zeiţa mergea deseori în oraşul sacru Delfi , la fratele ei drag , Apollon săgetătorul. Acolo ea se odihnea iar în sunetele divine ale kitharei de aur a lui Apollon , ea se prindea în horă cu muzele şi cu nimfele şi păşea înaintea lor zveltă şi negrăit de frumoasă , mai mândră decât toate muzele şi nimfele şi mai înaltă decât ele cu un cap. Îi plăcea să se odihnească şi prin peşterile răcoroase înveşmântate în verdeaţă , departe de ochii muritorilor. Şi vai era de acela care îndrăznea să-i tulbure odihna.

Revoluționarii prahoveni 22 decembrie 1989 - 1994

Prefectura Prahova - România

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârșitul regimului comunist din România, căderea, judecarea rapidă şi execuţia liderului Nicolae Ceauşescu și a soției sale, Elena. Trebuie precizat că înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație.

Dupa succesul revolutiei anti-comuniste din Decembrie 1989, guvernul roman a decis sa instituie cateva distinctii pentru participanti. Prin legea nr. 42/1990, publicata la un an dupa evenimente, au fost create cateva titluri si distinctii pentru cei căzuți, răniți în revoluție sau urmașii acestora.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de km depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Ploiești, din vremuri diferite.

Palatul culturii

Muzeul de istorie

Monumentul vânătorilor

Muzeul ceasului Nicolae Simache

Muzeul de artă

Vedere generală cu Biserica Sf.Vineri

Gara de Sud

Halele

Palatul Băilor Municipale

Palatul Societății Cooperativa

Salutări

Primăria

Strada Franceză

Tribunalul

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlați, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, dar și câteva frumoase locuri de vizitat.