Epaminonda's Blog.....: MONEDE POUND CIPRIOT DE COLECȚIE

Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a marca Aderarea statului Cipru la Uniunea Europeană. Pe avers moneda prezintă pe margine 12 stele, harta statului, valoarea nominală 20 pound și un Triton anunțând nașterea Afroditei, simbolul aderării Ciprului la UE. Reversul prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2004.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 pound, anul emiterii – 2004, diametrul – 22,05 milimetri, greutatea – 7,99 grame, forma – rotundă, materialul – aur (.9881), tirajul – 1500 de exemplare și calitatea – proof.

Există și varianta de 1 pound cu următoarele caracteristici tehnice: valoraea – 1 pound, anul emiterii – 2004, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, materialul – aliaj argint (92,5% argint și 7,5% cupru), tirajul – 3000 de exemplare și calitatea – proof.

Tritonul era o personalitate mitologică ce locuia într-un palat de aur pe fundul mării, fiind fiul zeului mării Poseidon. El era reprezentat ca om până la talie, iar mai jos coadă de pește. El era nelipsit de o scoică cu care agita sau liniștea marea sau trâmbița vești.

Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra Foca călugăr. Pe avers moneda prezintă pe marginea exterioară un șir de stele, câteva arce de cerc concentrice, valoare nominală 1 pound, o focă călugăr și înscrisul Monachus – monachus. Pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2005.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 1 pound, anul emiterii – 2005, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj argint (92,5% argint și 7,5% cupru), tirajul – 4000 de exemplare și calitatea – proof.

Foca-călugăr (Monachus monachus) este o specie foarte rară de mamifere (pinipede) din genul Monachus, al familiei Phocidae. Aceste exemplare de focă fusiform, relativ lung și capul micuț. Capul este lat și oarecum plat, cu ochii distanțați destul de larg. Botul este deosebit de larg, dar este comprimat de sus în jos. Nările sunt situate în partea superioară a botului, spre deosebire de alte specii de phocide din Atlanticul de Nord. Majoritatea animalelor sunt de culoare maroniu închisă, dar există și exemplare negre sau argintii. Trăiește în Marea Egee, Mediteraneană și Neagră dar și pe țărmul Africii de vest. Adulții au o lungime de până la 2,8 metri și cântăresc 250 până la 400 kilograme. Nou-născuții sunt lungi de 80 - 120 centimetri și grei de 15 - 26 kilograme.

Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra existența Centaurea akamantis. Pe avers moneda prezintă un ornament decorativ câteva flori de Centaurea akamantis și valoarea nominală 1 pound. Pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2006.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 1 pound, anul emiterii – 2000, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj argint (92,5% argint și 7,5% cupru), tirajul – 3000 de exemplare și calitatea – proof.

Centaurea akamantis (Akamas centaurea) este o specie foarte rară de plante cu flori din familia Asteraceae. Este o vegetație arbustă mediteraneană pe cale de dispariție ce mai poate fi văzută doar în insula Cipru și doar în 2 arealuri: Cheile Axakas și Valea râului Aspros. Poate fi admirată în fisuri de stânci de calcar umbroase, la o altitudine de 70-100 metri. În perioada aprilie – noiembrie poate fi văzută în stadiul de floare, iar în perioada iulie – decembrie în stadiul de fruct.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

D'ALE ROMÂNILOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O MEDALIE SI
CATEVA INSIGNE ROMANESTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Generalui Ion Dragalina - 16.12.1860 - 24.10.1918

Monument realizat de A.N.C.R. "Regina Maria"

(Asociatia nationala a cadrelor in retragere)

Recunostinta vesnica eroilor si martirilor neamului romanesc

Asociatia nationala cultul eroilor "Regina Maria" - Romania

Patrie - Onoare - Recunostinta

25 de ani - 19 noiembrie 1991- 2016

Ioan Dragalina, uneori ortografiat Ion Dragalina a fost un general român, care s-a născut la data de 16 decembrie 1860, la Caransebeș, și a decedat la data de 16 decembrie 1860, la București. A murit eroic în luptele care au avut loc pe Valea Jiului, în primul război mondial. Ion Dragalina a urmat școala primară din orașul natal și școala de cadeți din Timișoara. Și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena(1884), fiind încadrat în armata austro-ungară. În paralel a absolvit și Școala de ingineri geodezi. În 1886 s-a căsătorit cu Elena Giurgincă cu care a avut 6 copii. În anul 1887 Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). În perioada 1908-1911, locotenent colonelul Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a. În aprilie 1911 Ioan Dragalina este avansat colonel și numit comandant al Regimentului 34 din Constanța. În această perioadă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa a IV-a. În anul 1915 este avansat la gradul de general de brigadă. În perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei. În anul 1916, înainte ca România să intre în război, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei pe care o comanda acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Ffier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile. În data de 11 octombrie 1916 este numit comandant al Armatei I. În dimineața zilei de 12 octombrie generalul Dragalina ia o mașină, un șofer și doi ofițeri și pleacă personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. La trecerea peste podul de lângă Mănăstirea Lainici mașina este prinsă într-un schimb de focuri, ocazie cu care generalul este rănit în brațul stâng și omoplat. Generalul este dus la București deoarece rana se complica. Pe patul de spital, regele Ferdinand al României îi conferă Ordinul Mihai Viteazul. Deși, cu brațul amputat, starea sa generală părând a se ameliora, se declanșează o septicemie care îl răpune. "Cine l-a cunoscut în viață a rămas puternic impresionat de puterea personalității sale. Era de o statură înaltă și avea o înfățișare frumoasă, înfățișarea clasică a bănățeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ce e mai bun și mai nobil în ființa omenească, de aceea s-a și putut apropia sufletește de cei pe care-i conducea.” Sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut pe generalul Ion Drăgălina. Pentru a cinsti eroismul său, i s-au înălțat mai multe monumente:

un monument în formă de cruce - amplasat în Valea Jiului, pe locul unde a fost rănit generalul Dragalina, dezvelit la 12 octombrie 1927
o statuie din bronz - amplasată în fața Cazarmei grănicerești din Parcul „General Ioan Dragalina” din municipiul Caransebes, realizată de sculptorul Mihai Onofrei și dezvelită la 3 iunie 1943
un bust de bronz - amplasat în municipiul Lugoj, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu
un bust din bronz pe un soclu din marmura - amplasat pe platoul din fața Mausoleului de la Mărășești, realizat de sculptorul Iulian Coruț în 1993.

Jertfele românilor, de-a lungul existenței lor, sunt uriașe. Aproape că nu există palmă de pământ care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge. Prin moartea lor, eroii ne-au apărat ființa, limba, cultura și glia străbună. Iată de ce merită să-i cunoaștem și să-i venerăm. Instituția care și-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei și faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Înființată la data de 12 septembrie 1919 prin Înaltul Decret Lege nr.4106 semnat de către Regele Ferdinand, acest organism era chemat ”să vorbească viitorimii despre jertfele și izbânzile noastre, despre frumusețea virtuților ostășești și despre nezdruncinata tărie a sufletului românesc”. Societatea a funcționat sub înaltul patronaj al Reginei Maria, ca președinte de onoare, și al I.P.S. Mitropolitului Primat Miron Cristea, ca președinte executiv. În anul 1927 aceasta și-a schimbat numele în Societatea “Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 a devenit Așezământul Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. După abdicarea Regelui Mihai I și proclamarea Republicii, prin decretul nr.48 din 29 mai 1948 acesta a fost desființat, patrimoniul și atribuțiunile fiind transferate Ministerului Apărării Naționale. Hegemonia U.R.S.S. adusă de cel de-al doilea război mondial a condus la împânzirea teritoriului țării cu monumente dedicate ostașilor sovietici “eliberatori”, în detrimentul eroilor români. Abia în anul 1975, în condițiile emancipării de sub tutela Uniunii Sovietice, când s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr.117, având ca obiect reglementarea operelor comemorative de război, începe să se manifeste, destul de modest, cultul față de eroii neamului. După decembrie 1989, la inițiativa unui grup de ofițeri, s-a înființat Comitetul național pentru restaurarea și îngrijirea monumentelor și cimitirelor eroilor (C.N.R.I.M.C.E.). Prin Sentința civilă nr.664 din 19 noiembrie 1991, asociația a dobândit personalitate juridică, iar în baza ordinului ministrului apărării naționale, Nicolae Spiroiu, a primit acordul de a funcționa sub patronajul M.Ap.N. și un sediul al comitetului de conducere, în palatul Cercului militar național din București. Prin Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, nr.3036 din 19 - 20 iunie 1992 asociația a intrat sub oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. La Conferința națională din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociația Națională “Cultul Eroilor”, asumându-și misiunea de a prelua obiectivele“Așezământului Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor”.

Insigna magistrat militar - LEX

Din categoria magistraților fac parte procurorii și judecătorii, care judecă dosarele unor fapte ilegale comise de către cetățeni. Procurorul are rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea. El decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea în procesele judiciare, supraveghează justa aplicare a legilor și reprezintă interesele statului în proces. Judecătorul este un funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri.

Insigna - Observator aerian

Observatorul aerian are misiunea de observa spațiul aerian primit în consemn, pentru a localiza, identifica și anunța de îndată apariția oricărei ținte aeriene în zona de responsabilitate. Misiunea de observator aerian o poate primi și un echipaj de zbor (avion sau elicopter) care este ridicat pentru a observa mișcările de oameni și trupe ale inamicului. Aceasta insigna s-a acordat in timpul regelui Ferdinand, in centrul putandu-se admira monograma regelui.

Insigna - P.I.T. (minerit Valea Jiului)

Primele observaţii făcute asupra zăcământului de cărbuni din Valea Jiului, au fost consemnate în anul 1782, când acesta s-a aprins în zonele de afloriment şi a ars multă vreme, observaţia fiind făcută de mineralogul Benkö Janos. Primele lucrări de prospecţiune în adevăratul sens al cuvântului au început Valea Jiului în 1835 când se pun în evidenţă rezervele mari de cărbuni. Începând cu anul 1840 creşte interesul pentru bogăţiile subsolului Văii Jiului. Pionierii mineritului în această zonă fiind membrii familiei bănăţene Hoffmann, deţinătorii capitalului societăţii minelor de fier de la Rusca – Montană şi Carol Madespach supraveghetor, şef de mină la mina din Oraviţa. Cei cinci proprietari din Rusca – Montană asociaţi pe baza unui număr egal de cupoane de acţiuni, împreună cu Francisc Maderspach (căpitan pensionat din Bărbăteni) cumpără pentru suma de 14300 florini diferite proprietăţi de pe teritoriul a 14 comune, îndeosebi din pământurile familiilor Kenderessy şi Iordan, precum şi de la unii ţărani liberi şi trec imediat la organizarea primelor exploatări de la suprafaţă în zonele Petroşani, Vulcan, Petrila. Primele lucrări de exploatare a rezervelor de cărbuni din Valea Jiului s-a făcut în anul 1840, când s-a început exploatarea aflorimentelor din zonele Petroşani, Vulcan şi Petrila. Odată cu legea austriacă a minelor din 1854, apare obligativitatea ca mici întreprinzători să se unească. Pentru a respecta legea, ei fuzionează cu „Uniunea Minieră din Vestul Ardealului” care obţine între anii 1858-1859, primele perimetre miniere înscrise în Cartea funduară minieră a „Tribunalului Alba”. Mai târziu ele vor fi cumpărate de „Societatea Anonimă de Mine şi Furnale din Braşov.” Societatea Braşoveană era cea de-a patra producătoare de fontă a monarhiei habsburgice şi deţinea minele de lignit de la Baraolt şi Holbav, de minereu de fier de la Bălan şi în Bucovina şi preluase uzinele metalice de la Călan. În 1859 la Jiu Vaidei - Vulcan i-a fiinţă cea de-a doua întreprindere minieră din bazinul Văii Jiului, şi anume „Societatea minieră Árpád - Terezia” cu 14 acţionari, printre care se aflau: baronul Lajos Kemény, soţia contelui György Teleki şi baroana Leona Iósika. Deţinătorul majoritar al acţiunilor şi conducătorul întreprinderii fiind Iózsef Mara. Întreprinderea începe activitatea productivă în anul 1867. Tot în anul 1859 se încep lucrările de deschidere a minei „Deak” (care mai târziu va deveni mina Petrila) prin săparea „şanţului Ferencz” în partea estică Jiului de Est. Lucrarea a pus în evidenţă, cu ajutorul aflorimentului natural 21 de strate, unele mai groase, altele mai subţiri. Anul 1869 consfinţeşte începerea lucrărilor de deschidere a minei Lonea. În anul 1873 se sapă galeria de legătură de la mina Lonea (Mina I) cu calea ferată. Mai târziu se vor deschide minele Lonea II şi respectiv Lonea III (Jieţ -1873). După această dată, activitatea minieră se intensifică şi pe harta Văii Jiului, apar tot mai multe mine noi. Creşterea producţiei de cărbune a ridicat problema transportului ei către locurile de desfacere. Ca urmare acestei cereri în anul 1867 încep lucrările la calea ferată Petroşani – Simeria , lucrări finalizate în 1870. Construirea căii ferate a produs schimbări majore atât în dinamica dezvoltării zonei, cât şi din punct de vedere administrativ. Astfel dacă până în 1870 Vulcanul era centru administrativ al Văii Jiului, după această dată Petroşaniul îi va lua locul. Anul 1871 consfinţeşte înfiinţarea administraţiei de stat în Petroşani.

Insigna - Prieten al cărții

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, “la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste.

Insigna - Prieten al cartii tehnice

Și insignele Prieten al cărții și Prieten al cărții tehnice făceau parte din acest ansamblu de distincții. De pe insignă nu puteau lipsi simbolurile comuniste; carte (cultura), steaua roșie (comunismul), laurii (speranța în victoria finală adică “făurirea societății socialiste multilateral dezvolate” și „a omului nou), spicul de grâu (agriclutura) sau roata dințată și combinatul (industrilizarea).

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII