duminică, 11 februarie 2018

MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - CASCADA DIN GRĂDINA PUBLICĂ ȘI BISERICILE ARMENEASCĂ ȘI LIPOVENEASCĂ DIN BRĂILA

Cascada, denumire alternativă Fântâna din Grădina Publică brăileană este un reprezentativ monument din peisagistica parcului brăilean denumit – Grădina Publică situat în imediata vecinătate a cazinoului brăilean (de ani buni în renovare), monumentul având un puternic accent românesc. El constă într-o morman de pietre din care, pe vremuri, se prelingea firul cristalin de apă al unui izvoraș (astăzi secat). Amenajarea era și este străjuită de sculpturile a două ciobănițe pe care se poate citi acțiunea distrugătoare a vremurilor dar și lipsa de educație a unor localnici, care au zgâriat, măzgălit și ciuntit în fel și chip statuile. Cele două statui au fost cumpărate și donate orașului de către A. Carrera cu ocazia serbărilor prilejuite de organizarea  în acest oraș a expoziției cooperatorilor. 
Din studiul ilustratelor se poate constata că astăzi nivelul solului este mai ridicat cu aproape 25 de centimetri, asta probail și din cauză că s-au turnat de-a lungul timpului straturi succesive de pietriș și asfalt. Grădina Publică brăileană s-a definitivat spre sfârșitul secolului al XIX-lea prin instalarea unei fântâni arteziene în centru (1892), ridicarea unui gard cu grilaj metalic pe soclu de zidărie din cărămidă pe latura vestică (1893), amenajarea cascadei cu cele două statui (1894) și construirea pavionului de muzică (1898).
Biserica Armeneasca, cu hramul “Sf. Maria”, din municipiul Brăila este amplasată în centrul orașului, pe Calea Galați, la nr.14, fiind construită din inițiativa armeanului Artin Ceangi și cu sprijinul comunității armenești din oraș, între anii 1867 și 1871, pe un teren donat de Maria și Hagi Ovanez Bosnechian, evaluat la suma de 25000 lei vechi. Prima biserică armenească a fost ridicată din scânduri, spre sfârșitul anului 1828, în culoarea verde a mahalalei armenești pe actuala stradă I.L.Caragiale colț cu strada Galați, vis-a-vis de biserică de astăzi. În anul 1843, aceasta a ars după care a fost darâmată, locul devenind viran. La data de 1 mai 1868 a fost pusă temelia noii biserici, lucrările fiind terminate în anul 1871. La ridicarea acestui lăcaș de cult au contribuit viceconsulul rus I.Boscoff, cu 20000 de cărămizi, și Elena Garabet, cu 100 de galbeni. Aceasta biserică a suferit numeroase renovări, iar cea mai importantă a fost făcută în aprilie 1934 de către industriașul Grigore Bervizeanu din Galați, care a renovat atat în interior cât și în exterior biserica, construind, pe locul vechii clădiri din paiantă, o nouă casă parohială din zid cu două camere, bucătărie și antreu. Biserica a mai fost reparată în anul 1973, prin fondurile donate din străinatate de Alec Manuchian. După cutremurul din anul 1940, aceasta s-a prăbușit parțial și nu a mai fost reconstruită în totalitate. Biserica este construită din zidărie de cărămidă pe fundație de piatră, planul este de tip central cu cupolă, preluând modelul tradițional al arhitecturii religioase armene. În exterior, structura planului de construcție este reflectată de compoziția fațadelor, sobră și unitară, având în centru câte o amplă arcadă semicirculară, prin care se marchează brațele crucii. În partea vestică, fațada are în ax un atic cu funcție de clopotniță și este inspirit din stilul baroc. Forma clopotniței avea un rol esențial în definirea aspectului bisericii, dând clădirii o notă de eleganță. Printre epitropii de seamă au fost Ghiță Basarabeanu, Tateos Avachian, Magardici Aslan și Garabet Gargiovan. Odată cu trecerea în neființă în anul 1962 a preotului Garibian, slujbele religioase erau ținute de părintele Emilian Gavnidaș din Galați care a decedat și el în anul 1974. Astfel, atât parohia din Braila, cât și cea din Galați au rămas fără preot. Începand cu anul 1974, biserica a devenit monument istoric, reprezentând de asemenea un punct turistic de referință pentru orașul Brăila.
Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, cunoscută sub numele de Biserica lipovenească, cuprinde credincioșii ortodocși ruși veniți în Țările Române, începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a persecuției și terorii dezlănțuite de Biserica Ortodoxă Rusă și autoritățile rusești, pentru că nu au fost de acord cu reformele în ritualul cultului inițiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea. Primele comunități de lipoveni din România sunt cele din satele Lipoveni (1724) și Manolea (1743), ambele în județul Suceava. S-au constituit apoi comunitățile din Sarichioi, Jurilovca și Slava Rusă, toate din județul Tulcea. Din punct de vedere organizatoric, la 28 octombrie 1846 a luat ființă Mitropolia de Rit Vechi de la Fântâna Albă (Bucovina de Nord), primul ierarh fiind mitropolitul Ambrozie, fost anterior mitropolit al Bosniei și Herțegovinei. Alegerea lui Ambrozie ca Mitropolit a marcat constituirea comunităților creștine de rit vechi într-o Biserică autonomă, ce cuprinde toți credincioșii de rit vechi din Europa, America și Australia. La 28 iunie 1940, datorită ocupării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, mitropolia creștinilor de rit vechi s-a mutat de la Fântâna Albă la Brăila, unde funcționează și în prezent, cu prerogative de conducere spirituală asupra tuturor coreligionarilor din lume. Foarte mult a contat faptul că la Braila sunt mai mulți lipoveni decât în orice alt oraș românesc. Astfel, orașul a devenit centrul spiritual și ierarhic pentru lipovenii din România, Rusia, Bulgaria, SUA, Franța, Australia, Germania, Italia, Gruzia și din alte țări ale lumii. Rușii lipoveni au ridicat în Brăila trei biserici, două în cartierul Pisc, devenit un fel de patrie a lipovenilor, și una în Centrul Vechi, care datează din 1856 și a fost, până decurând  Catedrală Mitropolitană. În urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Catedrala Mitropolitană a fost mutată într-una din bisericile din cartierul Pisc, locul în care se află concentrată comunitatea rușilor lipoveni din Brăila. Catedrala Mitropolitană din Centrul Vechi a fost serios avariată în urma cutremurelor din 10 noiembrie 1940 și 4 martie 1977. Turla centrală și un nivel al clopotniței s-au prăbușit, iar intemperiile au accentuat degradarea zidurilor, picturii și a mobilierului. În anul 1996, Ministerul Culturii a declarat oficial Catedrala Mitropoliei de Rit Vechi din Brăila monument istoric, luându-se decizia restaurării acestuia, prin Oficiul Național pentru Patrimoniu. Toate cele trei biserici lipovenești din Brăila sunt închinate Maicii Domnului.În comunitate nicio femeie lipoveancă nu se numește Maria, nesocotindu-se vrednice să îi poarte numele. Nimeni din comunitate nu sărbătorește de Adormirea Maicii Domnului sau de Nașterea Sfintei Marii. Lipovenii s-au distins întotdeauna prin atașamentul necondiționat față de Biserică. Ritualurile și obiceiurile lor populare se încadrează profund în tradițiile creștine, având conotații sacrale deosebite. Biserica a avut un rol hotărâtor în păstrarea propriei lor identități. În această comunitate nașii copilului sunt, de obicei, frații părinților copilului. Foarte rar nașii sunt străini. Biserica Ortodoxă de rit vechi nu permite ca nașii să fie persoane nebotezate sau de alte religii. La lipoveni, botezul se face înainte de răsăritul Soarelui, pentru ca ziua să îl prindă pe copil deja creștinat. Se socotește că, în acest moment al zilei, ruga este primită mai repede de către îngerul păzitor și dispare forța rea. După botez, nou-născutul nu este spălat opt zile, pentru a nu se spăla mirul Sfântului Duh, iar mama nou-născutului nu este primită în Biserică timp de 40 zile. Deosebirile cele mai importante între ritul ortodox vechi și cel nou constă în faptul că credincioșii din prima categorie se închină cu două degete, pe când ceilalți cu trei degete; scriu numele Mântuitorului cu un singur i-Isus, nu Iisus; preotul de rit vechi slujește în slavonă, iar ortodocșii de rit vechi ocolesc biserica în sensul acelor ceasornicului, nu invers, așa cum fac ceilalți. Ca structură, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este organizată într-o Mitropolie, condusă de un Mitropolit și trei episcopi vicari. Cei aproape 38000 de credincioși lipoveni au la dispoziție 37 de parohii și 57 lăcașe de cult, deservite de 37 preoți, 5 diaconi și 20 cântăreți bisericești. De asemenea, în cadrul cultului funcționează trei mănăstiri și un schit, respectiv Vovidenia pentru femei și Uspenia pentru bărbați, în comuna Slava Cercheză, din județul Tulcea, și o mănăstire de bărbați și un schit pentru femei în satul Manolea, comuna Forăști, județul Suceava. Cultul nu are organizat un sistem de învățământ teologic, preoții fiind aleși dintre acei credincioși apți să oficieze serviciile religioase, cunoscători ai limbii slavone, tipicului și canoanelor bisericești. În cadrul parohiilor preoții organizează, în timpul vacanțelor școlare, cursuri pentru învățarea limbii slavone pentru copiii de vârstă școlară. Periodic, cultul tipărește: Abecedarul, Ceaslovul, Psaltirea, Liturghierul și, anual, calendarul bisericesc. Guvernul României recunoaște, prin hotărârea publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 13 mai 2008, Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, implicit Eparhia de Fântâna Albă, cu reședința în municipiul Brăila, care cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Brăila, Galați, municipiul București, municipiul Tulcea, Sulina, localitățile Sarichioi, Mahmudia, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca (din județul Tulcea), localitatea Bordușani (județul Ialomița), localitatea Fântâna Albă (Ucraina), precum și Țările Baltice. Potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, Mitropolitul este întâi-stătătorul B.O.R.R.V. și poartă titlul de Arhiepiscop de Fântâna Albă și Mitropolit al tuturor credincioșilor ortodocși de rit vechi de pretutindeni. Hramul Catedralei Ortodoxe de Rit Vechi din Braila este Acoperământul Maicii Domnului și se prăznuiește în fiecare an la 14 octombrie, după calendarul Gregorian, după calendarul Iulian fiind 1 octombrie. Acest lăcaș de cult brăilean este situat pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 12 și a fost construit în cursul anului1880 cu bani adunați d ela credincioși. În curtea bisericii se află o troiță construită în anul 1899 și mormintele celor doi mitropoliți care au început să păstorească aici: IASOV (1891 – 1985) și TIHON (1878 – 1969).

xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII 
DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea  Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc. 
Matrice sigilară - Principatele Unite 
Poliția târgului Hîrlău - 1859 
Matricea sigilară de mai sus a fost turnată de Poliția târgului Hârlău, are forma ovală cu dimensiunile 42 x 35 milimetri, este confecționată din alamă și este gravată în incizie. În centrul câmpului sigilar al matricii este aplicată stema heraldică a Moldovei (un scurt francez modern încărcat cu cu capul de zimbru cu stea cu șase raze între coarne). Scutul este timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob cruciger, are ca suporţi doi delfini afrontaţi și dedesubt înscris anul - 1859. În exergă, între două ovale liniare, este aplicată legenda în limba română: * PRINCIPATELE UNITE * Poliţia Tîrgului Hârlău. 
Hârlău este un oraș din județul Iași care include și localitatea Pârcovaci. Orașul se află în nord-vestul județului Iași, pe malul râului Bahlui. Prima atestare documentară datează din anul 1384 când mama domnitorului Petru Mușat își stabilește curtea aici. În Evul Mediu aici a funcționat o curte domnească, în care Ștefan cel Mare a ridicat o biserică, care poate fi văzută și azi. Hârlău a fost temporar reședință domnească după ce curtea de la Iași a ars în anul 1624 în timpul lui Radu Mihnea. Târg medieval, Hârlăul și-a pierdut privilegiile în 1783, când deținătorul moșiei, Constantin Mihail Cecan Racoviță, a dat moșia mănăstirii Precista din Roman. La  recensământul din anul 2011 orașul număra 10905 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 85,97%, romi – 5,77% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structrura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,04% și restul – nedeclarată sau altă religie.
Insigna - Timișești - Iași
Insigna de mai sus a fost bătută în amintirea inaugurării magistralei de aducțiune a apei potabile în Iași. Municipiul Iași se alimentează cu apă potabilă din zona comunei Timișești din județul vecin – Neamț. Calitatea apei de la Timisesti, principala sursa de alimentare a Iasului, rivalizeaza cu cea a apei minerale. Primele foraje au fost realizate in anul 1911, in urma studiilor facute de inginerul englez W.H Lindley. Pana în municipiul Iasi, apa curge prin cadere liberă 103 kilometri iar pentru a trece peste dealul din comuna Strunga a fost sapat un tunel lung de 2 kilometri si inalt de 2 metri. Apa din izvoarele subterane de la Timisesti este captata si dirijata spre municipiul Iasi, la statia de pompare din Pacurari, aflata in spatele pietei agroalimentare. La sfarsitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fostul primar al Iasului, Nicolae Gane il angajeaza pe inginerul englez, William Heerlein Lindley pentru a realiza primul proiect de alimentare centralizata cu apa a orasului. Studiile au fost realizate in perioada 1897 si 1898. Inginerul englez a studiat toate panzele de apa freatica din judetul Iasi, inclusiv pe cele din zona Harlau, Bivolari, Valea Sireului etc. In final a concluzionat ca din punctul de vedere al debitului si al igienei cea mai buna optiune sunt izvoarele din zona Vaii Nemtisorului la confluenta cu Valea Moldovei. Cand i-a prezentat primarului Nicolae Gane raportul privind optiunea de a capta apa subterana din judetul Neamt, Lindley a tinut cont si de masuratorile topometrice conform carora din comuna Timisesti si pana in municipiul Iasi apa putea ajunge fara pompare, doar prin cadere. In urma studiilor si proiectului facut de Lindley, primarul Nicolae Gane aloca fondurile necesare realizarii investitiei si in anul 1911 este realizata alimentarea cu apa a orasului Iasi. Inginerul englez a captat apa din toata panza freatica din zona printr-un dren din beton aflat la o adancime de 14 metri sub pamant, lung de 1730 metri. Dupa captare, apa este trimisa spre Iasi printr-o conducta de fonta cu un diametru de 60 centimetri. Putul de captare are o adancime de 14 metri si un diametru de 5 metri. Primul traseu al conductei merge paralel cu cursul Moldovei, traverseaza apoi albia raului intre Pastreveni si Soci, trece pe langa localitatile Miroslovesti, Zapodia si Barticesti, trece prin localitatea Iugani si cade spre Mircesti, urmareste apoi soseaua de la Mircesti si apoi merge paralel cu soseaua Iasi- Roman. Pentru realizarea proiectului, Primaria Iasi s-a imprumutat de la bancile straine cu 12,5 milioane lei iar firma care a realizat lucrarea - Union Baugesellschaft din Austria, a fost selectata in urma unei licitatii. Inca o conducta Dar intre timp orasul s-a extins si drenul realizat in anul 1911 nu mai facea fata necesarului de apa. Regimul comunist nu a reusit sa inoveze nimic preluand in totalitate proiectul inginerului englez pentru a fi dezvoltat, astfel incat sa fie captata o cantitate mai mare de apa. De aceea, in perioada 1968 - 1973 cu unele imbunatatiri in anul 1977, regimul comunist a realizat la Timisesti un nou dren, mai lung, cu o lungime de 4050 metri, cu 15 camine de vizitare. Drenul are o inaltime de pana la 2 metri si in perioade secetoase poate fi chiar vizitat. Debitul captat de acest nou dren este cuprins intre 450-1200 litri pe secunda. Putul de captare are o adancime de 15 metri iar apa captata prin acest dren este trimisa in municipiul Iasi prin doua conducte cu diametru fiecare de un metru. Municipiul Iasi este singurul oras din tara ce are apa potabila provenind din panza freatica captata prin intermediul unor drenuri de mare adancime. Totul se datoreaza ideii geniale a inginerului engelez W.H. Lindley si a inspiratiei primarului Nicolae Gane care l-a angajat. Totusi, pentru ca orasul a continuat sa se dezvolte si dupa anii 80' si debitul de apa subteran a devenit din nou insuficient, au mai fost realizate și alte captări de apă.
Timișești este o comună din județul Nemț care include și satele: Dumbrava, Plăieșu, Preutești și Zvorănești. Comuna se află în nord-estul județului, la limita cu județul Iași, pe malul drept al râului Moldova, acolo unde acesta primește apele afluentului Neamț. Prin comună trece și calea ferată Pașcani-Târgu Neamț, care este deservită de haltele Timișești și Plăieșu. La recensământul din anul 2012 comuna număra 3492 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 98,1% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației comunei se prezintă astăzi aproximativ astfel: ortodocși – 97,88% și restul – nedeclarată sau altă etnie.
Universitatea tehnică "Gheorghe Asachi" - Iași 1813
Ipsa scientia potesta est 1813 - 1937
Gheorghe Asachi (născut la data de 1 martie 1788 şi decedat la data de 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei, azi în Ucraina. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este o instituție de învățământ superior din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație. Universitatea tehnică ieșeană este moștenitoarea spirituală a tradițiilor învățământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al României, Școala de ingineri hotarnici și civili, creată în Moldova,  la începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În continuare, școala se dezvoltă în cadrul  Academiei Mihăilene (1835) și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7 noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe, se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat și agronomic, eveniment care poate fi considerat actul de naștere a ceea ce va fi, ulterior, Școala Politehnică. În luna martie a anului 1937, învățământul superior tehnic este scos de sub egida Universității din Iași, prin înființarea Școlii Politehnice Iași. Instituția nou creată a luat de la bun început numele lui Gheorghe Asachi, întemeietorul învățământului superior tehnic românesc, iar primul său rector a fost profesorul universitar Cristea Otin. În anul 1948, Școlii Politehnică "Gheorghe Asachi" devine Institutul Politehnic "Gh. Asachi". La 17 Mai 1993, în cadrul reformei învățământului superior din România, Institutul Politehnic iși schimbă numele în Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi". Sus am postat două logo-uri și o poză cu sediul central al Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași.  
Expoziția filatelică jubiliară Iași - 1983 
Poșta Română - A.F.R. (Asociația filetelică română)
125 de ani de la prima marcă poștală românească 1858-1983
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.  
Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece  funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de  mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. 
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale. 
Placheta - Al XIV-lea congres al camerelor 
de comerț și industrie - Iași 19-20 mai 1913
Camera de Comerț și Industrie a României este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României a contribuit activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României. Istoria Camerei de Comerț și Industrie a României este strâns legată de procesul de modernizare a Principatelor Române din secolul XIX, iar înființarea primei Camere de Comerț pe teritoriul țării noastre a reprezentat un punct de referință pentru generația pașoptistă. În timpul revoluției de la 1848, se distinge Ștefan Golescu, un tânăr provenit din burghezia valahă, școlit în Elveția alături de frații săi. După o perioadă de exil, urmare a participării sale în cadrul delegației valahe care a negociat cu reprezentanții Imperiului Otoman adoptarea Declarației de la Islaz, Golescu revine în țară în 1857 și este unul dintre cei care, doi ani mai târziu, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza în fruntea Țării Românești. Ștefan Golescu devine ministru al finanțelor în Guvernul condus de Ion Ghica, iar printre proiectele sale se numără și înființarea Camerelor de Comerț pe teritoriul țării. Proiectul ministrului Golescu, susținut de breslele și corporațiile negustorești, nu se bucură însă de susținerea Adunărilor Legislative de la București și de la Iași. Trei ani mai târziu, în 1863, ministrul agriculturii, C.A. Rosetti, trimite către Adunările Legislative o nouă inițiativă de creare a Camerelor de Comerț în Principatele Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, modelul politic, economic și cultural al României. Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868. În această perioadă, negustorii, reprezentați de Camera de Comerț, au început o serie de demersuri pe lângă autoritățile statului. De exemplu, aceștia au solicitat Ministerului de Justiție să inițieze procedura de înregistrare a tuturor negustorilor și astfel au pus bazele actualului Registru al Comerțului. Camera de Comerț a participat activ la dezvoltarea cadrului economic din Capitală și a contribuit la momentele cheie în dezvoltarea mediului de afaceri, cum ar fi crearea birourilor vamale, reglementarea repausului duminical, prima lege a mărcilor de fabrică sau legea încurajării industriei naționale (care oferea avantajul de 5% din preț pentru produsele industriale românești în cadrul licitațiilor contra produselor străine). Au fost puse, astfel, bazele de funcționare ale Camerei de Comerț, al cărei rol principal era de reprezentare a intereselor negustorești și de consultare pe lângă autoritățile statului, în domeniile care țineau de mediul economic și fiscal. Una dintre problemele ridicate de reprezentanții vremii a fost subordonarea Camerelor de Comerț față de instituția prefectului, prin care aceștia considerau că libertatea economică nu era întru totul respectată. După aproape două decenii de încercări de modificare a legii Camerelor de Comerț, negustorii au reușit să obțină o nouă lege, Decretul Regal 1551 din 1886, semnat de Regele Carol I. A doua lege a Camerelor de Comerț prevedea scoaterea acestora de sub autoritatea guvernamentală, dar și reducerea numărului Camerelor de Comerț de la 15 la 10. Această lege a rămas în vigoare pentru aproape 40 de ani, când a fost modificată de Parlamentul României Mari, pentru a corespunde realităților noului stat român. Prin Decretul Regal 102 din 1925, Regele Ferdinand a adoptat a treia lege a Camerelor de Comerț, prin care a reformat Sistemul Cameral din România. Noua lege a sporit numărul Camerelor de Comerț și competențele acestora și a prevăzut înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. În Regatul României, activitatea Camerelor de Comerț a devenit din ce în ce mai importantă și mai corelată cu realitățile economice ale vremii. Camerele de Comerț românești și-au pus amprenta asupra primelor forme de învățământ comercial și industrial, au dezvoltat relații internaționale cu instituții similare din alte state, au contribuit la liberalizarea comerțului, modernizarea transporturilor și a comunicațiilor, extinderea și consolidarea pieței interne. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub controlul strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. În 1971, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România. După Revoluția din 1989, Guvernul României a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, moment care a marcat renașterea Sistemului Cameral. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri; acestea au devenit principalii piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț și Industrie, în cadrul acestora a fost înființat și sistemul Registrului Comerțului. În această perioadă, Camera de Comerț și Industrie a României și întregul Sistem Cameral au depus eforturi pentru reconstrucția economiei de piață a României, în vederea integrării în Uniunea Europeană și în structurile euroatlantice. CCIR a dezvoltat activitatea Registrului Comerțului, a trasat liniile învățământului profesional și a pus bazele unei societăți expoziționale moderne, cunoscută astăzi la nivel național și internațional – Romexpo SA. În prezent, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată prin Legea nr. 39/2011. Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul legii din 1925, când a existat câte o Cameră de Comerț în fiecare reședință de județ, iar acestea erau grupate în jurul Camerei de Comerț și Industrie a României. Astfel, Sistemul Cameral din România reprezintă rețeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național și este singura organizație prezentă în fiecare județ al țării.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la data de 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania), a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur govern.  Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţiei, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este un monument de bronz realizat de sculptorul italian Rafaello Romanelli (1856-1928) şi închinat primului domnitor al Principatelor Române Unite. Statuia a fost amplasată în piaţa centrală a oraşului, denumită simbolic Piaţa Unirii, locul unde s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii în anul 1859, înainte chiar ca numele colonelului Cuza să fie câştigător în alegeri, în mod unanim, la Iaşi şi la Bucureşti. Ideea ridicării la Iaşi a unui monument în cinstea lui Cuza Vodă a fost vehiculată încă din 1873. După moartea fostului domnitor la 15 mai 1873, un grup de tineri studenţi a avut iniţiativa realizării unei subscrieri pentru realizarea unui monument al domnitorului. Iniţiativa a fost reluată şi de către boierul Grigore Ghica-Deleni, urmaş al unei mari familii boiereşti cu moşii prin zona Hârlăului. În anul 1904, s-a format un comitet de iniţiativă alcătuit din: dimitrie Greceanu, Nicolae Iorga, Petru Poni, A.D. Holban, N. Cananău, G. D. Șerban şi alţii, sub preşedinţia lui Grigore Ghica-Deleni. Acesta îi adresează o scrisoare deschisă lui Xenopol invitându-l să sprijine ridicarea monumentului. Iniţiatorii subscripţiei doreau ca monumentul să fie inaugurat în anul 1909, când se împlinea o jumătate de secol de la „Unirea cea Mică” (24 ianuarie 1859). Desigur s-au resimţit şi piedici în ridicarea monumentului, se credea că acest monument va pune în umbră personalitatea regelui Carol I. În timp de 6 ani de subscrieri, s-au adunat abia 70000 de lei. În plus, guvernul a încercat să contracareze iniţiativa realizării statuii lui Cuza Vodă prin alocarea sumei de 300000 lei pentru realizarea la Iaşi a unui monument al Unirii din 1859, care să nu conţină figura lui Alexandru Ioan Cuza. Statuia lui Cuza Vodă a fost contractată cu sculptorul italian Romannelli. După cum povesteşte Xenopol, „norocul vru ca sculptorul italian, căruia comitetul se adresase pentru a executa statuia, să fie artist tot atât de mare, pe cât de desinteresat. El primi a executa monumentul pentru un preţ care depăşea cu puţin suma adunată”. Romanelli era un sculptor agreat de Curtea Regală a României, el executând înainte şi bustul regelui Carol I de la Castelul Pelişor. Pentru realizarea monumentului, Romanelli s-a documentat, citind cărţi ale unor istorici români şi străini. „Pentru monumentul naţional care va fi ridicat la Iaşi mă documentez mereu, considerându-l una din acele lucrări de care un artist îşi leagă numele pentru posteritate”, a scris el. Autorităţile au continuat să pună piedici în calea realizării monumentului, refuzând să permită amplasarea statuii în Piaţa Unirii şi oferind piaţeta din faţa actualului Hotel Continental. Profesorii ieşeni Nicolae Iorga, A.D. Xenopol şi A.C.Cuza au mobilizat tineretul universitar, provocând la 14 septembrie 1910 o manifestaţie de protest a cetăţenilor Iaşului şi a studențimii ieşene în care s-a cerut hotărât amplasarea statuii lui Cuza în faţa „hanului Petru Bacalu", unde, pentru prima dată, s-a jucat Hora Unirii. În cele din urmă, cu prilejul audienţei din anul 1910 a lui A.D. Xenopol la regele Carol I, soţia lui A.D. Xenopol a reuşit să-l înduplece pe monarh să subscrie şi el pentru construirea monumentului cu suma de 10000 de lei „spre marele necaz al partidului liberal”. Într-un articol din „Opinia” din 24 septembrie 1910 se relatează că: „... Augustul nostru suveran a binevoit sã subscrie cu zece mii de lei pentru monumentul marelui său predecesor, spulberând astfel toate zvonurile cã ar fi contra comemorării în bronz a marelui Domnitor ...”. Astfel, autorităţile locale au acceptat amplasarea statuii în Piaţa Unirii. Statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost dezvelită la data de 27 mai 1912 în prezenţa regelui Carol I, a principilor Ferdinand şi Carol. Regele Carol I a rostit cu acest prilej următoarele cuvinte: „Primul rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către primul Domnitor al ţărilor surori unite, aducând în faţa acestui monument prinosul de cinstire ce se cuvine memoriei lui Cuza Vodă, care vă rămâne de-a pururi nestinsă în amintirea poporului". În ziua dezvelirii au participat o mulţime de locuitori, mulţi în costume naţionale, s-au pavoazat clădirile din jur cu steaguri şi covoare populare, s-au ţinut discursuri înflăcărate de către mai mulţi istorici ai neamului românesc precum Xenopol şi Iorga. În numele sătenilor a vorbit Dumitru Solomon. În Evenimentul din 14 iunie 1912, poeţii George Topârceanu şi Mihai Codreanu au publicat versuri ocazionale sub titlul Odă la statuie, versuri adresate regelui Carol I:
Sire, Alteţe Regale,
Va sta în cartea vremii, cu aurite slove,
Că voi, prezentul falnic şi mândru viitor,
Venit-aţi în cetatea cucernicei Moldove
Să salutaţi p-al ţării întâiul Domnitor..."
 (...)Mulţi voievozi purta-vor cununa asta încă,
Dar Tu, pe soclul vremii, întâiul străluceşti,
Căci Tu ai dus întâiul, pe umăru-ţi de stâncă
Zidirea întregistă a Ţării Româneştii!".
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este reprezentată în mărime supranaturală, fiind aşezată pe un soclu şi un piedestal de piatră albă de granit de Italia, având împreună 6,5 metri înălţime. Statuia este realizată din bronz şi are o înălțime de 3,5 metri. Domnitorul este înfăţişat în celebra sa uniformă de ofiţer şi învăluit de mantia princiară. O replică a statuii se află în Piaţa Unirii din Craiova. În grupul statuar de la baza soclului sunt reprezentați în mărime naturală de către acelaşi sculptor: Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu şi generalul Ioan Emanuel Florescu. La baza soclului, pe toate cele patru laturi, sunt amplasate coroane de bronz în interiorul cărora se află câte o placă cu o dată istorică: -   pe latura din faţă - 5/24 januare 1859 - alegerea ca domnitor a lui Cuza în Moldova şi în Ţara Românească  - pe latura din dreapta - 17 decemvrie 1863 - Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstireşti"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul ţării devenea patrimoniul statului - pe latura din spate - 2 mai 1864 - Cuza dizolvă dizolvă Adunarea Legiuitoare şi promulgă o nouă constituţie, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului şi o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor. Pe latura din stânga - 11 fevruarie 1866 - detronarea lui Cuza. În partea superioară a spatelui soclului se află un hrisov de bronz pe care sunt înscrise meritele lui Cuza. Peste hrisov se află stema Principatelor Române, realizată tot din bronz. 
Teatrul romanesc in Moldova este detinatorul unei istorii prestigioase, la27 decembrie 1816 se reprezinta prima piesa in limba romana, in 1837 avea sa apara primul afis cu titulatura de Teatru National si incep spectacole organizate in stagiuni iar din 1840 teatrul roman si cel francez sunt unite sub o singura administratie nationala. Noua directie-Vasile Alecsandri, C.Negruzzi si Mihail Kogalniceanu deschide stagiunea pe 1 ianuarie 1841Marile nume ale scenei iesene continua sa-si traiasca destinele in memoria prezentului: N. Luchian, Fanny Tardini, Mihail Pascaly, Mathilda Pascaly, Mihail Galino, Matei Millo si mai tirziu Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Agatha Birsescu, Aglae Pruteanu. Generatia de aur creatoare de repere a facut epoca: actorii Aurel Ghitescu, Anny si Bruno Braeschi, George Popovici, Nicolae Suba, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Marioara Davidoglu, Mihai Grosariu, Stefan Dancinescu, Costache Cadeschi, Costache Sava, Eliza Nicolau, Virginica Balanescu, Miluta Gheorghiu, Ion Lascar, Carmen Barbu; regizorii Aurel Ion Maican, Ion Sava, George Mihail Zamfirescu si scenograful Theodor Kiriacoff. Mari personalitati ale lumii literare s-au implicat in activitatea Teatrului National : A.D.Xenopol si Otilia Cazimir scriu cronici dramatice iar Garabet Ibraileanu facea parte din comitetul de lectura. Si-au confirmat vocatia si talentul de buni diriguitori ai acestei institutii cu un capital deschis spre universalitate : Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu,Ionel Teodoreanu, Iorgu Iordan, George Toparceanu, Andrei Otetea sau N.I.Popa. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi este o instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, fiind cel mai vechi Teatru Național din România. Clădirea Teatrului Național din Iași este înscrisă în Lista monumentelor istorice româneşti.  Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării, între anii 1894 - 1896, fiind considerată a fi cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. Planurile clădirii aparțin celebrilor arhitecți vienezi Fellner şi Helmer ce au proiectat construcții similare la Viena, Praga, Odesa sau Zurich. Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi. În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieșean primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură Vasile Alecsandri (1821 - 1890), a cărui statuie tronează în faţa clădirii teatrului. Clădirea Teatrului Național este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meșterul vienez M. Lenz și terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieții, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanș scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe și îngeri și încadrat în stucatura rococo. Candelabrul este confecţionat din cristal de Veneția şi are 109 becuri. În prezent, această clădire găzduiește și Opera Naţională Română din Iaşi.
Catedrala mitropolitana din Iași, cu hramul Sfânta Paraschiva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Ideea înălțării unei biserici monumentale, la Iași, aparține domnitorului Mihail Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, emis de Ioniță Sandu Sturdza, domn al Moldovei între anii 1822 – 1828, privind lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este considerat a fi actul de naștere al acestei Catedralei mitropolitane. Biserica a fost ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă (din secolul al XV-lea) și Biserica Stratenia (din secolul al XVII-lea). S-a lucrat mai întâi între anii 1833 – 1839 după planurile arhitecților Gustav Freywald Bucher și Mihail Singurov. Pe 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii.În anul 1880 mitropolitul Iosif Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Arhitectul Alexandru Orăscu,  pe atunci rector al Universității București, a refăcut proiectul măreței biserici, renunțând la imensa cupolă centrală.El a adăugat cele două rânduri de pilaștri masivi în interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală și două nave laterale mai mici. Alexandru Orăscu a păstrat cele patru turle laterale decroșate, dar a renunțat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolți, despărțite prin arce transversale. Pictura interioară a fost realizată de către maestrul Gheorghe Tăttărescu. Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta. Pisania aflată în în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri...” Catedrala ieșeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcată la colțuri de patru turle decroșate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renașterii italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât și în exterior, sunt dominate de baroc.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor iniţitive asemănătoare de pe plaiuri moldave.
  • 1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.
  • 1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.
  • 1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.
  • 1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană  (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.
La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni. Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei  societăţi în perpetuă transformare. În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. Până la primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi  s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti.  În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat. Mai sus se prezintă emblema Universităţii “Alexandru Ion Cuza” din Iaşi.
Clădirea universităţii a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România,  Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Iași, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Fundația Regele Ferdinand 
Castelul Sturdza
Grădina botanică
Mănăstirea Hadâmbu
Parcul Copou
Turnul Mănăstirii Golia
Academia de Belle Arte
Casa Dosoftei
Catedrala romano catolică Sfânta Maria Regina
Palatul Braunstein
Administrația financiară
Ateneul popular Tătărași
Banca națională
Berăria Bragadiru
Turnul Bisericii Bărboi
Biserica Golia
Biserica Lipovenească
Biserica Sfântul Neculai
Biserica Sfântul Sava
Biserica Sfântul Spiridon
Cartierul CFR și Râpa Galbenă
Hanul Trei sarmale
Hotelul Continental și Piața Cuza Vodă
Hotelul Europa
Hotelul Traian
Institutul de anatomie
Liceul Humpel
Liceul Internat
Motelul Bucium
Piața Unirii
Prefectura
Primăria
Palatul Culturii
Statuia lui Gheorghe Asachi
Biserica Trei Ierarhi
Turnul Vama Veche

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat și trimiteri poștale din acest județ. 
Palatul Alexandru Ioan Cuza - Ruginoasa 
Rezervația naturală - Pârcovaci
Podgoria - Cotnari
Muzeul arheologic - Cucuteni
Biserica baptistă - Pașcani
Biserica romano catolică - Pașcani
Conacul Negruzzi - Voinești
Mănăstirea Dobrovăț
Palatul principelui Grigore Ghica - Deleni
Biserica Sfântul Dumitru - Hârlău
Primăria Hârlău
Școala israelită - Pașcani
Vechiul castel Rosnoveanu - Pașcani
Strada Ștefan cel Mare - Hârlău
Vedere Mogoșești
Gara - Pașcani 
Primăria - Pașcani
Vedere Hârlău
Vedere - Cotnari 

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
 Samuel Sharpe (1801-1832)
revoluționar, lider al sclavilor jamaicani

Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni italiene 

Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 11.02.2018

Niciun comentariu: