25 guldeni 1954
NOUA GUINEE OLANDEZĂ
A fost o colonie olandeză,
insulă în nordul Australiei,
undeva în Oceanul Pacific,
care a existat în perioada anilor
1945 – 1962.
Colonia se întindea pe o
suprafață de
420540 kilometri pătrați,
avea o populație variabilă
și capitala la Jayapura.
Nu a avut o deviză națională unanim acceptată.
Stema:
Steagul:
Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat chipul reginei Olandei - Iuliana.
Iuliana, regină a Olandei, nume complet
Juliana Louise Emma Marie Wilhelmina, a
trăit în perioada anilor 1909 – 2004,
a condus în perioada anilor 1948 – 1980
a condus în perioada anilor 1948 – 1980
Deasupra admiri o imagine din capitala Jayapura, iar mai jos este hotelul Aston.
Mai jos admiri o acțiune, o marcă poțtală și o medalie locale.
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
__________xxx__________
O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” din
Bucuresti (U.C.D.C.) este o
institutie particulara, autonoma, de invatamant superior si de cercetare
stiintifica. Universitatea functioneaza in baza Constitutiei Romaniei si a
legislatiei romanesti (Legii nr. 88/1993, a Hotararii Guvernului
nr.568/1995, a Legii nr.84/1995, a Legii nr.238/2002 si a Legii nr. 1/2011)
respectand principiile inscrise in tratatele si pactele internationale privind
drepturile omului, in Magna Charta Universitatilor Europene si in Declaratia de
la Bologna. Procesul de invatamant si cercetare stiintifica se organizeaza si
se desfasoara in conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale
Cartei Universitare si cerintelor sistemului de invatamant superior aliniat
Procesului Bologna. Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" are
drept fondatori pe Profesor universitar Momcilo Luburici si pe Profesor
universitar Corina-Adriana Dumitrescu (Radu) din a caror initiativa si cu ale
caror resurse materiale si financiare a fost fondata aceasta institutie de
invatamant superior particular, in anul 1990, sub denumirea de Universitatea
Independenta "Dimitrie Cantemir". Universitatea functioneaza sub
auspiciile Asociatiei de Cultura "Dimitrie Cantemir" Universitatea
desfasoara si activitati conexe sau complementare activitatilor de invatamant
si cercetare.Universitatea isi are sediul in municipiul Bucuresti, Splaiul
Unirii nr. 176, sector 4. Inscriindu-se in traditiile invatamantului
universitar european, Universitatea contribuie la formarea stiintifica,
profesionala si civica a tinerilor si la integrarea lor in viata
economico-sociala, la educatia permanenta a absolventilor din invatamantul
superior. Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit si contribuie
semnificativ la realizarea compatibilizarii intre procesul educational din
Romania si cel din universitatile de prestigiu europene si din intreaga lume.
In acest sens, UCDC a incheiat parteneriate si acorduri de colaborare cu
universitati din tarile Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia
s.a. Studentii tuturor facultatilor din UCDC pot beneficia de mobilitati
in cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Universitatea are in
structura sa organizatorica 15 facultati cu sediu in 6 mari centre universitare
din tara: Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Timisoara si Sibiu. In
prezent, oferta educationala a Universitatii cuprinde 39 de programe de
licenta si 32 de programe de studii
de master, in urmatoarele domenii: Administrarea afacerilor,
Economie si afaceri internationale, Finante, Contabilitate, Marketing, Drept,
Istorie, Geografie, Limbi si literaturi straine, Stiinte ale educatiei, Stiinte
politice, Stiinte ale comunicarii si Stiinte administrative. Universitatea
ofera posibilitatea de a opta intre programele de studii cu frecventa (IF) si frecventa
redusa (IFR), fiecare
dintre acestea adaptate nevoilor, preferintelor si programului fiecarui
cursant. In cei peste 25 de ani de existenta, Universitatea a fost promovata de
aproximativ 80000
de absolventi cu licență si 15000 absolventi cu
master, toți cu diplome recunoscute de piata europeana a muncii.
Dimitrie Cantemir (născut 26 octombrie 1673 şi decedat 21
august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1639 şi 1710 - 1711),
autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor moldovean. S-a născut într-o
familie nobilă, în localitatea Silişteni, comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie
Cantemir din judeţul Vaslui. Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi
în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk, în
Rusia, la 2/13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în
speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă şi precizând integritatea
graniţelor şi faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. În politica
externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost
un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a
fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de
domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar
n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creştinii au fost
înfrânţi de turci la Stănileşti, pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a
emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui
Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei şi Franţei la Înalta
Poartă) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a
acordat un domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim
al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei şi a lucrat
în sistem Mercator. Colecţia sa de hărţi, scrise în limba latină, se află în
Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul
vechimei romano-moldo-vlahilor, susţinând latinitatea limbii şi a poporului
format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba româna are patru
dialecte. Această lucrare a devenit o referinţă fundamentală pentru corifeii
Şcolii Ardelene. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în
1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul renaşterii şi de gândirea
înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de
dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi
începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii
umanişti ai Europei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu
Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A
murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona
Derbent 1723 şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în biserica Sf.
Nicolae, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se
odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga,
în anul 1935.
Placheta - Uniunea Fotbal Club Rapid - București
În vara lui 1923, a luat fiinţă „Asociaţia culturală
şi sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Pe 25 iunie 1923,
muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”) de la
Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au semnat
actul de naştere al echipei CFR Bucureşti. Prin 1922 exista o echipă de fotbal
care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se află acum Gara
Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan, Tudor Petre,
Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din trupa născută în
iunie 1923. Adunaţi într-o sală a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei
amintiţi mai sus, dar mai ales lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru
Constantinescu, Geza Ginger, Franz Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci)
au luat hotărârea de a întemeia un club sportiv. O altă echipă, Excelsior,
activa în cartier. Jucătorii de la „Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil
Dobrescu, Vasile Constantinescu, Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la
noua echipă CFR Bucureşti, care l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil
Copaci, iar căpitan al echipei pe strungarul Grigore Grigoriu.
Secretar al
clubului a fost numit inginerul Aurel Fotiade. În toamna anului 1923,
CFR a debutat în campionatul districtual al Bucureştiului, de unde a fost
exclusă pe 25 ianuarie 1925, pentru neprezentarea la meciuri. Cauzele
absenţelor au fost lipsa echipamentului şi imposibilitatea de a aduna 11
jucători! Începând cu 1926, CFR Bucureşti a activat în Categoria a II-a a
campionatului Capitalei. În 1928, CFR Bucureşti a câştigat competiţia, dar a pierdut
„barajul” de promovare în „Promoţie”, unde a ajuns un an mai târziu. În 1931,
CFR a intrat în lumea bună a fotbalului bucureştean, obţinând dreptul de a juca
în Categoria “Onoare”. Rezultatele excelente ale feroviarilor aveau să-i
propulseze apoi până în Divizia Naţională, sistemul divizionar care a luat
fiinţă în vara anului 1932. După
război, în 1950 (când
Federaţia copiază sistemul sovietic şi turul s-a jucat primăvara, iar returul
toamna, în acelaşi an), echipa îşi schimbă denumirea în Locomotiva Bucureşti,
pe care o va păstra timp de opt ani, interval în care a retrogradat de două ori
(1951 şi 1954) în eşalonul secund. În vara lui 1958, echipa îşi schimbă (de data asta
definitiv) numele, revenindu-se la cel de Rapid, purtat şi între anii 1936 şi
1944. Începând cu 1926, CFR
Bucureşti a activat în Categoria a II-a a campionatului Capitalei La exact 29
de ani de la ultima aventură în Divizia B, Rapid a retrogradat din nou (1973-1974), petrecând tot un singur un an în
eşalonul doi. După alţi doi ani, a urmat cea mai neagră perioadă din istorie (1977-1983), cu
şase campionate la rând jucate în Divizia B. În 1992,
secţia de fotbal a clubului s-a desprins de restul secţiilor sportive şi a luat
fiinţă, astfel, U.F.C. (Uniunea Fotbal
Club Rapid Bucureşti), structură care a figurat până în 2001, când s-a transformat
în asociaţie non profit, cu denumirea de AFC (Asociaţia Fotbal Club) Rapid
Bucureşti. A fost cea mai
prolifică perioadă din istoria clubului intrat sub patronajul lui George
Copos: titluri
naționale (1999, 2003), Cupe ale
României (1998, 2002), Supercupe ale
României (1999, 2002, 2003), șapte plasări pe
podiumul primului eșalon (de trei ori – locul II / 1998,
2000 şi 2006, de patru ori – locul III / 1996, 2002, 2004, 2005), Cupa Ligii (1994), calificare în sferturile de
finală ale Cupei UEFA (2006). Societatea s-a transformat în vara lui 2006, s-a înfiinţat SC FC Rapid Bucureşti
SA, societate comercială pe acţiuni având ca principal obiect de activitate
crearea unui climat de performanţă pentru echipa de fotbal. În decembrie 2012, clubul a declanșat procedura de intrare în
insolvență, iar, în vara lui 2013, George Copos s-a retras și i-a cedat acțiunile lui
Adrian Zamfir. Peste doar un an, clubul a fost preluat de Valerii Moraru. Echipa
a intrat într-un declin accentuat și, în 2013, a fost
trimisă de TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) în Liga a II-a, pe criterii
financiare, după ce disputase, totuși, un baraj (câștigat cu 2-1 în fața
Concordiei Chiajna) și primele două runde ale Ligii I! A revenit imediat în
prima divizie, dar, în 2015, a retrogradat pentru a șaptea oară în eșalonul
secund. În mai 2016, Rapid a putut sărbători promovarea în
Liga I, dar la 14 iunie, justiția a pronunțat falimentul clubului, în primă
instanță. În cele din urmă, falimentul a fost pronunțat definitiv la 14
decembrie 2016. Începea anul cel mai negru din istoria rapidistă. Începând din
toamna anului 2016, două proiecte, Asociația Fotbal Club Rapid și Clubul
Sportiv Mișcarea CFR, au încercat să țină în viață spiritul rapidist, în Liga a
V-a a Municipiului București. La sfârșitul sezonului, ambele grupări au reușit
promovarea în Liga a IV-a. În vara anului 2017,
în parteneriat cu
Primăria Sectorului 1,
a fost lansat proiectul Academia
Rapid, echipa fiind înscrisă în Liga a IV-a. Academia Rapid a
licentiat dreptul de folosire a mărcii și și-a anunțat hotărârea de a participa
la licitația pentru adjudecarea acesteia. Proiectul a fost sprijinit de
comitetul de susținere financiară a Clubului Sportiv Mișcarea CFR București, nu
însă și de Asociația Fotbal Club Rapid. Contractul de licentiere a marcii
da dreptul Academiei
Rapid sa foloseasca sigla, culorile, si denumirea brandului
“Rapid”, reprezentand modalitatea legala de reprezentare
in competitiile sportive a echipei de fotbal Rapid.
Insigna - Primăria sectorului 5
Sectorul 5 este un sector al capitalei situat în partea de sud-vest a municipiului, cuprins între sectoarele 4 (la est) și (la vest). În centrul orașului, sectorul 5 are granițe comune și cu sectoarele 1 și 3. Sectorul are următoarele limite:Limita de est: Calea Victoriei până la P-ța Națiunile Unite (ambele exclusiv), Str. Apolodor până la Str. Sfinții Apostoli, pe Str. Sfinții Apostoli până la Str. Antim, Str. Antim (toate inclusiv) până la Str. George Georgescu (fostă Calea Rahovei), Str. George Georgescu (fostă Calea Rahovei), traversează Bulevardul Libertății, Calea Rahovei până la intersecția cu Str. Gazelei, pe Str. Gazelei, pe Str. Mitropolitul Filaret (toate exclusiv) până la Str. Fabrica de Chibrituri, pe Str. Fabrica de Chibrituri (inclusiv), pe limita dintre fostele incinte ale I.T.A. București și I.T.A. Ilfov (lângă Autogara Filaret), Str. Serg. major Ancuța Ilie, pe Str. Cuțitul de Argint până la strada Mitropolitul Veniamin Costache, pe Str. Mitropolitul Veniamin Costache până la Str. Mitropolitul Iosif, pe Str. Mitropolitul Iosif, Calea Șerban Voda, Șos. Giurgiului (toate exclusiv), până la linia de cale ferată București-Giurgiu. Limita sud-estică este formată de o linie convențională spre vest de la intersecția căii ferate București-Giurgiu cu Șos. Giurgiului până la Str. Orșova, pe Str. Orșova (inclusiv) până la Șos. București-Măgurele. Limita continuă cu o linie convențională de la intersecția șoselei București-Măgurele cu Str. Orșova, spre nord-vest până la drumul ce face legătura cu Gara Vîrteju; se continuă pe acest drum cu direcția nord-est până la Str. Botorca, pe Str. Botorca (inclusiv) până la Str. Simfoniei; de la Str. Simfoniei spre sud-vest pe drumul ce face legătura cu Str. Piatra Șoimului, pe Str. Drăganul (exclusiv) intersectând Șos. Alexandriei în dreptul km. 8, apoi stația de pompare a Întreprinderii canal-apă București, urmează Str. Ghidiceni spre sud-vest, circa 800 m, de unde continuă cu o linie convențională până la Prel. Ghencea la intersecția cu intrarea Floarea Galbenă, cuprinzând și Stațiunea experimentală de plante medicinale București. Limita nordică: Prel. Ghencea de la intrarea Floarea Galbenă până la Str. Brașov, pe Bd-ul. Ghencea până la intersecția cu Calea 13 Septembrie, de unde se înscrie pe Drumul Sării, B-dul. Geniului, Șos. Cotroceni până la râul Dâmbovița (toate exclusiv), de unde urmează firul râului Dâmbovița până la podul Elefterie, în continuare pe B-dul. Regina Elisabeta (inclusiv) până la intersecția cu Calea Victoriei.
Câteva monumente de cultură și arhitectură dar și parcuri în acest sector sunt: Palatul Parlamentului, Ministerul Apărării Naționale, Academia Tehnică Militară, Universitatea de medicină, Universitatea națională de apărare, Universitatea București, Opera națională, Muzeul național de artă, Grand hotel du Boulevard, Palatul Bragadiru, Mănăstirea Antim și parcurile; Cișmigiu, Izvor, Sebastian și Humulești.
Vulcan București - România
- 1954 – echipamente metalurgice chimice
- 1956 – unități de pompare pentru extracția de petrol
- 1959 – cazane de abur industrial de 50 tone / ora
- 1962/1963 – cazane de apă fierbinte de 3 până la 100 Gcal / ora
- 1966/1967 – electrice cazane de abur de plante de 120 tone / oră și 420 de tone / ora.
- Perioada 1967 – 1988 pentru compania Vulcan a fost cea mai bună.
- Uzina Vulcan din Bucuresti a dezvoltat cea mai performanta unitate de pompare pentru extractia titeiului fabricata vreodata in Romania, noul utilaj petrolier romanesc urmand sa fie vandut in zona Golfului Persic sub denumirea comerciala "Elefantul arab". Prin caracteristici tehnice impresionante, realizarea echipei de la Vulcan poate asigura o productie de peste 1.000 de barili de titei pe zi cu un consum de energie de numai 60 kWh/h, insemnand un spor de productivitate de 30% si o crestere de eficienta energetica tot de 30% fata de varful de gama precedent. 'Elefantul arab' vine in intampinarea tendintelor actuale de maximizare a cantitatilor de petrol extrase si, la pretul de piata actual al acestuia, ofera posibilitatea unei amortizari rapide din productia realizat.
Cu peste 100 ani de traditie in industria romaneasca, Uzina Vulcan
din Bucuresti a livrat peste 25.000 de unitati de pompare pentru extractia
titeiului, in circa 25 tari de pe 5 continente. De asemenea, Vulcan este si
producatorul cazanelor de abur industriale din marile termocentrale romanesti,
inclusiv Turceni, Rovinari, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Iasi,
Brasov, Constanta.
Insigna - Colegiul național Elena Cuza - București
Str.Peștera Scărișoara, nr.1, sector 6
Colegiul
Național “Elena Cuza” este
un liceu bucureștean, situat în sectorul 6, cartierul Drumul Taberei, pe strada
Peștera Scărișoara, la nr. 1. Instituția
de învățământ dispune de o sală de sport, două laboratoare de informatică un laborator
de chimie și unul de fizică. Acest liceul este continuatorul Azilului “Elena Doamna”, (pentru început o mică
școală de fete, fondată de medicul român de origine română Carol Davila și
puternic susținută de doamna Elena Cuza, soţia domnitorului, care a donat bani
- 1000 galbeni din caseta proprie - şi s-a ocupat de strângerea de fonduri
oragnizând două loterii ce a însemnat strângerea a 211136 lei). Dealungul
vremii azilul se extinde căpătând și alte denumiri: Școala normală – până în 1949, Institulul pedagogic de
învățători ciclu II (1949 - 1956),
Şcoala pedagogică de învăţători (1956 – 1964), Şcoala pedagogică nr. 2
(1964 – 1972), Liceul Pedagogic
Bucureşti – Ilfov (1972-1981). La data de 1 septembrie 1971 în strada Peștera
Scărișoara nr.1 sector 6, București se înființează Liceul Pedagogic de
Educatoare. În anul 1981 acesat comasează cu Liceul Pedagogic de Învățători
București - Ilfov și funcționeaza sub denumirea Liceul Pedagogic București până
în anul 1991. În perioada 1991-1994 functionează cu denumirea de Școala
Normală, iar până în 1999 cu denumirea de Școala Normală "Elena
Cuza". Din 1999 și până în prezent funcționează cu denumirea Colegiul
Național "Elena Cuza".
Municipiul București este
capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai
populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația
de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al
zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă,
Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează
că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima
mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine
capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei
artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale,
arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În
prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este
împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă
și actuală ale orașului precum și câteva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul București dar și alte locuri frumoase ale capitalei.
Casa dotațiunii oastei
Biserica Bucur
Biserica Crețulescu
Biserica Rusă
Biserica Sfântul Spiridon
Biserica Radu Vodă
Biserica Stavropoleus
Biserica Sfinții Voievozi
Azilul Elena Doamna
Băile Eforiei
Banca Marmorosch Blank & Co - Str Lipscani
Biserica geco catolică Sf.Vasile cel Mare
Biserica Sf. Nicolae Vlădica
Biserica și Scoala luterană
Casa General Rosetti
Casa Monteoru
Casa anticarilor
Palatul CEC
Casa Lahovary
Monumentul Lahovary
Biserica Zlătari
Sala Palatului
Biserica Domnița Bălașa
Banca Națională
Academia militară
Academia de studii economice
Azilul Domnița Bălașa
Banca Belgia
Banca generală română
Biserica grecească
Arsenalul
Azilul Ghiță și Elena Canatcuzino
Biserica Colței
Biserica Sfântul Gheorghe
Cazarma Alexandria
Grădina Cișmigiu - 1926
Muzeul zoologic
Sediul guvernului - Piața Victoriei
Universitatea
Monumentul eroilor aerului - Piața Quito
Monumentul eroilor militari români
Statuia lupoaicei - Piața romană
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Paul Bogle (1820 - 1865)
diacon baptist și erou național jamaican
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 03.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu