Cascada,
denumire alternativă Fântâna din Grădina
Publică brăileană este un reprezentativ monument din peisagistica parcului
brăilean denumit – Grădina Publică situat în imediata vecinătate a cazinoului
brăilean (de ani buni în renovare), monumentul având un puternic accent
românesc. El constă într-o morman de pietre din care, pe
vremuri, se prelingea firul cristalin de apă al unui izvoraș (astăzi secat).
Amenajarea era și este străjuită de sculpturile a două ciobănițe pe care se
poate citi acțiunea distrugătoare a vremurilor dar și lipsa de educație a unor
localnici, care au zgâriat, măzgălit și ciuntit în fel și chip statuile. Cele
două statui au fost cumpărate și donate orașului de către A. Carrera cu ocazia
serbărilor prilejuite de organizarea în
acest oraș a expoziției cooperatorilor.
Din studiul ilustratelor se poate constata că astăzi nivelul solului este mai ridicat cu aproape 25 de centimetri, asta probail și din cauză că s-au turnat de-a lungul timpului straturi succesive de pietriș și asfalt. Grădina Publică brăileană s-a definitivat spre sfârșitul secolului al XIX-lea prin instalarea unei fântâni arteziene în centru (1892), ridicarea unui gard cu grilaj metalic pe soclu de zidărie din cărămidă pe latura vestică (1893), amenajarea cascadei cu cele două statui (1894) și construirea pavionului de muzică (1898).
Biserica Armeneasca, cu hramul “Sf. Maria”, din municipiul Brăila este amplasată în centrul
orașului, pe Calea Galați, la nr.14, fiind construită din inițiativa armeanului
Artin Ceangi și cu sprijinul comunității armenești din oraș, între anii 1867 și
1871, pe un teren donat de Maria și Hagi Ovanez Bosnechian, evaluat la suma de
25000 lei vechi. Prima biserică armenească a fost ridicată din scânduri, spre
sfârșitul anului 1828, în culoarea verde a mahalalei armenești pe actuala
stradă I.L.Caragiale colț cu strada Galați, vis-a-vis de biserică de astăzi. În
anul 1843, aceasta a ars după care a fost darâmată, locul devenind viran. La
data de 1 mai 1868 a fost pusă temelia noii biserici, lucrările fiind terminate
în anul 1871. La ridicarea acestui lăcaș de cult au contribuit viceconsulul rus
I.Boscoff, cu 20000 de cărămizi, și Elena Garabet, cu 100 de galbeni. Aceasta
biserică a suferit numeroase renovări, iar cea mai importantă a fost făcută în
aprilie 1934 de către industriașul Grigore Bervizeanu din Galați, care a
renovat atat în interior cât și în exterior biserica, construind, pe locul
vechii clădiri din paiantă, o nouă casă parohială din zid cu două camere,
bucătărie și antreu. Biserica a mai fost reparată în anul 1973, prin fondurile
donate din străinatate de Alec Manuchian. După cutremurul din anul 1940,
aceasta s-a prăbușit parțial și nu a mai fost reconstruită în totalitate.
Biserica este construită din zidărie de cărămidă pe fundație de piatră, planul
este de tip central cu cupolă, preluând modelul tradițional al arhitecturii
religioase armene. În exterior, structura planului de construcție este
reflectată de compoziția fațadelor, sobră și unitară, având în centru câte o
amplă arcadă semicirculară, prin care se marchează brațele crucii. În partea
vestică, fațada are în ax un atic cu funcție de clopotniță și este inspirit din
stilul baroc. Forma clopotniței avea un rol esențial în definirea aspectului
bisericii, dând clădirii o notă de eleganță. Printre epitropii de seamă au fost
Ghiță Basarabeanu, Tateos Avachian, Magardici Aslan și Garabet Gargiovan. Odată
cu trecerea în neființă în anul 1962 a preotului Garibian, slujbele religioase
erau ținute de părintele Emilian Gavnidaș din Galați care a decedat și el în
anul 1974. Astfel, atât parohia din Braila, cât și cea din Galați au rămas fără
preot. Începand cu anul 1974, biserica a devenit monument istoric, reprezentând
de asemenea un punct turistic de referință pentru orașul Brăila.
Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, cunoscută sub numele de Biserica lipovenească, cuprinde
credincioșii ortodocși ruși veniți în Țările Române, începând cu prima jumătate
a secolului al XVIII-lea, ca urmare a persecuției și terorii dezlănțuite de
Biserica Ortodoxă Rusă și autoritățile rusești, pentru că nu au fost de acord
cu reformele în ritualul cultului inițiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul
secolului al XVII-lea. Primele comunități de lipoveni din România sunt cele din
satele Lipoveni (1724) și Manolea (1743), ambele în județul Suceava. S-au
constituit apoi comunitățile din Sarichioi, Jurilovca și Slava Rusă, toate din
județul Tulcea. Din punct de vedere organizatoric, la 28 octombrie 1846 a luat
ființă Mitropolia de Rit Vechi de la Fântâna Albă (Bucovina de Nord), primul
ierarh fiind mitropolitul Ambrozie, fost anterior mitropolit al Bosniei și
Herțegovinei. Alegerea lui Ambrozie ca Mitropolit a marcat constituirea
comunităților creștine de rit vechi într-o Biserică autonomă, ce cuprinde toți
credincioșii de rit vechi din Europa, America și Australia. La 28 iunie 1940,
datorită ocupării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, mitropolia
creștinilor de rit vechi s-a mutat de la Fântâna Albă la Brăila, unde
funcționează și în prezent, cu prerogative de conducere spirituală asupra
tuturor coreligionarilor din lume. Foarte mult a contat faptul că la Braila
sunt mai mulți lipoveni decât în orice alt oraș românesc. Astfel, orașul a
devenit centrul spiritual și ierarhic pentru lipovenii din România, Rusia,
Bulgaria, SUA, Franța, Australia, Germania, Italia, Gruzia și din alte țări ale
lumii. Rușii lipoveni au ridicat în Brăila trei biserici, două în cartierul
Pisc, devenit un fel de patrie a lipovenilor, și una în Centrul Vechi, care
datează din 1856 și a fost, până decurând Catedrală Mitropolitană. În urma deciziei
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Catedrala Mitropolitană a
fost mutată într-una din bisericile din cartierul Pisc, locul în care se află
concentrată comunitatea rușilor lipoveni din Brăila. Catedrala Mitropolitană
din Centrul Vechi a fost serios avariată în urma cutremurelor din 10 noiembrie
1940 și 4 martie 1977. Turla centrală și un nivel al clopotniței s-au prăbușit,
iar intemperiile au accentuat degradarea zidurilor, picturii și a mobilierului.
În anul 1996, Ministerul Culturii a declarat oficial Catedrala Mitropoliei de
Rit Vechi din Brăila monument istoric, luându-se decizia restaurării acestuia,
prin Oficiul Național pentru Patrimoniu. Toate cele trei biserici lipovenești
din Brăila sunt închinate Maicii Domnului.În comunitate nicio femeie lipoveancă
nu se numește Maria, nesocotindu-se vrednice să îi poarte numele. Nimeni din
comunitate nu sărbătorește de Adormirea Maicii Domnului sau de Nașterea Sfintei
Marii. Lipovenii s-au distins întotdeauna prin atașamentul necondiționat față
de Biserică. Ritualurile și obiceiurile lor populare se încadrează profund în
tradițiile creștine, având conotații sacrale deosebite. Biserica a avut un rol
hotărâtor în păstrarea propriei lor identități. În această comunitate nașii
copilului sunt, de obicei, frații părinților copilului. Foarte rar nașii sunt
străini. Biserica Ortodoxă de rit vechi nu permite ca nașii să fie persoane
nebotezate sau de alte religii. La lipoveni, botezul se face înainte de
răsăritul Soarelui, pentru ca ziua să îl prindă pe copil deja creștinat. Se
socotește că, în acest moment al zilei, ruga este primită mai repede de către
îngerul păzitor și dispare forța rea. După botez, nou-născutul nu este spălat
opt zile, pentru a nu se spăla mirul Sfântului Duh, iar mama nou-născutului nu
este primită în Biserică timp de 40 zile. Deosebirile cele mai importante între
ritul ortodox vechi și cel nou constă în faptul că credincioșii din prima
categorie se închină cu două degete, pe când ceilalți cu trei degete; scriu
numele Mântuitorului cu un singur i-Isus, nu Iisus; preotul de rit vechi
slujește în slavonă, iar ortodocșii de rit vechi ocolesc biserica în sensul
acelor ceasornicului, nu invers, așa cum fac ceilalți. Ca structură, Biserica
Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este organizată într-o Mitropolie,
condusă de un Mitropolit și trei episcopi vicari. Cei aproape 38000 de
credincioși lipoveni au la dispoziție 37 de parohii și 57 lăcașe de cult,
deservite de 37 preoți, 5 diaconi și 20 cântăreți bisericești. De asemenea, în cadrul
cultului funcționează trei mănăstiri și un schit, respectiv Vovidenia pentru
femei și Uspenia pentru bărbați, în comuna Slava Cercheză, din județul Tulcea,
și o mănăstire de bărbați și un schit pentru femei în satul Manolea, comuna
Forăști, județul Suceava. Cultul nu are organizat un sistem de învățământ
teologic, preoții fiind aleși dintre acei credincioși apți să oficieze
serviciile religioase, cunoscători ai limbii slavone, tipicului și canoanelor
bisericești. În cadrul parohiilor preoții organizează, în timpul vacanțelor
școlare, cursuri pentru învățarea limbii slavone pentru copiii de vârstă
școlară. Periodic, cultul tipărește: Abecedarul, Ceaslovul, Psaltirea,
Liturghierul și, anual, calendarul bisericesc. Guvernul României recunoaște,
prin hotărârea publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 13 mai
2008, Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, implicit
Eparhia de Fântâna Albă, cu reședința în municipiul Brăila, care cuprinde
parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Brăila, Galați, municipiul
București, municipiul Tulcea, Sulina, localitățile Sarichioi, Mahmudia,
Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca (din județul Tulcea), localitatea
Bordușani (județul Ialomița), localitatea Fântâna Albă (Ucraina), precum și Țările
Baltice. Potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România,
Mitropolitul este întâi-stătătorul B.O.R.R.V. și poartă titlul de Arhiepiscop
de Fântâna Albă și Mitropolit al tuturor credincioșilor ortodocși de rit vechi
de pretutindeni. Hramul Catedralei Ortodoxe de Rit Vechi din Braila este
Acoperământul Maicii Domnului și se prăznuiește în fiecare an la 14 octombrie,
după calendarul Gregorian, după calendarul Iulian fiind 1 octombrie. Acest
lăcaș de cult brăilean este situat pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 12 și a
fost construit în cursul anului1880 cu bani adunați d ela credincioși. În
curtea bisericii se află o troiță construită în anul 1899 și mormintele celor
doi mitropoliți care au început să păstorească aici: IASOV (1891 –
1985) și TIHON
(1878 – 1969).
xxx
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O INSIGNĂ, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL IAȘI
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Matricea sigilară reprezintă obiectul
confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text
ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei
sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul
documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării
unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor
secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă
autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie),
pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru
sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost
fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și
dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare
arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des
Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a
întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul
Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar
este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui
sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins
între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.),
în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se
confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a
istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.
Matrice sigilară - Principatele Unite
Poliția târgului Hîrlău - 1859
Matricea sigilară de mai sus a fost turnată
de Poliția târgului Hârlău, are forma ovală cu dimensiunile 42 x 35
milimetri, este confecționată din alamă și este gravată în incizie. În centrul
câmpului sigilar al matricii este aplicată stema heraldică a Moldovei (un scurt
francez modern încărcat cu cu capul de zimbru cu stea cu șase raze între
coarne). Scutul este timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob cruciger,
are ca suporţi doi delfini afrontaţi și dedesubt înscris anul - 1859. În
exergă, între două ovale liniare, este aplicată legenda în limba română: *
PRINCIPATELE UNITE * Poliţia Tîrgului Hârlău.
Hârlău este un oraș din județul Iași care include și
localitatea Pârcovaci. Orașul se află în nord-vestul județului Iași, pe malul
râului Bahlui. Prima atestare documentară datează din anul 1384 când mama
domnitorului Petru Mușat își stabilește curtea aici. În Evul Mediu aici a
funcționat o curte domnească, în care Ștefan cel Mare a ridicat o biserică,
care poate fi văzută și azi. Hârlău a fost temporar reședință domnească după ce
curtea de la Iași a ars în anul 1624 în timpul lui Radu Mihnea. Târg medieval,
Hârlăul și-a pierdut privilegiile în 1783, când deținătorul moșiei, Constantin
Mihail Cecan Racoviță, a dat moșia mănăstirii Precista din Roman. La recensământul din anul 2011 orașul număra
10905 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre
care;
români – 85,97%, romi – 5,77% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Structrura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ
astfel: ortodocși – 91,04% și restul –
nedeclarată sau altă religie.
Insigna - Timișești - Iași
Insigna de mai sus a fost bătută în amintirea inaugurării magistralei de aducțiune a apei potabile în Iași. Municipiul Iași se alimentează cu
apă potabilă din zona comunei Timișești
din județul vecin – Neamț. Calitatea apei de la Timisesti, principala
sursa de alimentare a Iasului, rivalizeaza cu cea a apei minerale. Primele foraje
au fost realizate in anul 1911, in urma studiilor facute de inginerul englez
W.H Lindley. Pana în municipiul Iasi, apa curge prin cadere liberă 103
kilometri iar pentru a trece peste dealul din comuna Strunga a fost sapat un
tunel lung de 2 kilometri si inalt de 2 metri. Apa din izvoarele subterane de la Timisesti este
captata si dirijata spre municipiul Iasi, la statia de pompare din Pacurari,
aflata in spatele pietei agroalimentare. La sfarsitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea, fostul primar al Iasului, Nicolae Gane il angajeaza pe
inginerul englez, William Heerlein Lindley pentru a realiza primul proiect de
alimentare centralizata cu apa a orasului. Studiile au fost realizate in
perioada 1897 si 1898. Inginerul englez a studiat toate panzele de apa freatica
din judetul Iasi, inclusiv pe cele din zona Harlau, Bivolari, Valea Sireului
etc. In final a concluzionat ca din punctul de vedere al debitului si al
igienei cea mai buna optiune sunt izvoarele din zona Vaii Nemtisorului la
confluenta cu Valea Moldovei. Cand i-a prezentat primarului Nicolae Gane
raportul privind optiunea de a capta apa subterana din judetul Neamt, Lindley a
tinut cont si de masuratorile topometrice conform carora din comuna Timisesti
si pana in municipiul Iasi apa putea ajunge fara pompare, doar prin cadere. In
urma studiilor si proiectului facut de Lindley, primarul Nicolae Gane aloca
fondurile necesare realizarii investitiei si in anul 1911 este realizata
alimentarea cu apa a orasului Iasi. Inginerul englez a captat apa din toata
panza freatica din zona printr-un dren din beton aflat la o adancime de 14
metri sub pamant, lung de 1730 metri. Dupa captare, apa este trimisa spre Iasi
printr-o conducta de fonta cu un diametru de 60 centimetri. Putul de captare
are o adancime de 14 metri si un diametru de 5 metri. Primul traseu al
conductei merge paralel cu cursul Moldovei, traverseaza apoi albia raului intre
Pastreveni si Soci, trece pe langa localitatile Miroslovesti, Zapodia si
Barticesti, trece prin localitatea Iugani si cade spre Mircesti, urmareste apoi
soseaua de la Mircesti si apoi merge paralel cu soseaua Iasi- Roman. Pentru
realizarea proiectului, Primaria Iasi s-a imprumutat de la bancile straine cu
12,5 milioane lei iar firma care a realizat lucrarea - Union Baugesellschaft
din Austria, a fost selectata in urma unei licitatii. Inca o conducta Dar intre timp orasul s-a extins si drenul
realizat in anul 1911 nu mai facea fata necesarului de apa. Regimul comunist nu
a reusit sa inoveze nimic preluand in totalitate proiectul inginerului englez
pentru a fi dezvoltat, astfel incat sa fie captata o cantitate mai mare de apa.
De aceea, in perioada 1968 - 1973 cu unele imbunatatiri in anul 1977, regimul
comunist a realizat la Timisesti un nou dren, mai lung, cu o lungime de 4050
metri, cu 15 camine de vizitare. Drenul are o inaltime de pana la 2 metri si in
perioade secetoase poate fi chiar vizitat. Debitul captat de acest nou dren
este cuprins intre 450-1200 litri pe secunda. Putul de captare are o adancime
de 15 metri iar apa captata prin acest dren este trimisa in municipiul Iasi
prin doua conducte cu diametru fiecare de un metru. Municipiul Iasi este
singurul oras din tara ce are apa potabila provenind din panza freatica captata
prin intermediul unor drenuri de mare adancime. Totul se datoreaza ideii
geniale a inginerului engelez W.H. Lindley si a inspiratiei primarului Nicolae
Gane care l-a angajat. Totusi, pentru ca orasul a continuat sa se dezvolte si
dupa anii 80' si debitul de apa subteran a devenit din nou insuficient, au mai
fost realizate și alte captări de apă.
Timișești este o comună din județul Nemț care include și
satele:
Dumbrava, Plăieșu, Preutești și Zvorănești.
Comuna se află în nord-estul județului,
la limita cu județul Iași, pe malul drept al râului Moldova, acolo unde acesta
primește apele afluentului Neamț. Prin comună trece și calea ferată
Pașcani-Târgu Neamț, care este deservită de haltele Timișești și Plăieșu. La
recensământul din anul 2012 comuna număra 3492 locuitori, în scădere față de
recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 98,1% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Structura confesională a populației comunei se prezintă astăzi aproximativ
astfel:
ortodocși – 97,88% și restul –
nedeclarată sau altă etnie.
Universitatea tehnică "Gheorghe Asachi" - Iași 1813
Ipsa scientia potesta est 1813 - 1937
Gheorghe Asachi (născut la data de 1 martie 1788 şi decedat la data de
12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut
la Herţa, în nordul Moldovei, azi în Ucraina. Precursor al
generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei
istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg
din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul
Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost
îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate
tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene.
Universitatea
Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este
o instituție de învățământ superior din România. În anul 2011 a fost
clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare
avansată și educație. Universitatea tehnică ieșeană este moștenitoarea
spirituală a tradițiilor învățământului tehnic superior românesc, ale cărui
origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al
României, Școala de ingineri hotarnici și civili, creată în Moldova, la
începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În
continuare, școala se dezvoltă în cadrul Academiei Mihăilene (1835)
și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7
noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe,
se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat și
agronomic, eveniment care poate fi considerat actul de naștere a ceea ce va fi,
ulterior, Școala Politehnică. În luna martie a anului 1937, învățământul
superior tehnic este scos de sub egida Universității din Iași, prin
înființarea Școlii Politehnice Iași. Instituția nou creată a luat
de la bun început numele lui Gheorghe Asachi, întemeietorul învățământului
superior tehnic românesc, iar primul său rector a fost profesorul universitar
Cristea Otin. În anul 1948, Școlii Politehnică "Gheorghe Asachi"
devine Institutul Politehnic "Gh. Asachi". La 17 Mai
1993, în cadrul reformei învățământului superior din România, Institutul
Politehnic iși schimbă numele în Universitatea Tehnică "Gheorghe
Asachi". Sus am postat două logo-uri și o poză cu sediul central al
Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași.
Expoziția filatelică jubiliară Iași - 1983
Poșta Română - A.F.R. (Asociația filetelică română)
125 de ani de la prima marcă poștală românească 1858-1983
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a
apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour.
Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe
stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este
formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor
poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns
în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru
Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de
tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite
sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la
organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o
activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi,
timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre
simbolurile noastre naţionale.
Placheta - Al XIV-lea congres al camerelor
de comerț și industrie - Iași 19-20 mai 1913
Camera de Comerț și Industrie a României este unul dintre cele mai importante
foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani.
Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României
a contribuit activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României.
Istoria Camerei de Comerț și Industrie a României este strâns legată de
procesul de modernizare a Principatelor Române din secolul XIX, iar înființarea
primei Camere de Comerț pe teritoriul țării noastre a reprezentat un punct de
referință pentru generația pașoptistă. În timpul revoluției de la 1848, se
distinge Ștefan Golescu, un tânăr provenit din burghezia valahă, școlit în
Elveția alături de frații săi. După o perioadă de exil, urmare a participării
sale în cadrul delegației valahe care a negociat cu reprezentanții Imperiului
Otoman adoptarea Declarației de la Islaz, Golescu revine în țară în 1857 și
este unul dintre cei care, doi ani mai târziu, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza
în fruntea Țării Românești. Ștefan Golescu devine ministru al finanțelor în
Guvernul condus de Ion Ghica, iar printre proiectele sale se numără și
înființarea Camerelor de Comerț pe teritoriul țării. Proiectul ministrului
Golescu, susținut de breslele și corporațiile negustorești, nu se bucură însă
de susținerea Adunărilor Legislative de la București și de la Iași. Trei ani
mai târziu, în 1863, ministrul agriculturii, C.A. Rosetti, trimite către
Adunările Legislative o nouă inițiativă de creare a Camerelor de Comerț în
Principatele Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan
Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și
Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea
acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la
sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, modelul politic, economic și cultural al României. Conform
Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se
înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova,
Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț,
Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să
funcționeze este cea din București, în anul 1868. În această perioadă,
negustorii, reprezentați de Camera de Comerț, au început o serie de demersuri
pe lângă autoritățile statului. De exemplu, aceștia au solicitat Ministerului
de Justiție să inițieze procedura de înregistrare a tuturor negustorilor și
astfel au pus bazele actualului Registru al Comerțului. Camera de Comerț a
participat activ la dezvoltarea cadrului economic din Capitală și a contribuit
la momentele cheie în dezvoltarea mediului de afaceri, cum ar fi crearea
birourilor vamale, reglementarea repausului duminical, prima lege a mărcilor de
fabrică sau legea încurajării industriei naționale (care oferea avantajul de 5%
din preț pentru produsele industriale românești în cadrul licitațiilor contra
produselor străine). Au fost puse, astfel, bazele de funcționare ale Camerei de
Comerț, al cărei rol principal era de reprezentare a intereselor negustorești
și de consultare pe lângă autoritățile statului, în domeniile care țineau de
mediul economic și fiscal. Una dintre problemele ridicate de reprezentanții
vremii a fost subordonarea Camerelor de Comerț față de instituția prefectului,
prin care aceștia considerau că libertatea economică nu era întru totul
respectată. După aproape două decenii de încercări de modificare a legii
Camerelor de Comerț, negustorii au reușit să obțină o nouă lege, Decretul Regal
1551 din 1886, semnat de Regele Carol I. A doua lege a Camerelor de Comerț
prevedea scoaterea acestora de sub autoritatea guvernamentală, dar și reducerea
numărului Camerelor de Comerț de la 15 la 10. Această lege a rămas în vigoare
pentru aproape 40 de ani, când a fost modificată de Parlamentul României Mari,
pentru a corespunde realităților noului stat român. Prin Decretul Regal 102 din
1925, Regele Ferdinand a adoptat a treia lege a Camerelor de Comerț, prin care
a reformat Sistemul Cameral din România. Noua lege a sporit numărul Camerelor
de Comerț și competențele acestora și a prevăzut înființarea unei organizații
naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii
Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice
autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în
anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. În
Regatul României, activitatea Camerelor de Comerț a devenit din ce în ce mai
importantă și mai corelată cu realitățile economice ale vremii. Camerele de
Comerț românești și-au pus amprenta asupra primelor forme de învățământ
comercial și industrial, au dezvoltat relații internaționale cu instituții
similare din alte state, au contribuit la liberalizarea comerțului,
modernizarea transporturilor și a comunicațiilor, extinderea și consolidarea
pieței interne. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate
în anul 1949, prin Decretul nr. 74 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a
Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu
competențe diminuate și sub controlul strict al regimului comunist, a fost
Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de
Comerț Exterior a Republicii Populare Române. În 1971, instituția a devenit
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România. După Revoluția
din 1989, Guvernul României a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind
Camerele de Comerț și Industrie, moment care a marcat renașterea Sistemului
Cameral. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații
non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri; acestea au devenit
principalii piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați.
Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț și Industrie, în cadrul acestora a
fost înființat și sistemul Registrului Comerțului. În această perioadă, Camera
de Comerț și Industrie a României și întregul Sistem Cameral au depus eforturi
pentru reconstrucția economiei de piață a României, în vederea integrării în
Uniunea Europeană și în structurile euroatlantice. CCIR a dezvoltat activitatea
Registrului Comerțului, a trasat liniile învățământului profesional și a pus
bazele unei societăți expoziționale moderne, cunoscută astăzi la nivel național
și internațional – Romexpo SA. În prezent, Sistemul Cameral din România este
reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România,
completată prin Legea nr. 39/2011. Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul
legii din 1925, când a existat câte o Cameră de Comerț în fiecare reședință de
județ, iar acestea erau grupate în jurul Camerei de Comerț și Industrie a
României. Astfel, Sistemul Cameral din România reprezintă rețeaua asociativă a
mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național și este
singura organizație prezentă în fiecare județ al țării.
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru
Ioan I; (născut la 20 martie 1820 în
Bârlad şi decedat la data de 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania), a fost
primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la
Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea
Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24
ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se
astfel unirea celor două ţări româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o
susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de
către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii,
pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a
realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat
unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un
singur govern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o
largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa
Coaliţiei, din cauza orientărilor politice
diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel faţă de manifestările
autoritare ale domnitorului.
Sire, Alteţe Regale,
Va sta în cartea vremii, cu aurite slove,
Că voi, prezentul falnic şi mândru viitor,
Venit-aţi în cetatea cucernicei Moldove
Să salutaţi p-al ţării întâiul Domnitor..."
Va sta în cartea vremii, cu aurite slove,
Că voi, prezentul falnic şi mândru viitor,
Venit-aţi în cetatea cucernicei Moldove
Să salutaţi p-al ţării întâiul Domnitor..."
(...)Mulţi voievozi purta-vor
cununa asta încă,
Dar Tu, pe soclul vremii, întâiul străluceşti,
Căci Tu ai dus întâiul, pe umăru-ţi de stâncă
Zidirea întregistă a Ţării Româneştii!".
Dar Tu, pe soclul vremii, întâiul străluceşti,
Căci Tu ai dus întâiul, pe umăru-ţi de stâncă
Zidirea întregistă a Ţării Româneştii!".
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este
reprezentată în mărime supranaturală, fiind aşezată pe un soclu şi un piedestal
de piatră albă de granit de Italia, având împreună 6,5 metri înălţime. Statuia
este realizată din bronz şi are o înălțime de 3,5 metri. Domnitorul este
înfăţişat în celebra sa uniformă de ofiţer şi învăluit de mantia princiară. O
replică a statuii se află în Piaţa Unirii din Craiova. În grupul statuar
de la baza soclului sunt reprezentați în mărime naturală de către acelaşi
sculptor: Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu şi
generalul Ioan Emanuel Florescu. La baza soclului, pe toate cele patru
laturi, sunt amplasate coroane de bronz în interiorul cărora se află câte o
placă cu o dată istorică: - pe latura din faţă - 5/24
januare 1859 - alegerea ca domnitor a lui Cuza în Moldova şi
în Ţara Românească - pe
latura din dreapta - 17 decemvrie 1863 - Cuza promulgă
"Legea secularizării averilor mânăstireşti"; în urma aplicarii ei,
25% din teritoriul ţării devenea patrimoniul statului - pe
latura din spate - 2 mai 1864 - Cuza dizolvă dizolvă Adunarea
Legiuitoare şi promulgă o nouă constituţie, care întărea puterea domnului în
detrimentul legislativului şi o nouă lege electorală care sporea considerabil
numărul alegătorilor. Pe
latura din stânga - 11 fevruarie 1866 - detronarea lui Cuza. În partea superioară a spatelui soclului
se află un hrisov de bronz pe care sunt înscrise meritele lui Cuza. Peste
hrisov se află stema Principatelor Române, realizată tot din bronz.
Catedrala mitropolitana din
Iași, cu hramul Sfânta Paraschiva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul
Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei,
una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Ideea
înălțării unei biserici monumentale, la Iași, aparține domnitorului Mihail
Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitului Veniamin Costache.
Hrisovul domnesc din 8 august 1826, emis de Ioniță Sandu Sturdza, domn al
Moldovei între anii 1822 – 1828, privind lucrările de proiectare și construire
a noii biserici, este considerat a fi actul de naștere al acestei Catedralei
mitropolitane. Biserica a fost ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici
mai vechi: Biserica Albă (din secolul al XV-lea) și Biserica
Stratenia (din secolul al XVII-lea). S-a lucrat mai întâi între anii
1833 – 1839 după planurile arhitecților Gustav Freywald Bucher și Mihail
Singurov. Pe 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o
stare precară pentru următoarele două decenii.În anul 1880 mitropolitul Iosif
Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților
statului, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Arhitectul Alexandru
Orăscu, pe atunci rector al
Universității București, a refăcut proiectul măreței biserici, renunțând la
imensa cupolă centrală.El a adăugat cele două rânduri de pilaștri masivi în
interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală și două
nave laterale mai mici. Alexandru Orăscu a păstrat cele patru turle laterale
decroșate, dar a renunțat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu
un sistem de patru bolți, despărțite prin arce transversale. Pictura interioară
a fost realizată de către maestrul Gheorghe Tăttărescu. Sfințirea
Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie
luând parte regele Carol I și regina
Elisabeta. Pisania aflată în în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o
placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: Terminatu-s-a
întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al
douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și
înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și
veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și
închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei
Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a
urmașilor noștri...” Catedrala ieșeană este o clădire monumentală, de plan
dreptunghiular, marcată la colțuri de patru turle decroșate. Stilul
arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renașterii italiene.
Elementele decorative, atât în interior, cât și în exterior, sunt dominate de
baroc.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea
din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat
din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost
clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare
avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor
iniţitive asemănătoare de pe plaiuri moldave.
- 1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.
- 1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.
- 1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.
- 1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.
Clădirea universităţii a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi.
Fundația Regele Ferdinand
Castelul Sturdza
Grădina botanică
Mănăstirea Hadâmbu
Parcul Copou
Turnul Mănăstirii Golia
Academia de Belle Arte
Casa Dosoftei
Catedrala romano catolică Sfânta Maria Regina
Palatul Braunstein
Administrația financiară
Ateneul popular Tătărași
Banca națională
Berăria Bragadiru
Turnul Bisericii Bărboi
Biserica Golia
Biserica Lipovenească
Biserica Sfântul Neculai
Biserica Sfântul Sava
Biserica Sfântul Spiridon
Cartierul CFR și Râpa Galbenă
Hanul Trei sarmale
Hotelul Continental și Piața Cuza Vodă
Hotelul Europa
Hotelul Traian
Institutul de anatomie
Liceul Humpel
Liceul Internat
Motelul Bucium
Piața Unirii
Prefectura
Primăria
Palatul Culturii
Statuia lui Gheorghe Asachi
Biserica Trei Ierarhi
Turnul Vama Veche
Palatul Alexandru Ioan Cuza - Ruginoasa
Rezervația naturală - Pârcovaci
Podgoria - Cotnari
Muzeul arheologic - Cucuteni
Biserica baptistă - Pașcani
Biserica romano catolică - Pașcani
Conacul Negruzzi - Voinești
Mănăstirea Dobrovăț
Palatul principelui Grigore Ghica - Deleni
Biserica Sfântul Dumitru - Hârlău
Primăria Hârlău
Școala israelită - Pașcani
Vechiul castel Rosnoveanu - Pașcani
Strada Ștefan cel Mare - Hârlău
Vedere Mogoșești
Gara - Pașcani
Primăria - Pașcani
Vedere Hârlău
Vedere - Cotnari
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Samuel Sharpe (1801-1832)
revoluționar, lider al sclavilor jamaicani
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni italiene
Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 11.02.2018
Un comentariu:
Bună seara. Sunt din Pascani si mi-a placut imaginea cu gara Pașcani. Aș putea să o folosesc într-o expoziție aniversară 150 de ani. Mă numesc Filip Constantin am 63 de ani sunt din Pașcani și pasionat de istorie feroviară. Am pagina de FB - 150 de ani de drum de fier prin gara Pașcani.
Adresa e-mail costel_filip @ yahoo.com
Trimiteți un comentariu