Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GRECEȘTI DE COLECȚIE

Piesele prezentate aici au fost realizate de Monetăria statului Grecia pentru a celebra Jocurile Olimpice ce s-au desfășurat în anul 2004 la Atena.

1. Piesa de mai jos celebrează Satul olimpic Zappeion din capitala Greciei – Atena. Pe aversul monedei, la periferie, sunt marcate două cercuri concentrice continui între care sunt uniform distribuite douăsprezece stele fiecare având cinci colțuri. În centru este reprezentată stilizat o coroană de lauri având în centru aplicat înscrisul ΑΘΗΝΑ 2004 (ATENA 2004) și dedesubt logo-ul Comitetului Olimpic International. Sub coroană, pe profilul cercului inferior este marcată valoarea monedei în grafia greacă – 100 EURO. În dreapta cuvântului EURO se distinge un simbol grafic ce poate fi nomograma designerului monedei sau a monetăriei unde s-a realizat moneda. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată clădirea Zappeion din satul olimpic, iar periferic circular pe partea superioară este aplicată o inscripție în limba greacă ce s-ar traduce: “Zappeion – satul olimpic 1894”.

Datele tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2004
valoarea – 100 euro
diametrul – 25 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – aur
calitatea – proof
tiraj – 16440 exemplare

Zappeion este prima clădire construită pentru renașterea Jocurilor Olimpice moderne. Ea se află între Grădina Națională și Templul lui Zeus din capitala Atena. Omul de afaceri grec Evangelis Zappas (1800-1865), care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în România, s-a inspirat dintr-o poezie din 1833 scrisă de jurnalistul Panagiotis Soutsos (1806-1868) despre renașterea Jocurilor Olimpice antice. În 1856, Zappas a propus o serie de competiții atletice care urmau să fie organizate la Atena pe 25 martie 1857. El a trimis un avans pentru a acoperi costul evenimentului, care avea să fie numit Prima Olimpiada Zappeiană, și pentru a construi o clădire care să găzduiască o expoziție de artă și industrie greacă, precum și antichități. Inițial a existat o mare opoziție. Viziunea lui Zappas nu a devenit realitate decât pe 19 august 1858, când a fost publicat un decret regal privind „constituția Olympiei”. Jocurile Olimpice de la Zappas au avut loc în cele din urmă pe 15 noiembrie 1859, în Piața Ludwig (acum Piața Koumoundourou) din Atena. Toți participanții erau din Grecia sau din diaspora greacă. Aceștia au concurat la alergare, aruncarea discului, aruncarea suliței, lupte, sărituri și cățărare cu prăjina. Din păcate, Zappas a murit în 1865, dar în testamentul său a lăsat o mare parte din averea sa pentru a finanța continuarea jocurilor la intervale de patru ani. De asemenea, l-a numit pe vărul său, Konstantinos Zappas (1814-1892), responsabil de construirea unei structuri cât mai aproape de Stadionul Panathenaic și a altor facilități permanente. În 1869, guvernul grec a alocat 80000 de metri pătrați de teren public pentru construirea Zappeionului. Piatra de temelie a fost pusă pe 20 ianuarie 1874. După multe întârzieri, a fost deschisă publicului pe 20 octombrie 1888. Clădirea a fost proiectată în stil neoclasic de arhitectul danez Theophil Hansen (1813-1891). Zappeionul conține un portic corintic și 25 de săli cu suprafețe diferite. Atriumul circular este înconjurat de 32 de coloane, iar centrul este deschis spre cer.

2. Piesa de mai jos celebrează Templul Akropolis din Atena. Pe aversul monedei, la periferie, sunt marcate două cercuri concentrice continui între care sunt uniform distribuite douăsprezece stele fiecare având cinci colțuri. În centru este reprezentată stilizat o coroană de lauri având în centru aplicat înscrisul ΑΘΗΝΑ 2004 (ATENA 2004) și dedesubt logo-ul Comitetului Olimpic International. Sub coroană, pe profilul cercului inferior este marcată valoarea monedei în grafia greacă – 100 EURO. În dreapta cuvântului EURO se distinge un simbol grafic ce poate fi nomograma designerului monedei sau a monetăriei unde s-a realizat moneda. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată clădirea Templului Akropolis din Atena, iar periferic circular pe partea superioară este aplicată o inscripție în limba greacă ce s-ar traduce: “Templul Akropolis din Atena”.

Datele tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2004
valoarea – 100 euro
diametrul – 25 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – aur
calitatea – proof
tiraj – 18242 exemplare

De la bun început trebuie precizat că Akropolis (Acropolis, Acropola) nu este un templu sau monument propriu zis ci o citadelă antică situată în inima Atenei, unul dintre cele mai faimoase și emblematice situri arheologice din lume. Cuvântul "Acropole" (Ακρόπολις în greacă) se traduce literal ca "marginea" sau "punctul cel mai înalt" al unui oraș. Construită în secolul al V-lea î.Hr. în timpul Epocii de Aur a Imperiului Atenian, Acropola a fost centrul religios și politic al Atenei. Situl Patrimoniului Mondial UNESCO - Acropole este cunoscut pentru colecția sa de clădiri decorate complex, printre care Partenonul, Erechtheionul cu porticul său cu cariatide, Templul Atenei Nike, Teatrul lui Dionysos și Odeonul lui Herodes Atticus. Cea mai faimoasă clădire de pe dealul Acropolei este Partenonul, un templu dedicat zeiței Atena. Templul, care este considerat unul dintre cele mai mari exemple ale artei și culturii antice grecești, este adesea confundat cu Acropola însăși, Partenonul fiind deci reprezentat pe moneda postată aici. Acropola atrage în fiecare zi mii de vizitatori din întreaga lume, pentru a vedea capodoperele arhitecturale ale lumii antice și pentru a afla mai multe despre cultura și credințele Greciei antice. O vizită la Acropole este mai mult decât un tur al ruinelor antice, este o călătorie în timp și o oportunitate de a fi martor la grandoarea și frumusețea unuia dintre cele mai importante simboluri ale civilizației occidentale. Parthenonul, situat pe Acropole în Atena, Grecia, este un templu dedicat zeiței Atena, patroana orașului. A fost proiectat de arhitecții Iktinos și Callicrates, cu sculpturi realizate de celebrul Phidias. Potrivit istoricilor antici, în interiorul templului a existat cândva o frumoasă sculptură din aur și fildeș a zeiței, cunoscută sub numele de Parthenos Athena (sau Fecioara Athena). Deși soarta statuii originale s-a pierdut în negura timpului, au fost realizate mai multe copii. Parthenonul, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, este considerat unul dintre cele mai mari exemple ale arhitecturii antice grecești și una dintre cele mai populare destinații turistice ale țării.

Jocurile Olimpice din 2004 s-au desfășurat la Atena, Grecia între 13 august și 29 august 2004. În această competiție au participat 10625 de sportivi și 5500 de oficiali din 201 țări, în cadrul a 301 evenimente cu medalii și 28 de sporturi diferite. Jocurile Olimpice au fost vizitate de 3.875.479 de oameni. Clasamentul general pe medalii la Jocurile Olimpice de vară de la Atena din anul 2004 se prezintă astfel:

locul 1 – SUA cu 100 medalii (34 aur, 39 argint și 27 bronz)
locul 2 – China cu 63 de medalii (32 aur, 17 argint și 14 bronz)
locul 3 – Rusia cu 28 medalii de aur, 26 argint și 38 bronz)
locul 14 – România cu 19 medalii (8 medalii de aur, 5 argint și 6 bronz)
locul 15 – Grecia cu 16 medalii (6 medalii de aur, 6 de argint și 4 bronz).

Medalii de aur ale Românie s-au obținut în următoarele probe sportive:

Înot – 200 m liber - Camelia Alina Potec
Canotaj – dublu vâsle categorie ușoară - Angela Alupei, Constanța Burcica
Canotaj – opt rame cu cârmaci - Liliana Gafencu, Elisabeta Lipă, Elena Georgescu, Rodica Maria Florea, Aurica Barascu, Ioana Cristina Rotaru, Georgeta Andrunache, Doina Ignat și Viorica Susanu
Canotaj dublu rame - Georgeta Andrunache și Viorica Susanu
Gimnastică artistică – sărituri – Monica Roșu
Gimnastică artistică – bârnă – Cătălina Ponor
Gimnastică artistică – sol – Cătălina Ponor
Gimnastică artistică echipe - Cătălina Ponor, Monica Roșu, Nicoleta Daniela Sofronie, Oana Mihaela Ban, Alexandra Georgiana Mariana Eremia și Silvia Stroescu.

3. Piesa de mai jos celebrează existența de 70 de ani a Băncii Naționale a Greciei. Pe aversul monedei, într-un cerc liniar continuu, în centru este marcată valoarea de 200 euro și deasupra anul baterii monedei – 2003. Sub valoarea 200 sunt marcate cuvintele EURO în alfabet latin și grecesc dar si două ornamente decorative ce reprezintă probabil nomogramele gravorului a ce a realizat moneda dar și monetăriei unde s-a realizat moneda. Deasupra valorii 200 este reprezentat un semicerc punctat, iar între acest semicerc și periferia monedei este marcat numele țării în limba greacă. Pe revers, și tot în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat un steag cu logoul Băncii Greciei și înscrisul în limba greacă – 75 ani. Periferic circular marcate inscripțiile 1928 – 2003 (anii de existență ai băncii), deasupra, și dedesubt, tot în limba greacă, înscrisul Banca Greciei.

Datele tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2003
valoarea – 200 euro
diametrul – 28 milimetri
greutatea – 17 grame
material compoziție – aur
calitatea – proof
tiraj – 1000 exemplare

Banca Națională a Greciei (în limba greacă - Τράπεζα της Ελλάδος) a fost fondată în data de 14 mai 1928 la Atena și este condusă de guvernatorul Yannis Stournaras, având în prezent rezerve de 3659 milioane dolari SUA. Banca este situată pe Strada Panepistimou, are peste 3000 de salariați și deține filiale în toată țara. Spre deosebire de majoritatea băncilor centrale contemporane, Banca Greciei are în continuare acționari privați, iar acțiunile sale sunt listate la Bursa de Valori din Atena. Obiectivul principal al Băncii Greciei este de a asigura stabilitatea prețurilor în Grecia. De asemenea această instituție supraveghează băncile private și acționează ca un trezorier și agent fiscal pentru Guvernul Greciei. Conform unei legi din 2010 Banca Greciei este de asemenea responsabilă de supravegherea companiilor de asigurări private, care fuzionează în cadrul Comitetului de Supraveghere a Companiilor de Asigurare. Până în ianuarie 2001 (când Grecia a adoptat moneda euro), banca era responsabilă pentru fosta monedă națională, drahma. Întrucât Grecia nu îndeplinea criteriile de aderare a fost exclusă de la participare odată cu lansarea euro la 1 ianuarie 1999. Utilizarea bancnotelor și monedelor fizice de drahmă a continuat până la 31 decembrie 2001, ca valori nominale ale euro.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU TEMATIC REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Muzeul național al Marinei Române

Produsul prezentat mai sus este o medalie specială care celebrează Muzeul Național al Marinei Române. Medalia s-a realizat în două materiale (compoziție) diferite: argint și aliaj de cupru. Instituţie unicat în România prin specific, Muzeul Național al Marinei Române contribuie la formarea imaginii trecutului românesc legat de ape şi navigaţie, instituţia depinzând ierarhic de Ministerul Apărării Naţionale, prin Statul Major al Forţelor Navale. Calitatea de monument istoric de categoria ,,A” a clădirii Muzeului Național al Marinei Române reprezintă însumarea mai multor componente valorice ale patrimoniului cultural de importanţă naţională: valoarea arhitecturală, vechimea (115 de ani), valoarea memorialistică, valoarea de simbol pentru municipiul Constanţa. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:

emitent – Monetăria Statului Român
tema - Muzeul Național al Marinei Române - 55 de ani de la înființare.
metal (compoziție) – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
forma – rotundă
diametrul – 60 milimetri
greutatea – 125 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj de cupru
calitatea – patinată
tiraj – 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj de cupru

Muzeul Național al Marinei Române a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969 și autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, unic în țară. A fost deschis oficial la 3 august 1969 la Constanța, Strada Traian, nr.53. Muzeul Național al Marinei Române, având statut de monument istoric, a fost organizat încă de la început pe criteriul tematico-cronologic, în conformitate cu periodizările istoriografiei românești, având astfel patru secții – epocile veche, medie, modernă și contemporană, prezentate pe o suprafață de 10000 metri pătați. Calitatea de monument istoric de categoria „A” a clădirii Muzeului Național al Marinei Române reprezintă însumarea mai multor componente valorice ale patrimoniului cultural de importanță națională: valoarea arhitecturală, vechimea, valoarea memorialistică (personalități reprezentative ale domeniului maritim) și valoarea de simbol pentru orașul Constanța. Muzeul se află în subordinea Statului Major al Forțelor Navale și cuprinde mai multe secții:

Navigația în antichitate, grecii, romanii, navele din Pontul Euxin și flota de pe Ister;
Navigația în Evul Mediu, bizantinii, despotatul dobrogean, navele voievozilor Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare;
Navigația la Gurile Dunării în perioada otomană;
Primele nave românești moderne, Războiul pentru independență, bătăliile navale de pe Dunăre;
Istoria marinei și navigației românești moderne, cele două războaie mondiale, flota de comerț.
Aceste domenii și subdomenii prezentate în muzeu sunt susținute de colecții alcătuite din: amfore și ceramică veche, modele de nave precum precum Marița (1834) sau Bricul Mircea (1862) figuri de prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni, motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, carte veche și presă de marină, documente și fotografii cu aspecte din marină, numismatică, medalistică, uniforme, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și fragmente ale unor epave, arme albe și de foc, arme sub apă, obiecte legate de submarine, de scafandrerie și de arheologia și explorarea lumii submarine.

Muzeul mai dispune de o bibliotecă și o arhivă generoasă.

***

Produsul prezentat mai sus este o medalie specială care celebrează Baza Logistică Navală „Pontica”. Medalia s-a realizat în două materiale (compoziție) diferite: argint și aliaj de cupru. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:

anul emiterii - 2024
emitent – Monetăria Statului Român
tema – Baza Logistică Navală “Pontica”
metal (compoziție) – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
forma – rotundă
diametrul – 60 milimetri
greutatea – 125 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj de cupru
calitatea – patinată
tiraj – 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj de cupru

Baza logistică navală Pontica - 2024

Arsenalul Armatei 1864

Baza Logistică Navală „Pontica” este continuatoarea tradițiilor Arsenalului Marinei, prima structură logistică din Forțele Navale. La data de 1 august 1864, din inițiativa locotenent-colonelului de marina Constantin Petrescu a fost înființată prima structură a Arsenalului Marinei, în locul numit „Pescaria veche”, unde a fost amenajat un mic atelier pentru repararea navelor, care a constituit ulterior baza Arsenalului Marinei de mai târziu. La început, această structură logistică cuprindea depozitele de materiale pentru amararea navelor, depozitele de combustibili, depozitele de materiale explozibile și atelierele pentru reparația navelor, dar, în anul 1898, a fost editat Regulamentul Serviciului Arsenalului Marinei, care prevedea și atribuțiuni de întreținere și de reparare a navelor de război. În anul 1916, în pragul intrării României în Primul Război Mondial, structurile din subordinea Arsenalului Marinei au executat lucrări de modernizare a monitoarelor, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial logisticienii Marinei au deservit navele de război maritime si fluviale. În perioada postbelică (1945-1958), Arsenalul Marinei și-a dezvoltat activitatea specifică și a executat numeroase lucrări de construcții și de reparații la navele Marinei Militare Române, remarcând faptul că, în acești ani, logisticienii navali români au onorat și comenzi din străinătate. În anul 1959, Arsenalul Marinei s-a desființat, structurile componente trecând, pentru o scurtă perioadă de timp, în subordinea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei, iar în luna aprilie 1960 a fost înființat Portul Militar nr.12 Mangalia, având în compunere Șantierul Naval, Detașamentul 301 Muniții, Detașamentul 310 Întreținere Port și Detașamentul 147 Nave auxiliare. După anul 1960, au fost înființate și alte structuri logistice ale Marinei Militare, la Mangalia, Tulcea, Brăila și Constanța, au avut loc numeroase restructurări și, după 50 de ani, în anul 2010, s-a ajuns la actuala structură de organizare. În prezent, Baza Logistică Navală „Pontica” are în compunere un comandament, un divizion de nave speciale și de sprijin logistic, un centru de mentenanță tehnică navală, patru secții logistice, trei depozite și două sectoare mixte, cu rolul de a asigura mentenanța, depozitarea, întreținerea și conservarea tuturor categoriilor de bunuri specifice Forțelor Navale. Astăzi Baza Logistică Navală „Pontica” reprezintă structura de execuție a Statului Major al Forțelor Navale, destinată sprijinului logistic, la nivel operativ și tactic, al acțiunilor militare derulate de structurile militare arondate și are următoarele responsabilități: - planificarea, organizarea și executarea dinamică și eficientă a sprijinului logistic pentru unitățile și marile unități din subordinea Statului Major al Forțelor Navale dislocate la mare, fluviu și pe teritoriul Dobrogei; - asigurarea materialelor, produselor și serviciilor pentru derularea programelor de instrucție și pregătire pentru lupta marilor unități și a unităților din compunerea Forțelor Navale, precum și pentru crearea, în limita fondurilor alocate, a rezervelor de materiale, conform prevederilor legale.

***

Farul Midia

3. Medalia prezentată mai sus ne prezintă Farul de aterizare Midia - Năvodari, județul Constanța. Ea face parte dintr-un set de medalii care prezintă toate farurile românești de pe litoralul românesc. Caracteristicile tehnice ale medalie sunt:

emitent – Monetăria Statului Român
seria – Farurile românești de la Marea Neagră
tema – Farul de aterizare de la Midia
material (compoziție) – argint cu puritatea 99,9% și aliaj de cupru
greuatea – 31,1 grame cea de argint, necunoscută cea din aliaj de cupru
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
calitate – proof
tiraj – 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj de cupru

Sistemul de semnalizare maritimă de pe țărmul românesc al Mării Negre asigură desfășurarea navigației în bune condiții și este alcătuit din șapte faruri principale (de aterizare) la Mangalia, Tuzla, Constanța, Midia, Gura Portiței, Sfântu Gheorghe şi Sulina; trei grupuri de lumini portuare la Mangalia, Constanța şi Midia; cinci instalații sonore de semnale de ceață (nautofoane) la Mangalia, Tuzla, Constanța, Midia şi Sulina. Farul de aterizare de la Midia, este situat în zona orașului constănțean Năvodari, a fost dat în folosință în anul 1942 și modernizat (electrificat) în anul 1958. El se aflăă instalat la punctul de coordonate: φ = 44º20'50"N, λ = 28º40'58"E. Turnul farului constă într-un schelet metalic cu zăbrele de culoare roşie, cu dungi orizontale albe şi o cupolă albă, octogonală. Pe el se află instalat un semnal de ceaţă (nautofon) care emite litera „U” în codul Morse, perioada 30sec. Farul emite sclipiri de lumină albă, la inerval de 5 secunde ce sunt vizibile de la depărtarea de 17 mile marine (o milă = 1852 metri). Înălțimea luminii este de 36 de metri iar înalțimea construcției farului este de 22 metri.

Năvodari, în trecut – Caracoium sau Carachioi, în limba turcă - Kara Koyum sau Karaköy, este un oraș din județul Constanța, care include și localitatea Mamaia-Sat, situat în zona estică a județului Constanța, pe malul de sud al Lacului Tașaul și pe grindul dintre acesta și lacul Siutghiol, la o distanță de 10 km de municipiul Constanța. La recensământul din anul 2011 orașul număra 32891 locuitori, în creștere față de reensământul anterior (anul 2002 – 32390 locuitori), dintre care: 89,45% - români, 1,69% - ruși lipoveni și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului constănțean Năvodari astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,09%, romano catolici – 1,13%, musulmani – 1,61% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară este din timpul administrației otomane, când localitatea apare menționată în anul 1421 cu numele de Caracoium (nume derivat din cuvintele turcești kara și koyum, traduse prin oaia neagră) denumire care a devenit ulterior Carachioi (de la cuvintele turcești kara koy, însemnând „satul negru”). După obținerea independenței de stat a României în anul 1877, au avut loc schimbări majore în viața social-economică a zonei. În acea perioadă satul Caracoium din plasa Kustenge (Constanța) aparținea la început de comuna Cicârcic (azi, satul Sibioara), apoi de comuna Cogealia (azi, comuna Lumina) figura doar cu 317 familii ce se ocupau cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor și în mai mică măsură cu negustoria și alte meserii. În anul 1927 denumirea satului Carachioi este schimbată cu aceea de Năvodari, iar după cinci ani, la 15 august 1932, localitatea este recunoscută comună. Evoluția urbanistică, trecerea de la cadrul rural la structura urbană se produce după cel de-al doilea război mondial, mai cu seamă începând din anii 1949 – 1950, moment în care dezvoltarea economică și industrială, transformă localitatea într-un însemnat centru muncitoresc. În anul 1954 începe construcția Uzinei de superfosfat și acid sulfuric care a intrat în funcțiune cu prima linie în anul 1957, aceasta deschizând drumul industrializării zonei și creșterii numărului populației (în anul 1968 populația localității Năvodari depășea 6500 de locuitori). Astfel, prin Legea 2/20 decembrie 1968, localitatea Năvodari a fost declarată oraș, având în subordine administrativă localitatea Mamaia Sat. Procesul de urbanizare a cunoscut o evoluție continuă, rezultând o imagine cu personalitate a localității. Construcția Combinatului Petrochimic Midia-Năvodari și ulterior a Canalului Poartă Albă-Midia-Năvodari a dus la o explozie demografică în anul 1983, când populația a ajuns la 26000 locuitori.

***

Stema orașului Eforie

Stema orașului Eforie din județul Constanța este aprobată prin HG nr.988 din 25 iunie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr 640 din data de 15 iulie 2004. Ea este de forma unui scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp de azur, în dreapta, se află un soare ieşind din valuri, totul din aur. Semnificaţia elementelor însumate ale stemei este următoarea:

Eforie este cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc, elementele din stemă evidenţiind caracterul balneoclimateric marin şi de tratament.
Principala activitate şi sursă de venituri este turismul.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.

Eforie este un oraș în județul Constanța, format din localitățile Eforie Nord și Eforie Sud (reședința). Orașul a fost fondat în anul 1966 prin unificarea administrativă a actualelor localități componente. La recensământul din anul 2011 orașul număra 9473 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 9465 locuitori) dintre care: români – 80,61%, romi – 3,25%, turci – 2,2%, tătari – 3,55% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului constănțean Eforie astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 81,24%, musulmani – 6,53% și restul – nedeclarată sau altă religie. Istoria localității a început în anul 1893, an în care Societatea de binefacere «Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti» a cumpărat de la «Ministerul Agriculturii şi Domeniilor» un teren de 100 hectare situat pe marginea Lacului Techirghiol, în partea de nord-est (aproximativ zona ocupată azi de hotelul Europa). Pe locul cumpărat, societatea de binefacere a construit în anul 1900 «Spitalul Marin». Acesta a fost de altfel primul sanatoriu de acest gen de la Marea Neagră. În perioada următoare în zonă au început să fie construite primele vile, sanatorii şi baze de tratament din Eforie, iar mai tărziu au apărut şi primele hoteluri. În anul 1930 s-a construit hotelul «Grand», iar în anii 1936-1937 s-s anexat acestuia o bază de tratament balnear. În cele ce urmează vom putea “vedea” imaginea din anul 1931 a noii staţiuni Eforie-plajă surprinsă de ochiul critic al unui reporter al revistei “Ilustraţiunea Română”: “Pe locul unde acum câţiva ani se întindeau nesfârşitele bălării pudrate de praful calcaros al drumului dobrogean, între Agigea şi Sanatoriul Eforiei Spitalelor Civile, se ridică astăzi, cocheta şi pretenţioasa nouă staţiune Eforie-plajă. Un parc de vile ultramodern, un hotel grandios şi “european" în larga accepţie a cuvântului, o faleză pietruită în dale, o pergolă elegantă legând hotelul de plajă. Cazinoul Riegler, Cazinoul Hotelului, Sanatoriul Dr. Antoniu şi construcţiile taberei O. N. E. F. reprezintă primele aşezări a noii staţiuni. S'au ridicat, ce e drept, printr'un efort lăudabil al câtorva oameni care s'au devotat ideii noii staţiuni şi printr’un sacrificiu bănesc care nu poate rămâne nerăsplătit într’un apropiat viitor. Şi'n timp ce, gospodarii Movilei (notă: vechiul nume al staţiunii) nu s'au învrednicit în doisprezece ani să pietruiască o singură stradă sau să realizeze o singură îmbunătăţire la care mândra noastră staţiune avea tot dreptul, Eforie-plajă ne-a dat cel mai frumos exemplu pe cere ni-l putea da o staţiune balneoclimaterică românească. Este în această minunată realizare o satisfacţie pentru toti acei care jinduiau la staţiunile străine, atractive prin confortul şi spiritul lor occidental. Evident, realizările de până acum sunt începuturile viitoarei staţiuni - pe cât se pare o staţiune “mondernă", cu serioase şi îndreptăţite pretenţii. La mijloace şi la concepţii noi, pe de-a-ntregul occidentale, diametral opuse tembelismului oriental caracteristic acestor meleaguri - trebuie să corespundă oameni noi, sau cel puţin oameni care au putut cunoaşte tehnica de organizare şi de exploatare a altor staţiuni străine care şi-au asigurat de multă vreme o binemeritată faimă. Conducătorii noilor aşezăminte trebuie să găsească mijlocul de a creea sau importa asemenea oameni care au darul de a atrage clientela - nu s'o indispună, s'o respingă, s'o brutalizeze sau s'o terorizeze cum se întâmplă de obicei…Sub acest raport nici Eforie-plajă nu se poate felicita. Ea are totuşi scuza unui început realizat vertiginos, scăpând această importantă şi poate decisivă latură. Un exemplu: în cel mai confortabil loc, la hotel, unde excelează un spirit cu totul occidental, celor mai bune intenţii li se opune pensiunea unui restaurator care, oricare i-ar fi motivele, n'a izbutit să mulţumească. Eforie-plajă nu trebuie să repete greşelile altor staţiuni. Ar fi păcat de investiţiunile însemnate, de frumuseţile care se pun atât de inteligent în valoare, de munca atâtor oameni care se ostenesc să realizeze o operă de merit şi de gust. O staţiune nouă este un nou isvor de bogăţie şi încă un mijloc de a impiedica exodul vilegiaturiştilor în alte ţări. De aceia străduinţele tuturor trebuie să-i asigure, de la inceput, o bună şi sigură desvoltare.” (Extras din articolul “Eforie-plajă” (nesemnat) publicat în numărul din 19 august 1931 al săptămânalului “Ilustraţiunea Română”.)

Academia Navală Mircea cel Bătrân

Școala de studii postuniversitare

5. Academia navală “Mircea cel Bătrân” din Constanța este o instituție de învățământ superior din România. Academia Navala "Mircea cel Batran" isi are sorgintea in Scoala Flotilei, infiintata prin Decizia Ministerului de Razboi nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galati. Pe parcursul a doi ani de studiu, in aceasta institutie s-au pregatit ofiteri si subofiteri care au indeplinit diferite functii de la bordul navelor Marinei Militare, dar si ale Flotei Comerciale Romane. Ulterior invatamantul superior de marina a evoluat sub diferite denumiri conform organizarilor si reorganizarilor invatamantului militar. Dupa 1878 o parte a ofiterilor de marina au provenit de la scolile armatei de uscat, indeosebi de la Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina. Pentru pregatirea speciala de marina a ofiterilor repartizati in flota militara la scolile militare, la 26 februarie 1896 s-a infiintat Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina, ce a functionat la Galati pana in anul 1901 cand a fost mutata la Constanta. La 29 octombrie 1909, Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina a fost organizata pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic si practic, primind denumirea de Scola Navala Superioara. Ea a functionat la Constanta pana la primul razboi mondial.

Dupa razboi, sectia de marina din Scoala de Artilerie, Geniu si Marina si-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de razboi, aceasta sectie a fost mutata la Constanta reorganizata intr-o institutie de invatamant superior complexa, cu denumirea de Scoala Navala, care incepand cu anul de invatamant 1925/1926 in cadrul Scolii Navale a functionat cu unele intreruperi, pana in anul 1939/1940, o sectie pentru elevii cu termen redus (T.R.). Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, in cadrul Scolii Navale s-a infiintat Sectia Marinei de Comert. Dupa al doilea razboi modial institutia si-a schimbat denumirea in Scoala Navala si Scoala de Maistri (martie-decembrie 1948), Scolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Scoala de Ofiteri de Marina (iunie 1950-1952), Scoala Militara de Marina (1952-1954), Scoala Militara Superioara de Marina (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reinnodand o traditie, s-a reinfiintat Sectia Marinei Comerciale. Incepand cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea in Scoala de Ofiteri Activi de Marina "Mircea cel Batran", continuand sa pregateasca pe parcursul a patru ani ofiteri pentru Marina Militara si Marina Comerciala. La 29 august 1973 Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marina Civila creat in 1972, noii institutii de invatamant superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marina "Mircea cel Batran". Prin Hotararile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie si 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marina a fost reorganizat ca urmare a consecintelor Revolutiei din decembrie 1989, infiintandu-se Academia Navala "Mircea cel Batran", institutie militara de invatamant superior de specialitate.

Înot ANTLANTISMAN - Jupiter - România

6. Piesa prezentată mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția de natație AtlantisMan ce a avut loc în stațiunea Jupiter din județul Constanța. AtlantisMan este o competiție de înot în ape deschise de primă clasă, organizată de Asociația de Înot pe Gheață și Ape Deschise. Evenimentul include mai multe curse: Full AtlantisMan (10 km), Sprint (2 km), AtlantisKids (250-500 m) și AtlantisTeams (ștafetă 3 x 500 m).

Natația este înotul practicat ca sport. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv (competițional), polo pe apă, sărituri în apă, înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic și înotul masters. Probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern. Înotul sportiv sau competițional constă în parcurgerea anumitor distanțe în timp cât mai scurt într-un procedeu sportiv de înot, în bazine special amenajate. Activitatea competițională, este reglementată și se desfășoară sub tutela FINA (Fédération Internationale de Natation). Înotul de fond este înotul în ape deschise (engleză: open water swimming), în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane) și constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanțe. În România în 1912 a fost organizată prima ediție a concursului de fond pe Dunăre între Măcin și Ghecet (13 Km), iar în 1923 cursa s-a desfășurat între Brăila și Galați, devenind tradițională. Înotul subacvatic sau înot cu labele se practică cu labe de construcție specială de delfin aplicate pe picioare și cu tub de respirație, este o ramură relativ nouă, nu este sport olimpic, dar se organizează sistematic Campionate Europene.

Jupiter este o localitate din județul Constanța ce face parte din municipiul Mangalia. Clasificarea ca "sat" este o greșeală deoarece stațiunea nu este o localitate permanent locuită, ci doar un cartier (stațiune balneoclimaterică) al municipiului Mangalia, deși Google ne spune că aici trăiesc permanent 11 locuitori. Stațiune de mici dimensiuni, în apropierea Lacului Tismana și a Pădurii Comorova, Jupiter are o plajă lungă de aproximativ 1 km care o prelungește pe cea din stațiunea Neptun. Plaja este fragmentată de numeroase golfulețe și diguri transversale care dau un aspect dantelat acestei porțiuni de litoral. Jupiter a fost deschisă la începutul anilor 1970. Stațiunea dispune de o bază de cazare de mare capacitate, majoritatea hotelurilor fiind de trei stele, amplasate perpendicular pe linia țărmului. Ca și variante de agrement pentru adulți, în Jupiter există posibilitatea plimbării cu scuterul de mare sau cursuri de scufundare, iar pentru copii există o zonă de agrement, amenajată pe lacurile ce leagă Jupiter de Neptun, unde aceștia se pot plimba cu hidrobiciclete în formă de lebădă. Noaptea, amatorii de distracții pot petrece într-unul dintre cele două cluburi din stațiune, Mondy și Paradiso.

Mangalia (în turcă Mankalya) este un municipiu (din anul 1995) în județul Constanța, situat pe litoralul Mării Negre, la 40 km sud de orașul Constanța și 14 km față de granița cu Bulgaria. În structura municipiului Mangalia sunt arondate și localitățile: Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Saturn și Venus. Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea î.Hr. La recensământul din anul 2011 orașul număra 36364 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 82,4%, turci – 4,05%, tătari – 3,25% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 81,22%, musulmani – 7,52% și restul – nedeclarată sau altă etnie. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Moscheea Esmahan Sultan
Muzeul de arheologie Callatis
Monumentul eroilor
Muzeul Marinei
Mormântul creștin cu psalmi
Herghelia Mangalia
Rezervația naturală Hagieni
Biserica Sfânta Mina
Peștera Movile
Pădurea Comorova
Mormântul cu papirus
Edificiul bizantin
Cetatea Callatis
Peștera Limanu

Aici sau născut: regizorul de film Gheorghe Vitanidis (1929 – 1994) și cântăreața “Inna”, pe numele real Elena-Alexandra Apostoleanu (născută 1986)

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 ÎEN, când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi pozele câtorva clădiri inconfundabile din orașul Constanţa.

Primăria

Farul

Banca Românească

Bulevardul portului și Palatul Manesalian

Grand Hotel

Muzeul de artă

Moscheea

Palatul Prințului Sturza

Gara maritimă

Farul genovez

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ.