Epaminonda's Blog.....: ianuarie 2026

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din orașul olandez HAARLEM, provincia OLANDA

DE NORD, câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite,

dar și un jeton, o medalie și o insignă locale

Teatrul

Gara

Grand Hotel Funckler

Biserica Saint Bavo

Moara Adrian

Moara Veer

Clădirea Welgelegen

Casa Voor-Anker

Muzeul Frans Hals

Catedrala Saint Bavo

Statuia Frans Hals

Poarta Amsterdam

Muzeul Ten Boom

Podul Gravestenenbrug

Poșta

Catedrala

Muzeul Teylers

Primăria veche

Sala Polivalentă

Cazarma Cavaleriei

Sediul Poliției

Spitalul

Cultură zambile

Trimiteri poștale ilustrate

Arhitectură locală

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Regina Maria a României - 150 ani * 1875 - 2025

Medalia de mai sus a fost realizată de către o companie privată din aliaj cupru-nichel pentru a omagia 150 de ani de la nașterea viitoarei regine Maria a României. Piesa este realizată la o calitate superioară de batere, cu suprafața lustruită tip oglindă (proof), are forma rotundă, diametrul de 33 milimetri și greutatea de 15 grame. Pe amble fețe ale medaliei este redat chipul reginei (față și profil), purtând pe cap o coroană. Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

1 Decembrie 2020 - Ziua Națională a României

Ziua națională a României este marcată în prezent la data de 1 decembrie, dată la care în 1918 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. În trecut, Ziua națională s-a sărbătorit la alte date:

între anii 1861 – 1866 la data de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor de la 1859
între anii 1869 – 1916 și 1918 – 1947 la data de 10 mai, Ziua Regelui sau a Regalității, legată de încoronarea ca domnitor a lui Carol I, în 1866
între anii 1948 – 1989 la data de 23 August, aniversarea răsturnării guvernului antonescian în anul 1944· Prin legea nr. 10 din 31 iunie 1990, promulgată de președintele Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România.
Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei în care a început Revoluției din 1989 la Timișoara, anume 16 decembrie, drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în secolul al XIX-lea.

Federația Română de Handbal

Federația Română de Handbal (FRH) este forul ce organizează și conduce handbalul românesc. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român și Federațiilor europene și mondiale de handbal. La nivel național FRH este organizatoarea următoarelor competiții (băieți și fete): Liga Națională, Divizia A, Cupa României și Supercupa României.

Set medalii câștigare competiție B.B.H.C.

Bodnik Bowhunter Challenge (tir cu arcul)

Piesele de mai sunt medalii de concurs realizate de către compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits, spre a fi conferite câștigătorilor competiției de tir (vănătoare) cu arcul “Bodnik Bowhunter Challenge”.

Tirul cu arcul este arta, tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți cu ajutorul unui arc. Din punct de vedere istoric, tirul cu arcul a fost folosit pentru vânătoare și luptă, iar în timpurile moderne, utilizarea sa principală este în activitățile de agrement și în sport. În Japonia tirul cu arcul a devenit o artă marțială, denumită kyudo, Varianta occidentală a devenit un sport olimpic. Data apariției a arcului nu este cunoscută cu certitudine. Folosirea arcului și a săgeților este bine atestată spre sfârșitul Paleoliticul superior. În China folosirea arcului ar putea fi mult mai veche decât în Europa. În orice caz, s-a dezvoltat în Epoca Bronzului pentru război, vânătoare și pescuit; arcul compozit a apărut în cursul dinastiei Shang. În America arcul este atestat mai târziu decât în celelalte regiuni din lume. Totuși, era folosit pe scară largă în întregul continent pentru vânătoare și război. Chiar după sosirea europenilor a rămas arcul efectiv: săgețile putea pătrunde armura din zale sau răni grav, sfărâmându-se la contactul cu armură din placi. După dezvoltarea artileriei cu praf de pușcă (ca. 1430–1440 în Europa și în sfârșitul
secolului al XVIII-lea, în Americii) arcul și-a pierdut destinația militară. A rămas o activate de agrement, în special la vânătoare și un sport. Tirul cu arcul a devenit o proba olimpică la Jocurile Olimpice de vară din anul 1900, de la Paris. Există mai multe forme ale tirului cu arcul sportiv și două federații internaționale: International Field Archery Association și World Archery Federation (fosta Federația Internațională de Tir cu Arcul, prescurtată FITA), care organizează proba de tir cu arcul la Jocurile Olimpice.

Insigna Sportiv internațional

Piesa de mai sus este o insignă comunistă care se acorda tuturor sportivilor ce reprezentau cu succes România în competițiile sportive internaționale. Pe ea se disting culorile drapelului național al României și Discobolul lui Miron. De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase.

Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Insigna - 20 ani de activitate

Piesa de mai sus este o insignă cu o singură față ce se conferea personalului muncitor din diverse domenii de activitate la împlinirea vechimii de muncă de 20 de ani fără întrerupere. Conferirea unor astfel de insigne era cea mai la îndemână cale și mijloc, aparținând organismelor de partid și de stat pentru a-i mobiliza pe oamenii muncii să muncească mai mult și mai bine.

_________ooOoo_________

DOCUMENT ISTORIC

PROPAGANDĂ COMUNISTĂ