Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. The Basket Building este o clădire neconvențională situată în statul american Ohio. Este cea mai mare clădire de birouri din lume având forma identică a unui coș de cumpărături.

Edificiul a găzduit sediul firmei Longaberger Basket Company. Compania Longaberger a fost un producător și distribuitor american de coșuri artizanale din lemn de arțar și alte produse pentru casă și stil de viață. Asta explică forma neobișnuită a clădirii. Tipul care a fondat această companie, Dave Longaberger, era un vizionar și și-a dat seama de oportunitatea uriașă de a face coșuri de picnic și coșuri de cumpărături. Iar ideile lui i-au adus avere. Așadar, ca mulțumire pentru obiectul aparent nevinovat și lipsit de importanță, a decis să își mute sediul companiei în această clădire neobișnuită, urmărind cu precizie și un scop publicitar. Clădirea aidoma unui coș de cumpărături a devenit una dintre principalele atracții turistice ale orașului. Designul clădirii este perfect și precis și toate detaliile sunt păstrate. De exemplu, clădirea are două mânere atașate, la fel ca orice coș de picnic normal. Aceste mânere, cântărind ambele 150 tone, sunt încălzite constant în timpul iernii, pentru a evita depunerile de gheață și zăpadă pe ele și pe acoperiș.

Clădirea are șapte etaje, 180000 de metri pătrați suprafață utilă, fiind executată de companiile NBBJ și Korda Nemeth Engineering. Clădirea a fost deschisă în 1997. Compania de coșuri a dat faliment, clădirea a fost vândută unui dezvoltator imobiliar care dorește să-i schimbe destinația în hotel de lux și să o înscrie în Registrul Național al Locurilor Istorice.

2. Jockey Club Innovation Tower (JCIT) este o clădire a Universității Politehnice din Hong Kong, situată pe Chatham Road South, în districtul Hung Hom, Kowloon. Edificiul a fost proiectat de arhitectul câștigător al premiului Pritzker, Zaha Hadid.

Firma lui Zaha Hadid a câștigat competiția pentru proiectarea clădirii în anul 2007. Concursul a solicitat „o structură de baliză care să simbolizeze și să conducă dezvoltarea Hong Kong-ului ca centru de design în Asia. Firma s-a bazat pe principiu de orientare „flexibilitatea colaterală” între departamentele care trebuie adăpostite în clădire. Soluția lor a fost să "dizolve ... tipografia clasică a turnului și a podiumului pentru a crea o structură nouă, perfect fluidă ... creând o clădire care este în mod inerent organizată și înțeleasă pentru vizitatori din punctul de intrare." Vecinătățile clădirii au fost dărâmate pentru a crea un nou peisaj înconjurător. Intrarea principală pentru pietoni a fost amplasată la nivelul podiumului, ca și în cazul celorlalte clădiri din campus. O cale lungă de la Piața Memorială Suen Chi Sun din apropiere până la un foaier deschis creează un punct focal, unde spațiul clădirii se deschide către magazine, cafenea, muzeu și zona de expoziții. Clădirea este situată la capătul de nord-vest al campusului universitar. După finalizare, clădirea are 15 etaje și măsoară 15000 metri pătrați suprafață utilă fiind capabilă să găzduiască aproximativ 1800 de persoane.

În această clădire își desfășoară activitatea Școala de proiectare a Universității Politehnice din Hong Kong și Institutul de Design al Jocurilor Club pentru Inovare Socială, în sprijinul dezvoltării specialităților sale: respectiv proiectarea mediului, design industrial și de produse, comunicare vizuală, publicitate, precum și design digital ce se organizează în studiouri de proiectare, laboratoare și ateliere, zone de expoziție, săli de clasă multifuncționale, teatru de lecturi și salon comunal. JCIT creează un nou spațiu urban care îmbogățește diversitatea vieții universitare și exprimă dinamismul unei instituții care privește spre viitor.

3. Turnul Azadi ("Turnul Libertății"), cunoscut anterior drept Turnul Shahyad, este un monument situat în Piața Azadi din Teheran – Iran.

Este unul dintre reperele capitalei, marcând intrarea de vest a orașului și face parte din complexul cultural Azadi, care include și un muzeu subteran. Turnul are o înălțime de aproximativ 45 de metri și este complet îmbrăcat în marmură tăiată. A fost comandat de Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, pentru a marca 2500 de ani de la fondarea Statului Imperial Iran și finalizat în 1971. După câștigarea unei concurs, arhitectul Hossein Amanat a fost însărcinat să proiecteze turnul. Ideile sale s-au bazat pe arhitectura iraniană clasică și post-clasică, dar și pe influențele populare asupra artei în anii '60 de după Revoluția Albă. Arhitectul Amanat a declarat pentru BBC într-un interviu că „în general, clădirea pornește de la bază și se îndreaptă spre cer”. El afirmă că a fost inspirat să proiecteze turnul în acest fel, deoarece a considerat că Iranul „ar trebui să se îndrepte către un nivel superior”. Potrivit acestuia, bolta principală este un arc sasanian reprezentând epoca clasică, în timp ce arcul spart deasupra acesteia este o formă populară de arc medieval reprezentând epoca post-clasică. „Rețeaua de coaste”, care leagă arcadele între ele, ar reprezenta conexiunea dintre Iranul clasic și cel post-clasic.

Construit cu marmură albă din provincia Isfahan, monumentul include 8000 de blocuri de piatră. Principalul antreprenor pentru construcția turnului a fost Compania MAP, supravegheată de Ghaffar Davarpanah Varnosfaderani, un renumit pietrar iranian. Proiectul a fost finanțat în principal de un grup de cinci sute de industriași iranieni. Conform unui raport construcția a costat aproximativ șase milioane de dolari. Pe 16 octombrie 1971 a avut loc inaugurarea turnului. Cu toate acestea, abia în 14 ianuarie 1972, turnul a fost deschis publicului larg.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Liceul industrial nr.3 Roman 1880 - 1980

La aniversarea a 100 de ani de la înființarea

Școlii de Meserii * Roman * 1880 - 1980

În orașul Roman, învățământul tehnic își are începuturile în anul 1880, când a fost înființată din inițiativă particulară Școala de Arte și Meserii de Ambe Sexe recunoscută de Ministerul Cultelor și Instrucției Publice prin Ordinul nr.9743 din 03.09.1880, care avea trei ateliere: stolerie (tâmplărie) și ciubotărie pentru băieți și o croitorie pentru fete. În perioada martie 1880 – septembrie 1920 funcționează în mai multe localuri din Roman și sub mai multe subordonări și denumiri, pregătind meseriași pentru: tâmplărie, cizmărie, tinichigerie, fierărie, lăcătușerie, tapiterie; iar din 1930 – legătorie, tâmplărie, tipografie. În 1920, Primăria Romanului pune la dispoziția școlii actualul teren pentru construirea unui local propriu și la 22.07.1920 începe construcția localului din Bulevardul Republicii nr. 1, iar din 1922 începe funcționarea în actualul local. De la 1.09.1936, Școala de Meserii de gradul II va functiona ca Liceu industrial de Băieti cu 8 ani de studiu, până în 1942. În anii 1942 – 1945, școala a functionat anevoios datorită războiului, cât si unor incidente nedorite, cum ar fi incendiul din 1938. Printre principalele obiective ale primului plan cincinal 1950-1955, s-a preconizat construirea Laminorului de Ţevi de la Roman (1951-1957). În ideea de a asigura calificarea muncitorilor, în urma discuţiilor purtate la nivel de minister, Şcoala Profesională Metalurgică din Bacău se mută în octombrie 1951 la Roman cu tot inventarul, salariaţii şi elevii în fostul local al Şcolii de Arte şi Meserii din B-dul Republicii. Sub noua denumire de Şcoala Profesională nr. 1 Metalurgică Roman se comasau de fapt 3 şcoli: Şcoala Profesională Metalurgică, Liceul Industrial de băieţi şi Căminul de fete nr. 3. În toamna anului 1952, Şcoala Profesională Metalurgică nr.1 este mutată în localul fostei școli normale, iar în actualul local este adusă Şcoala profesională Metalurgică nr.2, cu un număr de elevi mai mic şi care se află sub tutela noului Combinat Siderurgic Roman. La mijlocul anului şcolar 1954-1955, are loc o noua restructurare a activităţii şcolare prin care Şcoala profesională Metalurgică nr.2 se transformă în Şcoala Profesională de Ucenici nr.2 şi trece în subordinea întreprinderii şi ca secţie a acesteia. Din septembrie 1958 până în 1963, funcţionează ca Şcoala de Meserii nr.2, având în anul şcolar 1962-1963 un număr de 400 de elevi, dintre care 124 fete venite de la fosta Şcoală de Meserii nr.1 Fete. La 27.09.1963, Şcoala de Meserii nr. 2 se transformă în Şcoala Profesională Materiale de Construcţii, subordonată Întreprinderii de Prefabricate Roman, subordine şi colaborare care continuă până în 1990. Din anul 1971 funcționează cu două unități: Școala Profesională Materiale de Construcții și Liceu industrial pentru Materiale de Constructii. În perioada 1974-1976 a avut denumirea de Liceu de Chimie Industrială și Școala Profesională de Materiale de Construcții, iar între anii 1976-1980, Liceu Industrial nr. 3 Roman, alături de Școala profesională nr. 3 de Materiale de Construcții. Numărul total de elevi la toate formele de învățământ (liceu, școala profesională, școala de maiștri) era de 1600. Din 1991 a funcționat sub o singură titulatură – Grupul Școlar Industrial Materiale de Construcții. Începând cu data 17 septembrie 2007 denumirea unității este Colegiul Tehnic „Petru Poni”, un succes deosebit obținut după 127 de ani de existență.

Liceul nr. 2 Roman - Semicentenar 1923 - 1973

Liceul nr. 2 Roman, denumiri alternative Liceul de fete Sturza – Cantacuzino sau Școala medie, azi Corpul B al Colegiului Roman Vodă este o clădire care ani de zile a stat să cadă dar recent și-a redobândit strălucirea, fiind renovată. Clădirea a fost construită cu scopul de a fi școală între anii 1921 – 1923 de Maria G. Sturza și Ecaterina S. Cantacuzino, mamă si fiică, și a fost donată romașcanilor. Maria Sturza avea talent la scris, dar mai ales pentru pictură, a fost președintă a Societății Ortodoxe a Femeilor Române, filiala din județul Roman, și mereu făcea gesturi de binefacere cum ar fi întreținerea la școală și facultate a mai multor copii orfani. A murit în 1937, la respectabila vârstă de 85 de ani și a fost înmormântată lângă soțul ei în cimitirul Mănăstirii Miclăușeni. Ecaterina Cantacuzino, cunoscută de locuitorii din Miclăușeni ca “maica Tinca”, s-a născut în 1873 și a fost ultimul vlăstar al familiei Sturza de la Miclăușeni. Bătrânii satului încă și-o mai amintesc și o trec în pomelnicul cu adormiții din neamul lor. În primăvara anului 1944, Ecaterina părăsește casa și pleacă în refugiu iar castelul va fi devastat de soldații ruși. La doi ani după război va dona toată moșia de la Miclăușeni Episcopiei Romanului în vederea înființării unei mănăstiri de maici. Însă ea rămâne în castel, alături de maici, până în 1953, an în care mănăstirea este desființată iar călugărițele sunt transferate la Mănăstirea Cozancea-Botoșani, unde va merge și ea. Moare în 1953, după ce a îmbrăcat haina monahală.

În clădirea Liceului de Fete Sturza Cantacuzino, clasele erau la parter, cu clasa I de liceu (echivalentul clasei a V-a astăzi) în față, lângă cancelarie, clasele mai mari fiind în partea din spate, iar la etaj erau dormitoarele. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, în curtea liceului erau tranșee pe care elevii și profesorii le foloseau în exercițiile de alarmare în caz de bombardament. În 1948, în procesul de reformare al învățământului, noua orânduire consideră că numele Sturdza și Cantacuzino nu trebuie să mai apară pe frontispiciul clădirii și liceul este numit Liceul Nr. 2. În 1959 liceul este desființat iar până în 1966 în clădire funcționează Școala nr. 7, pentru ca din 1966 să se revină la funcționarea ca liceu, tot cu numele Liceul nr. 2. Din 1977 Liceul nr. 2 fuzionează cu Liceul Roman Vodă păstrând numele celui din urmă.

Insigna sportivă - F C Ceahlăul Piatra Neamț - 1919 (Fotbal Club)

Istoria fotbalului din Piatra Neamț începe în anul 1919, an în care un grup de profesori și elevi ai prestigiosului liceu Petru Rareș din oraș (activ și astăzi) fondează Ceahlăul Piatra Neamț, club care își ia numele din cel mai înalt munte al județului. De-a lungul timpului, datorită numeroaselor grupuri care se implică în dezvoltarea echipei, clubul își schimbă numele în ”Progresul”, ”Recolta”, ”Celuloza”, ”Relonul” sau chiar CS Piatra Neamț, revenind la titulatura Ceahlăul abia în 1961, la doar 2 ani după prima înregistrare a unei participări într-o competiție națională (Divizia C – 1958-1959). Promovarea în Divizia A apare în 1993, primul din cei 11 ani consecutivi în care echipa noastră nu mai părăsește prima scenă a fotbalului românesc. Fără doar și poate, vârful de performanță apare în anul 1999, sezon în care echipa termină pe locul 4 al primei divizii și aduce la Piatra Neamț faimoasa Juventus Torino, ieșind neînvinsă dintr-o dublă manșă (1-1 acasă / 0-0 în deplasare). După desființarea din 2015, echipa locală de fotbal pornește de la capăt, de data aceasta cu mai multă experiență, punându-și bazele în stadionul lăsat moștenire de generațiile trecute. Noua titulatură este Clubul Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamț (C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț), iar cu ajutorul autorităților (Primăria Piatra Neamț / Consiliul Județean Neamț) și a câtorva parteneri locali de tradiție (Moldocor / Rifil / Central Plaza Hotel), noul proiect își propune să readucă publicul petrean la stadion, reconstruind echipa în jurul propriei pepiniere de copii și juniori. Actualmente, Ceahlăul are 7 echipe dintre care 6 de juniori (A, B, C x 2, D și E) și o echipă de seniori (Liga a 4-a) a cărei medie de vârstă este sub 21 de ani. În timp, cu multă răbdare, muncă, susținere și atenție la detalii, echipa are toate premisele să reprezinte orașul la nivel național și internațional etalând jucători de calitate crescuți la poalele muntelui ce-i poartă numele. Echipe joacă acasă pe stadionul Ceahlăul de 18000 locuri, construit în anul 1935 și modernizat de mai multe ori astfel că azi e cotat de UEFA la 3 stele. Meciurile de acasă sunt disputate în următorul echipament de joc: tricouri portocalii, șort și jambiere negre iar cele din deplasare: tricouri cu dungi verticale negru cu galben, șort și jambiere negre.

Invenții inovații Piatra Neamț 8 - 14 noiembrie 1988

Manifestare pentru promovarea și generalizarea

creațiilor științifice originale

Medalia de mai sus s-a bătut în amintirea simpozionului de invenții și inovații ce s-a desfășurat în municipiul Piatra Neamț în perioada 8 -14 noiembrie 1988. Conform DEX (dicționarul explicativ al limbii române) prin invenție se înțelege o realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci. Ea se poate referi la realizarea unui produs (dispozitiv, material, substanță) sau a unui procedeu în toate domeniile tehnologice. Procedeul constă din activități tehnologice care conduc la: obținerea, fabricarea sau utilizarea unui produs; rezultate de natură calitativă ca: măsurare, analiză, reglare, control, curățare, uscare, diagnosticare sau tratament medical și altele. Inovațiile sunt protejate prin drepturi de autor și brevete de invenție care au valabilitatea de 20 ani. Conform DEX prin inovație se înțelege schimbare făcută într-un domeniu, într-un sistem etc. în scopul de a-i îmbunătăți calitățile; rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii productivității muncii, perfecționării tehnice etc. Invenția și inovația sunt concepte care nu trebuie confundate. Invenția constă în crearea unei noi configurații, compoziții sau materii, dispozitiv sau proces. Invenția este prima apariție a unei noi idei (concept) pentru un nou produs sau proces, în timp ce inovația este prima comercializare a ideii noi.Această idee nouă poate fi o recombinare a unor idei vechi, o schemă care constituie o provocare pentru ordinea prezentă, o formulă sau o abordare unică ce este percepută ca nouă de către persoanele implicate. Inovația vizează o aplicare comercializabilă în practică a unei invenții, o integrare a invenției în practica economico-socială. Dacă invenția este definită ca acțiunea de a imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau facultatea de a descoperi ceva, de a crea prin imaginație, inovația se definește (în special în economie) ca întregul proces care continuă de la emergența unei idei până la materializarea sa (lansarea noului produs), prin cercetare de piață,dezvoltarea prototipului și primele faze de producție. O invenție nu devine o inovație până ce nu a fost procesată prin activități de producție și marketing și a fost comercializată pe piață. Se consideră că: Inovația = Idee (invenție) + Comercializare. Fără comercializarea noilor produse inovative, ideea inovativă nu aduce avantaje pentru întreprindere, nu are valoare economică pentru aceasta. Inovația se caracterizează prin abilitatea de a captura valoare economică din invenție. Inovația trebuie să fie utilă prin contribuția sa la performanțele firmei sau la satisfacerea necesităților clienților,în timp ce invenția poate să nu fie aplicată în practică.Procesul de invenție implică toate eforturile pentru a crea noi idei și a obține ca acestea "să funcționeze", iar procesul de exploatare se referă la eforturile de dezvoltare comercială a ideii sau invenției, aplicarea și transferul acestora, inclusiv focalizarea ideilor sau invențiilor spre obiective specifice, evaluarea acestor obiective, eventual utilizarea pe bază largă, diseminarea și difuzarea rezultatelor bazate pe tehnologie.Activitățile de inovare sunt acțiunile cu caracter științific, tehnologic, organizațional, financiar și comercial care participă toate la materializarea inovațiilor și implementarea acestora. Activitățile de inovare includ, de asemenea, și cercetarea-dezvoltarea care nu este legată direct de elaborarea unei inovații specifice, dar care urmărește acumularea unor noi cunoștințe în mecanică, cinematică, electromagnetism sau termodinamică, ce vor fi necesare în proiectarea unor sisteme tehnice inovative moderne.

Asociația de binefacere "Caritatea" Roman

fondată la 14 martie 1884 - Comitetul

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1884 în două variante de metal compoziție; argint și aramă cu și fără toartă și s-a distribuit tuturor membrilor Asociației de binefacere “Caritatea” din orașul Roman, județul Neamț. la înființarea ei. Medalia este rotundă și are diametrul de 26,5 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu, de jos în sus se prezintă: două ramuri de laur și stejar, reunite în partea de jos, două mâini care se strâng, o stea cu razele în jos și deasupra în semicerc înscrisul: “COMITETUL”. În centrul câmpului reversului, pe patru rânduri, din care primul și ultimul în semicerc, este aplicată inscripția: “CARITATEA / * / FONDATĂ / LA 14 MARTIE / 1884”. Pe exterior, între două cercuri periferice continue este aplicată inscripția: “ASOCIAȚIUNEA DE BINE FACERE * ROMAN *”.

Roman este un municipiu din județul Neamț, Moldova, România, situat în partea în partea centrală a podișului Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova. La recensământul din anul 2011 orașul număra 50713 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 88,32%, romi – 3,05% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Roman astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,22%, romano catolici – 10,48% și restul – nedeclarată sau altă religie. Primele mențiuni referitoare la această localitate le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din data de 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datoritǎ prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ștefan cel Mare. Importanța Romanului medieval este arătată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericești din Moldova. În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceaușescu din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Sus am postat stema actuală și o poză a Liceului Roman vodă din orașul nemțean Roman.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite.

Biserica Sfinții Trei Erarhi

Curtea domnească

Muzeul etnografic

Muzeul de artă

Muzeul "Cucuteni"

Muzeul de arheologie

Hotelul Continental

Colegiul național "Petru Rareș"

Muzeul de istorie

Cazarma Regimentului 15

Pavilionul gospodinelor din Parcul Cozla

Grota urșilor din Parcul Cozla

Casa Dimitrie C.Corbu

Hotelul Ceahlău

Spitalul Dr.Costinescu și Muntele Pietricica

Spitalul județean

Turnul lui Ștefan cel Mare

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.