Epaminonda's Blog.....: INDO NUMIS MONDO

1. Banca națională a statului Venezuela procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Prin această acțiune se urmărește realizarea unor bancnote, cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță, pentru împiedicarea contrafacerii acestora. Aici se prezintă bancnotele de 2 bolivari din anii 2007 și 2018.

Pe aversul bancnotei vechi se prezintă chipul lui Francisco de Miranda.

Francisco de Miranda a fost un luptător pentru independența statului care s-a născut la data de 28 martie 1750 și a decedat la data de 14 iulie 1816.

Pe aversul bancnotei noi se prezintă chipul Josefei Carmejo.

Josefa Carmejo a fost o eroină a luptei pentru cauza independenței statului venezuelean, care s-a născut la data de 18 mai 1791 și a decedat la data de 5 iulie 1862.

Pe reversul ambelor bancnote sunt reprezentate păsări din fauna parcului național venezuelean Morrocy. Parcul Național Morrocoy este situat în estul țării pe coasta maritimă a provinciei Falcon. A fost declarat parc național în data de 26 mai 1974 și se întinde pe 32090 acri (aproximativ 130000 kilometri pătrați.) Parcul este locuit de numeroase specii de păsări, aproximativ 266. Flora corespunde zonei pădurii tropicale uscate. Vegetația este destul de variată și este strâns asociată cu pozițiile geomorfologice, cele mai importante subseturi fiind: coasta, lagune, mlaștini, țărmul salin, cheiuri și funduri de acumulări acvatice.Temperatura este relativ uniformă pe parcursul anului între 27 și 35 ° C. Pe vreme rece poate atinge temperaturi cuprinse între 23-26 ° C.

2. Banca națională a statului Ucraina a pus în circulație pentru prima dată în istoria sa bancnota de 1000 de gribne.

Pe aversul acestei bancnote este reprezentat chipul lui Vladimir Vernadsky iar pe revers este redată Academia Națională de Științe a Ucrainei.

Vladimir Ivanovich Vernadsky este um om de știință rus care s-a născut la data de 12/28 februarie 1863 la Sankt Petersburg și a decedat la data de 6 ianuarie 1945 la Moscova. A fondat Academia de Științe a Ucrainei profesând ca geolog și radio geolog. A ocupat funcția de profesor și mai târziu rector al Universității din Moscova.

Academia Națională de Științe din Ucraina (NASU) este o instituție de învățământ superior, autonomă, finanțată de stat, care se constituie ca principal centru de dezvoltare a științei și tehnologiei prin coordonarea unui sistem de institute de cercetare din țară. Este principala organizație orientată spre cercetare împreună cu alte cinci academii din Ucraina specializate în diverse discipline științifice. NASU este formată din numeroase departamente, secții, institute de cercetare, centre științifice și diverse alte organizații științifice de sprijin. Această instituție de învățământ superior a fost fondată în anul 1918.

3. În data de 1 decembrie 2018 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Bancnota are următoarele caracteristici: valoare nominală: 100 lei: anul emiterii: 2018; dimensiuni: 147 x 82 milimetri, cu o toleranță de ± 1 mm; culoare predominantă: albastru; imprimată în tehnică mixtă plană/relief, pe suport de polimer; fereastră transparentă complexă; tiraj: 10000 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA: 150 lei.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „REGELE FERDINAND I 1865-1927” şi „REGINA MARIA 1875-1938”. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos, pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre „100”. Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în București a alaiului regal la 1 Decembrie 1918 și un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina. Dedesubt, se află textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. Denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI” se află sus, pe orizontală, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi pe orizontală în dreapta jos, în cifre, „100” şi pe orizontală în stânga jos, în litere, „UNA SUTĂ LEI”. Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, roşu şi negru, sunt imprimate astfel: în stânga, pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră. În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranţă destinate publicului:

Elemente de siguranţă incluse în substratul de polimer:

fereastră transparentă complexă, pe verticală, care conţine portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria, textul „ROMÂNIA”, o bandă de culoare variabilă și un element de siguranţă vizibil contra luminii, prezent în mijlocul florii stilizate;
filigran (reprezentând un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I şi sigla BNR), aflat în stânga aversului, vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
text „ROMÂNIA 100” pe marginile ferestrei transparente;
microtext pe firul de siguranţă magnetic, în negativ: „1 DECEMBRIE 1918 1 DECEMBRIE 2018”.

Elemente de siguranţă adăugate prin imprimare:

imprimare în relief, detectabilă prin palpare:
pe avers: portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria, imaginea de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre şi litere, iar în fereastra transparentă, elementul embosat „100”;
pe revers: un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, denumirea băncii centrale, sigla BNR, valoarea nominală în cifre şi litere, dreptunghiul cu sigla BNR;
cerneală care îşi schimbă culoarea, din auriu în verde, sub diferite unghiuri de înclinare, pe avers pe două rânduri, textul „LEI UNA SUTĂ”;
imagine latentă pe revers, la baza fragmentului buzduganului regelui Ferdinand I, valoarea nominală „100” fiind vizibilă când bancnota se priveşte sub diferite unghiuri de înclinare;
element de suprapunere sub forma unui fragment al ordinului militar „Mihai Viteazul”, care a fost instituit de regele Ferdinand I pentru fapte de vitejie în Primul Război Mondial. Fragmente ale acestuia se află poziţionate atât pe avers, cât şi pe revers, iar suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
microperforaţii laser reprezentând valoarea nominală „100”, amplasate în zona centrală, pe direcţie verticală.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

Buzduganul este unul din cele cinci simboluri ale autorității supreme în regatul Românie, alături de coroana regală, mantia regală, pavilionul regal (steagul regal) și cifra regală (nomograma regală). Dacă regii României Carol I și Carol II au folosit ca simbol al puterii bastonul de mareșal, Ferdinand I a folosit Buzduganul. Acest buzdugan a fost conceput de pictorul Costin Petrescu, executat de firma franceză Rene Boivin din Paris, dăruit regelui în data de 1 mai 1920 și astăzi poate fi văzut în Muzeul de Istorie a României din București, secțiunea tezaur. Piesa este confecționată din aur, argint și oțel, cu spineli și perle. Ca tehnici de executare s-au folosit: ștanțarea, cizelarea, gravarea și șlefuirea. Buzduganul se poate demonta în trei secțiuni, are lungimea totală de 695 milimetri, diametrul maxim 105 milimetri, diametrul minim 29 milimetri și cântărește 2290 grame. La partea superioară a piesei sunt reprezentate patru țărănci în costume populare simbolizând provinciile Țara Românească, Ardealul, Moldova și Bucovina. Pe buzdugan sunt aplicate următoarele cinci inscripții: “M.S. Regelui Ferdinand al tuturor românilor, dăruit acest buzdugan spre pomenirea războiului purtat de la 1916 până la 1919 pentru dezrobirea și unirea întregului neam românesc”, “1916 – 1919”, “Basarabia / România / Țara Ardealului / Bucovina”, “Proiect de Costin Petrescu” și „Executat de Casa Rene Boivin, 27 Rue des Pyramides”.

4. Loteria națională a statului spaniol a emis o serie de bilete de loterie care omagiază oamenii de știință ai lumii, ce au fost recompensați cu Premiul Nobel.

Aici se prezintă biletul de loterie din data de 6 februarie 1997, care omagiază personalitatea lui John Franklin Endwers.

John Franklin Endwers a fost un medic și om de știință american, supranumi „Părintele vaccinurilor moderne”. El s-a născut la data de 10 februarie 1897 și a decedat la data de 8 decembrie 1985. Pentru merite deosebite în cercetarea medicală a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în anul 1954.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Restaurarea Mănăstirii Curtea de Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire din România situată în oraşul cu același nume din județul Argeș. Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai apreciate monumente de arhitectură din Țara Românească. Mănăstirea a fost construită de către domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii de la 1359. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Fragmente ale picturii originale sunt păstrate la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată între anii 1875 - 1886 de către arhitectul francez Andre Lecompte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet le Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat uşor, după părerea specialiştilor, valoarea istorică a monumentului. Considerată drept una dintre minunile arhitecturale ale României, mănăstirea poartă, dincolo de cunoscuta legendă a Meşterului Manole, o serie de adevăruri istorice prea puţin cunoscute. “Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăşi zece: / Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari / Şi Manoli - zece, / Care-i şi întrece...” Cine nu ştie frumoasa baladă a meşterului Manole?! Dar câţi dintre noi ştiu adevărul din spatele legendei şi cum îşi leagă Manole numele de edificiul ridicat pe locul fostei Catedrale Mitopolitane. “În ziua de Adormirea Maicii Domnului, în anul 1439, pe locul actualei Mănăstiri, era sfinţită Catedrala Mitropolitană, în prezenţa ctitorului ei, Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti. Din nefericire, în anii 1444 şi 1446 au avut loc două cutremure care au afectat grav această catedrală, magnitudinea celui din 1446 fiind estimată de specialişti la 7,5 grade pe scara Richter. Vlad Dracul nu a apucat să refacă catedrala, fiind asasinat împreună cu fiul sau Mircea, în 1447, de către boierii Dăneşti sprijiniţi de Iancu de Hunedoara.”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş. Construcția Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn. Contribuţia legendarului meşter Manole la ridicarea construcţiei nu e doar folclor. “În tinereţe, Neagoe Basarab a fost la studii în Italia şi la Constantinopol. La Constantinopol, sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţează administrarea construcţiei unei moschei, sarcină de care el s-a achitat strălucit. Constructorul-şef al moscheii este Manoli din Niaesia, care apare, astfel, alăturat de Neagoe Basarab. Se pare că Manoli era armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiana din construcţia Mănăstirii”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş. Din dorinţa lui Neagoe Basarab, la construirea monumentului s-a folosit, pe lângă calcar de Albeşti, şi marmură adusă tocmai din arhipeleagul grecesc. Iar realizarea acestui lucru n-a fost tocmai simplă, mai cu seamă că insulele se aflau sub control otoman, iar sultanul interzicea folosirea marmurei în biserici, tocmai pentru a nu permite lăcaşelor creştine să se se ridice la nivelul moscheelor. “Neagoe i-a scris sultanului Selim să-i aprobe importul de marmură, minţindu-l cu privire la destinaţia marmurei. Angrenat în campanile din Orient, sultanul a aprobat importul, deşi mai târziu a aflat destinaţia reală a marmurei greceşti”. Un lucru greu de acceptat şi încă destul de puţin cunoscut a fost evidenţiat de marele istoric, arheolog, epigrafist şi folclorist român din secolul XIX, Grigore G. Tocilescu, care a spus că a identificat pe cărămida cheii de boltă, scris cu caractere osmane, numele lui Allah (Grigore G. Tocilescu- Biserica Episcopală a Mănăstirii Curtea de Argeş restaurată în zilele M.S. Regelui Carol I şi sfinţită din nou în ziua de 12 septembrie 1886). “Din nefericire, nu avem imagini cu această cărămidă şi, mai ales, nu ştim ce s-a întâmplat cu ea după reconstruire” mai spune directorul muzeului. În luna decembrie a anului 1610, când oraşul Curtea de Argeş era cucerit de trupele tânărului principe transilvan Gabriel Bathory (de 21 de ani), mănăstirea a fost de-a dreptul devalizată. “În cele aproximativ două luni de ocupare a oraşului, Mănăstirea şi bisericile au fost cumplit jefuite, acoperişul Mănăstirii (din plumb) fiind topit pentru necesităţile oştirii, ceea ce a dus la degradarea monumentului”. Edificiul a fost refăcut ulterior de Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino. Înaintea celebrei fântâni din apropierea mănăstirii, lângă sfântul lăcaş susura un izvor care astăzi nu mai este şi despre care prea puţină lume ştie. “Izvorul lui Manole, aflat iniţial în curtea Mânăstrii, a secat, însă din iniţiativa învăţatului episcop al Argeşului, P.S.Iosif, se construieşte, peste drum de Mănăstire, o nouă fântână, cunoscută azi sub numele de Fântâna lui Manole”. Arhitectura lăcaşului suferă, în decursul timpului, câteva modificări. Francezul Emile Andre Lecomte de Nouy îşi pune amprenta pe transformarea sa într-o construcţie regală. “După ce M.S. Regele Carol (pe atunci Principe) vizitează întreagă ţară călare, alege Podul lui Neag ca loc de trăit, iar Curtea de Argeş drept loc de murit. În acest scop va ridica, în prima locaţie, Castelul Peleş, în timp ce la Curtea de Argeş decide reconstruirea Mănăstirii Argeşului după metoda lui Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc. Acesta îl refuză pe rege din motive de vârstă şi sănătate, dar îl recomandă pe Emile Andre Lecomte de Nouy, discipolul sau. Acesta va reconstrui Mănăstirea încercând să o transforme dintr-o construcţie princiară, într-una regală, văzându-se foarte bine această idee la reconstrucţia modestului aghiazmatar gândit de Neagoe (semn al smereniei şi umilinţei sale pe care un occidental nu putea să o înţeleagă)”. Totodată, are loc şi o schimbare a arhitecturii turlelor, mai scunde şi cu circumferinţă mai mare. Şi tocmai datorită acestui aspect au putut să reziste la cutremurele ce au urmat. La fel de puţin se cunoaşte faptul că în cursul reconstrucţiei, pereţii Mănăstirii au fost demolaţi până aproape de bază. “Fresca ce era nedeteriorată a fost scoasă de arhitectul francez, noua frescă a Mănăstirii fiind realizată de un grup de artişti din care făcea parte şi fratele sau. Bucăți ale frescei vechi se păstrează și azi în muzeele României. În curtea Mănăstirii Argeşului a existat un paraclis - singurul edificiu ridicat de domnitorii fanarioţi în Curtea de Argeş - care avea o pictură deosebit de valoroasă. Din păcate, acesta a fost demolat de Lecomte de Nouy, pentru a face loc parcului destinat familiei regale. “În parcul creat au fost plantate specii rare, găsindu-se şi azi un arbore-lalea (Liliondendron tulipifera). În apropierae Mănăstirii, spre răsărit, avea să se construiască, din ordinul lui Carol, o frumoasă Reşedinţa Regală, ridicată dintr-o cărămidă specială. “Datorită calităţilor sale deosebite, cărămida respectivă era folosită, la vremea aceea, la zidirea forturilor Bucureştiului. În epoca respectivă, presa l-a atacat dur pe M.S. Regele Carol, acuzându-l de deturnarea materialelor (cărămizii)”. Reşedinţa Regală ridicată de rege a funcţionat până la abolirea monarhiei, ca instituţie în subordinea Casei Regale a României.“Această reşedinţă a fost un motiv de fricţiuni între familia regală şi ierarhii de la Argeş, care revendicau aripa de nord a construcţiei. Casa Regală n-a acceptat însă acest lucru şi, mai mult, în 1939 M.S. Regele Carol al II-lea decide închiderea pentru cult a mânăstirii. Lăcaşul urma să aibă numai rolul de necropolă regală. Episcopiei i-a fost dat terenul de la intrarea în curte în scopul construirii unei noi biserici episcopale. (sursa Net – Adevărul.ro – Cristina Stancu). Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari. Astfel această informație s-a strecurat in miscatoarea legenda populara a Mănăstirii Argeșului, în care se spune: "Un zid parasit.. Si neispravit.. La loc de grindis.. La verde-alunis.. Cainii cum il vad.. La el se raped.. Si latra-a pustiu.. Si urla-a mortiu." Prin urmare, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci. Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei. Asa cum glasuieste balada populara culeasa de Alecsandri, zidirea Manastirii Curtea de Arges s-ar datora "Mesterului Manole", care impreuna cu "noua mesteri mari, calfe si zidari" au lucrat cu multa truda si cu pretul unor mari sacrificii la ctitoria voievodului Neagoe Basarab. Acele ruine, aflandu-le Neagoe Basarab, cu ajutorul unui ciobanas, "din fluier doinas", ar fi hotarat: "Iata zidul meu! Aici aleg eu.. Loc de minastire.. Si de pomenire" si de indata ar fi indemnat pe mesterii ce-l insoteau, zicandu-le: "Curand va siliti.. Lucrul de-l porniti.. Ca sa-mi ridicati.. Aici sa-mi durati.. Manastire 'nalta.. Cum n-a mai fost alta" ceea ce acestia pana la urma, cu pretul vietii lor, chiar au si facut. Manastirea Curtea de Arges nu este insa o legenda: ea este expresia sentimentelor celor mai sincere ale poporului roman despre jertfa lui, pe care a pus-o si la baza acestei manastiri, dupa cum a pus-o si la baza tuturor marilor opere de constructie din tara noastra, in trecut si prezent. Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole. Manastirea a fost sfintita la data de 14 - 15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. Au mai fost de față la sfințire Teolipt – Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor de la Muntele Athossi tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. "Pentru intaia data un patriarh din Constantinopol, se afla pe pamantul romanesc; el fiind însoțit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia si de Melenic. Prezenta patriarhului de Constantinopol, a altor ierarhi, preoti si calugari de peste hotare, alaturi de mitropolitul tarii si de clerici romani, la sfintirea Manastirii Argesului, a fost prilej si chip de afirmare a unitatii Ortodoxiei, cum nu se mai vazuse inca. Manastirea Curtea de Arges, asa cum a iesit din mana mesterilor lui Neagoe Basarab, apartine, in ceea ce priveste linia ei arhitectonica, stilului bizantin, in timp ce elementele decorative ce-i impodobesc exteriorul, dezvaluie influente ale artei armene, persane, georgiene si arabe. Cu toate acestea, aici totul alcatuieste o perfecta si armonioasa unitate. Mai tarziu au venit insa peste aceasta manastire multe necazuri si primejdii. In iarna anului (1610-1611), Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit din biserica si din morminte tot ce era pretios, luand si acoperisul de plumb si cositoral bisericii, si lasind-o expusa la stricaciuni. Razboaiele dintre rusi si turci de la 1769-1774 si 1787-1791 au adus Manastirii Curtea de Arges alte jefuiri si stricaciuni. Un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un foc, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii in ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 si la 2 decembrie acelasi an, au adus manastirii noi deteriorari si pagube mari. Manastirea Curtea de Arges, alaturi de oraselul de langa, intre timp, au dobandit cinstea de resedinta episcopala, la anul 1793 luand fiinta aici Episcopia Argeșului, care a functionat pana in 1949, cand s-a unit cu Episcopia Ramnicului Valcea. La Manastirea Curtea de Arges, a functionat, cu mici intreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic "Neagoe Voda", continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania pana in anul 1977. Daca privim din orice parte biserica Manastirii Argesului, ea ne apare ca un ansamblu unitar si armonios, un joc de linii, de inflorituri ingenioase in piatra, de lumini si umbre rasfrante care-i dau spontaneitate, suplete si eleganta. Aici își odihnesc somnul de veci voievozii Neagoe Basarab și Radu de la Afumați dar și cuplurile regale Carol I – Elisabeta și Ferdinand – Maria. In capela-paraclis din centrul palatului se pastreaza moastele Sfintei Mucenite Filoteia. Istoria Manastirii Curtea de Arges reprezinta o parte importanta din insasi istoria Bisericii Ortodoxe Romane, care in mod continuu, de-a lungul veacurilor, s-a identificat cu sufletul si viata poporului roman. Manastirea Curtea de Arges, alaturi de Biserica strabuna a poporului nostru, a indeplinit si un rol patriotic: acela de a mobiliza constiinta poporului si a tarii in fata pericolului. Sursa – Net - Arhim. dr. Chesarie Gheorghescu.

Armata e cu noi

Boteni - 22 decembrie 1989 - România

Placheta de mai sus a fost bătută la comanda Unității militare nr. 01842 Boteni și a fost executată la Fabrica “Arădeanca”. Ea are următoarele caracterisitici tehnice: formă - dreptunghiulară; lungime – 60 milimetri; lăţime – 41 milimetri, greutate – 78 grame, material compoziție - cupru patinat. În planul central al aversului se află o imagine cu câteva siluete reprezentative ale Revoluţiei Române din Bucureşti: clădirea Televiziunii Române, un paraşutist militar, două elicoptere în zbor şi o mână cu degetul arătător şi mijlociu în formă de “V” de la “Victorie”. Sub această imagine se află înscris textul: “Boteni - 22 decembrie 1989.” Pe reversul plachetei, în plan central, este înscris, cu litere majuscule, următorul text: “Armata e cu noi”. Localitatea Boteni este situată în comuna Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, iar unitatea militară 01842 este o structură militară de paraşutişti. Un grup de militari din această unitate militară, au primit o misiune specială, în dimineaţa zilei de Crăciun (25 decembrie 1989), aceea de a executa cuplul dictatorial Ceauşescu.

Conțești este o comună din județul Dâmbovița care include și satele: Bălteni, Boteni, Călugăreni, Crângași, Gămănești, Heleșteu și Mereni. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5123 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 82,51%, romi – 15,24% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Conțești, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,07% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Societatea Română de Televiziune, mai simplu Televiziunea Română

(TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe patru canale centrale: TVR 1 , 2 , 3 și Internațional. Pe lângă acestea, mai funcționează și cele șase studiouri regionale Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Oficial, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 / 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière Nr.2 . Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic. Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților. În anul 2003 a fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de circa 2200 metri pătrați - platouri și 4000 metri pătrați - birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje, având nevoie de renovări substanțiale.

Întreprinderea autoturisme Pitești 1952 - 1987

Expoziția filatelică Dacia 87 Pitești 31 oct 1987

Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Dacia a luat naștere în anul 1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni), judeţul Argeș, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, care prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în anul 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate. Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor.

1100

1300

1300 pick up

solenza

logan

duster

sandero

Deasupra am postat fotografii cu câteva dintre modelele de automobile care au ieşit, de-a lungul timpului, pe poarta întreprinderii argeşene. Imediat sub medalie sunt postate câteva logo-uri ale întreprinderii argeşene şi evoluţia siglei acesteia.

Biblioteca publică Luca Paul - Domnești

125 ani 1878 - 2003

Tărtăria, Sumer, Egipt, Pergam, Gutenberg

"Bibliotecile sunt memoria omenirii"

Biblioteca Comunala ,,Luca Paul’’ din Domnesti este un vechi for de cultură rurală, care recent a împlinit 130 de ani de existență. Din anul 1878 Biblioteca din Domnesti a functionat sub patronajul diferitelor societati culturale care, fiecare, a fost preocupata ca Biblioteca sa fie dotata si slujita de un cadru didactic inimos si cu dragoste de carte. Unul dintre ctitorii culturii din Domnesti si de pe valea Raului Doamnei a fost invatatorul Luca Paul, prieten al marelui cărturar Spiru Haret, care este socotit astazi si ca unul dintre ctitorii bibliotecii. Asa se si face ca dupa anul 1990 Biblioteca din Domnesti ii poarta numele. Biblioteca din Domnesti se numara printre primele în județul Argeș, atat prin valoarea fondurilor sale de carte, cat si prin activitatea ce o desfasoara. In ultimii ani, mai multe delegatii de specialisti din domeniul bibliotecilor, straini si romani, au vizitat-o si au apreciat unanim valoarea sa. Recent Biblioteca Luca Paul din Domnești a devenit prima bibliotecă rurală din județul Argeș cu acces liber la internet. La ora actualã, aceastã bibliotecã are peste 17000 de volume, unele provin din donatii, iar 55 de titluri reprezintâ carte rarã, cu o vechime de peste 300 de ani.

Expofil "Călușarii" Ediția a II-a Pitești 22 -30 iunie 1980 Județul Argeș

Călușarii este un dans tradițional românesc practicat din vremuri imemoriale în Moldova şi Transilvania, dar care astăzi mai este practicat doar în Muntenia şi Oltenia. În mod tradițional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusalilor și are scop cathartic (tămăduitor), însă există documente istorice care atestă practicarea dansului și cu alte ocazii. Călușul este un obicei românesc care ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiția populară a dacilor Căluș, Căluț sau Călucean. Piesele din „echipamentul” călușarilor poartă și ele denumiri care amintesc de numele zeului, mișcările dansului simbolizând tropăiturile și comportamentul cabalin. România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii - UNESCO cu ritualul Călușului (inclus la 25 noiembrie 2005) alături de Doina (2 octombrie 2009) și Ceramica de Horezu (3-7 decembrie 2012).

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul - Simfonia lalelelor. Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Pitești, din vremuri diferite.

Cinematograful Modern

Camera de Comerț

Fabrica de tananți Argeșul

Gara

Grădina publică și Palatul administrativ

Sfatul popular regional

Spitalul I.C.Brătianu

Teatrul Alexandru Davila

Tribunalul

Grota din Parcul Trivale

Combinatul Arpechim

Biserica domnească

Biserica Sfântul Nicolae

Camera de comerț și industrie

Cercul militar

Colegiul național Ion I.C.Brătianu

Galeriile de artă

Hotelul Argeș

Întreprinderea de motoare electrice

Magazinul Trivale

Muzeul județean

Prefectura

Primăria

Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Argeș, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat pe aceste frumoase meleaguri.