Epaminonda's Blog.....: ALESSANDRIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană ALESSANDRIA,

regiunea PIEMONT și câteva trimiteri poștale din vremuri

diferite, o vedere aeriană, o insignă, un jeton și o medalie locale.

Primăria

Teatrul Comunal

Catedrala San Piedro

Gara

Citadela

Trimiteri poștale

Vedere aeriană

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_______xxx_______

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI O

INSIGNĂ ROMÂNEASCĂ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Ferdinand - regele tuturor românilor

Nihil sine Deo - 1922 (Nimic fără Dumnezeu)

În anul 1926 s-a bătut placheta de mai sus pentru a marca Trecerea a 10 ani de la urcarea pe tron și cinci ani de la încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand. Placheta este confecționată din alamă argintată, are o formă dreptunghiulară cu marginea superioară rotunjită și dimensiunile 35 x 28 milimetri, fiind opera gravorului Wilhelmina Pesky. Pe avers sunt aplicate următoarele reprezentări grafice: regele Ferdinand în mantie, decorat și încoronat cu privirea spre stânga. În exergă este înscris: “FERDINAND REGELE TUTUROR ROMÂNILOR”. Pe revers sunt aplicate următoarele reprezentări grafice: Crucea regelui Ferdinand și deviza regală împreună cu anul încoronării de la Alba Iulia, pe trei rânduri:”NIHIL / SINE DEO / 1922” (Nimic fără Dumnezeu).

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Eliberarea Ungariei și Transilvaniei de sub ocupația otomană

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1699 în amintirea Eliberării Ungariei și Transilvaniei de sub ocupația otomană. Este confecționată din argint, are forma rotundă și diametrul de 46,9 milimetri. Pe avers sunt redate următoarele reprezentări: în câmp o femeie drapată și laureată reprezentând Pacea, suflând într-o trâmbiță, ține o ramură de palmier cu mâna stângă și calcă în picioare trofee de război. Semicircular este aplicată inscripția: “PANNONI(i)S RESTITVTIS. VII. CAL(endas) FEBR(uaris) MDCIC” (Panoniile au fost restaurate – eliberate – la 26 ianuarie 1699”). Pe revers sunt redate urmatoarele detalii grafice: în câmp o hartă pe care este înscris: “HU N GA RIA; TRANS / SIL(vania); SLAVONIA,” (Ungaria, Transilvania, Slavonia). Pe marginea medaliei este aplicată circular o inscripție netradusă . Pe hartă apar marcate apele și orașele cucerite de imperiali: “DRAV(US) F(lumen), SAVVS F(lumen), DANUB(ius), PREBVRG, NEVHAVSEL, CASSAV(ia), EPER(jes), GRAN, AL(ba), REG(ia), PEST(a), BVDA, CANISA, ZUGE(th), POSEGA, TOKAY, SEGED, ZATM(arium), WARAD(ium), VEISSENB(urg), HERM(annstadt) (Râul Drava, Râul Sava, Dunărea, Bratislava, Nove Zamky, Kosuce, Eperjes, Esztergom, Szekesfshervar, Pesta, Buda, Kanizsa, Sighet, Posega, Tokay, Szeged, Stu Marem Oradea, Alba, Sibiu). În partea dreaptă jos a hărții între două ramuri de laur sunt plasate stema mică a Ungariei și stema Transilvaniei cu cele șapte turnuri de cetăți.

Până în anul 1699 Transilvania și Ungaria s-au aflat sub suzeranitate otomană. În istorie au existat mai multe încercări de schimbare a raportului de forțe și zonelor de influență în Europa. Imperiul otoman a încercat în repetate rânduri cucerirea orașului Viena, inima imperiului austro-ungar, cea mai mare forță a Europei la vremea respectivă. Dacă primele încercări s-au soldat cu eșecuri pentru turci, aceștia declanșează o ofensivă și mai puternică anti habsburgică folosindu-se și de sprijinul militar al statelor vasale, inclusiv forțe ale imperiului rus în anul 1683. Și de această dată turcii sunt înfrânți și, odată cu aceasta înfrângere, statele vasale imperiului otoman se consideră libere, intrând de fapt sub o altă administrație, cea habsburgică. Războiul otomano – austriac s-a încheiat după vreo două luni de negocieri prin semnarea Păcii de Karlowitz (26 ianuarie 1699), ocazie cu care s-a bătut și medalia de mai sus.

Insigna - Energo - reparații 1952 - 1972

Societatea comercială Energo-reparații serv SA proiecteaza, realizeaza si intretine ansambluri specifice centralelor electrice, produse pentru mecanizarea lucrarilor de reparatii, instalatii, subansambluri si piese de schimb pentru echipamente folosite in special in industria energetica, dar si in industria cimentului, industria miniera (cariera de suprafata), cat si in petrochimie. Sediul central al societății este situat în București, Sectorul 4, Șoseaua Berceni, nr. 104. Activitatea principală a societăii este fabricarea de motoare si turbine (cu exceptia motoarelor pentru avioane, autovehicule si motociclete). Alte activități ale societății sunt:

Fabricarea altor masini de utilitate generala n.c.a.
Fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii
Fabricarea de pompe si compresoare
Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice
Tratarea si acoperirea metalelor
Operatiuni de mecanica generala
Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanturi si arcuri
Fabricarea de suruburi, buloane si alte articole filetate; fabricarea de nituri si saibe

Mărturie botez - Născut și botezat în anul 1887

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie. Nu știu precis cărei structuri a aparținut această emblemă coifură.

________ooOoo________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ