Epaminonda's Blog.....: DARLOWO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea poloneză DARLOWO, denumire germană

RUGENWALDE, voievodatul POMERANIA OCCIDENTALĂ, câteva

trimiteri poștale ilustrate și vederi generale din vremuri diferite,

o medalie, un jeton și câteva insigne locale.

Moara de apă

Monumentul eroilor

Piața

Porta turn a orașului

Fântâna Hansa

Farul din port

Castelul Ducilor

Capela Sfântul George

Biserica Sfânta Gertrude

Biserica Sfânta Maria

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

Set 3 insigne locale

Medalie locală

Jeton local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Insula Mureșului

Insula Mureş, denumire oficială Insula III, s-a format în mod natural, în urmă cu aproximativ două secole, devenind, odată cu trecerea anilor un adevărat paradis, cu vegetație luxuriantă și peisaje de basm. A trecut timpul și pe insulă au apărut zeci de căsuţe, cabane şi case de vacanţă ale unor arădeni dornici să evadeze de agitația și gălăgia din oraș. Insula se află pitită la doar câţiva kilometri de oraşul Arad. S-a format în mod natural prin prin sedimente aluvionare depozitate în ultimele două secole şi unirea mai multor ostrovuri. Timpul a trecut peste ea şi a transformat-o într-o adevărată oază de verdeaţă şi linişte. În timp a devenit un refugiu pentru locuitorii din împrejurimi, iar acum pe insulă locuieşte o comunitate iubitoare de natură şi de linişte ce promoveză păstrarea şi protejarea acestei arii naturale.

Accesul pe insulă se face pe un pod din scânduri, puse pe un schelet metalic şi sprijinit pe nişte pontoane, lung de aproximativ 100 de metri. În acest moment există doar acest acces pietonal pe insulă, ceea ce contribuie la farmecul liniștit al insulei. Dacă te aventurezi, ajungi cu bine pe insulă. Primul lucru care te marchează este liniştea. Deşi este locuită, nu pare. Locul este încremenit în timp. Chiar la intrarea pe insulă se află o mică biserică şi câteva panouri cu informaţii. Insula are reguli. Este de dorit să le citiţi şi să le urmaţi. Nu există străzi. Printre casele pitite după vegetaţie te poţi strecura, la pas, pe nişte alei înguste ce amintesc de un labirint verde. Aceste alei nu au nume, însă sunt numerotate. Aleea 1, Aleea 2…şamd. Cu un minim spirit de orientare, este destul de greu să te pierzi. La fiecare intersecţie găseşti plăcuţe cu aceste numere. În rest, te poţi plimba în voie şi în linişte, respectând locul şi oamenii. Plimbarea-ţi va părea ruptă de realitate, ca şi cum ai nimerit într-o poveste. Este o ocazie de relaxare, în timp ce te poţi bucura de frumoasele priveliști ale râului Mureș.

Am aflat că o asociaţie care poartă numele insulei se ocupă de întreţinerea şi reparaţia podului şi că vizitatorii insulei trebuiesc să plătească o taxa de trecere a podului. Plătim dar unde, că nu era ţipenie de om pe lângă noi. Am păsit timizi pe insulă, chiar în spatele panoului care ne spunea regulile care trebuiesc păstrate pe insulă, se află o biserică micuţă, care pare a fi ingrijită. La intrarea în biserică flutura în adierea vântului un mândru steag tricolor. Tot aici, la intrarea pe insulă mai sunt puse două panouri pe care sunt trecute păsările şi peşti care se găsesc în Parcul Natural Lunca Mureşului, pentru că într-adevar ne aflăm în acest parc natural. Mergând mai departe ne întânpină o ancoră şi o căruţa, frumos aranjate pentru a desfăta privirile turiştilor.

Mergănd pe aceste aleei am văzut diferite construcţii construite după posiblități, de la cabane simple din lemn până la vile de lux toate integrate într-un spaţiu care în mare parte şi-a păstrat sălbaticia. Oamenii au fugit de betoanele incinse pe timp de vară sau îngheţate în toiul iernii din blocurile plate comuniste şi care totodată şi-au permis de-a lungul timpului să-şi construiască acolo o cabană sau o căsuţă de vacanţă. Acum un sfert de secol insula era un paradis al lianelor şi a vegetaţiei luxuriante de tip exotic. Acum zeci de căsuţe, cabane şi case de vacanţă construite cu bani puţini imediat după revoluţie şi-au făcut apariţia. O biserică ortodoxă alături de un magazin alimentar te întâmpină de cum păseşti de pe podul de bărci de peste Mureş.

Este impropriu spus "insulă" pentru că pe aceasta, dacă râul Mures este scăzut, se poate ajunge cu maşina din zona localităţii Felnac din apropiere de Arad. Insularii s-au luptat ani de zile şi au făcut demersuri pentru ruperea insulei de teritoriul administrativ al Aradului şi obţinerea statutului de sat aparţinător de comuna Felnac. Totul pentru obţinerea unor impozite şi taxe anuale mai mici pentru terenurile ocupate şi pentru construcţiile ridicate. Aceştia însă, au renunţat la idee când au obţinut concesionarea terenurilor pe o perioadă de 49 de ani. O cabană cu etaj de pe insulă a ajuns să coste între 10.000 şi 20.000 de euro. O cabană veche, bună de demolat pentru a face loc unei noi construcţii poate costa şi 2000 de euro. Specialiştii apreciază că Mureşul îşi modifică cursul permanent şi insula poate să dispară în urma unor inundaţii. De-a lungul anilor, unele cabane au fost distruse de ape. Cu toate acestea, peste 100 de familii şi-au asumat riscul de a locui pe insula a treia pe toată perioada anului înfruntând în fiecare an viiturile de pe râul Mureş, care din fericire sunt tot mai rare odată cu schimbările climatice din ultima perioadă.

A.M.T.E. - 100 km - locul III (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Se pare că AMTE este o prescurtae de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a muncitorilor din Arad. Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie 1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub egida acestei asociații se organizau diverse activități sportive printre care multe de ciclism și turism.

În amintirea vizitei împăratului Franz Josef la Mănăstirea Maria - Radna

cu ocazia manevrelor militare din toamna anului 1903

Medalia de mai sus (rotundă cu toartă de tip medalion) s-a bătut în anul 1903 în amintirea vizitei împăratului Franz Josef la Bazilica Maria din Radna, Lipova, de lângă Arad. Pe revers este redat bustul lui Franz Josef spre dreapta împreună cu inscripția circulară: “FERENCZ JOZSEF I”. Pe revers este aplicată o inscripție pe 12 rânduri, primul și ultimul în arc, în limbile maghiară și germană: “EMLEKUL / O FEZSEGE A KIRALY / JELENLETE ALKALMABOL / MARIA –RADNA-LIPPA / OSZIGYAKORLATOKNAL / 1903 SZEPTEMBER HOBAN” – “ZUR ERINNERUNG / AN DIE ANWESENHEIT / SA MAJESTAT DES KONIGS / BEI DEM HERBST-MANOVER / IN MARIA-RADNA-LIPPA / SEPTEMBER 1903” ceea ce s-ar putea traduce aproximativ (În amintirea prezenței majestății sale împăratul la Mănăstirea Radna-Lipova cu ocazia manevrelor militare din toamna anului 1903)

Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană

Franz Josef I, în maghairă I. Ferenc József, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (născut 18 august 1830 la Viena și decedat 21 noiembrie 1916 tot la Viena) a fost împărat al Austriei, rege al Ungariei și Boemie, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

Insigna - Corul Căminului cultural Buteni 1881 - 1971

Buteni este o comună din județul Arad, România.Localitatea Buteni este situată în Depresiunea Zarandului , pa malul răului Crișului Alb, la poalele Dealurilor cuiedului, la o distanță de 72 km față de municipiul Arad. Prima atestare documentară datează din anul 1387. Localitatea are o merituoasă tradiție și pe linie muzicală, dispunând de un cor renumit pe plan național, în cei peste 90 ani de activitate caștigând numeroase premii și evidențiindu-se prin calitatea interpretării și repertoriului. Pe lânga Caminul cultural, în afara celor 100 de coriști, mai activează o fanfară compusă din 45 persoane, o orchestră populară, grupuri vocale etc., încat se poate spune că aici toți oamenii cântă. Alături de faima cântecului, a străbătut întreaga țară frumusețea portului popular butincenesc, creație a meșterilor populari locali, care transmit din generație în generație arta țesutului, a cusutului, a broderiei, a renumitelor cojoace și șube răspândite în toată valea Crișului Alb. Dintre tradițiile populare, păstrate cu autenticitate, poate fi amintit un obicei după care, primăvara, fiecare poartă este împodobită cu armindeni (crengi de tei cu frunze verzi), simbol al dragostei oamenilor față de rodul pământului. Sus am postat stema comunei Buteni și o poză a Primăriei comunei Buteni .

Insigna - Aeroclubul "Traian Vuia" - Arad

Aeroclubul Teritorial "Traian Vuia"din Arad este o unitate teritorială, cu drepturile şi atribuţiile ce decurg din această calitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind situat pe Strada Aeroport. Totodată aeroclubul este o unitate sportivă de performanţă cu profil aeronautic, cu drepturile şi atribuţiile ce decurg din lege. El oferă servicii de planorism, parașutism și aviație ultra ușoară, având terenuri de zbor în Arad și la Ineu pe Dealul Mare. Enumăr mai jos câteva dintre misiunile aeroclubului:

organizarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire, perfecţionare teoretică şi practică de zbor şi paraşutare cu aeronave civile uşoare, de şcoală şi de sport, pentru personalul aeronautic propriu şi pentru sportivii legitimaţi la Aeroclubul României;
selecţionarea şi iniţierea tineretului prin organizarea de cursuri şi cantonamente de instruire teoretică şi în zbor, în scopul atragerii acestuia în practicarea sporturilor aeronautice
asigurarea condiţiilor tehnico-administrative pentru organizarea de cantonamente, competiţii interne şi internaţionale, mitinguri şi manifestări aeronautice, în vederea creşterii nivelului de pregătire a personalului propriu şi a sportivilor legitimaţi la Aeroclubul României, etc

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad și dedesubt fotografiile unor monumente de cultură și arhitectură și câteva trimiteri poștale din acest oraș, din vremuri diferite.

Gara

Biserica franciscană

Biserica minoriților

Fabrica de automobile MARTA

Cetatea

Palatul finanțelor

Palatul Newmann

Palatul C.F.R.

Palatul Hermann

Banca națională

Monumentul trinității

Liceul pedagogic - Dimitrie Țichindeal

Cazinoul

Fosta Școală superioară de fete

azi Colegiul național Elena Ghiba Birta

Obeliscul celor 13 generali

Palatul de Justiție

Fosta Școală comercială superioară

azi Colegiul economic

Templul masonic Concordia

Primăria

Seminarul Diocezan

Filarmonica

Hotelul Astoria (Continental)

Vederi - Cartierul Aradul Nou

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ, din vremuri diferite.