Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Akseli Gallen-Kallela. Pe aversul monedei sunt reprezentate paleta pictorului și o gâscă plutind pe luciul unei ape (stilizat). Pe corpul paletei sunt inscripționații anii între care a trăit personajul: “1865-1931”, pe jumătatea inferioară a monedei, pe margine, circular este inscripționat numele personajului: “AKSELI GALLEN KALLELA” și undeva deasupra cuvântului AKSELI este aplicată litera mare de tipar V. Pe reversul monedei este aplicat un ornament decorativ și înscrisurile: ”20 E”- valoarea monedei – “2015” – anul emiterii monedei și “SUOMI - FINLAND”- numele țării în limbile finlandeză și engleză. Undeva în dreapta, deasupra literei E (euro) este reprezentată monograma monetărie naționale finlandeze.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 22.10,2015, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU și tiraj – 5000 exemplare.

Akseli Gallen-Kallela a fost un pictor și grafician finlandez, care s-a născut în data de 26 aprilie 1865 la Pori, în Finlanda, și a decedat la data de 7 martie 1931 la Stockholm, în Suedia. Este celebru pentru ilustrațiile la epopeea națională Kalevala, ilustrațiile sale fiind considerate foarte importante pentru definirea identității naționale finlandeze. În orașul finlandez Espoo un muzeu care îi poartă numele.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Karl Otto Fazer. Pe aversul monedei este reprezentat un ornament decorativ pe tot câmpul, peste care sunt aplicate inscripțiile: “KARL FAZER” – numele personajului, și “1866 - 1932” – anii între care a trăit. Pe reversul monedei este reprezentată crenguța unei plante. În partea inferioară a monedei, periferic, pe margine sunt aplicate inscripțiile: “SUOMI - FINLAND” – numele țării în limbile finlandeză și engleză, “20 E” – valoarea monedei și “2016” – anul emiterii monedei. La partea inferioară, lângă crenguță este reprezentată monograma monetăriei naționale finlandeze.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 28.01.2016, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU, tiraj – 5000 exemplare și designer – Kirsti Doukas.

Karl Otto Fazer a fost un om de afaceri finlandez, care s-a născut la data de 16 august 1866 la Helsinki și a decedat la data de 9 octombrie 1932 la Jokioinen. Fazer a studiat meșteșugul patiseriei în Berlin, Paris și Sankt Petersburg, înainte de a deveni pionier al produselor de cofetărie finlandeze. Împreună cu soția sa, Berta, a deschis o cofetărie franceză și mai târziu o fabrică de ciocolată și bomboane. Compania fondată de el există și azi, multe dintre produsele sale au devenit clasice (Fazer Blue). Karl Fazer a fost un iubitor de natură, păsări, pasionat vânător și pescar. El este fondatorul mai multor parcuri naturale în Finlanda.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jus omagiază personalitatea lui Zacharias Topelius. Pe aversul monedei este reprezentat un chipul personajului, două păsărele din care una în zbor și înscrisul orizontal: “20 E” – valoarea monedei. Pe partea stângă a aversului, circular și periferic sunt aplicate inscripțiile: “ZACHARIAS TOPELIUS” – numele personajului, și “1818 - 1898” – anii între care a trăit personajul. Pe reversul monedei sunt reprezentate stilizat o plantă și alte elemente din natură. În partea inferioară a monedei este aplicată inscripția: “2018” – anul emiterii monedei, și spre stânga undeva, este aplicată monograma monetăriei naționale finlandeze. Pe partea dreaptă a reversului, periferic și circular este aplicată inscripția: “SUOMI - FINLAND” – numele țării în limbile finlandeză și engleză.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 12.01.2018, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU, tiraj – 4000 exemplare și designer – Erja Tielinen.

Zacharis Topelius a fost un scriitor finlandez, jurnalist, istoric și rector al Universității din Helsinki care a scris, în limba suedeză, câteva romane legate de istoria finlandeză. El s-a născut în data de 14 ianuarie 1818 la Kuddnas și a decedat la data de 12 martie 1898 la Sipoo. Zacharis Topelius a fost secretarul al Societății pentru faună și floră 1842-1846, a fost angajat de biblioteca universitară 1846-1861 și a predat istorie, statistică și limba suedeză la liceul școlii Helsingfors în aceeași perioadă. În anul 1854 a fost numit profesor de istorie la Universitatea națională finlandeză pentru ca în perioada 1875 – 1878 să fie numit rector al aceleiași universități.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DIH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 2 insigne - Asociația internațională de telecomunicații

Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (U.I.T.), engleză:

International Telecommunication Union(ITU), probabil fost[ asociație este cea mai importantă organizație de standardizare în domeniul telecomunicațiilor, aflată în prezent sub egida Organizației Națiunilor Unite. UIT este cea mai veche organizație internațională interguvernamentală. Sediul actual se află la Geneva, în Elveția.

UIT a fost creată la 17 mai 1865 prin semnarea la Paris a unei convenții internaționale privind telegrafia, Uniunea Internațională pentru Telegrafie (International Telegraph Union - ITU), pentru a asigura interconectarea rețelelor naționale telegrafice. Conferința Radiotelegrafică Internațională de la Berlin din anul 1906, a adoptat Convenția Internațională privind Radiotelegrafia, care avea o anexă privind reglementarea radiotelegrafiei, anexă devenită regulamentul radiocomunicațiilor. În anul 1934 organizația și-a modificat numele în UIT are în componență 191 de state membre, iar România este membră a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor din anul 1866. Activitățile principale ale UIT sunt:

Elaborare de standarde: Standardele elaborate de UIT (cunoscute ca recomandări) acoperă toate aspectele telecomunicațiilor.
Efectuează alocarea benzilor spectrului de frecvențe radio, distribuirea frecvențelor radio și înregistrarea alocărilor de frecvențe radio, pentru servicii de spațiu, a oricărei poziții orbitale asociate pe orbita gestionară de satelit sau a oricărei caracteristici asociate cu sateliții de pe alte orbite, pentru a evita interferența dăunătoare dintre stațiile radio și diverse țări.

Obiectivele UTI sunt:

să mențină și să extindă cooperarea internațională între statele membre în vederea ameliorării și utilizării raționale a telecomunicațiilor
să promoveze și să crească participarea diverselor entități și organizații la activitățile sale, și să faciliteze cooperarea între acestea și statele membre în vederea atingerii obiectivelor UTI
să promoveze și să acorde asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare în domeniul telecomunicațiilor, și să promoveze mobilizarea resurselor necesare pentru ameliorarea accesului la servicii de telecomunicații în aceste țări
să promoveze extinderea beneficiilor noilor tehnologii de telecomunicații în toată lumea
să armonizeze acțiunile statelor membre și să promoveze cooperarea fructuoasă și constructivă între statele membre și membrii de sector în atingerea acestor scopuri
să promoveze la nivel internațional, adoptarea unei abordări globale a chestiunilor legate de telecomunicații în societatea și economia informațională globală.

Francisc Rakoczy și Dieta de la Szechenyi

Medalia de mai sus a fost bătută în anul 1705 omagiind pe Francisc Rakoczy al II-lea și Dieta de Szechenyi. Este o medalie din metal comun aurit, rotundă cu diametrul de 43,8 milimetri și metal comun cu diametrul de 47 milimetri. În câmpul central al aversului se prezintă chipul fronatal al principelui în armură, înconjurat pe circumferință de inscripția: “FRANCISCUS.II.D(ei): G(ratia): S(acri): R(oman): I(mperii): PRIN=CEPS. RAKOCZI.& TRANSIL (vaniae):” (Francisc Rakoczi al II-lea, din mila lui Dumnezeu prinț al Sfântului Imperiu Roman și al Trasilvaniei). Pe revers, în câmpul central, se prezintă trei preotese ale Vestei înteținând focul pe un altar. La partea superioartă circular este aplicată inscripția: “CONCVRRVNT(ut). ALANT” (Luptă pentru a ocroti). La partea inferioară, orizontal, este aplicată inscripția: ”CONCORDIA. RELIGIONVM. / ANIMATA. LIBERTATE./ A(nno). M.D.C.C.V. / IN. CON(VENTU): SZECH (enyensi)”. (Libertatea a fost înviată prin acordul religiilor , în anul 1705, la Dieta de la Szechenyi).

Francisc Rákóczi al II-lea a fost un nobil maghiar din familia Rákóczi, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei, care a trăit între anii 1676 – 1735. Ca unul dintre cei mai bogați oameni din Regatul Ungariei, Rákóczi și-a folosit averea pentru a ajuta cauza desființării uniunii personale cu casa de Habsburg. Între anii 1703 - 1711 el a condus răscoala „curuților” împotriva dominației habsburgică din Ungariei. El este considerat erou național în Ungaria. La data de 7 iulie 1704 Dieta Transilvaniei întrunită la Alba Iulia l-a proclamat pe Francisc Rákóczi al II-lea ca principe al Transilvaniei. Revolta anti habsburgică condusă de el a eșuat, autoritatea Casei de Habsburg în Transilvania și Ungaria fiind restabilită efectiv în anul 1711, prin Pacea de la Satu Mare.

A.G.I.R. - Asociația generală a inginerilor din România

100 ani * 1918 - 2018

Primele incercări, in Romania, de organizare a asociatiilor tehnico-ingineresti sunt consemnate in cea de a doua jumatate a sec. 19, cand s-a infiintat "Societatea de Ingineri si Arhitecti" (1876). Cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita in 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din romania proiectata si executata de ingineri romani.

Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.)a fost infiintata la Iasi, in anul 1918, anul Marii Uniri, avand ca scop "organizarea si sporirea cunostintelor si puterii de munca a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos in opera de refacere a tarii (...), solidaritatea si sustinerea intereselor profesionale ale acestora". Cele doua asociatii si-au desfasurat activitatea in paralel pana in 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor. Aceasta din urma a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor intre anii 1951-1962 si Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor pana in decembrie 1989. Prin Hotararea judecatoreasca 4/P.J. 1990 a reaparut pe scena societatii civile romanesti Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizatiilor ingineresti care au functionat in Romania pana la acea data. Sus am postat logo-ul A.G.I.R..

Insigna - B.T.T. - Cicloturism

(Biroul de turism pentru tineret)

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Batalionul 147 Război Electronic

1977 - 30 mai - 2007

În linii mari Războiul electronic constă în acţiuni desfăşurate în timp de pace, criză sau război, îndreptate împotriva sistemelor informatice ale adversarului în scopul supravegherii, neutralizării, intoxicării, dezinformării sau distrugerii unor ţinte ale sale, concomitent cu protejarea propriilor reţele şi obiective informatice. Aceste acțiuni constituie misiunile de bază ale unor structuri militare specializate din arma transmisiuni dotate cu tehnică performantă de bruiere, interceptare a comunicațiilor de orice fel (fir, radio, radio-releu, rețele de calculatoare, satelit, etc). Deasupra am postat logo-ul Batalionului 147 război electronic.

Insigna - Campion junior - hochei pe gheață

R.P.R. - (Republica Populară Română)

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII