Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea austriacă BLINDENMARKT,
bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ, dar și câteva
trimiteri poștale ilustrate
Palatul Hubertendorf
Plaja
Școala
Gara
Biserica Sfânta Ana
Arhitectură locală
Trimiteri poștale ilustrate
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
____________xxx____________
CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc
Încoronării lui Gabriel Bethlen - administrația orașului Sibiu
Medalia
de mai sus a fost dedicată de administrația
orașului Sibiu încoronării lui Gabriel
Bethlen ca principe al Transilvaniei. Ea este realizată din metal comun,
are forma rotundă cu diametrul de 24,8 milimetri. În câmpul central al
aversului medaliei este aplicată o inscripție
pe șase rânduri: ”VERA / SALVS / CHRI / STVS TVA SCE / PTRA SALVTE /
CORONET / 1613” ceea ce s-ar putea traduce “Cristos, adevărata
mântuire, să încoroneze sceptrul tău cu mântuirea”. Anul de pe ultimul rînd are
în jur trei motive ornamentale. Pe revers, între două cercuri periferice, cel
exterior perlat, este aplicată inscripția: “ET FERAT AVSPICIIS PROSPERA VELA
TVIS” tradus “Și
Dumnezeu să aducă puterilor tale vânt favorabil”, cu un motiv ornamental jos. În câmpul central al
reversului este redată stema orașului Sibiu.
Insigna A.G.V.P.S.
(Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi)
Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor
Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană
juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan
intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi
peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau
rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi
pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă
momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922,
data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă
de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la
formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în
acest domeniu de activitate.
Insigna A.N.C.M.R.R. - Al.I.Cuza - Patrie, onoare, demnitate
(Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere)
Asociaţia Naţională a Cadrelor
Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” este continuatoarea nobilelor tradiții ale
structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere
atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de
acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (
A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică,
independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza
Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”. Sediul central al acesteia
este în Palatul Cercului Militar Naţional
din strada Constantin Mille, nr.1, Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este
o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor
militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării
Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în
sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al
preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub
patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare
al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi
în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă
solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi
şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă
şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în
rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu
celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu
organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate,
realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor
membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială.
Insigna A.S. (???)
Cu
referire la insigna de mai sus nu am găsit nicio
informație despre cine a emis-o sau ce ar putea să reprezinte.
Având în vedere că se cunosc mai multe insigne ce conțin literele mari A și S
aș putea fi tentat să cred că acestea reprezintă o asociație studențească sau o
asociație știintifică. Cu atât mai mult despre insigna de mai sus aș putea
să-mi închipui prin extensie că reprezintă o asociație silvică (de ce nu?).
Dacă ai altă părere, cititorule, îndrăznește și scrie la rubrica “comentarii” de la sfârșitul acestei postări.
Mulțumesc!
Alexandru Ioan Cuza - 24 ianuarie 1859
Urmare a
Războiului Crimeii (1853-1856) ţările române
scapă de ocrotirea supărătoare a Rusiei, rămân încontinuare sub suzerantitate
otomană dar, sub garanţia puterilor semnatare;
Marea Britanie, Franţa, Sardinia şi Imperiul Otoman. Potrivit art.24 al Tratatului de la Paris,
semnat în urma Războiului Crimeii, divanurile ad-hoc din cele două ţări române
au fost chemate să decidă asupra organizării lor politice şi
constituţionale. La 7 octombrie 1857 Kogălniceanu înaintează Divanului
Ad-hoc al Moldovei o listă-propunere cu; “cele întâi,
cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţării, sub garanţia
colectivă a Puterilor:”
- Respectarea drepturilor
Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor…
- Unirea Principatelor
într-un singur stat sub numele de România
- Prinţ străin cu moştenirea
tronului …
- Neutralitatea pământului
Principatelor
- Puterea legiuitoare
încredinţată unei Adunări obşteşti care să reprezinte toate interesele naţiei
Propunerea este acceptată cu 82
voturi pentru şi 2 împotrivă. Pe data de 9 octombrie 1857 şi Divanul
Ad-hoc al Munteniei primeşte o listă de propuneri aproape identice cu cele din
Moldova. Necesitatea realizării unirii principatelor este prezentată în detaliu
în Actul dezvoltător al Adunării Ad-hoc din 9/21 octombrie 1857; “Lumea
întreagă ştie astăzi că totdeauna strădaniile
necurmate ale locuitorilor ambelor principate au fost să recâştige unitatea
natională; că ei au fost şi sunt un singur popor, omogen, identic; că au aceiaşi origine, acelaşi nume, aceiaşi limbă,
aceiaşi religie, aceiaşi tradiţie, aceiaşi istorie, aceleaşi instituţii, legi,
obiceiuri, moravuri, aptitudini, interese, aceleaşi păsuri, bucurii, speranţe,
suveniruri, aspiraţii, cugetări, instincte, aceiaşi ursită, aceiaşi misiune,
acelaşi geniu şi acelaşi suflet”.Dorinţele exprimate de cele două Divane au
fost studiate de către Puterile garante şi apobate doar parţial. Nu s-a
acceptat un principe din dinastie străină ci doar fiu din tată moldovean sau
valah. Pentru împăcarea intereselor Puterilor garnate potrivnice unirii
(Turcia, Austria şi Anglia) dar şi al celor pentru
(Franţa, Rusia,
Prusia şi Sardinia) s-a acceptat un compromis. Ele
urmau să poarte numele Principatele Unite Moldova şi Valahia, dar cu guverne şi
adunări obşteşti separate. La Focşani urma să ia fiinţă o Comisie
centrală, cu scopul de a pregăti proiecte de legi de interes comun, precum şi
Înalta Curte de Dreptate şi Casaţie, comună ambelor principate. Alte câteva
propuneri acceptate prin negociere directă cu puterile garante au fost;
- Aceiaşi organizare
pentru miliţiile regulate, pentru ca la un moment dat acestea “să se poate uni
într-o singură armie”
- Egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii
- Garantarea libertăţii
individului
- Acces liber şi egal la
toate dregătoriile publice din ambele principate
- Acceptarea
exproprierii doar în interes public şi cu despăgubiri
corespunzătoare
- Anularea oricăror
privilegii
- Îmbunătăţirea situaţiei
ţăranilor prin revizuirea legilor agrare
Se poate aprecia că s-au obţinut
progrese însemnate, deşi, în fapt, unirea se realizase doar pe jumătate.
Urma ca prin voinţă naţională şi multă înţelepciune să se realizeze şi cea de a
doua jumătate a Unirii. Prin hotărârea Convenţiei de la Paris
administraţia principatelor este dată în grija unor comisii temporare cu
misiunea specială de a organiza şi desfăşura alegeri libere în fiecare
principat. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859,
colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din
jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în
numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie
drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi
în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor
pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică
este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei;“Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat
însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit
să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească
a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune
făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni
erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind
organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o
citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că
în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de
lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii.
Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea
victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin
de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării
din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea
ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea
într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur
că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine
sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei
64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64
de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa
unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie
cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth,
revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor
să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi
prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către
toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea
formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu
guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească
s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind
vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului
pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie
1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul
Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861
Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este
întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi,
a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă
astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru
Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru,
apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând
rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din
reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în
înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea
lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești
(decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În
același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă
constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o
bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de
Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil
și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea
învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară,
respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are
un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din
14/26 august 1854 peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu
loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de
casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul
de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea
terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției
agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma
agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a
satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile
feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde
sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o
camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza
după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior
s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat.
Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe
domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a
luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs,
chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin
precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie
1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost
instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae
Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui
Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de
Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.
Provizoratul locotenenței domnești a
luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să
devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea
consecințe grave pentru România, pentru că:
- după înlăturarea lui
Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc
- la 3 aprilie 1866
la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mişcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu
Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei.
- Poarta Otomană a
mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a
fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.
Cursul evenimentelor a demonstrat că
poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care
se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este
adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina
ţării. Mă încearcă un
sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali,
folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii,
cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Să reținem sloganurile
de pe unele 2 medalii dedicate Unirii de la 1859; “Dumnezeu apără
România” și „Prin unire vom ajunge la fericire.”
Cumva nouă ne
mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela
de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când
scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al
românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată
că și tu vizitatorule poți citi acest catren:
Vorbe mari nu vreau să-ndrug;
Scoatem țara din
vâlcea
Trăgând cu toții
la jug
...Unii HĂIS și
alții CEA!
Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad
şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al
Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a
participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru
unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al
Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se
astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate
politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană
şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii
unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie
1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând
oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o
singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul
Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu
(ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme
interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma
învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.
Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare,
alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a
bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor
mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune
aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege
electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează
legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost
conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului
primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la
Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această
perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul
1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi
Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi,
care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Generalul Andre Kolin, președintele Republicii Centrafricane,
a trăit între anii 1936 - 2010 și a condus între anii 1981 - 1993
Detaliu vignetă de pe un nodgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
Două vignete de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 26.03.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu