Epaminonda's Blog.....: SEMNE PERSONALE MILITARE DE IDENTITATE

Semnul personal de identitate este format dintr-o plăcuță confecționată din metal ușor, antialergic, rezistent la ardere și cu posibilitatea de a fi divizată în două părți prin rupere, la care se atașează un lănțișor de purtare și are forma și conținutul prevăzute în schemele următoare:

Fișa tehnică privind confecționarea semnului personal de identitate, inscripționarea și aprovizionarea acestuia se execută la solicitarea statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei și comandamentelor de armă pentru efectivele din subordine, precum și pentru efectivele structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale, prin grija Comandamentului logistic întrunit.

BAT (REG) 22 VM - ctg - matr 4329

Înainte de instalarea comunismului pe semnul personal militar de identitate erau aplicate următoarele inscripții: numărul matricol (numărul curent din ordinea de bătaie a unității - sus în partea stângă), contingentul (anul recrutării - sus în partea dreaptă) și denumirea prescurtată a unității (pe rândul de jos).

R 12 R - ctg 941 - matr 584

Semnul de identitate face parte din inventarul unității și se distribuie inscripționat personalului militar în activitate și personalului civil din armată de către compartimentul personal al unității în care este încadrat, conform normelor de echipare și înzestrare cu bunuri materiale specifice personalului Ministerului Apărării Naționale în timp de pace și la război.

Reg 19 A - ctg - matr

Rezerviștii primesc semnul personal de identitate pe timpul mobilizării structurilor în care sunt încadrați.

Reg 3 ROS - ctg 1948 - matr 217

Semnul personal de identitate se poartă la gât, pe un lănțișor, fără a fi expus la vedere, pe sub îmbrăcăminte.

R 8 VM - ctg 1942 - matr 664

Este interzisă purtarea la gât a semnului personal de identitate pe timpul activităților de educație fizică militară.

Reg 9 CALA - ctg 1941 - matr 1118

În situația pierderii, deteriorării sau furtului semnului personal de identitate, posesorul raportează comandantului direct și solicită, prin raport scris, confecționarea unui nou semn de identitate, iar cheltuielile aferente se suportă de persoana în cauză.

R D20 M - ctg 1931 - matr 3222

În cazul decesului personalului pe timpul îndeplinirii misiunilor, plăcuța se va rupe longitudinal în două jumătăți, din care una va fi recuperată și predată comandantului acestuia, care o va înainta, ierarhic, la compartimentul de personal al unității, iar cealaltă jumătate va fi depusă împreună cu rămășițele decedatului. Se pare că în vechime au existat și semne personale militare de identitate și de alte forme (mai jos am postat câteva semne rotunde - care conțin cam aceleași inscripții și în plus numele țării - ROMÂNIA)

ROMÂNIA - 1920 - 9203 - 9

Semnul personal de identitate se retrage de la titular de către compartimentul de personal, în următoarele situații:

la trecerea în rezervă sau direct în retragere;
la transferarea în afara Ministerului Apărării Naționale;
la încetarea contractului de angajare;
la scoaterea din evidență de către centrul militar;
după demobilizarea unităților.

ROMÂNIA - R 1R - 104

Semnele personale de identitate ce au aparținut cadrelor militare trecute în rezervă vor fi trimise centrelor militare pe raza cărora își stabilesc domiciliul, odată cu memoriile originale și fișele de evidență, de către compartimentele de personal ale unităților respective.

ROMÂNIA - R 32D - C CZRC - 182

La repartizarea cadrelor militare în rezervă, pentru completarea unităților la mobilizare și război, centrele militare trimit unităților respective, odată cu fișele de evidență tip B, și semnele personale de identitate ale acestora.

ROMÂNIA - TR.MICĂ - 1501

Semnul personal de identitate retras de la posesorul decedat/trecut direct în retragere/căruia i-a încetat contractul, în condițiile legii, se distruge în unitatea militară gestionară de către o comisie numită prin ordin de zi pe unitate, din care face parte, în mod obligatoriu, o persoană din compartimentul de personal.

ROMÂNIA - Rgt 21 Ift - C.4 - 956

Semnul personal de identitate retras de la personalul scos din evidența centrului militar se distruge în cadrul acestuia de către o comisie numită prin ordin de zi pe unitate de către comandantul centrului militar, din care face parte, în mod obligatoriu, o persoană din compartimentul evidență mobilizare și rechiziții. Mai jos admiri un semn personal militar de identitate atipic, având forma unei cruci.

ROMÂNIA - 34R - 23

Scăderea din gestiune a semnului personal de identitate se face pe bază de proces-verbal, în care se menționează și datele de identificare inscripționate, semnat de membrii comisiei și aprobat de comandantul unității militare.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

I.M.M.N. - Baia Mare - XXX ani - Activitate meritorie în uzină

Medalia de mai sus s-a conferit oamenilor muncii dim I.M.M.N. Baia Mare (Întreprinderea metalurgică de metale neferoase, denumire alternativă Phoenix) cu ocazia împlinirii a treizeci de ani de înființarea întreprinderii. După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Din această categorie face parte și medalia de mai sus. Principalele simboluri comuniste aplicate pe insignă sunt: ramurile de laur care simbolizează “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou” și roata dințată, care simbolizează industrializarea socialistă forțată a țării.

Istoria Combinatului Phoenix din Baia Mare începe în 1907. La început a fost o fabrică de acid sulfuric, construită de doi oameni de afaceri Oscar si Artur Weiser. Se tot dezvoltă, iar în 1925 devine combinat. Apoi, drumul cunoscut: au venit comuniştii la putere şi a fost naţionalizat. I.M.M.N. Baia Mare, fostul combinat Phoenix a fost unicul rafinator de aur din Europa. Cuprul este un un conductor de caldură, iar în România a fost şi un bun conductor de îmbogăţire, eroul unor "tunuri" spectaculoase cu efecte tragice pentru economia națională. Combinatul producea în anii de glorie 40000 de tone de cupru pe an, 12 tone de aur şi 120 de tone de argint. Acum, acolo sunt 80 de hectare de hale rase de pe faţa pământului. La marginea oraşului, pe o suprafaţă impresionantă se întindea altădată întreprinderea metalurgică de metale neferoase, un colos industrial transformat în ultimii ani într-un morman de moloz. A rezistat în picioare (se zice că demolarea sa este foarte scumpă) turnul de evacuare al combinatului, înalt de 351 de metri având la bază diametrul de 20 de metri iar sus de 9 metri. Turnul s-a construit pentru a împiedica poluarea orașului deși nu prea a reușit, construcția s-a însemnând o cheltuială de 11 milioane de dolari. Combinatul reprezenta 80% din producția industrială a municipiului și 60% a județului, aici se producea cupru cu puritatea de 99,95%. În anul 1998 combinatul s-a privatizat pe o sumă infimă (111000 dolari) fiind cumpărat de o firmă indiană cu obligația de a achita datoriile consistente ale combinatului și încă de a investi în dezvoltarea combinat. Indienii nu s-au ținut de cuvânt, ei deja începând să dezasambleze din liniile de producţie ale combinatului. În 2002, se declanşează un scandal internaţional. Indienii se dovedesc a fi nişte excroci cu acte în regulă, identificaţi de autorităţile americane pentru fraude masive. A fost considerată una dintre cele mai mari fraude din istorie, peste 20 de banci din Marea Britanie şi SUA fiind înşelate, cu o pagubă de peste 680 de milioane de dolari. În 2003 începe un nou proces de privatizare la Baia Mare. De data asta cu niste investitori români – CUPROM.

Doi investitori români au cumpărat cu 3,6 milioane dolari, la pachet, combinatul de la Baia Mare şi Elcond Zalau, una dintre cele mai mari firme producătoare de fire de cupru din Europa şi au format societatea Cuprom. Administratorii Cuprom nu s-au dovedit a fi cu nimic mai buni pentru combinatul din Baia Mare decat predecesorii lor, indienii. Activitatea se restrângea în fiecare an. Mai prelucrau cupru brut de la Zlatna şi apoi doar deşeuri de cupru din ţară şi din import. Începuse demolarea combinatului. În anul 2009 Cuprom a intrat în insolvenţă. Din producatori de metal neferos si produse prelucrate, ne-am transformat in exportatori de materii prime. Terenul unde cândva era fabrica este administrat acum de trei bănci străine, care au decis să demoleze toate construcţiile, în încercarea de a vinde pământul Primăriei Baia Mare. Preţul evaluat e de 15 milioane de euro.

Insigna - A.S. CUPROM - Baia Mare (Asociația sportivă)

Insigna de mai sus s-a bătut la comanda Asociației sportive (A.S.) CUPROM din Baia Mare și a fost conferită întregului personal al asociației (sportivi și personal auxiliar). Această asociație sportivă a funcționat pe lângă Societatea CUPROM. CUPROM a fost o societate românească de extragere și prelucrare a cuprului ce avea sediu în București și filiala principală la Baia Mare. Filiala CUPROM Baia Mare este continuatoarea Întreprinderii metalurgice de metale neferoase din Baia Mare și a Întreoprinderii Elcond Zalău. Cum CUPROM a intrat în insolvență și s-a desființat se decuce că și Asociația sportivă CUPROM s-a desființat. Din toate au rămas doar amintirile.

Insigna - Cupa Pionierului - Handbal 1982 Baia Mare

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”.

Set 2 insigne - Membru al organizației de pionieri

În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului. Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor."

Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii anului 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între anii 1910-1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în anul 1912 la Leipzig cu sportul premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în anul 1913. În anul 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Insigna - I.M.U.M. 20 ani 1949 - 1969

(Întreprinderea de mașini și utilaj minier)

IMUM (Întreprinderea de Mașini și Utilaj Minier), denumire ulterioară (IMMUM) Întreprinderea Mecanică de Mașini și Utilaj Minier din Baia Mare era situată pe platforma industrială, pe fosta stradă Baia-Sprie. Aceasta a fost înființată în anii ‘50 și se înscria printre cele mai mari și prestigioase unități constructoare de mașini și utilaje miniere din țară. Inițial, aici s-au reparat utilajele și uneltele miniere, în timp ajungând să fie printre principalele furnizoare de utilaje și instalații miniere din țară, producându-se utilaje cu un grad ridicat de complexitate. Ulterior, s-a extins pe o suprafață de peste 6,5 ha, cu șapte hale principale de producție și peste 12 alte clădiri pentru celelalte activități industriale. S-au produs aici mașini și utilaje pentru prepararea minereurilor neferoase, instalații de foraje, linii de preparare și alimentare a cazanelor energetice și altele. Totodată, au existat relații comerciale cu foarte multe întreprinderi din țară, dar și de peste hotare. S-au produs aici nu numai mașini și utilaje pentru industria minieră, dar și pentru ramuri ca: metalurgie, industria materialelor de construcții, industria utilajelor de ridicat și transportat, industria utilajelor de construcții drumuri. S-a ajuns la un moment dat ca aici să lucreze aproximativ 5000 de oameni, în majoritatea tineri veniți direct de pe băncile liceului patronat de întreprindere. IMMUM a luat ființă în anul 1960, în locul atelierului Bernath, și avea în componența sa Atelierele Centrale, Atelierele "Hutira Dezideriu" și UMMUM. În anii dictaturii, IMMUM a cunoscut mai multe etape de dezvoltare și modernizare. Uzina asigura mașinăriile și utilajele pentru toate unitățile importante ale industriei românești. Dincolo de acest aspect întreprinderea băimăreană exporta aproximativ 12% din producție în țări precum Siria, Irak, Pakistan, China, Cehoslovacia, Siria etc. IMMUM avea în nomenclatorul ei peste 2500 produse, dintre care peste 500 erau produse noi, proiectate de către specialiștii băimăreni care lucrau aici. De asemenea, se mai executau și diferite utilaje complexe, unele chiar în premieră. Intreprinderea Mecanica de Masini si Utilaj Minier (IMMUM) a fost, inainte de 1990, „mândria constructorilor de masini din Maramures. Platforma industriala nu a scapat de paguboasa sintagma postdecembrista „industria romana e un morman de fiare vechi” si, pe cale de consecinta, s-a cam ales praful de ea. Există informații că în anul 2011 IMMUM-ul s-ar fi reînființat.

Insigna șapte ani vechime - Regimentul 7 Grăniceri Baia Mare

Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

La inceputul anului 1941, Corpul Granicerilor era format din 8 regimente (1-8) organizate in 4 brigazi (1-4) si un grup de nave grancieresti (7 vedete de patrulare, un remorcher, un slep de transport si un slep cazarma), aflat la Braila. Regimentele erau dispuse in urmatoarele zone:

Regimentul 1 Graniceri – Bucuresti (pe frontiera cu Bulgaria)
Regimentul 2 Graniceri – Cernavoda (pe frontiera cu Bulgaria)
Regimentul 4 Graniceri – Deva (pe frontiera cu Ungaria)
Regimentul 7 Graniceri – Sibiu (pe frontiera cu Ungaria)
Regimentele 3, 5, 6 si 8 Graniceri pe frontiera cu Uniunea Sovietică

Un regiment de grăniceri era structurat putin diferit de un regiment de infanterie din 1941: trei batalioane, dar unul era pentru instructie, nu pentru campanie. Fiecare batalion era compus din doua companii de puscasi si o companie de armament greu. Exista de asemenea si un pluton calare in fiecare regiment (numerotate de la 1 la 8). In vara anului 1942, au fost create de-a lungul granitei cu Ungaria patru batalioane fixe regionale, denumite "Bihor", "Vrancea", "Neamt" si "Bucovina". Fiecare avea 28 de ofiteri (toti rezervisti, cu exceptia comandantului), 34 de subofiteri si 709 de soldati. Recrutii erau localnici care nu fusesera incadrati in unitatile din zonele respective, de obicei cetateni mai in varsta. Erau echipati cu pusti, 12 mitraliere, 24 pusti-mitraliere, 6 tunuri anticar de calibru mic si 12 aruncatoare de mine. Aceasta era situatia pe hartie, in realitate o mare parte din armamentul greu lipsind. Instructia avea loc in fiecare duminica dimineata timp de sase ore. In 1943, numarul batalioanelor a crescut la noua, fiind formate si batalioanele "Aries", "Somes", "Cluj", "Codru" si "Cris". Au fost apoi impartite in doua grupuri dupa criterii regionale: "Aries", "Somes", "Cluj", "Codru" si “Bihor” in Grupul Transilvania si "Vrancea", "Neamt" si "Bucovina" in Grupul Moldova. Dupa 23 august 1944, grancierii au participat la luptele cu germanii si maghiarii pe granitele vestice, incetinind inaintarea inamicului pana cand trupele regulate au putut trece Carpatii. Dupa ce Transilvania de Nord-Vest a fost reluata, la sfarsitul lui octombrie 1944, Corpul de Graniceri a fost redus in conformitate cu armistitiul semnat cu Puterile Aliate. Regimentele 4, 6 si 7 au fost desfiintate. Dupa aproape jumatate de an, in primavara anului 1945, Regimentele 2, 3 si 5 au avut aceeasi soarta. O parte din fostii grancieri au fost utilizati pentru a completa pierderile din diversele unitati aflate pe front, in special la Diviziile 2 si 3 Munte.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură clădiri reprezentative pentru arhitectura băimăreană, din perioade diferite, dar și o trimitere poștală.

Hotelul Carpați

Turnul lui Ștefan

Aeroportul

Bastionul Măcelarilor (Turnul de muniție)

Casa de cultură a sindicatelor

Gara

Hotelul Mara

Magazinul Maramureș

Vedere din Piața Victoriei

Gimnaziul

Hotelul București

Hotelul Ștefan Vodă

Monumentul ostașului român

Parcul municipal

Școala de pictură

Strada Dr.V.Lucaciu

Prefectura

Primăria

Vedere

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, dar și trimiteri poștale ilustrate din perioade diferite, din acest județ.