Epaminonda's Blog.....: FILATELIE: UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ BUCUREȘTI – DOUĂ SECOLE DE EDUCAȚIE ȘI INOVAȚIE; UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – 160 ANI; “ROMÂNIA REVOLUȚIONARĂ“ ÎN PICTURĂ; CENTENARUL TRATATULUI DE LA TRIANON

1. În data de 18 iubie 2019 Romfilatelia a lansat în circuitul filatelic mondial o coliță dantelată al cărei timbru, cu valoarea nominală de 28,50 lei, ilustrează bustul statuii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei școli de învățământ tehnic românesc. Statuia marelui cărturar este opera lui Ion Georgescu și este realizată în anul 1886.

Elementele grafice care întregesc compoziția coliței au ca subiect facsimile ale unor documente care atestă înființarea și evoluția școlii devenită astăzi Universitatea Politehnică din București, proiectul de arhitectură al primului sediu (arhitecți André Lecomte du Noüy și Cassien Bernard), edificiul modern central al complexului studențesc actual (architect Octav Doicescu) și sigla instituției. Universitatea Politehnica din București este cea mai prestigioasă școală de ingineri din România, cu o recunoscută tradiție în formarea elitelor din domeniul tehnic românesc. Prin dăruirea și eforturile susținute ale dascălilor și ale studenților, s-a scris istoria unei școli care a evoluat în ultimele două secole odată cu modernizarea României, o istorie regăsită în construcția de drumuri, poduri, căi ferate, obiective industriale de înaltă performanță, rod al perfecționării inginerilor specializați în domenii industriale diferite, care au înscris cultura tehnică autohtonă în topul realizărilor de excepție. În anul 1818, Gheorghe Lazăr introducea primele cursuri în limba română pentru formarea inginerilor hotarnici la „Școala Academicească pentru Științele Filosoficești și Matematicești de la Mânăstirea Sfântul Sava din București” și îi îndemna pe tineri la studiu spunând: „Veniți toți, de toate părțile și de toată starea, veniți la izvorul tămăduirii! La muzeul înfloririi!”. Constantin Bălăceanu a fost unul dintre boierii efori ai școlii care încuraja eforturile lui Gheorghe Lazăr de a stabili și în România un for de educație tehnică, susținând „inginerie vrem noi, dascăle, să ne măsoare băieții moșiile, și de inginerie apucă-te să-i înveți, căci socoteala o învață ei în toate băcăniile!”. La 1 februarie 1832, Petrache Poenaru este numit director al Școlilor Publice, iar de la 5 mai 1832 este numit profesor de geometrie și algebră la Colegiul de la Sf. Sava, urmând ca din septembrie 1832 să devină și membru al Eforiei Școlilor Naționale. În calitatea sa de profesor și director, Petrache Poenaru a intervenit în planul organizării și orientării procesului didactic pentru apropierea de modelele avansate ale Europei Occidentale.

La 1 octombrie 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să fie înființată „Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, devenită „Școala de Poduri, Șosele și Mine” la data de 30 octombrie 1867, prin decretul Regelui Carol I. Data de 10 iunie 1920 reprezintă ziua în care a fost înființată, prin Decretul Regelui Ferdinand I, „Școala Politehnica din București”, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala Politehnică din București avea patru secțiuni: Secțiunea de mecanică și electricitate, Secțiunea de construcții, Secțiunea de mine și Secțiunea industrială. În luna noiembrie a aceluiași an, titulatura a fost schimbată din nou, în „Politehnica din București”. În anul 1948, printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale), au fost luate măsuri privind organizarea învățământului de toate gradele. Politehnica din București s-a transformat în Institutul Politehnic din București. Începând cu luna noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București, denumire pe care o poartă și în prezent și care are în structura sa 15 facultăți și peste 30000 de studenți, fiind cea mai mare și mai prestigioasă universitate de învățământ tehnic superior din România. Ca o recunoaștere a păstrării valorilor comunității academice de aproape două secole, continuând misiunea de a reuni sub un singur acoperiș educația, formarea profesională și cercetarea, în anul 2013, Universitatea Politehnica din București a fost răsplătită pentru eforturile sale de către Casa Regală a României cu Ordinul „Nihil Sine Deo” și de către Președintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2018. La două secole de la înființare, Universitatea Politehnica din București (UPB) continuă să se situeze în elita învățământului românesc, continuând tradiția formării, dezvoltării și perfecționării generațiilor care au construit România, aliniindu-se exigențelor și standardelor societății moderne, atât pe plan european, cât și pe plan internațional. O dovadă a acestui lucru este faptul că universitatea are parteneri în peste 100 de țări ale lumii.

2. În anul 2019 Romfilatelia a lansat în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale Unirea Principatelor Române, 160 de ani. Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este ilustrată cu o litografie care prezintă deschiderea lucrărilor Adunării Legislative a Principatelor Unite (29 februarie 1860), în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, alături de un portret al domnitorului și stemele Moldovei și Țării Românești.

Între coarnele bourului de pe stema Moldovei se regăsește o stea perforată, care reprezintă un element de siguranță al timbrului. Unirea Principatelor, a fost primul proiect de țară realizat de patrioții români. Idealul unirii a fost formulat de elitele politice și intelectuale educate în marile orașe vest-europene, la începutul secolului al XIX-lea. Primii pași concreți au fost realizați în timpul Revoluției de la 1848, când s-a realizat o uniune vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Proiectul de unificare a Principatelor a fost favorizat și de interesele marilor puteri în Balcani. Profitând de slăbirea influenței Rusiei, învinsă în Războiul Crimeii, Napoleon al III-lea și-a dorit un bastion pro francez în regiune și a susținut idealul național al românilor. În august 1858, în cadrul unei conferințe internaționale la Paris, s-a semnat o Convenție care permitea reorganizarea Moldovei și Țării Românești, care erau tratate în relațiile internaționale unitar, cu condiția alegerii în fiecare dintre Principate a doi domni, două adunări și două guverne. Totuși, existau și două instituții comune, cu sediul la Focșani, respectiv Comisia Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție. În lunile următoare, cele două Principate au început să pună în practică prevederile Convenției de la Paris. Cel mai important pas a fost desemnarea domnitorilor. Primele alegeri au avut loc în Moldova, la data de 5 ianuarie 1859, fiind ales Alexandru Ioan Cuza, un liberal moderat, care a reușit să atragă de partea sa inclusiv deputați din partida conservatoare. Dacă la Iași s-a ajuns rapid la un consens, în Țara Românească neînțelegerile dintre liberali și conservatori erau profunde. Deoarece Convenția de la Paris nu preciza expres că domnitorul Moldovei nu poate fi ales și în Țara Românească, patrioții munteni au lansat ideea alegerii lui Cuza. Decizia urma să fie adoptată la 24 ianuarie 1859, iar liberalii au mobilizat populația în zona Hotelului Concordia din București, unde se desfășurau dezbaterile, pentru a pune presiune pe conservatori, ca să-l aleagă domn tot pe Alexandru Ioan Cuza. Marile puteri au fost puse în fața faptului împlinit, iar în anii următori Cuza a fost recunoscut domnitor, inclusiv de Imperiul Otoman. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, într-o familie de dregători moldoveni. Studiile le-a făcut la Iași, unde a fost coleg cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. În anul 1835 a obținut diploma de bacalaureat la Paris, iar mai apoi a studiat Dreptul și Medicina, însă nu a terminat niciuna dintre facultăți. În 1848 s-a numărat printre oratorii care au luat parte la adunarea revoluționarilor de la Hotelul Petersburg din Iași, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. A fost arestat după înăbușirea Revoluției din Moldova, însă a reușit să scape și s-a refugiat în Transilvania, unde a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj, din mai 1848. În anii următori a deținut mai multe funcții în administrația Moldovei – președinte al Judecătoriei Covurlui (1849-1851 și 1855-1856), director al Ministerului de Interne (1851), pârcălab de Galați (1856). După adoptarea Convenției de la Paris din 1858 a fost implicat în reorganizarea politică a Moldovei, iar în cele din urmă a fost preferat pentru domnie atât de liberali, cât și de conservatori. După Unire, Alexandru Ioan Cuza, sprijinit de Mihail Kogălniceanu, a inițiat primele reforme pentru modernizarea țării. Sub domnia sa Unirea a fost recunoscută de Marile Puteri, s-a creat primul Parlament și primul guvern unitar, au fost adoptate reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului etc. Deoarece a instaurat un regim autoritar, domnitorul a fost îndepărtat la 11 februarie 1866 de „monstruoasa coaliție”, o grupare din care făceau parte politicieni liberali și conservatori, dar și militari sau comercianți.

Cuza a fost obligat să părăsească țara, locuind la Viena, Paris și Florența. A murit la 15 mai 1873, în vârstă de 53 de ani, în timp ce se afla la tratament în orașul german Heidelberg. Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai apreciați lideri din istoria românilor. De asemenea, este și o personalitate valorificată în emisiunile filatelice, începând cu emisiunea „Cuza” din 1864, cu valorile de 2, 5 și 20 de parale, care aveau efigia domnitorului în cerc. Pe plicul „prima zi” este redată Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza către Adunarea Electivă a Țării Românești (10 februarie 1859), în care domnitorul se referă la semnificația Unirii. Documentul este validat cu sigiliul Principatelor Unite și semnătura autografă a domnitorului. Pe ștampila „prima zi” sunt reproduse elementele emisiunii de mărci poștale „Principatele Unite” (1862), respectiv stemele Moldovei și Țării Românești.

3. În data de 10 august 2018 Romfilatelia a lansat în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale „România revoluționară” în pictură, dedicată exprimării sentimentului național, prin artă. În urmă cu 170 de ani, în Țările Române avea loc prima mare mișcare națională, în contextul revoluției de la 1848, un eveniment social și politic desfășurat la nivel european. Pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 5 lei, este reprodus tabloul “România rupându-și lanțurile pe Câmpia Libertății”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal. Pe colița nedantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este ilustrat un alt tablou pașoptist al lui Rosenthal, “România Revoluționară”.

Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), s-a născut la Budapesta, în familia unor negustori evrei prosperi. Pasiunea lui pentru artă nu a fost pe placul celor apropiați, tânărul Rosenthal devenind un călător prin Europa, în căutarea inspirației artistice. La Viena i-a cunoscut pe aristocratul C.A. Rosetti și pe pictorul Ion Negulici, care i-au vorbit despre țările de peste Carpați și despre idealul național al românilor. A vizitat Bucureștii la începutul anilor 1840, iar apoi a plecat cu grupul de patrioți munteni la Paris. A fost fascinat de patosul național al românilor, mai ales datorită prieteniei cu C.A. Rosetti. Rosenthal a participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, îndeplinind uneori misiuni primejdioase. Este autorul primei statui de for public al Capitalei, realizând Monumentul Libertății, așezat de guvernul revoluționar în Piața Vorniciei, din centrul Bucureștilor. A cerut și a primit cetățenie valahă, iar după înăbușirea Revoluției a peregrinat prin Europa, alături de patrioții munteni. În exilul parizian, revoluționarii valahi au dorit să-și exprime idealul național inclusiv prin artă, după modelul celebrului tablou al lui Eugène Delacroix,

Libertatea conducând poporul.

Realizarea operelor i-a fost încredințată lui Rosenthal, participant la Revoluție și un patriot, de acum român, înfocat. În 1850, artistul a pictat pânza România Revoluționară, devenită, în timp, reprezentativă pentru ilustrarea idealului național. Rosenthal a ales-o ca model pe buna sa prietenă Maria Rosetti, pe care a înfățișat-o în costum popular din zona Muscelului. Artistul a redat în detaliu elementele cămășii, fiind primul pictor care a făcut celebră ia românească. La gât, Maria Rosetti avea o salbă bogată, care exprimă bogăția țării, iar peste umărul drept era așezat un steag tricolor. Tricolorul este de asemenea un simbol al Revoluției de la 1848, fiind realizat din combinarea steagurilor Moldovei (roșu-albastru) și Valahiei (albastru-galben). Un alt element important al tabloului este hangerul de la brâu, care arată o atitudine nu neapărat războinică, dar care îndeamnă la luptă. Privirea personajului se îndreaptă spre un grup de revoluționari, asediați de armata otomană pe Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848.

Tot în anul 1850, Rosenthal a realizat un alt tablou dedicat Revoluției, de dimensiuni mai mici, cu titlul România rupându-și lanțurile pe Câmpia Libertății. În prim-planul operei se află un personaj feminin, în postură solemnă, cu steagul tricolor în mâna dreaptă și înfășurată cu falduri tricolore. Modelul personajului este de asemenea Maria Rosetti, care are privirea îndreptată spre o lumină care coboară din cer, iar mâna stângă ridica o ramură de măslin, vestind pacea. Abandonat în țărână, sub tălpi, era așezat Regulamentul Organic rusesc, alături de cătușele rupte, semn al dorinței de eliberare a românilor de sub protectoratul țarist. În plan secund, artistul a înfățișat o adunare de oameni, strânși într-o horă în jurul unei tribune, pe Câmpia Libertății. Proprietarul celor două tablouri a fost C.A. Rosetti, care, prin testament, le-a lăsat moștenire națiunii române.

4. Un act de cenzură brutală vizează memoria istorică a românilor: Romfilatelia a renunțat să pună în circulație emisiunea de timbre dedicată împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon. Cine sunt cei care se rușinează cu istoria românilor?

Istoricul și jurnalistul George Damian avertizează, pe unul din blogurile sale ( https://historice.ro/sa-ne-fie-rusine-ca-suntem-romani-si-avem-o-tara/) că un decident politic a cărui identitate rămâne necunoscută a comis un act de cenzură brutală care vizează memoria istorică a românilor: nici mai mult, nici mai puțin, Romfilatelia a anunțat, succint și fără vreo motivație, că nu va mai pune în circulație emisiunea de timbre dedicată împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, proiect care a dispărut subit din planul editorial de pe site. ”Timbrele sun tipărite, dar rămân la secret. Cel mai probabil vor fi trimise la topit, cu cât mai repede, cu atât mai bine (…) Cineva a luat decizia că nu trebuie să existe în România o emisiune filatelică dedicată Tratatului de la Trianon. (…) Un act de cenzură care șterge memoria istorică a românilor nu deranjează pe nimeni. Cine a dat porunca să fie distrusă o emisiune filatelică? Ar fi interesant să îi știm cu nume și prenume pe cei care se rușinează cu istoria românilor”, scrie istoricul. (Sursa NET – Podul-ro) https://www.podul.ro/articol/timbre-periculoase-un-act-de-cenzura-brutala-vizeaza-memoria-istorica-a-romanilor-romfilatelia-renunta-sa-puna-in-circulatie-emisiunea-de-timbre- Pentru a aniversa 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri, Romfilatelia a intenționat ca joi, 4 iunie 2020, să lanseze în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale Centenarul Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles.

Potrivit Romfilatelia, pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat Nicolae Titulescu, strălucit om politic și diplomat, Prim Delegat al României la Conferința de Pace de la Paris, alături de Palatul Marele Trianon. Colița emisiunii descrie o compoziție dedicată Centenarului Tratatului de la Trianon. Pe timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 29 lei, sunt ilustrați Regele Ferdinand I și Regina Maria, ambii privind spre stema de stat a României Mari. Seria personalităților de pe coliță este continuată cu Ion I.C. Brătianu, șeful delegației României la Conferința de Pace de la Paris, alături de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu, ambii semnatari ai Tratatului din partea României. Colița mai conține reproducerea paginii întâi a publicației pariziene Le Petit Journal, suplimentul ilustrat, din data de 28 martie 1920, care a publicat harta României cu granițele stabilite de Conferința de Pace, alături de un desen de epocă al Palatului Marele Trianon.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VASLUI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Vestitorul

110 ani de la proclamarea independenței de stat

a României - Expoziția numismatică Bârlad 9 - 15 mai 1987

Secţia din Bârlad a Societăţii Numismatice Române s-a înfiinţat în anul 1985, după 10-12 ani de activitate numismatică neorganizată, desfăşurată în Bârlad de un grup destul de restrâns de colecţionari. Încă de la începuturile activităţii organizate s-au aniversat diferite evenimente naţionale şi locale prin realizarea de piese numismatice cum ar fi: baterea de medalii şi realizarea de insigne. Astfel că în anul 1987 Secţia Bârlad a S.N.R. a organizat o expoziţie numismatică republicană cuprinzând cinci săli de expoziţie în localul Muzeului ,,Vasile Pârvan” din localitate. Această expoziţie a fost întregită şi de baterea unei medalii şi realizarea a cinci insigne, parte dintre ele prezentate mai jos. Insigna ,,Vestitorul” de mai sus este realizată prin heliografiere, este confecționată din aluminiu, este rotundă, cu diametrul de 22 milimetri, uşor bombată și reprezintă în câmp un stegar călare ce anunţă mobilizarea la război în toate localităţile ţării. Forma aceasta de vestire a războiului, a mobilizării la oaste este tradiţională în istoria noastră şi adecvată timpurilor în care lipsea telegraful, telefonul sau alte mijloace de comunicare şi a fost folosită până la Primul Război Mondial. Pe margine, între două cercuri liniare, apare pe două rânduri în partea superioară, textul: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”. În partea inferioară tot pe două rânduri este textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”. Insigna de mai sus s-a realizat într-un tiraj de 150 exemplare.

Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite în războiul ruso-turc din 1877 – 1888 . În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121000 kilometri pătrați cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de stat vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Cuza, statul român trecuse printru-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. După abdicarea lui Cuza, prin variate forme politice si diplomatice, s-a desfasurat prin intermediul românilor din străinătate o ampla activitate propagandistica pentru influențarea opiniei publice internaționale și crearea unui curent favorabil intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani. Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale. Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 aprilie 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanent, teritorială și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125000 de oameni, din care efectivele armatei operative a fost de 66000 de soldați, 12300 de cai și 190 de tunuri. Pe data de 9 / 21 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român. Marele cartier general român a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în întregime de către români. Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate forțele Plevna. Atacurile rușilor au fost respinse cu pierderi foarte mari de apărarea foarte hotărâtă a turcilor. Într-o telegramă cifrată, marele duce Nicolae s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunarea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”. Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse și române de la Plevna. În seara zilei de 19 iulie, noi unități române au traversat Dunărea, iar artileria de pe malul stâng al fluviului și-a intensificat bombardamentele. Un fapt de imens curaj și demnitate al poporului român, cum a fost acela al declarării independenței naționale în nul 1877, smulgându-se dintr-un imperiu căruia îi rămăsese tributar secole de-a rândul de după Mircea cel Bătrân și Ștefan cel mare, nu putea decât să ridice poporul la trăiri sublime. Aceste trăiri, cum se știe, au fost pregătite psihologic de o istorie întreagă. Căci Războiul din 1877/78 n-a fost o simplă circumstanță de moment, ci a reprezentat deznodământul istoricește necesar și logic al aspirațiilor și luptelor de veacuri ale poporului nostru pentru libertatea socială și națională. Caracterul de justețe al acestui război l-a demonstrat imensa participare a tuturor românilor pentru că de soarta acestuia depindea însăși ființa sa națională. Părerea specialiștilor este unanimă în a considera pe Nicolae Grigorescu ca cel mai puternic, mai deplin și mai responsabil pictor angajat în cunoașterea și înregistrarea celor mai felurite aspecte legate de desfășurarea luptelor, de etapele acestora, de oamenii care participau la ele, de locurile unde se desfășurau.

Insigna - (Santinela)

110 ani de la proclamarea independenței de stat

a României - Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Insigna ,,Santinela” de mai sus, are o formă dreptunghiulară și prezintă imaginea din pictura cu acelaşi nume al lui Nicolae Grigorescu şi are ca text pe trei laturi: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”. Pe latura de jos este textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”. Insigna s-a realizată pe foaie de aluminiu, prin heliografie, într-un tiraj de 150 exemplare.

Toți specialiștii sunt de acord că desenele lui N. Grigorescu înfățișând soldați izolați se transformă sub penelul pictorului, printr-o transfigurare solicitând găsirea unor mijloace picturale noi, adecvate, în emblematice portrete compoziționale, alcătuind în succesiunea lor o galerie a eroilor anonimi, proveniți din rândurile oamenilor din popor. Aici se numără Roșiorul, Santinelă, Dorobanțul cu goarna, O vedetă, Pe Valea Rahovei și Atacul de la Smârdan. Al. Vlahuță spunea despre tablourile lui N. Grigorescu: „Toate sunt făcute cu viforul marilor emoții pe care le dă războiul. Simți că așa trebuie să fie. Simți că toată această înfiorătoare priveliște a măcelului omenesc a trecut prin ochii lui înspăimântați, a zguduit adânc sufletul lui de artist și, ca tăria unui trăznet, s-a descărcat prin mâna lui, pe pânză, aproape fără știrea lui".

Insigna - (Gornistul)

110 ani de la proclamarea independenței de stat

a României - Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Insigna ,,Gornistul”, de mai sus, este de formă dreptunghiulară şi realizată pe foaie de aluminiu. În centrul aversului insignei este realizată fugura un gornist care dă semnalul de atac (din tabloul cu acelaşi nume al lui Nicolae Grigorescu) având pe laturi următoarele inscripții: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”.

Pe latura de jos este aplicat textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”.

Placheta - Atacul de la Smârdan

110 ani de la proclamarea independenței de stat

a României - Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Insigna ,,Atacul”, de mai sus, este de formă dreptunghiulară și realizată pe foaie de aluminiu, prin heliografiere. În centrul aversului este redat Atacul de la Smârdan, după tabloul cu același nume al marelui pictor, Nicolae Grigorescu. Ca inscripții explicative insigna are pe trei laturi înscrisul: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”. Pe latura de jos este aplicat textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”.

Atacul de la Smârdan este o pictură de mari dimensiuni, realizată de pictorul român Nicolae Grigorescu în perioada 1878-1885. Lucrarea a fost comandată de Primăria București în anul 1878, contractul de execuție prevăzând realizarea sa într-un termen de trei ani de zile. Termenul a fost cu mult depășit, Grigorescu terminând pictura în anul 1885. Prin prezența continuă și substanțială în spațiul public, tabloul a intrat definitiv în conștiința publicului, ca una din reprezentările emblematice a efortului militar al tinerei armate române pentru câștigarea independenței naționale. Tabloul redă o scenă din asaltul executat de trupele Regimentului VI Linie din Tecuci, asupra satului Smârdan, la 12/24 ianuarie 1878, ca parte a operației de cucerire a Vidinului. Pentru executarea comenzii de la primărie, artistul a folosit documentarea realizată pe front, făcând numeroase crochiuri și schițe în creion, cărbune, laviu sau ulei. Prin dimensiunile sale (10 metri pătrați), Atacul de la Smârdan este unic în arta românească, ridicându-se la nivelul reputației pe care pictorul o avea în România. Nimeni înaintea lui, nici măcar Theodor Aman, nu a încercat să facă o asemenea lucrare de o așa mare importanță. Tabloul este impresionant prin senzația de mișcare pe care o redă în raport cu monumentalitatea și dimensiunile lui. Imaginea înfățișată este de un puternic dramatism, ea având în primul plan două leșuri în mărime naturală: un turc care zace pe spate în zăpadă cu mâinile întinse, simbolizând renunțarea, și în dreapta lui un român căzut cu mâinile încleștate pe pușcă. Pe lângă aceștia trec în fugă infanteriștii români cu baioneta la armă, într-o avântată poziție de atac. Atitudinea soldatului din prim-plan este reluată la fiecare soldat român, fapt care amplifică motivul inițial ca într-o simfonie, sporind astfel efectul eroic de ansamblu. Capelele căzute în zăpadă, flacăra exploziilor, cenușiul mantalelor, sumbrul cer hibernal și roșul fesurilor, întregesc atmosfera pâcloasă și plumburie a câmpului din zorii dimineții de 13 ianuarie 1878. Astăzi opera se află în proprietatea Muzeului Național de Istorie al României, tabloul fiind una dintre cele mai importante opere de artă românească ce se află pe teritoriul Românei, exceptând operele lui Constantin Brâncuși.

Insigna - Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase"

Ediția a XVII-a 23-29 septembrie 2002

Dupa 1968 micuțul oraș Vaslui, de 20000 de suflete a ajuns reședinta uni județ de 400000 de locuitori. În anii ce au urmat toate eforturile materiale şi financiare ale întregului judeţ au fost dirijate spre dezvoltarea oraşului-capitală de judeţ, ceea ce nu a fost neaparat rău, dar aceasta a implicat neglijarea aproape totală a celorlalte oraşe ale judeţului, dat fiind că posibilităţile regimului erau destul de limitate, mai ales la început de drum. Pe plan cultural situaţia era la fel ca cea demografică- Vasluiul ca oraş nu avea tradiţia şi nici calitatea fenomenului cultural al celorlalte oraşe „rivale” – Bârlad şi Huşi. Pentru a se echilibra această situaţie s-a venit cu iniţiative şi forme de manifestări culturale ale oraşului Vaslui care să-l reprezinte pe plan naţional. Una din acestea a fost şi Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, dat fiind că în perioada interbelică a activat şi a fost foarte apreciat şi bine primit actorul de origine vasluiană Constantin Tănase. Acestă acţiune cu realizarea ei bienală a început în 1970 şi a continuat timp de 40 de ani în 21 de ediţii, dezvoltându-se ca realizare şi denumire de la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” la Festivalul Naţional al Umorului „Constantin Tănase” şi chiar la Festivalul Internaţional al Umorului „Constantin Tănase”. Mai mult el a fost organizat o perioadă împreună cu Salonul de Caricaturi „Constantin Tănase”. Toate acestea sunt totuşi fapte meritorii, care au necesitat eforturi locale însemnate şi realizări deosebite. Pentru a promova această acţiune culturală s-a simţit rapid nevoia de materiale auxiliare din care nu au lipsit nici insignele sau medaliile, diplomele, pliantele şi altele. În domeniul insignografiei au fost realizate aproape pentru fiecare ediţie câte o insignă mică cu diametrul de 19 mm care reprezintă o faţă umană cu ochi, nas şi gură în formă de semilună care sugerează râsul-veselia. Pe această imagine a gurii este de exemplu inscripţia „1976 - Vaslui” pe la început ca mai apoi din 1980 încoace să apară prescurtarea „’80-Vaslui”. Această insignă este emailată în câmp cu diferite culori: verde, violet, roşu, sau nuanţe de galben, iar elementele feţei sunt redate totdeauna în negru probabil pentru a se distinge inscripţia aurie. Materialul este în genere tombac cu excepţia anilor 1988, 1990, 1992, 1994, 1996 când au fost realizate din aluminiu. Tirajul încă necunoscut însumează câteva sute de exemplare dată fiind destinaţia ei spre a fi oferită participanţilor şi unei părţi din publicul spectator.

Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase" este un festival internațional de teatru de comedie, caricatură și umor, ce se desfășoară începând cu anul 1970 la Vaslui. În luna octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii purtând pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românului, colective teatrale, competitori întru perfecționarea mijloacelor artistice pentru transpunerea grafică, literară, fotografică, scenică a umorului, cu totii sunt oaspeţii Vasluiului, care se mândreşte cu numele de capitala umorului românesc. Festivalul cuprinde: secțiune de interpretare; literatură satirico-umoristică; salon internațional de caricatură cu două secțiuni (grafică satirică și portrete șarjă); salon de artă fotografică umoristică; teatru umoristic și film de comedie. Sus am postat afişul ediţiei din anul 2012 a festivalului de umor vasluian.

Constantin Tănase (născut la data de 5 iulie 1880 în Vaslui şi decedat la data de 29 august 1945 în București) a fost un actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cun care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema interbelică și actuală a municipiului Vaslui, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice specifice orașului. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Sus am postat stema actuală iar mai jos pozele câtorva interesante monumente de cultură și arhitectură din Vaslui, din vremuri diferite.

Palatul Mavrocordat

Hotelul Racova

Primăria

Prefectura

Gimnaziul Kogălniceanu

Casa de cultură "Constantin Tănase"

Bulevardul Gării

Administrația financiară

Cercul militar

Gara

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euro-regiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 kilometri pătrați, numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar jos fotografiile câtorva frumoase monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite.