Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Cozieni, în trecut Bălănești, este o comună din județul Buzău, care include și satele: Anini, Bălănești, Bercești, Ciocănești, Cocârceni, Colțeni, Fata lui Nan, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești, Pietraru, Punga, Teișu, Trestia, Tulburea, Valea Banului, Valea Roatei și Zăpodia. Numărul mare de localități componente se datorează faptului că sunt situate în zona montană. Comuna se află în nord-vestul județului, în Subcarpații Curburii, pe valea râului Bălăneasa.Este traversată de șoseaua județeană DJ203L, care o leagă spre sud de Pârscov, Măgura, Buzău și spre nord de Brăiești. La recensământul din anul 2011 comuna avea 2139 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2472 locuitori), dintre care: români – 97,24% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Cozieni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,96% și restul – nedeclarată sau altă religie. Șase obiective din comuna Cozieni sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice, situate în zona satului Bălănești: așezarea din zona „pe poduri”, aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), și necropola din epoca migrațiilor (secolele al VII-lea–al VIII-lea e.n.) aflată în zona „la Făcăiana”, lângă grajdurile fostului CAP. Alte patru obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură, toate biserici. Acestea sunt biserica „Adormirea Maicii Domnului” (cu clopotnița) din satul Bălănești (1834–1841), biserica „Sfinții Voievozi” din același sat (1841), biserica „Sfântul Teodor Tiron și Sfântul Nicolae” din satul Cocârceni (1819), precum și biserica „Sfinții Voievozi” (cu clopotnița), din satul Pietraru (1849).

La şosea, în faţa bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” din satul Bălănești, se înalţă un monument în formă de obelisc susţinut de un postament trapezoidal şi terminat la partea superioară cu o cruce. Monumentul, din piatră, este placat cu gresie. Pe frontispiciu se află inscripţia “România Mare. Campania 1916-1918, morţi pentru patrie”, după care sunt înscrise numele celor care au contribuit, prin sacrificiul lor, la împlinirea năzuinţelor naţionale.

În 1995 a fost ridicat în apropierea primului monument un altul, asemănător, placat cu marmură. Inscripţia ne informează că, “Acest monument s-a ridicat în cinstea eroilor martiri din campania 1941-1945 şi 1989-revoluţie”, după care urmează numele celor ce s-au jertfit pentru patrie.

În centrul localităţii Pietraru, la întretăierea mai multor uliţe, s-a ridicat în anul 1926 un monument pentru eroii din Primul Război Mondial. Monumentul este un obelisc terminat cu un capiteliu decorat cu lalele, ce susţine o cruce, aşezat pe un un postament în trepte şi protejat de stâlpi legaţi cu lanţuri întrei ei şi de un gard de lemn. Pe monument se găsesc numele eroilor din Primul Război Mondial, la care au fost adăugate şi numele celor căzuţi în Al Doilea Război Mondial, şi inscripţia „România Mare. Campania 1916-1918. Morţi pentru patrie”. Monumentul a fost renovat după 1989 de către localnici.

Pe un vârf de deal, în faţa bisericii cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Trestia, se înalţă un monument impunător, în formă de obelisc, cu o cruce în vârf, susţinut de un soclu masiv de formă pătrată. Obeliscul cinsteşte eroii care au căzut în cele două războaie mondiale şi este decorat cu brâuri în culorile naţionale româneşti. Numele eroilor sunt greu lizibile şi scrise cu multe greşeli. În partea dreaptă a monumentului a fost instalat un tun. Ansamblul este protejat de un gard dublu, din lemn, mai mic, şi din metal, mai înalt.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Colecția de monede și antichități a Muzeului Ardelean

(Regele maghiar Ladislau I)

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1902 pentru a celebra Colecția de monede și antichități a Muzeului Ardelean. Medalia este confecționată din metal comun, este rotundă și are diametrul de 38,9 milimetri. În centrul câmpului aversului este reprezentat regele Ladislau aureolat, călare spre stânga, purtând în mâna dreaptă o halebardă și spadă pe șoldul stâng. Sub burta calului este aplicată inscripția, anul “1.8.9.9.” Periferic, circular, între două cercuri perlate concentrice sunt reprezentate câteva motive florale-ornamentale și inscripția: “LADISLAVS REX SANCTVS” (Ladislau, regele cel sfânt). Pe revers periferic circular, între două cercuri perlate spre exterior, sunt reprezentate patru motive florale-ornamentale ce despart înscrisurile: “MAGYAR NVMIZMATIKAI TARSVLAT 1901” (Compania numismatică maghiară 1901) . În centrul câmpului reversului este reprezentată stema Ungariei, peste care este suprapus cartușul cu inscripția pe trei rânduri: “ERDELYI ORSZ MV-/ ZEUM EREM ES BE-/GISEGTARA 1902.” (Muzeul de monede și antichități al Ardealului 1902).

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, denumire veche Muzeul Ardelean, este situat în municipiul Cluj Napoca pe Strada Constantin Daicoviciu, nr.2. Istoricul colecţiei numismatice a acestui muzeu este legat de Muzeul Ardelean înfiinţat la Cluj în 1859. Din documentele păstrate aflăm însă că una dintre cele mai importante donaţii numismatice făcută viitorului Muzeu Ardelean datează cu mult mai devreme, din anul 1842. În anul respectiv, unul din membrii familiei Esterházy a donat viitorului muzeu o parte din colecţia sa medalistică (149 de medalii napoleoniene), împreună cu 5000 de forinţi pentru plata custodelui. Prin urmare, nucleul colecţiei numismatice s-a conturat chiar înainte de înfiinţarea muzeului. După deschiderea muzeului, pe tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, colecţia numismatică a crescut datorită donaţiilor făcute de persoane importante şi bogate, a achiziţiilor din comerţul de antichităţi european şi, probabil, datorită unor descoperiri arheologice. După Unirea Transilvaniei cu România, ca urmare a înţelegerii între cele două state, România şi Ungaria, s-a procedat la partajul colecţiei, o parte revenind statului român, iar altă parte statului maghiar. În perioada interbelică colecţia numismatică a fost gestionată de Institutul de Studii Clasice de la Cluj. În 1940, după ocuparea părţii de nord vest a Transilvaniei de către trupele hortiste, cea mai mare parte, sau poate chiar întreaga colecţie, a fost dusă la Budapesta şi a fost returnată statului român abia în anul 1960 când la Cluj au revenit peste 60000 de piese (monede, medalii, bancnote). Această situaţie de permanentă mutare a colecţiei a cauzat şi pierderea informaţiei extrem de importante din punct de vedere al cercetării istorice privind locul de descoperire a unor tezaure monetare, aproape toate piesele din colecţia Muzeului Ardelean fiind astăzi tratate ca piese disparate, deşi acest lucru nu poate fi real ţinând cont de numărul mare de monede din colecţie, în special monede medievale. După înfiinţarea actualului muzeu clujean (1963), colecţia numismatică s-a dezvoltat în special prin descoperiri arheologice, iar după 1990 şi printr-o serie de achiziţii valoroase (cum ar fi staterii de tip koson), donaţii făcute de Banca Naţională a României (medalii de aur şi argint) sau Monetăria Naţională. În prezent, colecţia numismatică cuprinde peste 100000 de piese. Aceste piese, care în proporţie de peste 80% pot fi clasate în categoria juridică tezaur, acoperă o perioadă de timp de peste două milenii şi jumătate (cea mai veche piesă datează din secolul al VI-lea Î.Cr. Ele sunt confecţionate din platină, aur, argint şi metal comun, una din principalele lor virtuţi fiind starea excelentă de conservare, putând fi oferite spre admiraţie și publicului. În expoziţia permanentă Tezaur se pot vedea aproximativ 7000 de piese provenite din toate epocile istorice în special monede, medalii, bijuterii, obiecte ornamentale, diplome ş.a. Baza colecţiei o constituie moştenirea primită de la Muzeul Ardelean, remarcându-se în mod special colecţiile Esterházy şi Delhaes. Aceste două colecţii cuprind piese unicat sau mari rarităţi numismatice cum ar fi medaliile Casei de Habsburg, medaliile napoleoniene, copia după piesa de aur a lui Mihai Viteazul de la 1600, medalia lui Constantin Brâncoveanu din 1713, monede romane, bizantine şi medievale de mare valoare istorică.

Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, în limba maghiară - Szent László, a fost regele Ungariei între anii 1077 – 1095. El s-a născut la data de 27 iunie 1040 și a decedat la data de 29 iulie 1905. A fost canonizat ca sfânt de către Biserica Catolică condusă de papa Bela al III-lea, în anul 1192 iunie 27. A rămas în amintirea poporului și în documente ca un suveran luminat. El a desăvârșit încreștinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor). A fost înmormântat în mănăstirea benedictină de la Somogyvar dar după anul 1113, rămășițele pământești i-au fost mutate la Oradea, în vechea catedrală (distrusă în anul 1241 de marea invazie tătară.

Insigna - Observator aerian în aviația regală a României,

perioada 1915 - 1927, domnia regelui Ferdinan I

Produsul medalistic de mai s-a conferit observatorilor aerieni din aviația regală a României în perioada anilor 1915 – 1927. Primele astfel de insigne s-au conferit absolvenților Școlii de Observatori Aerieni, care a fost fondată în ianuarie 1915. Numărul acestor insigne nu a fost mare deoarece în faza inițială aviația regală română a avut puțini observatori aerieni. Insigna se prezintă sub foarma unei perechi de aripi verticale deschise pentru zbor, apropiată formei rotunjite. Între cele două aripi este monograma regelui Ferdinand I (două litere „F”). Insigna are dimensiunile de 37 x 48 milimetri, este confecționată din bronz argintat, și este prevăzută pe revers cu un sistem eficient de prindere. Insigna se purta deasupra buzunarului drept al tunicii.

Concursul celor mai bune vaci de lapte

Ministerul Agriculturii și Domeniilor

Institutul Național Zootehnic

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut cu ocazia unui concurs al vacilor de lapte, însă nu este cunoscută data când a avut loc acest concurs. Medalia este confecționată din bronz aurit, este rotundă, are diametrul de 60 milimetri și este opera gravorului G.Stănescu. În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc periferic linie continuă este reprezentat un crescător de animale care își prezintă vaca de rasă. Într-un cartuș dispus la partea de jos a medaliei este aplicată inscripția pe trei rânduri: “CONCURSUL / CELOR MAI BUNE / VACI DE LAPTE”. Câmpul reversului este împărțit în două de o linie orizontală; sus este reprezentat un răsărit de soare, iar jos, deasupra a două ramuri de laur, împreunate cu o fundă, este aplicată inscripția pe două rânduri: “INSTITUTUL NAȚIONAL / ZOOTEHNIC”. Periferic circular, pe părțile din stânga, sus și dreapta medaliei este aplicată inscripția: “MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DOMENIILOR”.

Crucea Sfântului Apostol Andrei

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului.

În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Dar cine a fost el? Sfântul Andrei este apostolul care a creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca.

Insigna - Cupa U.T.C 1977 (lupte)

(Uniunea Tineretului Comunist)

Luptele sunt un sport de contact ce constă în două discipline sportive diferite:

Luptele greco-romane sunt un sport, un stil de lupte practicat la nivel global. Acesta a fost contestat la primele ediții ale jocurilor olimpice, dar începând cu ediția din anul 1908 a fost inclus în programul tuturor edițiilor jocurilor olimpice care au urmat. Doi sportivi asistați de un juriu se luptă timp de trei reprize a câte două minute fiecare până victorie. Câștigă acela care a fost mai bun timp de două reprize sau prioritar cel care își pune adversarul cu spatele pe podea (atunci se spune că a realizat tuș). Acest stil de lupte interzice ținutul de sub talie, aceasta fiind diferența majoră între el și luptele libere, altă forma de lupte admisă la Jocurile Olimpice. Luptele libere la români s-au constituit în forme de manifestare a identităţii naţionale, prin concursuri ad-hoc, în cadrul sărbătorilor populare, unde tinerii îşi măsurau puterile. In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;

a) „Harţa” – sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;

b) „Pehlivănia” – sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In anul 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”

c) „Trânta” – cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor. Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:

- lupta ciobănească;

- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);

- lupta dreaptă cu apucare în cruce;

- lupta cu fixarea brâului;

- lupta cu piedică;

Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc. Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului. Poveştile populare avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă. Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului. Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI. Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X. ” Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte greco-romane. Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban. Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti. Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare. Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor. Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor. După anul 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona. (Sursa NET - Federatia romană de lupte - Apariţia şi dezvoltarea luptelor în România).

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret și rezerva de militanți a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizația s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Mai sus admiri steagul şi carnetul de membru UTC.

Insigna - A.T.P. - Asociația turismului popular

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul turistic al României.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII