Epaminonda's Blog.....: ELK

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea poloneză ELK, denumire germană

LUKY, județul ELK, voievodatul WARMIA-MAZURIA, câteva

vederi generale dar și trimiteri poștale ilustrate din perioade

diferite și un timbru judiciar.

Arhitectură locală

Biserica baptistă

Școala tehnică

Biserica Inima sacră

Biserica Wojciecha

Vechiul castel

Fântâna din Parcul Solidarității

Seminarul catolic

Castelul de apă

Școala superioară

Gara

Liceul nr.1

Mall-ul

Monumentul Michalowi Kayce

Curtea de justiție

Podul

Trimiteri poștale ilustrate

Vederi generale

Timbru judiciar

xxx

UN DUEL EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Raliul național Sibiu (motociclism)

14 august 1932 - Moto Club Român

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1932 cu ocazia Raliului Național de Motociclism, care a avut loc la Sibiu în data de 14 august 1932 în organizarea Moto Clubului Român (M.C.R.). Produsul are forma hexagonală cu dimensiunile de 70 x 80 milimetri și este confecționat din alamă finisată prin cromare. Pe avers este realizat un cerc cu diametrul mai mic decât dimensiunea minimă hexagonului. În câmpul dintre cerc și laturile hexagonului, de jur împrejur, sunt reprezentate ramuri de laur ce simbolizează victoria în competiție. În interiorul cercului sunt reprezentați doi motocicliști în cursă. La partea de jos a cercului este aplicată inscripția RALIUL NAȚIONAL SIBIU iar sub roata din spate a motocicletei este aplicată data competiției - 14 AUG.1932. În partea de sus și stânga a cercului este aplicată inscripția MOTO CLUB ROMÂN.

Federația Română de Motociclism se mândrește cu o istorie bogată. În 2017 ea a sărbătorit 90 de ani de existență. Prima atestare ca persoană juridică autorizată este datată în 1927, la acel moment ea purtând numele: Societatea Sportivă Moto-Club-Român. Moto-Clubul avea secțiuni la Timișoara, Oradea, Brașov, Sibiu și Cernăuți. Președinte de onoare al Moto-Clubului-Româna era A.S.R. Principele Nicolae (fiul regelui Ferdinand). În 1934, în România, s-a înființat prima federație de motociclism din lume prin asocierea cluburilor din diferite orașe românești. Până la acel moment țările care erau parte la Federația Internațională aveau fiecare un singur club național. România a fost astfel prima țară care a propus să fie reprezentată de o federație de cluburi naționale, exemplul ei fiind urmat curând de multe alte federații. Nu întâmplător România se poate mândri cu o istorie a motociclismului sportiv ce aproape se confundă cu istoria mondială a motociclismului. Totul în strânsă legătură cu locul primordial deținut de România în ceea ce privește exploatarea petrolului. România a fost prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată oficial, aici a fost construită prima sondă petrolieră comercială, primul oraș luminat cu petrol lampant (Bucureștiul) și prima țară exportatoare de benzină la începutul secolului al XX-lea. Toate acestea au favorizat apariția și înmulțirea rapidă a numărului de motociclete, la un nivel comparativ cu țările din occident. Primele curse de motociclete sunt atestate pe teritoriul României încă din 1923, pasionații de motociclism fiind în acei ani în special marii iubitori de hipism și în general cei care iubeau caii.

Placheta - 40 ani de la absolvirea

Școlii militare de ofițeri de artilerie "Ioan Vodă"

Oferită de promoția 1978 - Sibiu 2018

Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române.

De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor Terestre.

În continuare prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de pregătire a artileriștilor;

7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881;
3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I;
2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca;
1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I;
1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea;
25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov;
25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920;
3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă;
1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt; -â
10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei; â
1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie;
1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”;
1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană;
24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu).
1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).

Școala ofițeri de infanterie 50 ani 1941 - 1991

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Bălcescu" – Sibiu (fosta Școală de ofițeri activi de infanterie „Nicolae Bălcescu”) este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti. Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunităților. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioadă, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1 decembrie1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele; Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene. Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Școala Militara de Ofițeri "Nicolae Bălcescu". Sus am postat logo-ul și o poză cu câteva clădiri aparținând Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri "Nicolae Bălcescu." Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Insigna - Întreprinderea mecanică Mija 1938 - 1988

Întreprinderea mecanică Mija, denumire actuală Uzina mecanică Mija este o societate comercială ce produce materiale necesare armatei (gen muniții, armament) dar și societății civile. În urmă cu aproape 80 de ani, mai exact la data de 5 noiembrie 1938, s-a înfiinţat Industria Română Mecanică şi Chimică, ca urmare a eforturilor făcute de statul român şi de o seamă de personalităţi, printre care prof. Elie Carafoli care a fost unul dintre primii acţionari, de a crea o industrie naţională de armament. Profilul firmei nou înființate a constat în fabricarea bombelor de aviaţie de 50 Kg, 100 Kg şi 225 Kg, a minelor antitanc, echipamentelor fumigene şi a altor produse pentru necesităţile armatei. Uzina era utilată cu maşini de prelucrat cu comandă numerică, maşini produse în Germania, Elveţia, Japonia. După trecerea în proprietatea statului, obiectul de activitate a fost diversificat continuu, prin dezvoltarea de noi capacităţi, destinate atât produselor civile cât şi militare. Posibilitățile tehnologice și managementul firmei au permis obţinerea şi asimilarea unor produse specifice industriei construcţiilor de maşini (maşini-unelte si agregate, transmisii mecanice, cutii de distribuţie şi transfer, bare de torsiune, punţi pentru excavator, etc.) şi a unor produse care să corespundă necesităţilor armatei şi forţelor de menţinere a ordinii publice (lovituri antitanc PG-7, PG-9, bombe de aviaţie de diferite calibre, rachete antitanc dirijate, grenade de mână, afete pentru mitraliere, etc.).După 1990, uzina a trecut prin ample procese de restructurare si reorganizare, vizând menţinerea obiectului de activitate, restructurarea de capacităţi, externalizarea de active, modernizarea produselor, disponibilizarea personalului. În decursul timpului, Societatea a trecut din subordinea Ministerului Economiei în subordinea A.V.A.S. și apoi iar în subordinea Ministerul Economiei, fiecare schimbare aducând şi viziuni diferite în ceea ce priveşte viitorul industriei de apărare. Societatea, gândită iniţial ca o unitate de mari proporţii, amplasată în două locaţii, a fost transformată în totalitate prin mutarea activităţii din uzina mecanică în staţia pirotehnică, reprezentând, prin această realizare, un model în domeniul restructurarii unităților de profil.

Uzina Mecanică Mija a reprezentat şi reprezintă în continuare simbolul şi totodată motorul activității economice în judeţul Dâmboviţa, valorile sale devenind, în timp, o tradiție de familie; procesul continuu de înnoire şi dezvoltare, atât din punct de vedere al dotărilor, cât şi al produselor realizate, a condus la crearea, mentinerea si dezvoltarea permanentă a unei adevărate culturi tehnice în rândul personalului şi a populaţiei din zonă. În anul 2002, fabrica producea, pe lângă armament, cutii de viteze şi maşini agricole. Obiectivul de politica publica al U.M. Mija S.A este furnizarea de produse militare sensibile și strategice precum și serviciile aferente acestora către forțele sistemului național de apărare. Misiunea U.M. MIJA, care are o vastă experiență în producerea și comercializare a produselor militare și civile, este de a satisface solicitările pieței cu produse și servicii de calitate. U.M. Mija este atașata principiilor competiției de piața libera și de promovare a concurentei industriale. Întreaga activitate a societății este subordonată scopului major desfășurarea unei activități profitabile, satisfacerea cerințelor clienților și păstrarea forței de muncă existente.

Set 2 insigne - C.J.E.F.S. Sibiu (a se observa diferențele)

(Consiliul Județean pentru Educaţie Fizica şi Sport)

Consiliul Județean pentru Educaţie Fizica şi Sport (C.J.E.F.S.) a fost un organ de specialitate, cu caracter obştesc al statului român în vremea comunistă ce coordona și îndruma unitar activitatea de educaţie fizica şi sport, în județ, în vederea infaptuirii politicii partidului şi statului în acest domeniu. El era subordonat Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizica şi Sport și avea următoarele atribuţii:

exercita îndrumarea de specialitate a activităţii de educaţie fizica şi a sportului de masa în județ;
răspundea de activitatea sportiva de performanţă şi de buna reprezentare a sportului județean în competitiile sportive nationale și internaţionale;
organiza activitatea de informare şi documentare de specialitate;
împreună cu organele Ministerul Sănătăţii urmărea respectarea normelor igienico-sanitare în activitatea sportiva, la bazele de antrenamente şi competitii; facea propuneri cu privire la specializarea şi perfecţionarea medicilor care lucrează în domeniul educaţiei fizice şi sportului;
desfăşura propaganda în domeniul educaţiei fizice şi sportului; răspunde de presa sportiva şi de editarea publicaţiilor de specialitate în județ;
se preocupa de pregătirea şi perfecţionarea antrenorilor, instructorilor, arbitrilor şi a altor cadre tehnice necesare activităţii de educaţie fizica şi sport în județ;
întocmea schița bugetului propriu ce o înainta la CNEFS
cerea organelor şi organizaţiilor de stat şi obşteşti județene date, informări şi alte materiale în legătură cu activitatea de educaţie fizica şi sport;
exercita orice alte atribuţii prevăzute de lege.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î. Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative monumente de cultură și arhitectură sibiană, din vremuri diferite.

Biserica evanghelică Sfântul Ion

Casa societății Urania

Biserica romano catolică

Catedrala mitropolitană

Catedrala evanghelică

Vederi

Prefectura

Muzeul Brukenthal

Școala de transmisiuni

Cazarma de artilerie

Comandatura germană

Palatul de Justiție

Direcția de electricitate

Hotelul Împăratul romanilor

Primăria

Direcția silvică

Gara

Aeroportul

Turnurile de fortificație cu parcul

Mănăstirea franciscană

Mănăstirea Ursulinelor

Palatul ASTRA

Turnul Sfatului

Sinagoga

Spitalul militar

Cercul militar

Direcția de finanțe

Hotelul Bulevard

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar mai jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat.