joi, 25 iunie 2020

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 29

1.  Dongdaemun Design Plaza, numit și DDP , este un reper important al dezvoltării urbane a capitalei statului Coreea de Sud – Seul. Edificiul este un centru cultural (mall) proiectat de arhitectul iraklian-britanic Zaha Hadid și arhitectul japonez Samoo, cu un design distinct neofuturistic caracterizat prin formele puternic curbate ale unor structuri. 
Construcția s-a realizat pe locul unui mare stadion preluând unele aspecte din arhitectura arenei sportive. DDP a fost unul dintre motivele principale pentru desemnarea orașului Seul ca și Capitala Mondială a Proiectării în anul 2010. Construcția a început în anul 2009 și a fost inaugurată oficial pe data de 21 martie 2014, fiind conectată la liniile 2,4 și 5 ale metroului. Arhitectul Zaha Hadid este câștigătorul Premiului Pritzker în anul 2004, cu conceptul de „Peisaj metonimic”. Metonimia se referă la o metodă de descriere indirectă a unui obiect specific și, Hadid a integrat aspectele istorice, culturale, urbane, sociale și economice ale Seul, deduse din această metodă pentru a crea o scenă a peisajului. Proiectat ca un hub cultural în districtul istoric din Seul, precum și cel mai mare district de modă din Coreea, DDP este alcătuit din suprafețe ondulate care seamănă cu fluxul de lichid și permit flexibilitatea în spațiu. Sistemul de ultimă generație BIM (Building Information Modeling), mega-truss și sistemul de rame spațiale sunt caracteristicile cheie în ceea ce privește crearea de spații la scară largă. Potrivit lui Hadid, caracteristicile fundamentale ale designului clădirii au fost „transparența, porozitatea și durabilitatea”. În clădire sunt incluse multe caracteristici ecologice, fațadă dublă piele, panouri solare și sistem de apă de reciclare. În anul 2007 municipalitatea din Seul a provocat mai mulți arhitecți la concursul de proiecte. Ca orientări, municipalitatea le-a solicitat arhitecților să includă o piață de proiectare, spații subterane, istorie și parc de cultură pentru proiect. Peisajul metonimic Zaha Hadid a câștigat competiția. Partea superioară exterioară a DDP, o structură netedă și uriașă ca o ciupercă plutind deasupra nivelului solului, este confecționat din beton, aluminiu, oțel și piatră. Interiorul clădirii este finisat cu tencuială armată cu fibre sintetice, plăci acustice, rășină acrilică și oțel inoxidabil și piatră lustruită în interior. DDP are 3 niveluri subterane și 4 niveluri deasupra, iar clădirea principală are o lungime de 280 de metri. 
Clădirea este dotată cu diverse spații publice, inclusiv sala de expoziții, sala de conferințe, muzeul de design, laboratorul de proiectare, sala academiei, centrul media, sala de seminarii, parcul de istorie și cultură Dongdaemun, sala de design și piața de design. DDP oferă cea mai largă gamă de spații pentru orice eveniment. Sala de artă funcționează ca o platformă de lansare pentru industria creativă și culturală coreeană și funcționează ca un spațiu cheie pentru convenții, spectacole comerciale, expoziții, prezentări de modă, concerte și spectacole. Sala muzeului este formată din cinci secțiuni și permite multor artiști să se implice în industria designului și să-și schimbe ideile. Locul de specializare în proiectare, muzeul de design, sala de expoziții de design și zona de odihnă de design sunt amplasate în interiorul sălii muzeului. Laboratorul de proiectare funcționează ca un incubator pentru designeri de produse în devenire din interiorul și din afara țării. Piața de design este un spațiu polivalent pentru evenimente culturale și cumpărături, fiind deschisă 24 de ore pe zi pentru a oferi un spațiu public pentru vizitatorii și locuitorii pieței. În plus, DDP are spații de parcare, dispensare, o cameră de alimentare, o hală, o cafenea și alte facilități.
2.  Turnurile “Gate of Europe”, în limba spaniolă - Puerta de Europa, cunoscute și sub numele de KIO Towers, sunt două clădiri de birouri gemene, în apropiere de Piața Castilla și Gara Chamartin, din Madrid.
Turnurile au o înălțime de 115 metri și au 26 de etaje, fiind construite în perioada anilor 1989 – 1996. Puerta de Europa este al doilea set de turnuri gemene, ca înălțime, din Spania după turnurile Santa Cruz din Tenerife. Turnurile  au fost proiectate de arhitecții americani Philip Johnson și John Burgee și construite de compania Fomento de Construcciones y Contratas, la comanda Biroului de Investiții din Kuweit. Serviciile de inginerie structurală au fost asigurate de compania Leslie E. Robertson Associates, RLLP New York (LERA). Se spune că Philip Johnson, unul dintre arhitecții din spatele turnurilor Puerta de Europa, ar fi zis: „Trebuie să încheiem era unghiului drept în construcții dacă nu vrem să murim de plictiseală” și s-a ținut de cuvânt. Aceste turnuri sunt aplecate unul spre celălalt cu câte 15°, ceea ce le face să fie primele zgârie-nori din lume. Câte o contragreutate din beton de 60x10x10 metri situate subteran pe părțile opuse înclinării și conectate la partea superioară prin niște cabluri oferă rezistența necesară pentru a contracara forțele care încearcă să răstoarne turnurile. Contra căderii turnurilor, acestea au ascunse vederii, dar și la vedere și alte elemente metalice de rezistență structurală. 
Aspectul distinctiv al turnurilor le-a făcut să devină un fel de icoană în Madrid și obiect de uimire în lumea arhitecturii: un astfel de design necesită o inginerie atentă, incluzând o axă centrală din beton și oțel consolidată special și o serie de arbori de ascensor care servesc anumite etaje, în interiorul clădirii. Decizia lui Philip Johnson și John Burgee de a întrerupe tradiția liniarității verticale a dus la o construcție cu totul deosebită de altele. Calitățile expresioniste structurale ale turnurilor conferă credibilitate și onestitate formei și funcției pe care multe turnuri le ignoră pur și simplu. Aceste două zgârie-nori unice continuă să sfideze cu îndrăzneală legile gravitației și, fără îndoială, au servit drept inspirație pentru numeroasele turnuri ce s-au construit ulterior.
3.  Clădirea Gas Natural, cunoscută și sub denumirea de Mare Nostrum Tower, este un zgârie-nori de birouri situat în cartierul La Barceloneta, din districtul Ciudad Vella din Barcelona, Spania. 
Edificiul adăpostește compania de gaze Naturgy, cunoscută anterior sub numele Gas Natural  și a fost construit între anii 2003 – 2005.  Clădirea are 20 de etaje, este înaltă de 86 metri și a fost proiectată de arhitectul Enric Miralles de la compania Benedetta Tagliabue în stilul arhitectural de înaltă tehnologie. Edificiul are o imagine inovatoare și distinctivă, deoarece două corpuri orizontale inferioare, care ies în afara turnului principal. Clădirea este situată în apropiere de malul mării și la sud-vest de alte două zgârie-nori din cartierul La Barceloneta: hotelul Arts și turnul Mapfre. 
Construcția este fragmentată în elemente inferioare și superioare, îmbrăcate în sticlă oglindă, în strânsă armonie cu spațiul public și amenajarea peisagistică. Situat la marginea nordică a cartierului La Barceloneta, având pe o parte autostrada și calea ferată iar pe cealaltă parte parcul și clubul de fotbal, designul clădirii s-a realizat în strânsă unitate cu particularitățile mediului înconjurător, ceea ce dus la realizarea acestei compoziții complexe, de forme sinuoase.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx___________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL ARAD 

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 
Statuia libertății maghiare
Medalia Statuia Libertății maghiare s-a bătut în anul 1890 în memoria celor 13 generali unguri ai armatei imperiale austriece care au fost executați în data de 6 octombrie 1849, în timpul Revoluției de la 1848 – 1849, pentru vina de se fi alăturat mișcării revoluționare conduse de Lajos Kossuth și pentru că au susținut revendicările maghiare de independență față de Imperiul Austriac (încălcându-și astfel jurământul de fidelitate față de Casa de Habsburg). Pe locul unde au fost executați s-a ridicat statuia prezentată și pe această medalie. Ea este opera sculptorului Adolf Huszár. Execuţiile prin împuşcare au avut loc în incinta Cetăţii, iar spânzurătorile la 200 metri spre nord. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție: alamă și argint, are forma rotundă și diametrul de 50,6 milimetri. Pe avers, într-un cerc perlat, periferic, în centrul câmpului, este reprezentată Statuia Libertății și înscrisul de o parte și de alta a statuii: “1890 / OCTOBER 6”; însemnul gravorului: “A. SCHARFF”. Pe revers, într-un cerc periferic perlat, între ramuri de luar și stejar este reprezentată o placă comemorativă pe care sunt gravate numele celor 13 generali și data execuției lor: “ARAD / DAMJANICH JANOS / NAGY-SANDOR JOZSEF / AULICH LAJOS / KISS ERNO / GROF VECSEY KAROLY / TOROK JGNACZ / LAHNER GYORGY / KNEZICS KAROLY / POELTENBERG ERNO / GROF LEININGEN KAROLY / SCHWEIDEL JOSEF / DESSEWFFY ARISZTID / LAZAR VILMOS” “1849 OCTOBER 6”.  
 
Insigna - U.V.A. - U.T.C.
(Uzina de Vagoane Arad- Uniunea Tineretului Comunist)

Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane de marfă și boghiuri din Europa. Precursoare a firmei Astra Vagoane a fost Fabrica de Mașini, Vagoane și Turnătorie de Fier a societății pe acțiuni „Johann Weitzer” din Arad, înființată în anul 1891, prima fabrică de locomotive cu abur. Între anii 1896 și 1922, la Arad, s-au construit 125 de locomotive, din care astăzi nu se mai păstrează nici un exemplar, toate fiind casate în perioada interbelică. Din anul 1920, fabrica s-a profilat numai pe construcția de vagoane, în 1921 preluând bunurile producătorului de automobile „Marta” din Arad, noua companie primind numele de Uzina de Vagoane Astra Arad. 
Ulterior, cea mai mare uzină din Arad și, în același timp, cel mai important producător de material rulant din țară, a purtat mai multe nume, după 1989 ea revenind la vechea denumire. 
În anul 1989 Astra Arad avea peste 16000 de salariați. Deasupra am postat logo-ul societății arădene de construcții vagoane și mai jos poza unei plăcuțe metalice aplicată pe vagoanele construite aici. 
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret și rezerva de militanți a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizația s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor  (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. 
Mai sus admiri steagul şi carnetul de membru UTC.  
 
Insigna - Zarand XXV - Arad 1972  (orientare turistică)
Competiţia sportivă Cupa Zarandului se organizează în disciplina sportivă orientare turistică anual, începând cu anul 1947, în jurul localităţii Moneasa din judeţul Arad. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive Cupa Zarandului. Se cunosc două toponime Zarand în județul Arad. 
 
Munții Zarandului sunt o grupă montană a Munților Apuseni, ale căror cele mai joase înălțimi sunt în județul Arad. Cel mai înalt vârf al Munților Zarandului este Vârful Drocea, cu altitudinea de 836 metri. Sus admiri o imagine cu pantele domoale ale Munților Zarandului.
 
Zarand este reședința comunei cu același nume și este situat la confluiența râurilor Cigher cu Crișul Alb, la o distanță de 48 km față de municipiul Arad și la 12 km față de Pâncota. Acest sat este atestat documentar pentru prima dată în anul 1318. În anul 1214 documentele vorbesc despre existența comitatului Zărandului, condus de către Dionisie, fiul lui Ompund. Castrul sau cetatea cu numele de Zarand figurează în documente din anul 1232. Sus am postat o poză cu biserica satului Zărand din județul Arad – România.
 
Istoria orientarii turistice isi are originile la sfarsitul secolului XIX in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Sus am postat două poze reprezentând un facsimil din presa anului 1970 despre participarea tinerilor români la o competiție de orientare turistică și o hartă de orientare folosită în acest sport. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.   
Insigna - Arad 1895 V/12 (Ciclism) 
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR). 
 
Insigna - C.P.S.P. Arad (Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei)
Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din Arad, denumire actuală Palatul Copiilor și Elevilor este un monument arhitectonic deosebit, situat pe Bulevardul Revoluției, la nr. 69 în municipiul Arad. Oferta educațională a Palatului Copiilor și Elevilor arădeni constă în:
  • Arte vizuale (artă decorativă, ceramică, desen / pictură, pictură pe sticlă)
  • Muzică (canto / muzică vocal instrumentală, formație muzică ușoară / chitară, orchestră populară – taraf / vioară / chitară, pian)
  • Dans (dans modern, dans popular, dans sportiv)
  • Cercuri culturale (cultură și civilizație engleză, cultură și civilizație germană, cultură și civilizație românească / cenaclu literar, redacție presă-radio-TV / creație literară, teatru școlar, teatru de păpuși)
  • Cercuri civice (educație pentru cetățenie democratică / voluntariat)
  • Cercuri sportive (gimnastică aerobică, judo, karate, șah, tenis de masă)
  • Cercuri tehnico științifice (aeromodele, carting, informatică / grafică pe calculator, informatică-multimedia, orientare turistică, prietenii pompierilor) 
Insigna - de membru al Organizației de Pionieri 
Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe  Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.  C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri.  
În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier".  În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. 
Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni.  In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. 
Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)
Insigna - Consfătuirea națională de dermatologie - Arad 1985
 
Dermatologia este specialitatea medicala care se ocupa de diagnosticarea si tratarea bolilor cutanate, anexelor pielii (par, unghii) si a mucoaselor adiacente (cavitate bucala si organe genitale). Testele diagnostice dermatologice conventionale cuprind: scarificare si examinare microscopica, examen citologic cutanat, examinarea cu lampa Wood, culturi fungice pe mediul DTM, alte culturi bacteriene sau fungice, PCR (identificare ADN viral, bacterian, fungic), serologie, biopsii cutanate si evaluare imunohistochimica, testarea alergiei cutanate, etc
 
Palatul Administrativ din Arad este o clădire- monument istoric construită între anii 1872 – 1875 care astăzi adăpostește Primăria Municipiului Arad. Clădirea reprezintă una dintre operele semnificative ale arhitecturii eclectice din Arad. Fațadele regulate sunt ritmate și decorate de elemente clasiciste, iar rezalitul central al fațadei principale are bogate referințe neorenascentiste . Stilul clădirii îmbină neorenascentismul flamand cu stilul primăriilor medievale târzii. Planul clădirii este în formă de "U", cu un turn central înalt de 54 m unde era instalat un orologiu, adus din Elveția în anul 1878, care care la oră fixă cântă Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven. Edificiul impozant al noii primării a fost proiectat de către constructorul pestan Lechner Odon, câștigătorul unui concurs la care au participat 17 arhitecți. Terenul de 1200 de stânjeni pătrați (4320 mp), pe care trebuia construită îndrăzneala stilistică renascentistă - cerută și acceptată de către prospera burghezie și moșierime locală - aparținuse Oficiului Salin (Sărăriei). Pe locul viitoarei primării se termina Piața Principală, în prelungirea căreia se desfășura târgul zilnic de pe strada principală. Datorită refluxului economic european de după anul de criză 1873, noua construcție a fost executată la parametri restrânși față de proiectul inițial (cel al lui Lechner), cu concursul firmei arădeanului Francisc Pekar. Bijuterie arhitectonică, de plan patrulater, în forma literei "U", lipsită de calcan, un adevărat „Palazzo del Municipio”, clădirea reflecta posibilitățile și, totodată, voința cetățenilor de a ține pasul cu modernizarea europeană. Nu întâmplător, aspectul rural al principalei trame stradale municipale începuse să se preschimbe într-unul urban, iar promenada primise numele de "Corso". Turnul central, înalt de 54 m, estompa cele patru turnuri pavilionare de la cele patru extremități. Orologiul din treimea superioară a turnului, adus din țara cantoanelor, are câte un cadran pe fiecare latură. Clopotul său a funcționat aproape un secol, marcând jumătățile de oră. După 1989 acesta a fost complet renovat, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană melodia cântată la ore fixe a fost schimbată în Imnul Europei.De la înălțimea balconului din turnul patrulater pot fi admirate rondourile vegetale decorative dinspre bulevard care flanchează piațeta de marmură. Compoziția decorativă a acesteia a fost concepută de arhitectul arădean MiloșCristea, în deceniul al nouălea al secolului XX. Singura modificare de la fațada principală a constituit-o decorarea frontonului de la baza turnului principal (succesiunea, în timp, a stemelor orașului: după 1875, după primul război mondial, după anul 1968 și după anul 1989). Cele 90 de încăperi inițiale, cu destinația de birouri, erau ocupate de 167 de funcționari administrativi. La etaj, se află sala mare, cu balcon, în care se adunau cei aproape 200 de deputați municipali. La același nivel, în cele patru colțuri ale clădirii, se aflaseră inițial patru săli de ședințe pentru cele 31 de comitete de specialitate.  Cele două scări secundare, de marmură roșie de Moneasa, pentru acces la etaj, dispuse simetric față de fațada principală, n-au suferit modificări. Doar treptele și pavimentul holurilor au fost înnoite. Feroneria, realizată în manieră eclectică, a celor trei scări de acces la etaj n-a suferit modificări. Ferestrele acestui hol spațios au fost în mod fericit înlocuite cu vitraliile realizate de artistul plastic arădean, de renume internațional, Sever Frențiu în deceniul șapte al secolului trecut. Policromia lor, ilustrând tema Timpul, prin două cicluri, cel al anotimpurilor și cel al lunilor anului, se încadrează în maniera modernă a arhitecturii de interior. Celor patru mari porți de lemn sculptat, menținute ca atare până în zilele noastre, li s-a redat aspectul inițial la finele secolului trecut. Geamurile holului au vitralii reprezentând anotimpuri, figurate alegoric. Piața din fața clădirii, în amintirea evenimentelor petrecute în decembrie 1989 a fost denumită Piața Revoluției iar în centrul pieței a fost ridicat un monument în memoria eroilor căzuți în timpul Revoluției din 1989.
 
Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Banca Cenădana și Statuia lui Kossuth 
Casa agricolă de păstrare Cenădana
Restaurantul feroviar
Fostul hotel Astoria (azi Continental)
Biserica ortodoxă română
Tribunalul
Palatul Cooperației
Cafeneaua și ceainăria japoneză
Casa Barabaș
Casa Hirschmann
Episcopia ortodoxă română
Biserica greco-catolică
Fabrica de bere "Aradul Nou"
Fabrica de tricotaje (Tricoul roșu)
Fântâna decorativă din Parcul Baross 
(Parcul copiilor)
Școala superioară de arte și meserii  
(Colegiul tehnic "Aurel Vlaicu")
Fosta Școală superioară de fete 
(Colegiul național "Elena Ghiba Birta") 
Fostul Gimnaziu romano-catolic 
(Colegiul "Csiky Gergely")
Hotelul Panonia
Hotelul Ardealul
Hotelul Crucea Albă (azi Ardealul)
Închisoarea
Institutul pedagogic
Ștrandul
Palatul cultural
Școala comercială superioară (azi Colegiul economic)

 
Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Arad, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.
Gara - Ghioroc 
Vedere
Vederea Mureșului
Vedere - Buteni
Vedere - Bârzava 
Vedere - Căpâlnaș 
Biserica - Cenad
Podul - Chișineu Criș 
Vedere - Conop 
Vedere - Covăsânț 
Vedere - Curtici 
Vedere - Frumușani
Castelul - Grăniceri 
Fabrica de ciment - Gurahonț 
Vedere - Hălmagiu
 
Biserica - Horia
Cetatea - Ineu
Moscheea turcească - Ineu
Vedere - Lipova
Castelul grofului Karoly Gyula - Macea 
Mănăstirea Maria Radna 
Vedere - Mocrea 
Vedere - Moneasa 
Vedere - Nădlac 
Gaterul cu aburi - Nadăș 
Vedere - Pecica 
Vedere - Păuliș 
Templul izraelit - Sebiș
Castelul - Săvârșin
Mănăstirea - Feredău
Castelul Șoimoș - Lipova
Castelul Mocioni - Bulci
 
Biserica - Zarand

___________ooOo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Mykhailo Serhiyovych Hrushevsky, 
om politic ucrainian
a trăit între ani 1866 - 1934

Detaliu vignetă de pe o bancnotă irlandeză

Câteva detalii vignete de pe acțiuni franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 25.06.2020

Niciun comentariu: