Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui

Jaroslav Ježek. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate câteva portative cu note muzicale, două capete stilizate de oameni și la partea de jos monograma monetăriei cehe. Pe partea de jos din stânga monedei este aplicată inscripția “200 Kc” (valoarea monedei) iar pe partea dreaptă, oblic, pe două rânduri este aplicată inscripția “CESKA REPUBLIKA” (numele țării). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate câteva portative muzicale fără note și, peste acestea, capul stilizat al unui personaj purtând ochelari. La partea de jos a monedei este aplicată monograma gravorului, iar pe partea stângă jos oblic este aplicată inscripția “1906 – 2006” (anii nașterii personajului și emiterii monedei) și semnătura personajului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 22.09.2006, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (11500 buc) și proof (20000 buc) și designer – Josef Oplistil.

Jaroslav Ježek a fost un compozitor, pianist și dirijor cehoslovac, autor de jazz, muzică clasică și de film, care s-a n[scut la data de 25 septembrie 1906 ;i a decedat la data de 1 ianuarie 1942. Era aproape orb de la o vârstă fragedă. A studiat compoziția la Conservatorul din Praga. A colaborat cu mulți artiști de avangardă din Cehoslovacia de dinainte de război. Activitatea sa muzicală este împărțită în două părți. Prima parte a operei sale constă în compoziții de cameră, pian și concerte. În partea a doua și-a găsit propria expresie, specifică și modernă. De asemenea, a devenit un compozitor de jazz popular în Cehoslovacia de dinainte de război. A compus cântece și dansuri pentru piesele revitalizate ale Teatrului Liber din Praga. Melodiile sale inovatoare sunt cunoscute până în zilele noastre în Republica Cehă. În mod evident, Ježek a fost fascinat de jazz-ul american. Enumăr câteva din creațiile sale muzicale: Concert pentru pian și orchestră, Fantezie pentru pian și orchestră, Concert pentru vioară și orchestră, Poem simfonic (piese orchestrale); Cvintetul vântului, Cvartetele de coarde nr.1 și 2, Sonata pentru vioară și pian (piese de cameră); Sonatina, Capriccio, Etuda, Rapsodie, Toccata, Sonata (piese pentru pian).

2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 650 de ani de la punerea pietrei de temelie a Podului Charles (Carol) din Praga. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat stilizat Podul Charles din Praga și monogramele gravorului și ale monetăriei cehe. Deasupra podului este aplicată inscripția “CESKA REPUBLIKA” (numele țării) iar dedesubt “200 Kc” (valoarea monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este aplicată pe șapte rânduri inscripția “POLOZNI / ZAKLADNIHO / KAMENE / KARLOVA / MOSTU / 1357 –/ 2007 ” (Punerea pietrei de temelie a Podului Charels – anul 1357 și anul 2007 – anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 20.06.2007, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10800 buc) și proof (20000 buc) și designer – Josef Safarik.

Podul Carol este un pod istoric celebru, care traversează râul Vltava în Praga. Construcția sa a început în anul 1357, sub patronajul regelui Carol al IV-lea și a fost terminată la începutul secolului al XV-lea. El a înlocuit vechiul pod Judith, construit în perioada 1158-1172, care fusese grav avariat de o inundație în 1342. Podul cel nou a fost numit, inițial, Podul de Piatră sau Podul Pragăi, primind numele de Podul Carol abia în 1870. Fiind singurul mod de traversare a râului Vltava până în 1841, Podul Carol a fost cea mai importantă cale de comunicație între Cetatea din Praga, Orașul Vechi și zonele adiacente. Această legătură a făcut ca orașul Praga să devină o localitate importantă pe ruta comercială între Europa de Vest și de Est. Podul are o lungime de 515,76 metri și o lățime de aproximativ 10 metri, fiind sprijinit pe 16 arcuri apărate de bariere antigheață. El este protejat de trei turnuri, dintre care două se află pe malul din cartierul Mala Strana și cel de-al treilea pe malul Orașului Vechi. Turnul din Orașul Vechi este considerat una dintre cele mai uimitoare clădiri civile în stil gotic din lume.Balustradele podului sunt decorate cu 30 de sculpturi, majoritatea realizate în stil baroc, în jurul anului 1700, și înlocuite, în prezent, cu replici, originalele fiind expuse în lapidariumul Muzeului Național.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea sopranei și actriței Jarmila Novotna. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, în tot câmpul sunt inscripționate o parte dintre rolurile pe care le-a jucat pe scena și pe ecran. Undeva, jos în stânga monedei, este aplicată monograma monetăriei cehe iar în dreapta pe un singur rând și orizontal este aplicată inscripția “200 Kc” (valoarea monedei). Periferic circular pe marginea monedei este aplicată inscripția “REPUBLIKA CESKA” (numele țării). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul personajului privind spre stânga și undeva în dreapta monedei – monograma gravorului. Periferic, circular, pe marginea monedei, în stânga, jos și pe dreapta este aplicată inscripțiile ”JARMILA NOVOTNA” și „1907 - 2007” (numele personajului, anul nașterii și anul baterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 05.09.2007, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10200 buc) și proof (12800 buc) și designer – Vojtech Dostal.

Jarmila Novotná a fost o celebră soprană și actriță cehă care s-a născut la data de 23 septembrie 1907 la Praga și a decedat la data de 9 februarie 1994 la New York. A debutat la Opera din Praga pe data de 28 iunie 1925 în rolul Marenka din filmul “The Bartered Bride” de Smetana. Șase zile mai târziu, a susținut rolul Violetei din opera Traviata a lui Verdi. Pe 5 ianuarie 1940, a debutat la Opera Metropolitană, în rolul lui Mimì, din filmul “La Boheme” de Puccini. A susținut 208 reprezentații la Opera Mitropolitană. Enumăr câteva din filmele în care a jucat (cântat): Foc în Operă, Studenta cerșetorilor, Frasquita, Cazacul și privighetoarea, Ultimul vals, Marele Caruso, etc.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna membru al Organizației de Pionieri

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Mihai Viteazu

Mihai Viteazul (născut în anul 1558 în localitatea Târgu de Floci, Țara Românească și decedat la data de 9 /19 august 1601 la Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei, a fost domnul Țării Românești între anii 1593-1600. Pentru o perioadă (în anul 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558.

Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

1593-1599 este Domn al Țării Românești;
Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.

Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele.Deși efemeră, prima unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acesta să rămână în conștiința românilor ca un simbol al unității naționale. În România există 9 localități din diferite județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite „Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai Viteazul” sau „Mihai Bravul”. Numeroase licee și colegii naționale au numele „Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ superior, printre care Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” (unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații, Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”, poartă numele voievodului. Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” (în prezent Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) este o unitate militară de elită a Armatei Române. În amintirea acestui erou național au fost ridicate numeroase monumente. Cel mai vechi, dar poate și cel mai celebru monument de acest fel este statuia ecvestră din Piața Universității din București, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, realizată în 1874. Printre cele mai impozante statui ale voievodului sunt cele din Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași, Oradea, precum și cea din incinta Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București. Pe locul unde a fost ucis, la Turda, a fost înălțat un obelisc, iar racla cu capul său, păstrată la Mănăstirea Dealu, este adăpostită într-un sarcofag din marmură realizat în 1913 de sculptorul Frederick Strock. Ordinul militar de război “Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție română pentru faptele de arme în timp de război.

Campionatul României - 1913

Cursa de fond locul I - Niculescu - Câmpina - ciclism

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Parașutist militar

Regatul României - perioada 1941 - februarie 1945

Domnia regelui Mihai

Produsul medalistic de mai sus s-a conferit parașutiștilor militari din vremea regatului, atunci când suveran era Mihai I. Insigna a fost instituită în anul 1941 și acordată pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial până în februarie 1945. Insigna se prezintă sub forma a două aripi deschise pentru zbor și o parașută eliberată. La partea inferioară a insignei, în interiorul unui cerc, este realizată o cruce care are la fiecare capăt monograma regelui Mihai (cifra romană “I” într-un” M” mai mare, care are deasupra coroana regală). Insigna este realizată din bronz argintat și emailată în culorile albastru și alb de culoare. Janta exterioară și coroanele nu au fost argintate, păstrând culoarea bronzului. Insignele s-au conferit tuturor absolvenților școlii de parașutiști militari, care a fost fondată în 1937 în cadrul Flotei 1 Aerostație, cu sediul în Fort Pantelimon. Școala a obținut un statut independent în 1941, iar personalul său a obținut o structură de batalion. A fost desființată în februarie 1945 și reînființată cinci ani mai târziu - la 1 noiembrie 1950. Insigna se purta în partea superioară stângă a tunicii, între cureaua de umăr și rever.

Emblemă coifură - subofițer din Poliția de Frontieră

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

Politia de Frontieră Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este instituția specializată a statului care exercită atribuții privind supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv brațul Măcin și canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, respectarea ordinii și liniștii publice în zona de competență.Organism relativ tânăr, dar cu vechi tradiții de-a lungul veacurilor în asigurarea ordinii la granițele române, Poliția de Frontieră se afirmă ca o instituție cu personalitate proprie și individualitate în executarea misiunilor, fiind în măsură să scoată în evidență, încă de la frontieră, adevărata imagine a statului de drept și autentica democrație și civilizație a poporului român.

_________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII