Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole. Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 18 februarie 2006 prin care se popularizează Farul Porto Pi.

Farul Porto Pí este unul dintre cele mai vechi faruri din lume în exploatare (1617) și monument istoric. El este situat în portul Palma de Mallorca, cartierul Portopi, în arhipelagul Insulele Baleare din vestul Mării Mediterane.

Acest far este al doilea cel mai vechi far spaniol (după Turnul lui Hercules) și al treilea din lume (după Lanterna Geno). Farul cu înălțimea focală de 41 metri emite lumină albă (câte 2 licăriri la fiecare 15 secunde), vizibilă de la o depărtare de 18 mile marine ziua și 22 mile marine noaptea.

2. Banca națională a statului Siria procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Aici se prezintă bancnotele nouă și veche cu valoarea de 100 pound sirian. Diferența principală dintre ele este calitatea hârtiei și modul de inscripționare al seriilor.

Pe aversul ambelor bancnote se prezintă ca detaliu principal Teatrul antic de la Bosra și poarta de acces. Bosra este un oraș antic situat în sudul Damascului în Siria. Este menționat în hieroglifele egiptene ca fiind unul dintre cele mai vechi orașe de pe pământ. După ce Romanii au capturat orașul în 106 D.Hr. și l-au făcut capitala Arabiei Romane, au construit și Teatrul din Bosra cu capacitatea de 15000 de locuri și înălțimea de peste 100 metri. Datorită fortăreței construite în jurul teatrului de către Dinastia Ayyubid, acum Teatrul Roman este cel mai bine conservat din lume.

Pe aversul ambelor bancnote se prezintă Banca centrală a Siriei și Domul Trezoreriei.

Banca centrală a Siriei (CBS) este banca națională siriană și are sediul în capitala statului – Damasc. Banca a fost înființată în anul 1953 și a început operațiunile în anul 1956. Instituția centrală bancară siriană are și 11 sucursale provinciale. Obiectivul băncii este „să favorizeze stabilitatea, integritatea și eficiența sistemelor financiare și de plată ale națiunii, astfel încât să promoveze performanțe macroeconomice optime”. CBS emite moneda siriană, lira sterlină și stabilește zilnic prețul de intervenție pe piața valutară pentru lira siriană. CBS exercită controlul asupra tuturor băncilor care operează în Siria.

Qubbat al-Khazna însemnând „Domul Trezoreriei”, este o veche structură, situată în curtea Moscheii Umayyad din Damasc, Siria. Are o formă octogonală, este fixată pe opt picioare, de fapt coloane romane, și este decorată cu mozaicuri. Domul a fost construit în anul 789 din ordinul guvernatorului Damascului – Fadl ibn Salih. Domul este depozitarul unor vechi și prețioase manuscrise; grecești, latine, siriene, ebraice, armene, georgiene, etc

3. Banca națională a statului Angola procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Aici se prezintă bancnotele nouă și veche cu valoarea de 10000 kwanzas.

Pe aversul bancnotei vechi se prezintă chipul lui Jose Eduardo do Santos și Antonio Agostinho Neto iar pe aversul bancnotei noi doar chipul lui Antonio Agostinho Neto.

Jose Eduardo dos Santos este un politic angolez născut la data data de 28 august 1942. Din anul 1979 deține funcția de președinte al statului și al Mișcării Populare de Eliberare a Angolei, fiind membru al acestui partid încă din 1956.

António Agostinho Neto a fost un om politic angolez care a trăit între anii 1922 – 1979. În perioada 1975 - 1979 a fost primul președintele al țării și acesta după ce a condus Mișcarea Populară de Eliberare a Angolei în lupta pentru eliberarea Angolei de sub dominația portugheză. Acesta a avut și preocupări literare, în special în domeniul poeziei.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de

loterie prin care sunt popularizați câștigătorii Premiilor Nobel în cursul timpului.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 2 iulie 1997 prin care este popularizat Edward V. Appleton.

Sir Edward Victor Appleton a fost un renumit fizician englez, care s-a născut la data de 6 septembrie 1892 și a decedat la data de 21 aprilie 1965. Pentru contribuția sa la dezvoltarea științei fizicii, în anul 1947 el a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizică. Începând cu anul 1919, Appleton s-a dedicat problemelor științifice în fizica atmosferei, folosind în principal tehnici radio. În 1924, Appleton a fost numit profesor de fizică la Universitatea din Londra și a slujit acolo timp de doisprezece ani, întorcându-se la Cambridge în 1936 pentru a ocupa Catedra de Filosofie naturală.În ultima parte a anului 1924, Appleton a început o serie de experimente care au dovedit existența acelui strat în atmosfera superioară numită acum ionosferă. Ionosfera a fost astfel primul „obiect” detectat prin radiolocalizare, iar acest lucru a dus la o mare dezvoltare a cercetării radio.

6. Banca regală a Scoției procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Aici se prezintă bancnotele nouă și veche cu valoarea de 20 de lire sterline.

Pe aversul bancnotei vechi este prezentat chipul lui Archibald Campbell. Archibald Campbell, cel de-al treilea duce de Argyll, primul conte de Ilay (iunie 1682 - 15 aprilie 1761) a fost un nobil, politician, avocat, om de afaceri și soldat scoțian. El a fost cunoscut sub numele de Lord Archibald Campbell din 1703 până în 1706 și ca conte de Ilay din 1706 până în 1743, când a condus ducatul. El a fost liderul politic dominant al Scoției în vremea sa și a fost implicat în multe proiecte civice. A studiat la Colegiul Eton și mai târziu la Universitățile din glasgow și apoi Utrecht, unde s-a specializat în drept civil. El a fost numit Lord Înalt Trezorier al Scoției de către Regina Anne în 1705. Mulți l-au numit „cel mai puternic om din Scoția”, cel puțin până în epoca lui Henry dundas. Lordul Ilay a jucat un rol important în înființarea Facultății de Medicină a Universității din Edinburgh, fiind totoodată și unul dintre fondatorii Băncii Regale a Scoției în 1727 și a acționat ca primul guvernator al băncii. Portretul său a apărut pe aversul tuturor bancnotelor emise de această bancă. Portretul reluat pe bancnote este o copie a tabloului lui Allan Ramsey expus în Galeria națională de portrete a Scoției.

Pe aversul bancnotei noi este prezentat chipul lui Catherine Cranston.

Catherine Cranston (27 mai 1849 - 18 aprilie 1934), cunoscută pe larg ca și Kate Cranston a fost o femeie om de afaceri în industria scoțiană și engleză a ceaiurilor. A învățat afaceri de la tatăl său George, brutar și patiser scoțian de renume. Ceaiul a fost anterior un lux pentru bogați, dar din anii 1830 a fost promovat ca o alternativă la băuturile alcoolice, iar multe cafenele noi și ceainării au fost deschise, oferind servicii mai mult oamenilor obișnuiți. Cu toate acestea, abia în anii 1880, camerele de ceai și magazinele de ceai au devenit populare și la modă. În 1878, domnișoara Kate Cranston a deschis prima ceainărie, stabilind standarde ridicate de servicii, calitate și curățenie alimentară. Din anul 1888 a avut deschise localuri atât pentru fumători cât și pentru nefumători. Ceainăriile lui Kate serveau și ca expoziții de artă picturală. În 1916, Kate a deschis chiar și un cinematograf de lux.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA PLACHETE,

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

(Alexandru Ioan Cuza)

125 de ani de la Unirea Principatelor Române 1859 - 1984

Societatea numismatică română - Secția Suceava

Muzeul Județean - Suceava

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian). Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Legea secularizării averilor mănăstireşti a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.” Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară. Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia; poarta otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Cetatea de scaun a Sucevei

Prima atestare documentară - 10 februarie 1388

Stema medievală a Moldovei

Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 - cca.1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.

Placheta - Cetatea Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05449 și fiind alcătuită din următoarele 4 obiective:

Fortul Mușatin - datează din sec. al XIV-lea
Incinta exterioară - datează din perioada 1476-1478
Șanț de apărare - datează de la sfârșitul sec. al XV-lea
Zid de contraescarpă - datează din a doua jumătate a sec. al XV-lea
La acestea se adaugă un sit arheologic, Platoul din fața Cetății de Scaun, care este localizat la "Câmpul Șanțurilor", la marginea de est a orașului și pantele de nord ale dealului și datează din epoca medievală (sec. XIV-XVII).

Set 2 insigne - Domeniile Bucovina

Insignele prezentate mai sus se pare că au aparținut unor paznici ale Domeniilor (de vânătoare) Bucovina. Domeniile de vânătoare erau terenuri destinate în mod special practicării vânatului. Se știe că în Bucovina (o zonă extinsă cu centru pe localitatea Pojorâta) a existat un domeniu de vânătoare unde puteau vâna doar membrii casei regale. Domeniul regal Bucovina cuprindea o zonă împădurită deosebit de frumoasă ce includea satele Valea Putnei, în partea dinspre Muntele Giumalău, și Pojorâta din județul Suceava. La 5 kilometri de centrul satului Valea Putnei a fost construit în anii 1920 un castel vânătoare, care a găzduit până după cel de-al doilea război mondial partidele de vânătoare ale Casei regale.

Prin decretul Nr. 983 din 26 mai 1948 publicat în Monitorul Oficial Nr. 121 din 27 mai 1948, Castelul de vânătoare cu tot inventarul aferent a fost confiscat – „5 corpuri cu un total de 40 de camere”. După această dată, a fost folosit de nomenclatura vremii, până în 1986, când clădirea a suferit un incendiu. După revoluția din 1989 s-a încercat renovarea lui, dar în prezent acesta funcționează ca adăpost pentru lucrătorii forestieri din zonă. Domeniul de vânătoare a rămas și este administrat de Direcția Silvică Suceava (se organizează vânători de urs, mistreț și cerb în special).

Placheta - Bătălia de la Baia - 14/15 decembrie 1467

Această plachetă este opera gravorului

Constantin Dumitrescu de la Monetăria Națională

Bătălia de la Baia (14/15 decembrie 1467) a fost o confruntare între domnul Moldovei - Ștefan cel Mare şi regele Ungariei, Mathias I Cornin, determinată de apropierea lui Ştefan de Polonia şi de faptul că Ungaria îl adăpostea din anul 1459 pe rivalul acestuia, fostul domn Petru Aron; la rândul său, Ştefan atacase ţinuturile secuieşti (1461), Chilia (1462) şi sprijinise răscoala nobililor din Transilvania (1467). În aceste condiţii, Mathias Corvin decide să-l pedepsească pe Ştefan şi să-l înlocuiască cu Petru Aron, pe care-l adăpostea şi care-i făgăduise ascultare. În noiembrie 1467, regele maghiar trecea pasul Oituz, în fruntea unei armate de circa 40000 de oameni (după alte surse, de circa 25000), îndreptându-se spre Suceava. Poposind la Târgu Trotuş, la 19 noiembrie, iar apoi la Roman, căruia îi dă foc la 7 decembrie, Mathias Corvin părăseşte Valea Siretului, pentru a înainta pe sub munţi. Înainte de ultima etapă a campaniei, care viza Suceava, regele maghiar îşi stabileşte tabăra, pentru un scurt răgaz, la Baia, unde se afla sediul unei episcopii catolice şi o colonie de sași. După lupte de hărţuire pe traseul urmat de oastea maghiară, Ştefan decide să dea bătălia decisivă la Baia, pentru a opri înaintarea regelui maghiar. După unele surse, domnul dispunea de circa 20000 de luptători, iar după altele, de circa 12.00. Inferioritatea numerică a moldovenilor nu poate fi pusă la îndoială. Atacul s-a produs noaptea, iar cronicarul polon Jan Długosz povesteşte cum Ştefan„gândind că a venit momentul în care cu puţini să-i bată pe mulţi, lăsând caii şi bagajele în tabără, a sosit la Baia doar pedestru şi uşor şi, incendiind oraşul din câteva laturi, în noaptea de 15 decembrie a năvălit peste unguri, ţinând lupta amestecată până în revărsatul zorilor, iar mulţi unguri căzând...; craiul Matiaş, rănit în trei locuri, dar nu mortal, ca să nu cadă în mâinile românilor, a fost scos din locul bătăliei. Partea cea mai mare a oştilor ungureşti revenind la munţi şi aflând drumurile înţesate cu arborii care fuseseră tăiaţi de moldoveni, a ars carele şi bogăţia şi îngropând 500 de bombarde, pentru ca moldovenii să nu se poată folosi de ele, a trecut în fugă în Ardeal... Se spune că în acea bătălie au pierit 10.000 de unguri: au fost prinse şi câteva steaguri ostăşeşti, pe care Ştefan vodă le-a trimis regelui polon Cazimir IV (1447 – 1492) prin solii săi, în semn de biruinţă”.” Relatarea lui Jan Długosz se apropie considerabil de modul cum însuşi Ştefan a descris lupta de la Baia, într-o scrisoare adresată regelui Cazimir, fiind foarte probabil ca Długosz să fi avut acces la aceasta, pentru redactarea cronicii sale. Biruinţa lui Ştefan ar fi fost şi mai deplină, dacă o parte a oştirii, condusă de vornicul Crasneş, ar fi atacat aşa cum plănuise domnul. O posibilă trădare a unei părţi a boierimii este sugerată şi de executarea, după bătălie, a 24 de mari boieri, între care şi vornicul Crasneş, alţi 40, de rang mai mic, fiind traşi în ţeapă. După dezastrul din Moldova, Mathias Corvin probabil a dorit să întreprindă o expediţie de revanşă, dar evoluţia situaţiei internaţionale, îndeosebi izbucnirea războiului ungaro-boem, nu i-a mai permis. În schimb, Ştefan a mai întreprins în anii 1468 şi 1469 două expediţii de represalii în Transilvania, în cursul cărora, în condiţii neclare, a fost prins Aron Vodă şi executat. Victoria lui Ştefan de la Baia a aşezat pe baze noi relaţiile moldo-maghiare şi a întărit prestigiul intern şi internaţional al domnului.

Placheta - Ciprian Porumbescu 1883 - 1983

Expoziția filatelică omagială Ciprian Porumbescu

Suceava - 08.06.1983

Ciprian Porumbescu, nume la nastere Ciprian Golembiovski (nascut la data de 14 octombrie 1853 in localitatea Sipotele Sucevei, Bucovina si decedat la data de 6 iunie 1883 la Stupca, azi Ciprian Porumbescu, judetul Suceava) a fost un compozitor român. Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în anul 1881.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia.

De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câtorva monumente de cultură și arhitectură sucevene, din vremuri diferite

Biserica Sfântul Ilie

Muzeul satului bucovinean

Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou

Palatul de justiție

Liceul Ștefan cel Mare

Hanul domnesc

Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera"

Casa polonă

Biserica romano-catolică

Primăria

Biserica Sfântul Dumitru

Muzeul de științe ale naturii

Prefectura

Muzeul Bucovinei

Casa de cultură

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica Mirăuți

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite din acest județ, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.