Epaminonda's Blog.....: MONEDE POUND CIPRIOT DE COLECȚIE

1. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra Jocurile Olimpice de vară de la Sydney din anul 2000. Pe avers moneda prezintă un alergător purtând flacăra olimpică, opera din Sydney, logo-ul CIO (Comitetului Olimpic Internațional), simbolul internațional 1 pound și, liniar, inscripția Sydney 2000, iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2000.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 1 pound, data emiterii – 2000, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj argint, tirajul – 2000 de exemplare și calitatea – proof.

A XXVII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Sydney, în Australia, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2000. La această ediție a jocurilor au participat 10651 sportivi din 199 de state ale lumii, care au concurat în 28 de sporturi diferite. Mai jos admiri logo-ul acestei ediții a Jocurilor olimpice. La această ediție a jocurilor s-a acordat medalia de mai jos ce are următoarele caracteristici tehnice; diametrul – 68 milimetri, grosimea – 5 milimetri și greutatea – 180 de grame.

Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – S.U.A. cu 97 de medalii, locul II – Rusia cu 88 de medalii și locul III – China cu 59 medalii.

Cel mai medaliat sportiv al acestor jocuri a fost înotătorul australian Ian Thorpe, care a obținut 3 medalii de aur și 2 de argint.

Opera din Sydney este opera arhitectului danez Jorn Utzon, ea reprezentând simbolul orașului Sydney, a țării și a continentului australian. Edificiul s-a ridicat între anii 1956 – 1973. Explozia arhitecturii „high-tech” în anii ’70 – un stil complet diferit – a fost inițiată de Opera din Sydney, care a arătat cum arhitecții și inginerii pot colabora pentru a elabora tipuri extraordinare și cu totul noi de construcții. Opera din Sydney este remarcabilă și din alt punct de vedere: este complet unică, ea nu se încadrează în nicio categorie stilistică sau cronologică.

2. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra pasărea Skalifourta (Oenanthe cypriaca). Pe avers moneda prezintă o pasăre Skalifourta odihnind pe o creangă și simbolul internațional 1 pound, iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2000.

Oenanthe cypriaca (Skalifourta) este o pasăre mică, lungă de doar 14 – 15 centimetri, care s-a adaptat mai mult climatului insulei cipriote. Este o pasăre insectivoră care iarna migrează în sudul Sudanului și Etiopia. Nu există mari diferențe între păsările mascul și femelă. Are culoarea paiului de grâu la maturitate, cu pete negre pe cap, spate și coadă. Ciripitul acestei păsări sunt ca niște serii de șuierături scurte și înalte, asemănătoare unor mici explozii.

3. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra fluturele Apharitis acamas cypriaca. Pe avers moneda prezintă acest fluture odihnind pe o creangă și simbolul internațional 1 pound, iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 2002.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 1 pound, data emiterii – 2002, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj argint, tirajul – 2000 de exemplare, calitatea – proof. și designer - Stelios Karamallakis.

Apharitis acamas este un fluture mic cu o aripă de 25 - 35 milimetri din familia Lycaenide. Trăiește în Orientul Mijlociu din Turcia în Irak, Africa de Nord și Peninsula Arabică. Specia cipriotă a fost descrisă și denumită ca o subspecie - Apharitis acamas cypriaca.Acest fluture preferă pământ degradat (arid și stîncos) cu diferite erbacee uscate, rare și tufișuri. Acest fluture poate fi ușor capturat, având un zbor rapid și neregulat.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Zilele "Mihai Eminescu" Porni Luceafărul

Botoșani-Ipotești Ediția a XXXIII-a iunie 2014

Insignă realizată de numismatul și colecționarul

Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

Insigna - Zilele Teatrului Mihai Eminescu la Botoșani

Ediția a VIII-a - octombrie 2013

Insignă realizată de numismatul și colecționarul

Stelian Brânzei - Botoșani

La Botoșani prima reprezentație în limba strămoșească a avut loc în 1838, când directorul Școlii Domnești, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentanții. La 27 noiembrie 1838 se juca in al patrulea abonament „Uniforma lui Velington” comedie într-un act de Otto von Kotzetbue. Afișul a fost scris de mână și în el se anunță că „priveliștea” se va sfârși într-o pantomie în două acte „Troa Diup” și începutul va fi punct la 6 jumătate ceasuri evropenești. În aceeași iarnă trupa lui Nicolini a mai jucat piesa „Ștefan cel Mare” de Gh. Asaki și „Plumper” sau „Amestecătorul în toate” de I.F. Junger. Sala de spectacole era la Școala Domnească, unde încăpeau 40 de scaune. După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulți boieri și cucoane din Botoșani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul săracilor. În stagiunea 1857-1858, s-a înființat o trupă teatrală moldovenească în Botoșani, sub direcția lui Costachi Bălăceanu și a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai 1858, un număr de 70 de boieri și negustori adresează Ministerului de Interne o petiție prin care cereau „înființarea și statornicirea unui teatru la Botoșani”. Pe la 1860 se construiește prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoșanii fiind astfel printre orașele din țară care aveau o sală de reprezentanții teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră și celelalte accesorii. Sala văruită în alb, era jumătate de elipsă, cu despărțiturile de la loji din scândura vopsite cu alb, fără capitonaj și fără scaune, pe care publicul și le aducea de acasă în seara reprezentanției. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaș, în care erau înfipte vreo două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânările. Stalurile un fel de lavițe cu spătar erau rezervate numai bărbaților. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în dușumeaua scenei anunțau publicul că reprezentația va avea să înceapă. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre București și de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentanții și la Botoșani, oraș cu un public iubitor de teatru și mai presus de toate cu o generație tânără entuziastă.

Insigna - Zilele Teatrului Mihai Eminescu la Botoșani

Ediția a VII-a - octombrie 2012

Insignă realizată de numismatul și colecționarul

Stelian Brânzei - Botoșani

În fiecare toamnă orașul Botoșani vedea sosind câte o trupă de actori pentru stagiunea de iarnă! Trupele Pascaly, Alexandrescu, Poenaru, Popescu, etc. În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, era marele poet Mihai Eminescu. El era angajat și ca scriitor de roluri. Pe scena acestui teatru a apărut și actori străini: Adelina Patti- celebra stea de la Oprea din Paris în 1865. Alături de traduceri din germană sau franceză, erau pe atunci în mare „favoare” primele lucrări dramatice din literatura română. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentată de Naționalul bucureștean în 1885 cu Aristița Romanescu și Constantin Nottara: „... în Botoșani entuziasmul și ovațiile n-au lipsit”. După 1885, din cauza deteriorării clădirii, spectacolele trupelor ce veneau de la Botoșani se dădeau în „Sala meseriașilor”. Aici în 1900 însoțită de trupa : „Burgtheater” din Viena, a dat două reprezentanții cu piesele „Hedda Gabler” și „Strigoii” de Ibsen, marea tragediană Agatha Bârsescu. În 1901 ia ființă o nouă sală, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Aici au jucat Aglae Pruteanu în „Nora” de Ibsen si „Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul, Ermette Novelli în „Moartea civilă”, Constantin Tănase în opereta „Husarii la manevră”. Dar necesitatea unui teatru pe măsura orașului care la început de secol era al patrulea ca număr al locuitorilor după București, Iași și Galați, a preocupat mereu pe edilii orașului. În ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe acțiuni-Teatrul Eminescu” având 75 de acționari și un capital de 400000 lei. La 23 septembrie același an, s-a pus piatra fundamentală a construcției acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectismului de școală franceză, se compară prin proporții și bogăție a ornamentației cu Teatrul Național din Iași. A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie 1914, cu piesa „Lorica noastră” a Naționalului bucureștean. De asemeni elevii liceelor din localitate au prezentat un program artistic coruri, cântece, dansuri populare și un tablou alegoric pe tema „Sărmanul Dionis”. Pe scena acestui teatru au apărut figuri de seamă ale vieții artistice și culturale românești. Aici a răsunat ultima oară în orașul său natal, cu ocazia „Congresului Ligii Culurale” a răsunat vocea marelui savant Nicolae Iorga, care a ținut conferință despre „Cum trebuie înțeles Eminescu” în care l-a cam combătut pe Călinescu. La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parțial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruiește, astfel încât vechea compoziție nu mai poate fi identificată. În septembrie 1958, se inaugurează noul Teatru „Mihai Eminescu”. Prima stagiune artistică se deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei „Mielul turbat” de Aurel Baranga în regia lui Paul Sireteanu și scenografia lui Constantin Piuliță. De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenția și considerația întregii mișcări teatrale românești, aici prezentându-se în premieră absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc. Aici a văzut lumina rampei opera dramatică a „Luceafărului”, patronul teatrului și al întregii spiritualități românești.

Insigna - Festivalul național de poezie și proză Botoșani-Ipotești

"Mihai Eminescu" Trofeul "Poesis Litera" Ediția III 15 iunie 2014

Insignă realizată de numismatul și colecționarul

Stelian Brânzei - Botoșani

Festivalul – Concurs de Poezie și Proză “Mihai Eminescu” de la Botoșani, se adresează elevilor (gimnaziu-liceu), preșcolarilor, cadrelor didactice din liceele, şcolile, grădiniţele, ONG-urile / Centrele culturale / Palatele și Cluburile Copiilor din județul Botoșani şi din Romania. Scopul proiectului constă în valorificarea aptitudinilor cultural- artistice ale elevilor, preșcolarilor și tinerilor prin activităţi extracurriculare de tip concurs. Obiectivele specifice ale proiectului:

Dezvoltarea capacităţii de exprimare artistică a elevilor, prescolarilor și tinerilor prin poezie, proză scurtă, eseu, critică & creație literară, teatru scurt, desen, fotografie și film.
Valorificarea capacităţilor de interpretare de poezii ale elevilor, preșcolarilor și tinerilor;
Stimularea dorinţei de promovare şi păstrare a operei eminesciene;
Antrenarea unui număr cât mai mare de copii şi cadre didactice;

Ipotești este satul de reședință al comunei Mihai Eminescu din județul Botoșani, satul în care s-a născut poetul național al României – Mihai Eminescu. Principalele obiective turistice ale satului Ipotești sunt: Casa memorială Mihai Eminescu, Biserica de lemn a familiei Eminovici, Lacul lui Eminescu, Biserica Sfinții Voievozi și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.

Insigna - Simpozionul național "Eminescu"

Carte-Cultură-Civilizație

Ediția a XI-a - 15 iunie 2009 Botoșani

Insignă realizată de numismatul și colecționarul

Stelian Brânzei - Botoșani

Simpozionului Internaţional „Eminescu - Carte, Cultură, Civilizaţie” este o amplă manifestare culturală, devenită an de an a fost punct de reper în activitatea eminescologilor din România şi din lume. Până în prezent au avut loc 20 de ediții ale prestigiosului simpozion, unde au susținut comunicări somităţi ale lumii culturale şi didactice din România, profesori universitari, masteranzi şi eminescologi de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi de la alte universităţi din ţară.

Comuna Mihai Eminescu este formată din satele; Baisa, Cătămărești, Cătămărești-Deal, Cervicești, Cervicești-Deal, Cucorăni, Manolești, Stâncești și Ipotești (reședința). Satul Ipotești este atestat documentar pentru prima oară în dată de 15 iunie 1616. În anul 2011 comuna număra 6954 locuitori, în creștere față de recensământul din anul 2002, dintre care; români – 95,81% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației comunei Mihai Eminescu, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 87,89%, penticostali – 6,47% și restul – altă religie sau nedeclarată.

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură botoșănene din vremuri diferite.

Palatul de Justiție

Biserica Popăuți

Casa C. Anchele - Calea Națională

Banca Națională

Biserica Sfântul Gheorghe

Biserica catolică

Camera de Comerț

Casa Văsescu

Casele M.Manole

Cazarma Infanteriei 37

Gara

Grădina Belvedere

Hotelul Regal

Institutul Sofian

Internetul Liceului Laurian

Liceul Laurian

Moara

Monumentul eroilor

Monumentul I.G.Duca

Monumentul Mihai Eminescu

Școala israelită

Școala Markian

Spitalul unificat

Tribunalul

Uzina electrică

Casa Nicolae Iorga

Primăria

Prefectura

Poșta

Județul Botoșani este situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafaţa de 4986 kilometri pătrați, numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Dărăbani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Botoșani, din vremuri diferite.

Cazarma Regimentului 8 Dragoș nr.19 - Dorohoi

Palatul comunal - Dorohoi

Proprietatea G.G.Burghele - Dorohoi

Proprietatea Vameșu - Dorohoi

Școala de băieți nr.1 - Dorohoi

Biserica Bălănești - Siret

Mănăstirea - Vorona

Mănăstirea - Sihăstria Voronei

Monumentul Răscoalei din 1907 - Flămânzi

Mănăstirea - Agafton

__________ooOoo__________

DIN INTELIGENȚA

ȘI SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

JAPONIA

Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.
Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.
Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.