Mai jos îți prezint două instrumente filatelice (marci poștale) care omagiază Biserica evanghelică fortificată din localitatea Biertan, județul Sibiu.
Construcție
monumentală, de mari dimensiuni, are trei hale de înălțimi egale. Intrarea se
face prin trei porți: de vest, de nord și de sud. Meșterii din Viena și
Nurnberg sunt părinții spirituali ai celor care au realizat între anii
1483 – 1513 splendidul altar a bisericii, cel mai mare din țară, cu cele
28 de panouri pictate ale sale. Amvonul, sculptat în piatră, în anul 1500,
operă a meșterului Ulrich din Brașov, trădează puternica influență
sud-germană. De faimă internațională se bucură ușa sacristiei, cu un
sistem foarte complicat de 19 încuietori, realizată de meșterii locali în
anul 1515 și
care a stârnit un interes deosebit, fiind premiată la Expoziția Mondială
din anul 1900 de la Paris și care constituie un exemplu reprezentativ de
manufactură săsească medievală, datorită excepționalelor intarsii și a
sistemului original de închidere, care funcționeaza și astăzi. Fortificațiile
din jur sunt considerate drept cele mai puternice din Transilvania, pentru o
cetate țărănească. Are trei rânduri de ziduri, 6 turnuri și 3 bastioane construite
în etape diferite începând cu secolul al XIV-lea. La partea superioară are un
coridor de apărare, ceasul și clopotele. Turnul „mausoleu” este amplasat la
nord-est și are la parter un mausoleu care adăpostește, mormintele prelaților
acestei biserici, începând cu anul 1913. Pe vremuri, în bastionul estic se afla
„carcera”, unde erau închiși, timp de două săptămâni, cuplurile (soț și soție)
care se certau și intenționau să divorțeze. În camera de mici dimensiuni, având
o masă mică și un singur pat, comunitatea sașilor le punea la dispoziție o
singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că, în
acele circumstanțe, doar o singură pereche a rămas neclintită în hotărârea
inițială de a divorța, toate celelalte cupluri ieșind de acolo împăcate, fără a
se mai apela la justiție. În partea de sud-vest se afla Turnul Slăninilor.
În secolul al XVI-lea s-a construit cea de-a treia centură de ziduri pe
laturile de est, vest și sud ale cetății. Pe centura a treia au fost ridicate
Turnul de Poartă, pe latura sudică, Turnul Țesătorilor în partea de vest.
Accesul în interior spre biserică se face printr-o scară acoperită, lungă de
100 metri, care pornește din piața centrală a satului, de lângă turnul
paznicului. La capătul de sus al scării, lângă biserică se poate vedea un
bolovan mare, pe care, duminica erau așezați cei care făceau rele în cursul
săptămânii, spre a fi văzuți de întreaga comunitate. Era un mijloc eficient de
a-i educa și integra în colectivitatea așezării. Biserica-cetate de aici, cu
hramul Sfânta Maria, a fost restaurată prin donații făcute de originari din
Biertan răspândiți în toată lumea, șeful proiectului de restaurare,
arhitectul german Hermann Armeniu Fabini, fiind distins în anul 1991 cu
medalia „Europa Nostra”.
***
Mai jos admiri un instrument filatelic (întreg poștal) reprezentând Castelul Olavinlinna din Finlanda.
Castelul Olavinlinna este situat în localitatea Savonlinna din Finlanda, el a fost
construit în secolul al XV-lea și are trei turnuri de apărare. Este cea mai
nordică cetate europeană medievală construită din piatră, care se află încă în
picoare.
Această cetate avea menirea de a proteja frontiera de est a imperiului
suedez. Cetatea a fost fondată de Erik Axelsson Tott, guvernatorul orașului
Vyborg și provinciilor de est, în anul 1475 sub numele de Sankt Olofsborg
(sfântul Olaf – sfânt norvegian care a trăit în secolul al XI-lea). Au fost
perioade când cetatea s-a aflat sub stăpânire rusească. În prezent, castelul
găzduieşte mici expozitii mici, inclusiv Muzeul Castelului care afiseaza artefacte
găsite în castel și un muzeu de icoane. Anual în incinta castelului are loc un
festival de operă.
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
__________xxx__________
O MEDALIE, O PLACHETĂ
ȘI CĂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BRAȘOV
ȘI CĂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BRAȘOV
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Insigna - Olympic România - Brașov 2013
European Youth Olympic Winter Festival
(Festivalul Olimpic de iarnă al Tineretului European)
Festivalul Olimpic de iarnă al Tineretului European 2013 (prescurtat FOTE) a fost a unsprezecea ediție de iarnă a evenimentului multi-sportiv organizat de Comitetele Olimpice Europene (COE). Aceasta s-a desfășurat în perioada 17-22 februarie 2013, în stațiunile montane din împrejurimile orașului Brașov. Acesta a fost primul eveniment internațional olimpic desfășurat în România. La festival au participat 910 sportivi din 45 de state, care au concurat în 37 probe sportive. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a investit aproximativ 400 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și sportive necesare organizării FOTE 2013.
Jocurile Olimpice reprezintă un mare eveniment multisportiv internațional care se
desfășoară o dată la patru ani. Ele sunt atestate documentar încă din anul
776 Î.Hr., desfășurându-se riguros până anul 393 D.Hr.. După 1500 de
ani de întrerupere ele au fost reluate în anul 1896 la Atena. De la reluare, jocurile
olimpice se organizează sub egida și conducerea C.I.O.(Comitetul olimpic
internațional - logo-ul de deasupra) dar și a comitetelor olimpice naționale.
Insigna sportivă - Metrom 1937 - 1987
Set 2 insigne sportive - Metrom
Cubul sportiv Metrom
Brașov
funcționează pe lângă societatea comercială cu același nume din Brașov.
SC METROM SA a
fost înfiinţată în 1923 şi are o tradiţie în domeniul metalurgiei neferoaselor
şi a construcţiei de maşini pentru Industria Militară, de Securitate şi Civilă,
fiind afiliată în prezent Companiei Naționale ROMARM, o companie guvernamentală
cu tradiţie în Industria Militară, de Securitate şi Civilă, şi membru al
asociaţiei patronale OPIA (Organizatia Patronala Industria de Aparare).
Compania este unic producator de tabla si banda de cupru si alama - ca produse
civile - si componente de munitie pentru armament (degetare pentru munitia mica
de infanterie discuri/rondele pentru munitia de artilerie) - ca produse
militare. Dotarile tehnice ale SC. METROM SA , includ tot echipamentul si
utilajele necesare productiei de cupru si alama , in sectii specializate :
turnatorie, neferoase grele si laminate plate din cupru si alama (aliaje de
cupru), turnatorie blocuri neferoase.
Insigna - UTB (Uzina de tractoare Brașov)
Insignă - (Uzina de tractoare Brașov)
Uzina Tractorul Brașov (U.T.B.) a fost o companie braşoveană specializată în producția de tractoare. Înființată în anul 1925 ca fabrică de avioane (I.A.R. Braşov - Întreprinderea aeronautică română Brașov), după venirea în anul 1946 a autorităților ruse la Brașov care au confiscat o mare parte din utilaje în contul despăgubirilor de război, producția a fost orientată spre fabricarea de tractoare. Primul model scos pe piață a fost IAR-22. Sus am postat logo-ul şi o poză cu sediul central al Uzinei Tractorul Braşov.
Insignă - (Uzina de tractoare Brașov)
În anul 1948 fabrica devine Uzina Tractorul
Brașov și, cu începere din anul 1960, apar pe piață primele modele de
concepție integral românească, alături de cele cu motor Fiat. În anul 1999
compania a fost divizată în şase societăţi comerciale, scoase ulterior la
vânzare.
300 de ani de la martiriul Sf.Mc Voievod
Constantin Breâncoveanu cu fii 1714 - 2014
Sfânta Mănăstire Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus
Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre domnitorii Țării Românești, care a trăit în perioada anilor 1654 – 1714 și a domnit în perioada anilor 1688 – 1714, deci o perioadă destul de lungă. A fost fiu de mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, moștenind și sporind o avere considerabilă. În timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv de partea vreunei mari puteri a timpului. Folosindu-se de agenți, domnitorul era informat asupra știrilor de pe întregul continent iar el informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, Brâncoveanu a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie, domnul a căutat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu față de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Istanbul, unde a fost torturat pentru credința sa și pentru a preda toată averea sa.
El și cei patru copii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și sfetnicul Ianache) au fost executați, prin decapitare, în data de 15 august 1714, iar trupurile lor aruncate în mare. Pentru că au refuzat, cu prețul morții, să abandoneze credința creștină și să treacă la mahomedanism, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în anul 1992, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. În urma domnie lui Constantin Brâncoveanu a rămas un stil arhitectonic inconfundabil, ce îi poartă numele, precum și multe ctitorii religioase ce pot fi admirate și astăzi. Dintre acestea amintesc; biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Bisericile Potlogi și Doicești – Dâmbovița, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Biserica Mogoșoaia, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi, și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.
Mănăstirea Sâmbăta este o mănăstire ortodoxă românească, situată în comuna Sâmbăta de Sus din județul Brașov. Mănăstirea Sâmbăta, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, este un așezământ monhal de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în anul 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu.
Între anii 1696 – 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană. Mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss în anul 1785, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal. Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926, iar sfințirea a fost făcută în anul 1946, în timpul lui regelui Mihai, al cărui portret îl putem vedea pictat în interiorul bisericii.
Placheta - Societatea Numismatică Română
Centrul cultural "Reduta" - Secția numismatică Brașov
(O monedă bătută de principele transilvan Miahail Apafi)
Primul congres internațional de numismatică
din România - Brașov 2012
Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.
Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.
Samuel Abraham, construia prima sală de spectacole la Braşov, "Reduta",în 1794, destinată atât balurilor cât şi spectacolelor de teatru şi muzică. În primul său concert, Societatea Filarmonica braşoveană a prezentat, în data de 6 mai 1878, Uvertura la opera "Flautul fermecat" de Mozart şi Simfonia a VI-a de Beethoven, sub bagheta lui Anton Brandner, considerat fondatorul şi primul dirijor al acestei Societăţi. La Brasov a concertat în anul 1848 Johann Strauss, iar în septembrie 1879 violonistul Johann Joachim, acompaniat la pian de Johannes Brahms (în cadrul turneului lor transilvan). Vechea Reduta, a fost reconstruită în anul 1894 din fondurile Băncii "Kronstadter Allgemeine Sparkasse", cu destinaţia de sală de concerte (Konzerthaus). A purtat numele de “Reduta” după o vestită sală din Viena. Noua "Reduta”, sau Casa de Concerte, a fost construită după planurile inginerului oraşului Christian Kertsch, în stilul baroc cu elemente rococo. Pe faţadă, în stilul renaşterii italiene se află busturile lui Wagner, Schumann, Mozart şi Beethoven, alături de cele ale lui Goethe, Schiller, Shakespeare.Marele compozitor George Enescu afirma într-un interviu, acordat după concertul susţinut cu orchestra Societăţii Filarmonice din Braşov:"... la saşi am descoperit o cultură muzicală uimitoare, extraordinară. Aşa, la Braşov, ei au o merituoasă orchestră simfonică". Mihai Eminescu, poetul nostru national, ale cărui prime manifestări artistice a fost aceea de sufleor într-un teatru, a ajuns, în 1865, cu trupa Fanny Tardini şi la Braşov. Această deplasare nu este certă, dar cu siguranţă Eminescu a avut tangenţe cu acest teatru datorită afecţiunii pe care actorii i-au purtat-o lui Eminescu. Şi la 18 ani pleacă într-un turneu transilvan, ca sufleor, de data aceasta cu trupa lui Mihail Pascaly. Întâiul popas al turneului este Braşovul, la Reduta, consemnat pe 16 mai 1868. Gazeta Transilvaniei scria: trupa Pascaly „va înfăţoşa publicului dramaturgia după toate regulile artei şi mai mult din punctul de vedere al omenimei întregi, decât din altele particulari şi provinciali...”, deoarece atât „morala, virtutea, adevărata nobilitate”, cât şi „vitiul, crima şi toate neajunsurile omeneşti, pe care teatrul are chemarea de a le descoperi şi corege, vor fi şi vor rămânea tot acelea în toate timpurile şi la toate popoarele”. Cele mai multe piese jucate în decurs de o luna la Braşov sunt traduceri din repertoriul francez. În 1948, clădirea a fost dată în folosinţă Teatrului de Stat, până în martie 1959. Din acest an a fost transferată Palatului Culturii, care, în prezent, poartă numele de Centrul Cultural "Reduta”. Complet renovată şi modernizată între 1997-2004, clădirea Centrului Cultural "Reduta” este una dintre cele mai elegante şi atractive aşezăminte culturale din ţară. Centrul Cultural „Reduta” Braşov dispune de o sală de spectacole cu un număr de 370 de locuri, dotată cu sisteme de sonorizare şi iluminare moderne, destinată spectacolelor de teatru, muzică, dans, cât şi pentru conferinţe şi lansări de carte sau diverse activităţi educative. Centrul Cultural „Reduta” încearcă prin programele culturale propuse să răspundă cerinţelor publicului actual - unul avid de noutate, calitate, diversitate, originalitate. Astfel spectacolele teatrale, muzicale, coregrafice, seriile expoziţionale au primit o nouă destinaţie, orientată spre necesităţile şi ingerinţele culturii secolului XXI. Dezvoltarea relaţiilor culturale cu instituţii naţionale, europene şi internaţionale, promovarea diversităţii etnoculturale, sprijinirea mobilităţii artiştilor şi a produsului cultural, prezentarea producţiilor culturale locale în alte localităţi din ţară şi străinătate, încurajarea artiştilor braşoveni la festivaluri şi evenimente de anvergură la nivel internaţional, prezentarea în Braşov a unor producţii de calitate din afara Braşovului şi din alte ţări, corespund încercării de a dinamiza viaţa culturală a oraşului prin programele şi acţiunile întreprinse de Centrul Cultural „Reduta”. Centrul Cultural “Reduta” şi-a confirmat şi diversificat în prezent principalele strategii culturale, punând accent pe calitatea actului artistic. O serie de evenimente culturale de prestigiu – Festivalul “Liszt200”, “Marile Serate Muzicale”, “Săptămâna Comediei”, Dracula Film Festival Horror & Fantasy, World Music Festival, Braşov International Film Festival (BIFF), One World Romania, Festivalul Internaţional de Folclor „Garofiţa Pietrei Craiului”, Congresul Internaţional de Numismatică „Împreună într-o Europă unită”, Festivalul de teatru amator A.M. Actor, Crăciunul Stelelor, etc., au întrunit nume celebre ale artei interpretative româneşti şi internaţionale în concerte camerale şi simfonice, spectacole de teatru, ale artiştilor plastici contemporani în expoziţii, dar şi ale personalităţilor culturale în simpozioane şi conferinţe. Toate aceste “întâlniri” în sfera artistică, conferă acestei noi şi vechi în acelaşi timp instituţii, un puls de modernitate şi un loc binemeritat in rândul centrelor culturale importante pe plan naţional si internaţional.
Mihail Apafi I (Apafi Mihály) a trăit şi condus Transilvania într-o vreme de mari
încercări, de dezastre politico-miliare, de foamete şi molime, de declin rapid
al Principatului autonom. Viaţa lui personală a fost una tipică pentru asemenea
timpuri, cunoscând ridicări şi prăbuşiri neaşteptate. Mai jos admiri emblema sa
princiară. S-a născut la 3 noiembrie 1632, în
conacul familiei de la Dumbrăveni (numit pe atunci Ibaşfalău, Ebesfalva,
Eppeschdorf, în jud. Sibiu), ca fiu al lui magnatului György Apafi, comite de
Târnava şi fost jude al Sibiului şi al Barbarei (Borbála) Petki, fiică a
Cancelarului Principatului Transilvaniei. Domeniul de origine al familiei, de
unde-i vine şi numele, era situat în comitatul Bistriţei, în satul Apanagyfalu
(azi Nuşfalău, Grossendorf, jud. Bistriţa-Năsăud). Mihail Apafi a copilărit pe
un alt domeniu al familiei, la Şieu (Nagysajó, jud. Bistriţa-Năsăud), unde a şi
avut parte de o educaţie calvină aleasă, care-l va marca, din punct de vedere
intelectual, pentru întreaga viaţă. În ciuda tinereţii sale, Mihail Apafi a
participat la toate marile campanii militare ale oştirilor transilvănene de la
sfârşitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea – la cea din Moldova, din
1653, la cea din Ţara Românească, din 1655 şi la cea din Polonia, din 1657,
care s-a terminat cu dezastrul de la Czarny Ostrów. După înfrângerea de la
Czarny Ostrów, Mihail Apafi a fost luat prizonier de către tătari şi a stat
trei ani în Crimeea, până când familia lui a reuşit să strângă, cu mare
greutate, uriaşa sumă cerută pentru răscumpărare sa. Întors în Transilvania, în
noiembrie 1660, Mihail Apafi se va afla în centrul conflictelor politice care
sfâşiau Principatul, mai exact disputa dintre partizanii lui Gheorghe Rakoczi
al II-lea, partida pro-habsburgică, condusă de voievodul Ioan Kemény
(1661-1662) şi cei ai continuării raporturilor de vasalitate faţă de Imperiul
Otoman, ca cea mai bună pavăză pentru menţinerea autonomiei statale. Ca şef al
partidei pro-otomane, Apafi a fost ales principe al Transilvaniei, de o Dietă,
la care a participat doar o parte a nobilimii. Alegerea a fost imediat
recunoscută de către vizirul Ali Paşa, care l-a confirmat drept voievod, în
tabăra de la Libáncs-mező, de lângă Târgu Mureş. „Alegerea” sa, în acele
circumstanţe, a dus la izbucnirea unui sângeros război civil, ale cărui
consecinţe au fost amplificate de devastarea crâncenă a ţării de către trupele
otomane şi auxiliarii lor – tătarii crimeeni. Aceştia au luat cu asalt oraşele
şi au pustiit sistematic satele, ucigând, jefuind şi luând în captivitate
populaţia neajutorată. Cu sprijin otoman, Mihail Apafi la înfrânt pe Ioan
Kemény, la data de 23 ianuarie 1662, în bătălia de la Seleuş (jud. Mureş), în
care rivalul său şi-a găsit sfârşitul în luptă. Victoria împotriva lui Ioan
Kemény nu a însemnat, în mod automat şi sfârşitul încercărilor prin care
treceau locuitorii Transilvaniei, deoarece încă multe oraşe şi fortificaţii se
mai aflau sub controlul trupelor imperiale. Retragerea lor a fost obţinută cu
preţul unor plăţi importante, combinată cu presiuni militare, realizate prin
participarea trupelor transilvănene la campaniile anti-habsburgice ale
otomanilor şi aliaţilor lor, francezii. Sub domnia lui Mihail Apafi,
Transilvania s-a bucurat timp de aproape două decenii (1664 - 1686), de o
perioadă de relativă linişte. După modelul occidental, principele a încurajat
deschiderea unor manufacturi de hârtie, sticlă, postav, a topitoriilor de fier
sau exploatarea salinelor, a sprijinit educaţia, prin deschiderea de şcoli şi
tipărirea cărţilor, inclusiv în limba română. De asemenea, a permis colonizarea
armenilor şi activitatea Companiei „greceşti” de la Sibiu şi Braşov, ca factori
de dezvoltare a comerţului internaţional. În calitate de principe al Transilvaniei,
Mihail Apafi a fost călăuzit de ideea păstrării autonomiei statului, care era
ameninţată de cele două imperii vecine, care ţineau ţara într-o menghină. A
fost un fidel vasal otoman, plătind tributul restant şi pe cel curent, cu
regularitate (în valoare de 40000 florini pe an) şi a participat la mai multe
operaţiuni militare, inclusiv la campania contra Vienei, din 1683. În acelaşi
timp, Apafi a intrat în contact şi cu imperialii, atât după 1664, cât mai ales,
după crearea Ligii Sfinte, în 1684, când era tot mai clar faptul că otomanii
vor pierde poziţiile din Europa Centrală. Fidelitatea sinceră faţă de otomani
nu l-a scutit de umilinţa de a ceda Habsburgilor comitatele Sătmar şi Szabolcs,
prin pacea de la Vasvár (1664), dar nici primirea nobililor maghiari care au
conspirat contra lui Leopold I sau sprijinirea partidei curuţilor a lui Emerik
Tököly, nu au dus la o înrăutăţire mai mare a raporturilor cu Viena. În ciuda
negocierilor cu Jan Sobiesky, regele Poloniei şi cu francezii, situaţia s-a schimbat
dramatic după recucerirea Budei de către imperiali, în 1686. În anul 1687,
trupele imperiale au pătruns în Transilvania. Dacă în cazul generalului Caraffa
şi a colonelului Veterani, Apafi a reuşit să-i determine să se retragă, contra
unei sume consistente, nu acelaşi lucru s-a putut face cu oamenii generalului
Carol de Lorena, care au ocupat Sibiul, Clujul şi Dejul. Principele
transilvănean a fost obligat să accepte aprovizionarea acestor trupe şi plata
unei sume considerabile – 700000 de florini renani. Cu toate acestea, tratatul
hallerian a fost anulat la Viena, iar generalul Caraffa a fost desemnat
comandant suprem al forţelor imperiale din Transilvania, ţara fiind ocupată de
Habsburgi. În 1688, Dieta Transilvaniei a anulat, formal, vasalitatea faţă de
Imperiul Otoman şi l-a recunoscut pe Leopold I de Habsburg, drept suzeran. În
aceste momente foarte critice pentru soarta Transilvaniei, a intervenit şi
drama personală a lui Mihail Apafi. În august, 1688, după o căsătorie de peste
30 de ani, a murit soţia lui Ana Bornemissza, cea care a fost nu numai o femeie
extrem de inteligentă şi ambiţioasă şi o credincioasă tovarăşă de viaţă, care
i-a dăruit 11 copii (din care a supravieţuit doar unul), dar a fost, practic,
omul care s-a ocupat de guvernarea curentă a ţării, alături de Cancelarul
Teleki Mihály. După moartea Anei Bornemissza, Mihail Apafi a intrat într-o
stare de prostraţie, refugiindu-se în lumea cărţilor şi a colecţiei sale de
ceasuri englezești. La scurtă vreme, a murit şi el, la Făgăraş, 15 aprilie
1690. Practic, odată cu moartea s-a, se încheie şi existenţa Principatului
Transilvaniei, ca stat autonom. Domnia fiului său, Mihail Apafi al II-lea este
contestată de Emerik Tököly. Pe fondul luptelor dintre cei doi rivali, în
octombrie 1690, Leopold I a emis Diploma Leopoldină, prin care Transilvania
devenea Mare Principat, posesiune a Casei de Habsburg, guvernată direct de
Viena. În 1696, Mihail Apafi al II-lea şi soţia lui sunt duşi într-o
captivitate „aurită” la Viena, iar în 1701 renunţă, formal, la titlul de
Principe al Transilvaniei în schimbul celui de Principe al Imperiului şi a unei
pensii viagere. Sursa net; Dr. Ernest
Oberlander-Târnoveanu Sus am postat blazonul familie domnitoare.
Principele transilvănean Mihai Apafy a rămas în
istorie și prin faptul că a revoluționat industria baterii de monedă în lume.
Anul 1674 reprezintă un moment de cotitură în activitatea monetară
transilvăneană nu numai din vremea domniei lui Mihail Apafi, dar din întreaga
istorie a acestei activităţi în Europa. La această dată începe baterea
monedelor de 100 de ducaţi, piese grele de aproximativ 346 grame aur cu
puritatea de 98,6% și diametrul de aproximativ 104 milimetri. Aceste monede au fost executate manual
la Monetăria din Făgăraș. Baterea vreme de
mai mulți ani a unor piese excepționale îl fac pe Mihail Apafi creatorul nu
numai a celei mai impresionante serii de monede de aur din Europa vremii sale,
dar și autorul celor mai mari şi grele piese din acest metal, emise până la
sfârşitul secolului al XX-lea. Ele constituie, încă un motiv, pentru care, un
principe considerat (pe nedrept) drept un om „slab” și „leneș”, să rămână în istoria lumii. Pe aversul monedei de 100 ducați din anul 1677 este aplicată
inscripția plină de sens; SPLENDOR OPES AVRVM MVNDI MIHI NVLLA VOLVPTAS – QVIN
PVTO PRO CHRISTO HAEC OMNIA DAMNA MEO, care într-o traducere aproximativă ar
putea însemna Strălucirea tuturor comorilor de aur din lume
nu îmi face nici o plăcere – Mă tem că toate acestea fac rău Christosului Meu
(Mântuirii mele). În colecţiile
Cabinetului Numismatic şi Tezaurului Istoric al Muzeului Naţional de Istorie a
României se păstrează una din cele mai valoroase monede din lume – piesa de 100
de ducaţi, emisă în atelierul monetar de la Cetatea Făgăraşului, în anul 1676.
Moneda a fost realizată printr-o tehnică specială, constând în aplicarea
manuală a unor ștanțe folosite pentru baterea altor nominaluri (un ducat și 10
ducați), pe un flan (pastilă monetară) de mari dimensiuni, realizat prin
laminare. Datorită acestui fapt, cea mai mare parte a câmpului monedei a rămas
liber.
Mihai Apafi este principele care a surprins
industria mondială a baterii de monedă prin schimbarea formei generale a
acesteia, de obicei rotunde, cu forma de stea. De reținut că ultimile două
monede speciale prezentate erau confecționate și din aur, cu greutate mult mai
mare decât cele obișnuite (peste 50 de grame) acestea sunt evaluate la un preț
foarte ridicat pe piața licitațiilor numismatice internaționale. Prezint mai
jos alte două reproduceri, după litografii ale timpului, cu chipul acestui principe
care a revoluționat baterea de monedă. Pe reversul plachetei de mai sus este reprezentată o monedă
de argint de 5 ducați din anul 1666, bătută de principele transilvănean Mihai
Apafi. Această monedă are diametrul de 45 milimetri, cântărește aproximativ
17,44 grame argint și a fost evaluată, în cadrul unei licitații internaționale,
din anul 2005, la prețul de 7000 franci elvețieni.Moneda a fost bătută la
Brașov (denumire germană - Kronstadt). A se observa stema veche a orașului
Brașov, de pe partea inferioară a reversului monedei cât și stema actuală a
orașului.
Pe aversul acesteia este reprezentat chipul principelui Apafi
în profil, iar pe revers o stemă pe care distingem emblema princiară (în
mijloc), soarele și luna (la partea superioară), pajura gata de zbor (simbol
austr-ungar, în stânga jos), cele 7 turnuri (simbolul Transilvaniei - denumire
germană Siebenburgen - 7 cetăți, în dreapta jos) și stema orașului Brașov (jos,
central). Încercând a descifra și traduce inscripțiile de pe marginea acestei monede
descoperim pe avers; PRIN-TRANS-MI-APA-D-G ceea ce s-ar putea traduce
PRINCIPELE TRANSILVANIEI NIHAI APAFI PRIN MILA LUI DUMNEZEU și pe revers; PAR–REG–HVN-DO-ET-SIC-COM-1666
ceea ce s-ar putea traduce DOMN AL UNOR PĂRȚI ALE REGATULUI UNGAR ȘI AL COMITATELOR
SECUIEȘTI 1666.
Primăria și Statuia Lupa capitolina
Poarta Ecaterina
Biserica romano catolică
Biserica Sfântul Nicolae
Biserica săsească din deal
Biblioteca județeană George Barițiu
Gara
Biserica catolică Sfântul Petru
Cazarma de artilerie
Restaurantul Cerbul carpatin
Vechiul Cerc militar
Dealul străjii
Vechea gară
Hotelul Carpați
Monumentul Arpad
Palatul de finanțe
Palatul Poștei
Parcul Rudolf
Piața Sfatului - fosta Primărie
Vedere cartierul Șchei
Turnul alb
Vila Kerstch
Prefectura
Biserica Sfânta Treime din cartierul Șchei
Brașov este un judeţ din România aflat în
sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara
Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe
cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov
deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 km.p., numără aproximativ 630000 de
locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi
administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele
și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43
de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale
judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.
Castelul - Bran
Dispensarul - Bran
Gimnaziul - Bran - Valea Dragostei
Vedere - Cernatul Săcelelelor
Vedere - Dârste
Făgăraș - Cetatea "Mihai Viteazul"
Podul peste Olt - Făgăraș
Vedere - Feldioara
Vedere - Ghimbav
Vedere - Hălchiu
Vedere - Ormeniș
Hotelul Sport - Poiana Brașov
Poiana Mărului - Primăria și Casa Enescu
Poiana Stalin - Casă de odihnă
Predeal - Casa funcționarilor din Ministerul de finanțe
Predeal - Vechea gară
Predeal - Mănăstirea
Predeal - Palace
Predeal - Sanatoriul
Predeal - Școala normală
Prejmer - Cetatea și biserica fortificată
Râșnov - Școala
Rupea - Cetatea
Vedere - Șercaia
Râșnov - Cetatea
Cristian - Cetatea
__________ooOoo__________
DIN INTELIGENȚA
ȘI SPIRITUALITATEA
POPOARELOR LUMII
JAPONIA
- Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.
- Soțul și soția trebuie șă fie asemenea mâinii și ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.
- Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine a greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.
O vignetă de pe o bancnotă fantezie
din Macedonia
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni italienești
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 29.10.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu