BILSTAIN - BELGIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumnete de 

cultură și arhitectură din localitatea belgiană BILSTAIN, 

municipiul LIMBURG, provincia LIEGE, regiunea 

VALONIA,  și o vedere generală

Monumentul eroilor

Biserica

Școala

Memorialul eroilor

Vedere generală

Arhitectură locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Centrul de cercetare științifică

pentru apărare N.B.C. și ecologie - 31 octombrie 1924

(nucleară, bacteriologică, chimică)

La data de 31 octombrie 1924, prin rezoluţia ministrului de război pe raportul nr. 665 al Statului Major General, Serviciul Gaze a devenit Serviciul Gazelor cu următoarea organizare: Atelierul Central de Măşti de gaze, Şcoala de Gaze și Laboratorul de Cercetare - prima unitate de cercetare ştiinţifică din Armata României şi printre primele de acest gen din Europa şi din lume. Unitatea a primit, de-a lungul timpului, diverse denumiri: Laboratorul de Cercetare al Serviciului Gazelor (1924 – 1934); Laboratorul de Studii şi Experimentări al Armatei (1934 – 1951); Laboratorul Central 508 Chimic (1951- 1959); Laboratorul Central 124 Chimic (1959 – 1966); Centrul de Cercetări Ştiinţifice de Chimie Militară (1966 – 1988);  Centrul de Cercetări Ştiinţifice pentru Tehnica de Protecţie NBC (1998 – 2001) și Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie (2001-2010). În anul 1998, Centrul a fost integrat în structura Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, subordonată Departamentului pentru Armamente, iar în anul 2010 a primit denumirea actuală: Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, cu sediul central pe Șoseaua Olteniței, la nr. 225, în București. Competențele Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie sunt; Sinteze, analize agenţi chimici toxici în scopuri permise de Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice; Tehnologii, echipamente şi materiale de decontaminare radiologică, biologică şi chimică; Detecţie chimică, echipamente de control chimic; Protecţie nucleară, biologică, chimică, radiologică şi la incendii; Dozimetrie militară, echipamente de control nuclear; Mascare în spectrul electromagnetic; Explozivi de mare putere, compoziţii şi mijloace pirotehnice; Mijloace de luptă neletale şi antitero; Protecţie balistică individuală; Studii pentru protecţia mediului necesare obţinerii aprobărilor de la autorităţile competente de mediu (raport de mediu, raport de evaluare a impactului asupra mediului, bilanţuri de mediu, raport de securitate, raport de amplasament, studiu de evaluare adecvată); Intervenţie în caz de urgenţe CBRN și Mentenanţă, microproducţie echipamente specifice. Centrul are câteva capabilități cu caracter de unicitate pe plan național și anume: Detecţia şi identificarea agenţilor chimici de război prin tehnici instrumentale de înaltă performanţă. Participarea la testele interlaboratoare internaţionale sub conducerea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC); Decontaminarea chimică şi radioactivă a suprafeţelor; Protecţia individuală şi colectivă împotriva armelor de distrugere în masă; Tehnologii de obţinere a antidoturilor împotriva agenţilor chimici de război, compoziţii decontaminante, medicamente specifice, absorbanţi şi catalizatori de neutralizare ai agenţilor chimici de război, reactivi specifici pentru detecţie; Mascarea trupelor şi a tehnicii de luptă în spectrul electromagnetic; Analiza periodică a echipamentelor de apărare CBRN aflate pe teritoriul naţional în dotarea tuturor categoriilor de forţe ale armatei şi componentelor Sistemului Naţional de Apărare; Asigurarea mentenanţei aparaturii de control nuclear şi chimic la nivel naţional, pentru toate categoriile de forţe; Executarea testelor pentru mijloacele de protecţie balistică din înzestrarea armatei; Participarea în comandamentele de criză constituite la nivel naţional în caz de dezastre chimice, nucleare, radiologice, ecologice etc. 

Insigna - ROR - 1928

(Ofițer român în rezervă)

Rezervistul militar este cadrul militar pensionat dar care este în evidenția organelor militare de mobilizare, putând fi chemat în caz de nevoie să-și apere țara. Mai pe scurt, rezervistul militar are încă obligații militare. La depășirea unei limite de vârste rezerviștii militari sunt scoși din documentele de mobilizare ei devenind cadre militare în retragere, adică nu mai au obligații militare față de țară. Urmare a profundelor transformări ale armatei și a desființării serviciului militar obligatoriu, la data de 1 ianuarie 2017, cam târzior, a intrat în vigoare Legea privind statutul rezerviștilor voluntari. Rezerviştii voluntari vor fi declaraţi în continuare în sistemul public de pensii, de asigurări sociale de sănătate şi în sistenul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire şi în misiuni şi vor beneficia de drepturi salariale prevăzute pentru personalul militar activ, prime de fidelitate, măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală, recuperare după participarea la misiuni, drepturi de echipare şi de hrană, pensii şi despăgubiri în caz de invaliditate, cursuri gratuite şi decontarea deplasărilor în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare. Totodată, rezerviştii voluntari vor beneficia de asistenţă familială acordată de autorităţile militare şi civile. Pentru a putea fi recrutaţi, rezerviştii voluntari trebui să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română, să nu aparţină unor culte care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri, să cunoască limba română şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. După semnarea contractului, pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu ale soldaţilor profesionişti în activitate. Cei care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială. La finalul perioadei de pregătire, participanţii depun jurământul militar. Primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum trei ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege. La încetarea contractului, rezerviştii voluntari sunt trecuţi în poziţia de rezervist, în rezerva de mobilizare, în condiţiile legii.  

Insigna - Școala de aviație

În anul 1911 au funcţionat în Bucureşti două şcoli de pilotaj unde au fost brevetaţi primii piloţi militari: Slt. Ştefan Protopopescu, slt. Gh. Negrescu, slt. Mircea Zorileanu şi slt. Nicolae Capşa. Metodele de învăţare erau dintre cele mai moderne, având în vedere că primii piloţi români au învăţat să zboare pe avioanele de şcoală construite în atelierele de la Chitila. Avioanele erau de tip monoloc, elevii piloţi trebuind să zboare singuri, fără să fie îndrumaţi în aer de către instructori. La 1 aprilie 1912 a luat fiinţă prima şcoală militară de pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Cea de-a doua, „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de către Valentin Bibescu. Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918. În timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost evacuată pentru scurt timp la Tecuci, apoi la Bârlad, Botoşani şi Odessa. În perioada interbelică, la Cotroceni a funcţionat Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi, la Tecuci a luat fiinţă Şcoala militară de pilotaj şi antrenament, iar în Buzău, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război, având sarcina continuării pregătirii în zbor a absolvenţilor şcolilor de la Cotroceni şi Tecuci. Durata şcolii a fost de 2 ani, iar din anul şcolar 1930 – 1931 s-a mărit la 3 ani, în scopul asigurării unei pregătiri superioare, la nivelul tehnicii de aviaţie care se moderniza şi a exigenţelor întrebuinţării în luptă a acesteia. Zborul de instrucţie începea, într-o primă fază, pe avionul Morane-109 şi continua pe avioane de vânătoare de tipul Focker D-111, Spad-61 sau pe avioane de recunoaştere de tipul Potez-15. La Constanţa a funcţionat Şcoala de tir şi bombardament.  

În 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci. 

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant.  

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului IAR – 99ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene,  structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală. 

Insigna - Școala militară de ofițeri activi a M.I.

(Ministerul de Interne) - 20 - 1978 - 1998 Promoția 1978

În baza art. 3 din Decretul nr. 25/1949, pentru înfiinţarea Miliţiei, şi art.6 din Statutul personalului Miliţiei, prin Decizia M.A.I. nr. 2S75 din 20 octombrie 1949 şi Ordinului de zi nr. 66 din 22 octombrie 1949 al Directorului General al Miliţiei, s-a hotărât înfiinţarea Şcolii de Ofiţeri Miliţie din Bucureşti în localul Şcolii de Sergenţi majori din Bulevardul Ilie Pintilie nr.5, București. Prin Ordinul de zi nr.66 din 22 octombrie 1949 al Directorului General al Miliţiei, Şcoala superioară de cadre a fost trecută în cadrul Şcolii de Ofiţeri Miliţie, ca subunitate aparte, ale cărei cursuri au început la data de 23 august 1949. 

Prin Ordinul Directorului General al Miliţiei nr. 87 777 din 22 iulie 1951, Serviciul Organizare a comunicat că "începând cu această dată Şcoala Ofiţeri de Miliţie se va numi Şcoala Centrală de Ofiţeri Miliţie din Bucureşti". În cursul lunii septembrie 1952 Şcoala Centrală de Ofiţeri Miliţie din Bucureşti s-a mutat din localul din Bulevardul Ilie Pintilie nr.5 în localul din Strada Dobrogeanu Gherea nr.3. Prin Ordinul de Front nr. 95 din 24 aprilie 1953 s-a facut cunoscut că titulatura şcolii va fi Şcoala Pregătitoare Ofiţeri Miliţie Bucureşti. Prin Ordinul Directorului General al Miliţiei (Serviciul cadre) nr.160 391 din 1 iunie 1953, se schimbă titulatura Şcolii Pregătitoare Ofiţeri Miliţie în Şcoala Ministerului Securităţii Statului nr. 7 Bucureşti. La data de 23 aprilie 1954, Şcolii Ministerului Securităţii Statului nr.7 Bucureşti i se atribuie indicativ militar U.M. 0564 Bucureşti. Prin Ordinul Direcţiei Cadre M. A. I. nr. 41/202 044/ 478/ 1957, în urma reorganizării ministerului, Şcoala Ministerului Securităţii Statului nr.7, a primit denumirea de Şcoala M.A.I. nr.2 Bucureşti. Prin unificarea Şcolii M.A.I. nr. 2 Bucureşti şi a Şcolii M.A.I. nr.4 Sibiu, s-a format Centrul Şcolar M.A.I. În luna aprilie 1960 sediul şcolii de miliţie a fost mutat în Băneasa, în locul Regiunii de Securitate Bucureşti. Prin Ordinul de Front nr. 280 din 16 noiembrie 1960, s-a făcut cunoscut că noua titulatură a Centrului Şcolar M.A.I. va fi Şcoala de ofiţeri M.A.I. nr. 2 Bucureşti. Prin Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Comitetului de Miniştri al Republicii Populare Române, privind unele măsuri pentru completarea studiilor de către ofiţerii din cadrul Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Afacerilor Interne numărul 305 din 30 martie 1962, sunt prevăzute şcolile organizate în acest sens, între care se află şi Şcoala Militară de Ofiţeri M.A.I. În anul 1972 prin Ordinul Ministrului de Interne al Republicii Socialiste România nr.04045 din 01.07.1972 se înfiinţează Şcoala Militară de Ofiţeri a Ministerului de Interne, instituţie de învăţământ superior, prin desfiinţarea Şcolii Militare pentru pregătirea şi perfecţionarea Ofiţerilor de securitate şi a Şcolii Militare de Ofiţeri M.A.I. Totodată i se atribuie şi indicativul militar unic U.M. 0828 Bucureşti. 

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 431 din 25 Aprilie 1990 se înfiinţează Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri a Ministerului de Interne, instituţie militară de învăţământ superior cu autonomie universitară, subordonată Ministerului de Interne. În cadrul Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne se organizează Facultatea de Poliţie, pentru armele: poliţie , penitenciare, paşapoarte-puncte de control trecere frontieră, pompieri, trupe de pază şi ordine, echivalentă cu studii juridice superioare.  

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 1305 din 15 decembrie 1990, pentru modificarea Hotărârii Guvernului României nr. 431 din 25 Aprilie 1990 privind înfiinţarea Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne şi stabilirea denumirii acestei şcoli, Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne i se atribuie denumirea de „Alexandru Ioan Cuza". Din anul 1991 până în instituția poartă numele de Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza". 

Insigna - Sfântul Gheorghe - 2 ianuarie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (născut 275 sau 280 – decedat 303 D.Hr.) este un sfânt pomenit de aproape toate bisericile tradiționale, anual în data de 23 aprilie. Patron al unui important  număr de țări, regiuni și orașe ale lumii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadochia, regiune a Turciei de astăzi, într-o familie creștină. Legenda spune că s-a înrolat în armata romană, parcurgând ierarhia militară și remarcându-se  prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de către împăratul Dioclețian în anul 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

____________ooOoo_____________

DIN INTELIGENȚA ȘI

SPIRITUALITATEA 

POPOARELOR LUMII

UNGARIA

• O rândunică nu aduce vară.
• Unu-i câine, celălalt potaie.
• Unu-i 19 celălalt 20 fără 1.

Câteva ornamente decorative periferice

de pe bilete spaniole de loterie

Detalii de pe o bancnotă americană fantezie 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 20.10.2017