În data de 28 august
2001 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic
internațional o monedă comemorativă care marchează „10 ani de la Proclamarea
Independenţei Republicii Moldova”. Aversul
monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus
inscripția „2001”, în partea de jos inscripția 100 LEI și urmărind circumferința monedelor
inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central Monumentul Porțile
Sfinte din centrul orașului Chișinău, în partea de sus, urmând circumferinţa
monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "PROCLAMAREA
INDEPENDENŢEI" și în partea de jos - inscripţia "10 ANI". Caracteristicile
tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 100
lei, data emiterii – 28 august 2001, metalul – argint, puritatea – 92,5%,
greutatea – 31,1 grame, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, calitatea –
proof, marginea – netedă și tirajul – 1000 exemplare.
Capitelurile celor patru piloni ai
construcției au fost sculptate în stil corintic, nivelul superior fiind decorat
în stil clasic. Pe partea frontală este montat un ceas mecanic, luminat în
timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și
capitelurile sunt executate în ceramică. Primele ceasuri pe arcada monumentului
au fost montate în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa. Șapte ani mai
târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat până în
anul 1881 când a trebuit să fie înlocuit, noul mecanism fiind achiziționat în
Austria. Ceasul a funcționat fără reparații până la începutul războiului, când
a fost lovit de bombardamente, în anul 1941. În anul 1945, pe pereții monumentului
au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a
cetățenilor Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al
Doilea Război Mondial și au primit distincția de "Erou al Uniunii
Sovietice". După obținerea independenței naționale, în anul 1991, aceste plăcuțe
au fost scoase. Arcul de Triumf din Chișinău se află pe axa de simetrie a
ansamblului arhitectural ce mai cuprinde și Catedrala Nașterii Domnului, Clopotnița
acesteia, Piața Marii Adunări Naționale
și Palatul Guvernului Republicii Moldova.
***
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL COVASNA
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la
piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative
sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club,
etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de
identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare
grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de
nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive,
culturale, artistice şi de altă natură, etc.
I.A.M.E. - Întreprinderea de aparataj și motoare electrice
Sf.Gheorghe - România - 10 ani - 1973 - 1983
Întreprinderea de aparataj și motoare electrice Sfântul Gheorghe a fost o adevărată familie cei care lucrau în ea. Iată ce își amintește un fost muncitor în această întreprindere; „Luam prime şi ne strângeam pe terenul de fotbal, unde ne distram
împreună. Directorul aducea şi o formaţie de muzică populară, cântam, dansam,
aşa era pe vremuri. Eram tineri. (…) Pentru majoritatea
angajaţilor, IAME a însemnat mai mult decât o fabrică şi un loc de muncă. „IAME a fost un spirit. Majoritatea angajaţilor erau tineri,
generaţiile ’71, ’72, ’73 toate s-au angajat acolo după ce au terminat școala
sau facultatea. A fost o adevărată frăţie, în sensul bun la cuvântului. (…) În
perioada de glorie, adică în anii ’87-’88 când producea şi ventilatoare,
fabrica a avut aproape 3000 de angajați, dar după privatizare a intrat în
faliment și în 2006 s-a pus lacătul pe uşă. (…) Mulţi dintre colegi au lucrat
acolo încă de la înfiinţare şi au trecut foarte, foarte greu peste acest
moment”.
Insigna - Asociația chinologică Covasna - Expo 1976 Canis
Chinologie (din greacă: kyn, -"câine"; și logos, -"știință") este
știința care se ocupă cu studiul și creșterea câinilor. Arăt
în continuare câteva dintre momentele dezvoltării chinologiei românești prin
activitatatea chinologilor arădeni. În anul 1921 au luat ființă Clubul
Foxterrieri din Arad și Clubul Amatorilor de Câini de Poliție din Arad. Aceste
două cluburi au organizat activitatea chinologică din Arad și din județele învecinate, stimulând dezvoltarea mișcării chinologice. Dintre manifestările
chinologice organizate în acea perioadă de chinologii arădeni amintim expoziția
clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de
exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea
chinologică a fost întreruptă de cel de al doilea război mondial. Anul
1969 este un an important pentru chinologia română, este anul înființării
asociației chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a înființat la Arad
Asociația de Crescut și Dresat Câini din Romania, prima asociație chinologică din România și care a fost aprobată de Consiliul de Miniștri din R.S.R. În anul
1972, cu ajutorul chinologilor maghiari Asociația Chinologică Română este
admisă ca membră al Federației Chinologice Internaționale. Chinologii arădeni
au avut în acea perioadă o intensă activitate pentru popularizarea câinilor de
rasă în rândul oamenilor. De asemenea sau tipărit mai multe publicații de
specialitate: revista „Câinele”, colecția „Totul despre câini” care cuprinde
patru cărți: „Micul ghid canin”, Reproducția speciei canine”, „Eredopatologie
canină” și „Zoopsihologie canină”.
Din
anul 1972 până în anul 1976 Asociația Chinologică Română a funcționat în cadrul
AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alături de
crescătorii de câini, crescătorii de păsări de curte și porumbei și era sub
controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expoziție s-a organizat în anul
1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozițiile începeau întotdeauna cu parada raselor, demonstrații de dresaj, curse de ogari. În anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari
expoziții chinologice din România, fiind prezenți peste 800 de câini. În
anul 1978, la Arad, s-a înființat prima școala națională de dresaj și s-a
organizat prima tabără de dresaj. De
la înființare anual s-au organizat la Arad expoziții chinologice. Asociația
chinologică din Arad a organizat în anul 2002 și anul 2005 Campionatul Europei
Centrale și de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat
sub egida F.C.I..
Insigna - Batalionul 22 Vânători de munte "Cireșoaia"
Vivere militare est
În ziua de 16 ianuarie 1940 Comandamentul Brigăzii 3 Mixte Munte a
trimis comandantului părții sedentare a Batalionului 5 Vânători de Munte Moți
„Avram Iancu” cu sediul în orașul Abrud ordinul Secției 1 a Marelui Stat Major
nr. 20.571 A, prin care i se făcea cunoscute următoarele: „Pentru mobilizarea anului 1940/1941, toate unitățile de munte
marș se transformă în unități operative. În consecință, Batalionul 3 Vânători
de Munte Marș, mobilizat de Batalionul 5 Vânători de Munte Moți „Avram Iancu”,
se va transforma în Batalionul 22 Vânători de Munte, cu organizarea existentă unei astfel de unități, începând cu 31 ianuarie 1940. Potrivit ordinului primit, atât batalionul cât și companiile
acestuia urmau a fi încadrate cu doar 75% din efective. Astfel companiile de
vânători de munte urmau să fie încadrate cu câte 200 militari, cea de
armament greu cu 220 oameni, iar cea de comandă cu 235 oameni, la care se
adăugau 176 cai pentru tot batalionul. Efectivul control al B. 22 V.M. se ridica la 1380 militari, al
unei companii de vânători de munte la 264 militari, a celei de armament greu la
271 militari, iar a celei de comandă și stat major la 315 militari grade
inferioare și trupă. La începutul lunii martie 1940 Lt.col. Constantin R. Popescu a
fost numit la comanda B. 22 V.M. Până în luna iulie 1942 când avea să fie deplasat pe frontul de
est în Crimeea și Caucaz subunitățile B. 22 V.M. au făcut paza liniei de
demarcație de pe masivele Pădurea Craiului și Vlădeasa, executând concomitent
și acțiuni specifice pentru amenajarea amplasamentelor de tragere, a unor
tranșei și șanțuri de comunicație, aplicații și exerciții tactice de atac și
defensivă în diferite variante, zădărnicirea infiltrărilor de spioni și a
grupurilor de distrugere și diversiune hortiste, opunând permanent rezistență
provocărilor neîndestulaților paranoici maghiari. În ziua de 18 iulie 1942, la Comandamentul Divizei 3 Munte din
Beiuș a fost recepționat indicativul „TALAZUL”,
care însemna îmbarcarea în tren și deplasarea spre U.R.S.S., în raionul
Dneprostoi, Melitopol, Birzuca, la est de Marea de Azov. Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane (O.K.H.) a pus la
dispoziția Diviziei 3 Munte nu mai puțin de 52 de trenuri, în care au fost
îmbarcate succesiv unitățile subordonate, inclusiv Batalionul 22 Vânători de
Munte de la Cusuiuș – Rieni. Între 18 și 26 iulie 1942,acestea s-au deplasat
spre est, cu destinația Cotul Donului și Harcov. În ziua de 22 iulie 1942 Batalionul 22 Vânători de Munte a
debarcat în Fedosia, la Kuschik, la sud de Bucht Kasantip, raion unde a
staționat până la 20 august. Primele misiuni ale B. 22 V.M. până la 5 septembrie au constat în
supravegherea litoralului de nord al Mării Negre, în apropiere de orașul și
strâmtoarea Kerci, în desăvârșirea instrucției într-un teren străin, în
organizarea apărării antiaeriene a forțelor și mijloacelor și de interzicere a
partizanilor în raioanele de staționare a subunităților. La 3 februarie 1943 Mareșalul Ion Antonescu s-a adresat direct D.
3 M.: „Soldați ai Armatei Caucazului! Suntem mândri de voi!..." Sus am postat logo-ul iar mai jos fanionul de identificare a acestei unități militare.
Timp de aproape un an de zile viteazul B. 22 V.M. a dus
neîntrerupt – zi și noapte – lupte înverșunate, de atac, apărare și contraatac
cu forțe inamice mult superioare, în terenuri necunoscute, împădurite și
frământate, în toate anotimpurile, pe vreme bună, rea, arșiță, geruri și
viscole, dar niciodată dârzenia și elanul ofițerilor și trupei nu a fost
înfrânt. Alături de Batalionul 5 Vânători de Munte Moți „Avram Iancu”, B. 22
V.M. rămâne unitatea cea mai bună, mai bravă și de referință a Diviziei 3
Munte, condusă cu glorie de generalul Leonard Mociulschi, care niciodată nu a
fost învins. Îngropați de vii în craterele exploziilor, striviți de șenilele
tancurilor și blindatelor, loviți zi și noapte de artileria, aviația și
infanteria sovietică, militarii B. 22 V.M. s-au luptat cu aceștia pe viață și
pe moarte demonstrând că vânătorii de munte erau cele mai profesioniste trupe
ale momentului în întreaga Europă, ceea ce a făcut ca de multe ori aceștia să
fie evitați (ocoliți), decât atacați direct de adversari. Ziua de 10 mai a însemnat pentru Divizia 3 Munte și Batalionul 22
Vânători de Munte ieșirea din infernul ce a dus la pierderea a peste 1000 de oameni. Batalionul 22 Vânători de Munte s-a înapoiat de pe frontul de est
până la 16 mai 1944 concentrându-se în Munții Apuseni, în apropiere de Abrud la
Roșia Montană.Cu toate batalioanele la dispoziție, Divizia 3 Munte a măturat pur
și simplu valea Crișului Negru de forțele ungare cotropitoare, zdrobind rând pe
rând rezistențele opuse pe înălțimi și localități; vânătorii de munte s-au
apropiat în ritm rapid de Beiuș, lichidând în aceeași zi gruparea din zona
Sudrigiu. Fără a da inamicului nici o clipă de răgaz, bravii vânători au luat
cu asalt orașul Beiuș, garnizoana lor din timp de pace, pe care au eliberat-o
în ziua de 23 septembrie 1944. S-a spus că în aceste lupte, vânătorii de munte
au fost sprijiniți de populație sub cele mai diferite forme. În dimineața zilei de 11 octombrie 1944, când s-a dat semnalul de
atac, după o pregătire de artilerie care a durat 20 de minute, vânătorii de
munte din B. 22 V.M. s-au ridicat din tranșee asemenea unui resort comprimat
vreme îndelungată, și în strigăte de ura pornite din piepturi înfierbântate, al
căror ecou s-a abătut și asupra orașului Oradea, au lovit năprasnic inamicul de
la contact. Brava Divizie 3 Munte și B. 22 V.M. au devenit un mit,
încheindu-și în chip apoteotic participarea la bătălia pentru Ardeal,
contribuția lor la eliberarea orașului Oradea, înscrisă în hronicul vremii cu
litere de aur, fiind una dintre cele mai semnificative performanțe din istoria
vânătorilor de munte români.Are relevanță faptul că odată cu replantarea bornelor de hotar
dislocate de trupele ungare în septembrie 1940, ostașii Batalionului 22
Vânători de Munte cu lacrimi în ochi, cu patria în inimi, sărutau pământul
sfânt lăsat, ca sacră moștenire de strămoși și care era de patru ani pângărit
de un dușman feroce, luau și strângeau în pumnii lor puternici o mică părticică
din el, unii depunându-l cu grijă și respect în sacii de merinde.Acțiunile B. 22 V.M., între Tisa și munții Bukk s-au caracterizat
prin ruperea unor poziții succesive de apărare ale inamicului, care a continuat
să se bată pentru fiecare palmă de teren, atacarea și cucerirea unor localități
importante cu recurgerea la lovituri frontale, mai mult cu scop de fixare,
combinate cu atacul unuia sau a ambelor flancuri ale inamicului. Privind retrospectiv se poate concluziona că Batalionul 22
Vânători de Munte a parcurs pe teritoriul Ungariei, în aproape 80 de zile de
lupte grele peste 300 km, eliberând sau participând la eliberarea orașelor
Debrecen, Onod și Miskolc și la cucerirea masivului muntos Bukk, cu vârful
Balvany, săvârșind fapte de arme ce vor rămâne înscrise cu litere de aur în
Cartea Oștirii Române. La 10 iunie 1946 față de noul cadru organizatoric stabilit pentru
armata de uscat, în conformitate cu Ordinul M.R. Cabinet nr. 20057 din 9
aprilie 1946, B. 22 V.M. a fost desființat pentru prima dată, acțiune ce s-a
terminat la 15 iulie 1946.
Într-o notă a Marelui Stat Major din 15 aprilie 1948 adresată
conducerii ministerului de resort se arăta necesitatea reînființării unei
divizii de munte, după ce în decurs de doi ani (1945-1947) au fost desființate
trei divizii de munte (2, 3 și 4) precum și Comandamentul Corpului de Munte. În urma studiilor efectuate, a rezultat necesitatea reînființării
Diviziei 2 Vânători de Munte, al cărei comandament a fost stabilit la Sinaia,
în localul fostei Divizii 1 Vânători de Munte. Din această divizie făcea parte și Grupul 8 Vânători de Munte,
care la 18 decembrie 1948 a fost transformat în Regimentul 8 Vânători de Munte,
având în compunere Batalioanele 22 și 26 Vânători de Munte. Între 30 aprilie 1957 și 10 octombrie 1958 B. 22 V.M. a fost
redislocat din Sinaia în Predeal, pe Valea Râșnoavei. Din octombrie 1958 și
până la 15 aprilie 1961 B. 22V.M. a funcționat în orașul Făgăraș – cazarma
„Mihai Viteazul”.La 14 aprilie 1961, potrivit Directivei ministrului Forțelor
Armate ale Republicii Populare Române nr. C.L. 0020, Brigada 2 Vânători de
Munte împreună cu B. 20, 21 și 22 V.M., de altfel ultimele unități de acest profil
din armată au fost desființate. Această măsură draconică a fost luată la Moscova înainte de
14.04.1961 în cadrul Comandamentului Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la
Varșovia, apreciindu-se că ritmurile ofensivei de 100 km/zi, coroborat cu folosirea
armei nucleare, a desantului aerian și a forțelor moto-mecanizate făceau
inoportună o armată cu cai, așa cum erau în 1961 vânătorii de munte. Anul 1965, pe lângă unele schimbări aduse în planul politicii
interne și internaționale, România a promovat și unele îmbunătățiri din punct
de vedere militar, între acestea înscriindu-se înființarea B. 20 și 22 V.M.,
reînviind Brigada (Divizia) 2 Vânători de Munte, tradiție curmată cu
brutalitate în anul 1961. În anul 1965 pe baza altui ordin al M.F.A., dar cu 8 luni
întârziere, a luat ființă la 15.05.1965 B. 22 V.M. în garnizoana Sfântu
Gheorghe, cazarma „Voievodul Mihail”. Potrivit Deciziei Președintelui României nr. 28 și H.C.M. nr. 1330
din 21.10.1974 Batalionului 22 Vânători de Munte i s-a acordat denumirea
onorifică de „CIREȘOAIA” în memoria victoriei primului batalion
de vânători de munte obținută pe acest munte în ziua de 29/30 iulie 1917, în
marile bătălii purtate de către Armata a 2-a română pe Valea Trotușului.
Batalionul 22 Vânători Munte „Cireșoaia” este astăzi o sumă de
conșiințe și valori profesioniste, care în ultimii ani au demonstrat prin
fapte și rezultate certe, de netăgăduit, că este una dintre cele mai valoroase
unități de vânători de munte, câștigând prin strădania oamenilor săi aprecierea
unanimă a celor ce-l văd la instrucție, aplicații, trageri sau în teatrele de
operații militare. De-a lungul timpului spiritul de învingător a fost emblema Batalionul 22 Vânători Munte
„Cireșoaia”. Acest batalion, în întreaga sa istorie de 75 de ani, nu a cedat
niciodată în fața adversarului și greutăților, nu și-a părăsit poziția sub
presiunea inamicului, nu s-a întors din drum sau din ascensiune din cauza
neputinței, nu s-a îndoit de el însuși, nu a amânat lucrul de pe azi pe mâine,
nu a aruncat vina pe alții pentru neîmpliniri, deși a avut motive să o facă. Moralitatea oamenilor acestui batalion din toate timpurile a fost
una curată, cinstită și completă, asemănătoare muntelui, pe care l-a iubit,
care i-a fost casă, piatră de încercare și simbol.
Insigna - A XI-a expoziție insignografică - Tg.Secuiesc 1998
Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice
din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva
colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele
de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în
România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze
piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de
carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte
din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24
martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei
româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional.
Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută:
invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă
proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa
Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut
expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele
armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de
la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la
Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august
1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r)
Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani.
Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa
Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989,
activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10
ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am
reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze
Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un
avânt deosebit în România.
Insigna - A XXVI-a expoziție națională de insignografie
Târgu Secuiesc - 2000
Cu ocazia primului Congres
Naţional de Insignografie, de la
Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea
Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România
(ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul
de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a
fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr.
33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai
asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora
insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora
actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte.
Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a
reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de
5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea
regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la
mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o
preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii
expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a
preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de
colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii
membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii
insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am
achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu
apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei
membri şi un fotograf profesionist. 
Târgu Secuiesc (în maghiară Kézdivásárhely, în germană Szekler Neumarkt) este un municipiu din județul Covasna, România, totodată centrul scaunului istoric secuiesc Kezd. Cu o populație de 18491 de locuitori (2011), este al doilea cel mai mare centru urban al județului, după reședința Sfântu Gheorghe. Orașul, atestat documentar din anul 1407, este locuit în majoritate de cetățeni de etnie maghiară – 88%.
Sfântu Gheorghe (în
maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un
municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covasna,
provincia istorică Transilvania, România. Prima
atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice
fac dovada existenței umane încă din neolitic. Orașul are o populație de
aproximativ 56000 locuitori, majoritar de etnie maghiară. Mai jos am postat câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul Sfântul Gheorghe.
Gara
Galeriile de artă
Teatrul Andrei Mureșan
Muzeul național secuiesc
Biblioteca județeană
Biserica romano-catolică
Muzeul național al Carpaților răsăriteni
Biserica reformată fortificată
Pod peste Olt
Școala de tragere a infanteriei
Școala
Liceul reformat
Piața Mareșal Averescu
Piața Regina Maria
Covasna (în
maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania,
România. Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a
Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei,
teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile
Buzău și Oituz precum și
prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri
pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința
administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este
compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt,
Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația
județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și
rromă – 3% (procente aproximative). Mai jos am posta câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură din județul Covasna, din timpuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Cheile Vârghișului
Liceul romano catolic - Târgu Secuiesc
Muzeul depresiunii Baraolt - Baraolt
Vedere - Târgu Secuiesc
Baia rece - Vâlcele
Vila Zathursczky & Comp - Vâlcele
Tunelul - Teliu
Vila Zathursczky și Hotelul Elisabeta - Vâlcele
Vedere - Vâlcele
Biserica reformată calvină - Târgul Secuiesc
Balta dracului - Covasna
Biserica unitariană - Aita mare
Casa memorială Benedek Elek - Batanii mici
Izvorul Horgasz - Covasna
Cetatea țărănească - Ilieni
Băile Balvanyoș
Băile Malnaș
Lacul Sfânta Ana
Stațiunea Biborțeni
Castelul Arcuș
Castelul Mikeș
Planul înclinat - Covasna
Cetatea Zânelor
Statuia lui Gabor Aron - Tg.Secuiesc
Sanatoriul Toria - Gara Bixad
Trimiteri poștale
__________ooOoo_________
O OBLIGAȚIUNE
BELGIANO - ROMÂNĂ,
ÎN LIMBA FRANCEZĂ,
DIN INDISTRIA FINANCIARĂ
Obligațiune la purtător 500 franci 1928
Societatea anonimă financiară și ipotecară belgiano - română
(Societe anonyme Financiere & Hypotecaire belgo-roumaine)
Câteva vignete de pe acțiuni maghiare
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane
valorice reprezentând bunuri de larg consum
din timpul războiului civil spaniol
Avionul spaniol de luptă - Nieuport 52 C
Armament de bord - 2 mitraliere sincronizate
marca Vickers, calibrul 7,7 milimetri
Avionul spaniol de luptă - Nieuport 52 C
Armament de bord - 2 mitraliere sincronizate
marca Vickers, calibrul 7,7 milimetri
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 20.09.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu