Epaminonda's Blog.....: CHELMZA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din orașul polonez CHELMZA (denumire

germană KULMSEE - CULMSEE), județul TORUN,

voievodatul CUIAVA ȘI POMERANIA, din vremuri diferite,

vederi generale, aeriene, trimiteri poștale ilustrate

precum și o insignă și o acțiune locale

Biserica evanghelică Sfântul Nicolae

Grupul statuar Charles Chaplin

Monumentul episcopului Heidenryk

Sinagoga

Mausoleul Zawislow Czarnych

Catedrala catolică

Primăria veche

Poarta din piatră - secolul al XVI-lea

Piața centrală cu turnul catedralei

Strada Sikorski

Fabrica de zahăr

Fântâna

Gara

O intrare în localitate

Turnul de apă

Vedere generală

Vedere aeriană

Trimiteri poștale

O acțiune locală

Insignă locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ALE

CRUCII ROȘII DIN ROMÂNIA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Societatea națională de Cruce Roșie a României 1928 - 1929

În aminitirea ajutorării celor lipsiți de hrană

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o zece mai tîrziu, în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Societății Crucea Roșie Română, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Grigore Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza și Dr. Carol Davila.

Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Insignă - Crucea roșie

Primul preşedinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada anilor 1876 - 1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Insigna - Echipa de igienizare

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Insigna - Gata pentru apărarea sanitară RPR

(Republica Populară Română)

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Insigna - donator de onoare (15)

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Activitatea instituției surorilor de caritate din țara noastră s-a desfășurat prin Societatea națională de Cruce roșie. Între anii 1888 si 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În anul 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înființat un spital școală cu 10 paturi. Profitând de o perioadă de pace, Crucea Roșie Română a continuat să se organizeze și să se pregătească, atât din punct de vedere material, cât și din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi în măsură să acționeze cât mai eficient în cazuri de necesitate. Prin Statulul Crucii Roșii, adoptat în anul 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în anul 1906, s-au pus bazele “Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România”, prima președintă aleasa fiind Irina Câmpineanu. Societatea activa în paralel cu cea înființată în anul 1876 și se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război și calamități, pregătea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate orașele țării. În anul 1915, Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie a aprobat fuziunea celor două entități. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: „Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste”. Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, Crucea Roșie Română a trecut proba de foc a primului război mondial. Misiunea sa era aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în București și în țară. La chemarea Societății Naționale de Cruce Roșie, femei aparținând celor mai diverse categorii sociale s-au oferit voluntar să activeze în spitalele și în cantinele administrate de organizație.

Însăși Regina Maria s-a implicat în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților. În acești ani grei pentru țară, Crucea Roșie Română a asistat în spitalele proprii peste 150000 de răniți, a asigurat hrana pentru militari, refugiați și populația afectată de conflict, a facilitat schimbul de corespondență între prizonierii de război și familiile acestora, a sprijinit cu hrană și îmbrăcăminte prizonierii români din lagărele inamice. Fondurile pentru aceste operațiuni au fost mobilizate de Crucea Roșie din donații publice, provenite de la populație și de la surse externe. În poza aplicată este Regina Maria a României în mijlocul surorilor de caritate.

Insigna - Sanitas România

Sindicatul Sanitas a fost fondat la data de 1 februarie 1990 și funcționează în baza Legii nr. 54/2003 și a propriului Statut. Este o organizație sindicală națională, cu caracter socio-profesional, reprezentativă la nivel de ramură sanitară. Are în structura sa 42 de organizații sindicale județene, inclusiv cea a municipiului București, cu sindicate componente în peste 500 de unități sanitare şi de asistență socială. Totodată, la Federația Sanitas sunt afiliate Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR (organizație sindicală din rețeaua sanitară paralelă) şi Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate (care reprezintă personalul tehnic, economic, administrativ din unitățile sanitare şi balneare din România). Sindicatul organizează activitatea sindicală și forța de acțiune a peste 100000 de membri care reprezintă personal medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic și administrativ din domeniul sănătății. La nivel național sindicatul este afiliat la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România Frăția. La nivel internațional sindicatul este afiliat la Internaționala Serviciilor Publice (PSI) și este membru al Federației Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU).

______________ooOoo_____________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ

DIN TRANSPORTUL FEROVIAR,

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI FRANCEZĂ