Epaminonda's Blog.....: LOUSADA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente
de cultură și arhitectură din vremuri diferite, din localitatea
portugheză LOUSADA, districtul PORTO și o insignă locală.

Biserica

Stâlpul infamiei

Turnul Vilar

Circuitul auto

Casa Soutelo

Arhitectură locală

Insignă locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihail Sadoveanu 1880 - 1961

Mihail Sadoveanu (născut la data 5 noiembrie 1880 la Pașcani și decedat la data de 19 octombrie 1961 în localitatea Vânători, județul Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă semănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din U.R.S.S. Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

Insigna - Liga Temperanța - educație civică

Liga Temperanţa a fost una dintre multele organizații civice care a avut ca obiectiv propaganda împotriva consumului de alcool. Această ligă scoatea revista “România nouă” care se putea procura prin abonament la prețul de 40 lei anual. În cadrul acestor societăţi au activat personalităţi medicale, juridice, teologice ale vremii, întru-cât preocuparea pentru alcoolism se află la interferenţa mai multor profesii: medicină, sociologie, justiţie, teologie. Prima reuniune de temperanţă a luat fiinţă în anul 1847, la Braşov, condusă de Ioan Petricu. În anul 1897 se înfiinţează la Iași prima societate antialcoolică românească. La data de 14 martie 1897 a fost numit Președintele acestei societăți în persoana lui Alexandru Dimitrie Xenopol, care a transmis următorul mesaj; „Fugiţi oameni buni de beţie ca de ciumă! Mai bine decât un pahar de rachiu dimineaţa, cercaţi să beţi un pahar de lapte cald cu o bucată de pâine să vedeţi ce bine are să vă întărească!”. Activitatea Ligii a fost continuată din 1908 și până după al doilea război mondial de către Liga naţională de temperanţă având sediul în București, pentru ca în anul 1927 să se înființeze Liga Temperanţa, cu sediul la Bucureşti.

Insigna - Membru credincios al Temperanței

pentru salvarea neamului

Stăpânirea de sine, temperanța autentică, reuneşte abstinenţa - adică abţinerea de la cele vătămătoare - şi moderaţia - adică folosirea cu măsură a celor sănătoase. Temperanța este o virtute care se obține printr-o puternică disciplinare de sine. Trebuie stabilite cu exactitate valoriile vieții, prioritățiile ei și instruite principii și reguli personale. Specialiștii spun de părere că temeperanța autentică poate fi cultivată prin cunoaștere, sport, post și rugăciune.

Complexul aplicativ Pentru apărarea patriei U.T.C.

Uniunea Tineretului Comunist - Comitetul Central - Locul III

Complexul aplicativ Pentru apărarea patriei U.T.C.

Uniunea Tineretului Comunist - Comitetul Central - 1974

Complexul aplicativ Pentru apărarea patriei

Ediția a V-a 1978

U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist)

Complexul aplicativ pentru apărarea patriei era un ansamblu de activități sportive, militare și de producție prezentat sub forma unui concurs destinat în mod special tinerilor. Se organiza anual sub egida Uniunii Tineretului Comunist, cu scopul declarat de formare a omului nou - țelul suprem al politicii Partidului Comunist Român. Sus am postat un set de 3 fanioane Complexul aplicativ "Pentru apărarea patriei".

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret și rezerva de militanți a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizația s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Mai sus admiri steagul şi carnetul de membru UTC.

Insigna - Cupa U.T.C. 1988 (badminton)

Badmintonul este un sport în care doi jucători sau două perechi de jucători joacă, plasându-se fiecare de câte o parte a unui fileu care împarte terenul dreptunghiular în două jumătăți egale. Cei doi jucători sau două perechi câștigă puncte lovind un fluturaș de plastic cu racheta astfel încât acesta să treacă peste fileu și să aterizeze în terenul advers. Terenul de joc are mărimea de 13,4 x 5,18 metri la meciurile de simplu și de 13,4 x 6,1 metri la meciurile de dublu. Același teren este folosit și pentru meciurile de simplu și dublu, cu diferența că se trag niște linii despărțitoare vizibile. Terenul este împărțit în două părți egale de un fileu (plasă) cu înălțimea de 1,524 metri la mijloc și 1,55 metri la capete. Un arbitru principal, ajutat de un arbitru de serviciu și 6 arbitri de linie, supraveghează concursul. Înaintea începerii jocului se realizează tragerea la sorți. Sportivul care câștigă are trei opțiuni: să servească, să primească serva sau să își aleagă un teren. Un punct se pierde când fluturașul lovește plasa, cade în afara terenului de joc sau când se comit greșeli. Câteva greșeli sunt; fluturașul lovește sportivul, corpul sportivului sau racheta sportivului ating plasa, fluturașul atinge pământul înainte să treacă de plasă, fluturașul este lovit de două ori, serva este executata de deasupra taliei, unul dintre jucători lovește fluturașul în terenul advers. După încheierea unui schimb de mingi, partea care a câștigat va avea un punct și va servi. Iată și câteva reguli de respectat; Serva se face în diagonală, Picioarele sportivului aflat la serviciu și ale primitorului trebuie să atingă amândouă pământul, La serviciu fluturașul se lovește cu o mișcare a rachetei de jos în sus, iar punctul de impact al rachetei cu fluturașul trebuie să se afle sub linia șoldului (creasta iliacă). Serviciul nu trebuie să se facă deasupra taliei. Concursul se termină când sportivul (sportivii) câștigă două seturi de 21 puncte.

Insigna - Cupa U.T.C. (judo)

Judoul este un sport – artă marțială japoneză modernă. În anul 1882, pornind de la principiile tradiționalului jujitsu și păstrând tehnicile de aruncare și prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano și-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo.Principiile sale se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute, fiind eliminate loviturile și unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări și luxări. În anul 1964 judo-ul a devenit probă olimpică. Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907.

___________ooOoo___________

O OBLIGAȚIUNE

ROMÂNEASCĂ BILINGVĂ,

ÎN LIMBILE
ROMÂNĂ ȘI GERMANĂ