Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. Emiterea acestei monede, împreună cu altele, s-a hotărât prin Decretul nr. 1814 din 11 iunie 1946, publicat în Monitorul Oficial nr. 137 din 17 iunie 1946. Moneda are diametrul de 24 milimetri, este din aluminiu, are muchie zimțată și cântărește 1,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de 5823000 de exemplare. Aversul monedei prezintă o cunună din ramuri de laur și inscripțiile ROMÂNIA și 500 LEI, iar reversul prezintă efigia regelui Mihai spre dreapta și inscripțiile MIHAI I REGELE ROMÂNILOR și 1946. Sub gâtul regelui este scris numele gravorului – H. IONESCU.

Mihai I, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial. În poza aplicată este la vârsta de 6 ani.

2. În data de 8 februarie 2016 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista „Familia”. Aversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Mihai Eminescu, suprapuse peste un fragment din poezia de debut a acestuia, De-aș avea ... , inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2016”, iar reversul redă o reprezentare parțială a primului frontispiciu al revistei „Familia”, inscripția „DEBUTUL LUI MIHAI EMINESCU IN REVISTA FAMILIA” și anul evenimentului aniversat „1866”. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 200 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 320 lei.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Revista Familia este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale. Ea a fost, în urma dispariţiei Foii pentru minte, inimă şi literatură a lui George Bariţiu, cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenind, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale. Înfiinţată în 1865, la Budapesta, revista purta pe frontispiciu subtitlul „foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”, programul ei nefiind pur literar, ci şi social, adresându-se fiecărei familii româneşti în parte, dar şi familiei mai mari a naţiunii. Numărul de probă a apărut la 1/13 mai, iar numărul 1 la 5/17 iunie.

În 1880, redacţia revistei Familia se mută la Oradea, locul în care va continua să apară – cu unele întreruperi – până în zilele noastre. În februarie 1866, Iosif Vulcan a primit de la Cernăuți o scrisoare însoțită de mai multe poezii, semnate de Mihail Eminovici. Redactorul Familiei a ales dintre ele poezia „De-aș avea”, pe care a publicat-o însoţiţă de o notă redacţională: „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut.” Vulcan este şi „nașul literar” al celui mai important poet român, schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu.

Familia va publica multe alte poeme ale lui Eminescu (O călărire în zori, La Heliade, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Junii corupţi), dedicându-i poetului, la moartea acestuia, un întreg număr – cel din 7 iulie 1889.

3. În data de 22 februarie 2016 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni. Aversul monedei prezintă o imagine de epocă a Universității din Iași, unde Petru Poni a fost profesor, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 Lei“, stema României și anul de emisiune „2016“, iar reversul redă portretul lui Petru Poni și o compoziție care ilustrează activitatea didactică și științifică a acestuia; inscripţia „PETRU PONI“ și anii între care a trăit „1841“, „1925“. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 200 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 330 lei.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor iniţitive asemănătoare de pe plaiuri moldave:

1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.
1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.
1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.
1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.

La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni. Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei societăţi în perpetuă transformare. În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. Până la primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti. În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat. Mai sus se prezintă emblema Universităţii “Alexandru Ion Cuza” din Iaşi.

Clădirea universităţii a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi.

Petru Poni (născut la data de 4 ianuarie 1841 în satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași și decedat la data de 2 aprilie 1925 la Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionIer al învățământului chimic în România. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române din anul 1879. În anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris. A fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni. A cercetat peste 80 de minerale culese din diverse zone ale țării și chiar a descoperit două minerale noi, denumite de el broștenită și badenită. A elaborat studii în legătură cu acțiunea acidului azotic de diverse concentrații asupra unor hidrocarburi parafinice izolate din petrolul indigen. A cercetat apele minerale din țară și a făcut observații meteorologice în Moldova. El a publicat și primele manuale de fizică și de chimie în limba română. Este organizatorul primelor laboratoare din România, destinate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. A colaborat la înființarea unor societăți științifice în România: Societatea română de științe (1890) și Societatea de științe (1900), și a fost membru al Societății de științe naturale din Moscova (1910). Printre lucrările de specialitate publicate de profesorul Petru Poni se numără: Cercetări asupra mineralelor din masivul cristalin de la Broșteni (1882), Mineralele de la Bădenii-Ungureni (1885), Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900) și „Cercetări asupra compozițiunii chimice a petroleurilor române (1900). În plan politic Petru Poni s-a remarcat ca unul dintre membrii marcanți ai Partidului Național Liberal din aceea vreme.. A fost ales, în mai multe rânduri, deputat și senator. De asemenea, a îndeplinit și funcția de primar al municipiului Iași în perioada 9 aprilie - 11 iulie 1907 și 1922. A deținut în trei rânduri funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice.

***

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

PLACHETE DIN JUDEȚUL IAȘI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Nicolina Iași (haltere și box)

Nicolina Iași este o companie producătoare de utilaje din Romania, care a fost înființată în anul 1892 sub numele Atelierele C.F.R. Iași, având ca obiect de activitate reparații de locomotive cu abur și vagoane de marfă.În anul 1912 unitatea adaugă la obiectul de activitate construirea de material rulant tip boghiuri C.F. și devine Atelierele C.F.R. Nicolina Iași. În anul 1967 se hotărăște reprofilarea pentru fabricarea utilajelor de construcții și lucrări de drumuri, iar unitatea își schimbă numele în Uzina Mecanică Nicolina Iași.Numărul de angajați al companiei în anul 2005 era de 3000 persoane. În anul 2002 compania a fost privatizată prin vânzarea de către A.V.A.S. a pachetului majoritar de acțiuni consorțiului format din Mecanoexport S.A. și Asociația Salariaților Nicolina. Pentru nerespectarea termenelor contractuale, în anul 2005, contractul a fost reziliat ca ulterior compania să fie reprivatizată. Din cauza prostului management, azi compania este în pragul falimentului.

Sportul haltere a apărut în România în jurul anului 1893, iar prima secție de haltere a fost în înființată în anul 1908 la Societatea "Tirul" din Bucureşti. Primul concurs cu ridicare de greutăți a avul loc în România în anul 1896, iar gazda competiției a fost sala de sport a liceului bucureștean Gheorghe Lazăr. În sportul haltere oamenii ridică greutăți mari care sunt formate din discuri de diferite greutăți puse pe capetele unei bări. Bara olimpică standard goală (fără discuri montate) are greutatea de 20 de kg. Este un sport olimpic, dar poate fi practicat și de amatori. Există două stiluri: smuls și aruncat. În trecut mai exista un stil, împinsul, care însă a fost scos dintre stiluri.

Insigna - Nicolina Iași (box)

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută in urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pâmânt și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Câmpina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare.

Plachetă - Liceul pedagogic V.Lupu Iași - 298

Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, cunoscută și sub numele de Institutul Vasilian sau Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” este o instituție de formare a învățătorilor și educatorilor din Iași, cea mai veche instituție de acest tip din principatele Moldovei și Țării Românești. Mai jos prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei vechi instituții de învățământ ieșene. În luna martie, anul 1854 este aprobat „Proiectul pentru înființarea Institutului preparandal”, pentru ca pe data de 15 decembrie 1855 să fie emis hrisovul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, prin care s-a decis înființarea unei Școli Preparandale cu durata cursurilor de un an, școală care timp de 35 de ani a funcționat, pe lângă o școală primară, în încăperile Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași. La data de 8 octombrie 1863, prin ordin al Ministrului Instrucțiunii Publice – Alexandru Odobescu – este numit directorul școlii, în persoana lui titu Maiorescu. Din 1864 școala preparandală a devenit Școala Normală “Vaslie Lupu”. Ministerul Instrucțiunii Publice a finanțat construcția unui local propriu pe Dealul Copou, ce a fost inaugurat în anul 1891. Pe perioada primului război mondial cursurile școlii au fost suspendate. În martie 1944 școala este evacuată mai întâi la Craiova și apoi în satul Pocruia din județul Gorj, pentru ca în anul 1945 să revină la Iași. În decembrie 1954 școala este mutată în localurile aparținând Școlii Normale de Învățătoare “Mihail Sturdza” din strada Toma Cozma (actualul Corp D al Universității), iar în anul 1955 cele două școli sunt comasate devenind Liceul Pedagogic. În anul 1958 liceul a revenit în vechiul local din Copou pentru ca în următorul an să fie mutat la Bârlad.

Liceul revine la Iași în anul 1966 sub numele Liceul Pedagogic “Vasile Lupu”, într-o clădire din strada Mihail Kogălniceanu. În anul 1970 se mută într-o clădire nouă din cartierul Tudor Vladimirescu pentru ca 7 ani mai târziu sp fuzioneze cu Școala de conducătoare (înﬁințată la Iași în 1919) destinată formării educatoarelor. În 1985 Liceul Pedagogic „V. Lupu” revine în vechiul local din dealul Copou pentru ca începând cu anul 1989 să poarte numele inițial - Școala Normală „Vasile Lupu”. Sus am postat logo-ul, o veche trimitere poștală și o poză recentă reprezentând Școala normală Vasile Lupu - Iași.

Insigna sportivă - Politehnica Iași

F.C. Politehnica Iași a fost un club de fotbal din Iaşi, România. În vara anului 2010, echipa a retrogradat din Liga I unde jucase timp de șapte sezoane consecutive. Apoi clubul a intrat în insolvență și nu a fost înscris de FRF în Liga a II-a. Echipa se afla sub tutela Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Politehnica Iași a fost prima echipă a studenților din Iaşi care a luat ființă la 27 aprilie 1945, sub denumirea de Sportul Studențesc. Alte denumiri ale clubului ieşean de fotbal au fost; Asociația Sportivă Politehnica Iasi, Clubul Sportiv Universitar, Știinta Iași, Clubul Sportiv Muncitoresc Studentesc şi C.S. Poli Unirea Iasi. Sus sunt postate două logo-uri ale clubului de fotbal Politehnica Iași.

Insignă - Liceul Dimitrie Cantemir Iași - 942

Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” este unul “tânar”, rasarit pe harta orasului Iasi în cartierul Dimitrie Cantemir. Certificatul de nastere al scolii, care a marcat formarea atâtor generatii, poarta data de 17 septembrie 1963. A functionat pentru început sub denumirea de Scoala medie nr. 8 “Dimitrie Cantemir”, Daca la înfiintare scoala era coordonata sub aspectul procesului instructiv-educativ de Sectia Învatamânt a Sfatului Popular Regional Iasi, din punct de vedere administrativ depindea de Sfatul Popular al orasului Iasi. Începând cu anul 1968, liceul este coordonat de Inspectoratul scolar Judetean Iasi, în conformitate cu legea învatamânului din 1968. Activitatea instructiv-educativa pentru clasele VIII-XI s-a desfasurat, pâna în anul scolar 1967-1968, pe baza unor planuri de învatamânt si programe scolare tranzitorii, aceasta situatie fiind determinata de încheierea generalizarii învatamântului obligatoriu de 8 ani în anul scolar 1964 -1965 si de extinderea învatamântului de cultura generala de la 11 la 12 ani, ce urma sa se realizeze, în mod treptat, pâna în anul scolar 1968 -1969. Dezvoltarea rapida a stiintei si tehnicii, amplul proces de industrializare a tarii a constituit un obiectiv fundamental al regimului communist, creând o nevoie acuta de cadre specializate, ceea ce a impus reorganizarea învatamântului românesc. Cea mai importanta inovatie a fost crearea, pe lânga singurul tip de scoala medie existent pâna in 1966, începând cu anul scolar 1966-1967, a liceelor de specialitate: industriale, agricole, economice, pedagogice, de arta. Diversificarea învatamântului liceal se realizeaza si prin înfiintarea unor clase speciale de matematica, fizica si limbi moderne. Organizarea acestor clase, care-si desfasoara activitatea pe baza unor planuri de învatamânt în care obiectele de profil detin ponderea, ca numar de ore, în cadrul disciplinelor ce se predau, favorizeaza dezvoltarea aptitudinilor elevilor dotati în diferite domenii ale stiintei si culturii. Aceste clase au fost o experienta si un preludiu pentru restructurarea învatamântului liceal.În perioada 1963-1969 scoala a functionat în actualul local al scolii “Titu Maiorescu”, iar de la 1 septembrie 1969 în actualul lacas. Valoarea profesionala a colectivului didactic, implicarea afectiva, pasiunea cu care s-a daruit initierii tinerilor întru cultura si învatatura, au fost argumente semnificative pentru a conferi scolii statutul de liceu teoretic începând cu anul 1968. La înfiintare este numit director al liceului profesorul de matematica Grigore Popovici. În etapa urmatoare, în perioada 1968-1975, liceul a functionat cu clasele I-VIII si IX-XII, cursuri de zi, cu profil real si umanist si cursuri serale cu profil real. Pe baza Directivelor PCR si a Legii învatamântului din 1968 s-a trecut la realizarea treptata a scolarizarii, începând de la vârsta de 6 ani. Experimental, coborârea vârstei de cuprindere în scoala a copiilor de la sapte la sase ani începe în anul scolar 1967-1968. În anul scolar 1975-1976, se trece la învatamântul obligatoriu de 10 ani, instituindu-se ciclurile liceale – treapta I si treapta II, legate printr-un concurs de admitere, cu scopul selectarii candidatilor. Liceul “Dimitrie Cantemir” a fost transformat, în 1975, în liceu industrial, profil mecanic (zi si seral), fapt ce a avut grave consecinte asupra renumelui câstigat al vechiului liceu teoretic. Liceul a functionat în aceasta forma pâna în anul scolar 1989-1990. În aceste conditii, prin Ordinul Ministrului Invățământului nr. 4741 din 26 octombrie 1992, ca un suflu pentru renasterea liceului, vine si recunoasterea oficiala a numelui: Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir”. Sus am postat logo-ul și o poză reprezentând Liceul teoretic Dimitrie Cantemir din Iași.

Județul Iași - Republica Socialistă România

(Palatul culturii)

Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei Curți Domnești medievale moldovenești, pe locul fostului Palat Domnesc. De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului, s-a dezvoltat ansamblul Curții Domnești (atestată documentar începând cu anul 1434. In perioada 1806 – 1812, prințul Alexandru Moruzi construiește un impunător palat în ti neoclasic. Afectat de incendii, Palatul Domnesc va fi refăcut de prințul Mihail Strudza între anii 1841 – 1843. Dupa Unirea din 1859 și mutarea capitalei la București, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ. Mai multe incendii de la sfârșitul sec. al XIX-lea continuă sa afecteze clădirea, luându-se, la începutul secolului al XX-lea, decizia demantelării (1904) și reconstrucției palatului. Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Discuţiile în vederea începerii uriaşei construcţii au început în 1904. Totul a fost legat de pierderea statutului de capitală a Iaşului, prin renunţarea din vremea „Unirii mici“, de la 1859, când „trebile ţării“ se mută la Bucureşti. În prima sa vizită în oraşul de pe Bahlui, după ce acesta n-a mai fost capitală, regele Carol I a fost plăcut surprins de tot ceea ce cultura lăsase în oraşul moldav. De aceea, la plecare, a promis că va sprijini Iaşul să se menţină măcar ca o capitală culturală şi spirituală a ţării. „Pentru că nu mai exista vechiul palat administrativ, ars în 1878, Carol le-a promis ieşenilor sprijin pentru realizarea unui Palat Administrativ şi de Justiţie. Fondurile destinate construcţiei au fost alocate de Fundaţiunea „Carol I“. Întreruptă în timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Un lucru mai puţin cunoscut, consemnat în documentele vremii ţine de noaptea în care s-a inaugurat Turnul cu ceas al Palatului ieşean. „Noaptea de 11-12 octombrie 1925, Berindei şi cei doi fii ai săi şi-au petrecut-o în turnul palatului, încercând să regleze ceasul. Şi toată noaptea nu s-a auzit decât Hora Unirii în tot Iaşul. Povestea neştiută a Palatului Culturii din Iaşi. Mozaicul din holul central al palatului a fost inspirat după cel al Catedralei Saint-Pierre din Franţa, de lângă Cannes, pentru realizarea căruia au fost aduşi meşteri francezi. De asemenea, întreg mobilierul cu care a fost garnisit interiorul a fost fabricat în Atelierul de artă decorativă al lui Albert Goumain, la Paris. Feroneria, o altă bijuterie a palatului este opera inginerului ieşean Alexandru Dimitriu. Cele două tunuri care străjuiesc statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii au fost donate de regele Carol I, în anul 1883, la dezvelirea statuii. Tunurile provenind din războiul de independență de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii. Sistemul de încălzire al uriaşei clădiri a fost una dintre marile realizări ale proiectantului. Planul a fost bine gândit şi întocmit, astfel că instalaţiile au rezistat multă vreme. Mai mult, modelul instalaţiilor a fost unul ingenios, surprinzând prin noutate şi eficacitate şi în prezent. Toată tubulatură trece prin pereţi, la subsol existând o sală cu filtre din cărbune în care aerul este curăţat. Încălzirea se făcea în sistem de centrală termică. În acest sens municipalitatea ieşeană a înregistrat o premieră absolută, pentru că în 1926, imediat după inaugurarea palatului s-a dat în folosinţă şi prima centrală termică de până atunci.

Proiectanţii au luat în calcul, chiar dacă erau acte de pionierat, toate aspectele unui trai civilizat. Astfel, palatul a beneficiat de un rezervor de apă, cu o capacitate de 500 de litri, pentru uzul clădirii. Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36000 metri pătrați. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 metri, acestea sunt decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, sunt luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi. Până în anul 1955, aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din anul 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc un alt cutremur.Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. Lucrările de consolidare și restaurare ale palatului durează încă și astăzi.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Iași a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Iași este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenți trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al. I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Iași, din vremuri diferite.

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Muzeul unirii

Facultatea de medicină și faramcie

Castelul Sturdza

Mănăstirea Hadâmbu

Turnul mănăstirii Golia

Teatrul național Vasile Alecsandri

Turnul vama veche

Societatea comercială Antibiotice

Palatul Braunstein

Institutul agronomic

Casa tineretului

Cinema Victoria

Hotelul Unirea

Aleea Principesa Maria

Biserica Sf.Neculai

Casa oamenilor de știință

Școala de fii de militari

Școala Reuniunea Femeilor Române

Școala normală de fete Mihail Sturdza

Școala primară de băieți Gheorghe Asachi

Școala profesională Sf.Sava

Școala profesională

Școala tehnică

Spitalul izraelit

Vila Dr.Bogdan

Biserica Sf.Sava

Institutul de domnișoare Humpel

Institutul Notre Dame de Sion

Monumentul Diviziei 2 Cavalerie

Monumentul eroilor - Galata

Gara

Jokey Club

Hanul La trei sarmale

Hotelul Continental

Hotelul Europa

Hotelul J.M.Glantz fost Binder

Institutul anatomic

Biserica și Spitalul Sf.Spiridon

Biserica Trei Ierarhi

Căminul CFR

Căminul studenților în medicină

Casa A.C.Cuza

Casa Iordache Balș

Casa Panaitescu - Bardasare

Casa Șuțu

Casa universitarilor

Casele Diamant, fost Walter, strada Lăpușneanu

Cazarma

Baia Populară

Biserica Bărboi

Biserica Barnovschi

Biserica Golia

Biserica Lipovenească

Biserica Sf.Andrei

Ateneul popular Tătărași, întemeiat în anul 1919

sub președinția de onoare a A S R Principele Carol

Mitropolia

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite dar și o trimitere poștală ilustrată.