Epaminonda's Blog.....: MONEDE DOLARI CANADIENI DE COLECȚIE

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus marchează a 125-a aniversare a Confederației canadiene. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers Palatul Parlamentului și trei copii cu steag. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 1992, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel și bronz, calitatea – necirculat, designer – Rita Swanson și tiraj – 27,253 milioane de exemplare.

După ce Ottawa a fost declarata capitala Provinciei Unite a Canadei in anul 1858, in defavoarea altor orase si mai frumoase si deopotriva cunoscute, cum ar fi Quebec, Toronto sau Montreal, s-a inceput cautarea unor locuri pentru ridicarea noilor cladiri ale parlamentului. Astfel, castigand pentru ca se afla la o distanta mai sigura de frontiera cu Statele Unite ale Americii si la limita dintre cele doua mari orase, Quebec si Ontario, Ottawa devenea locul unde urma sa functioneze institutia parlamentului. Pentru ridicarea noilor cladiri ale parlamentului s-a ales platoul din varful unui deal din calcar, ce dainuia peste raul Ottawa, acesta din urma reprezentand, pe parcursul ultimelor mii de ani, un indicator pe ruta navigabila spre interiorul continentului. Cel care a pus piatra de temelie in anul 1860 a fost, dupa cum bine stim, printul de Wales. Iar peste sase ani, respectiv in 1866, cel mai ambitios proiect arhitectonic din America de Nord fusesera finalizat. Cladirile Parlamentului din Ottawa au fost construite pe o pajiste imensa, grupul cladirilor avand ca punct focal marele Turn Victoria. Aceste structuri impresionante au fost ridicate in stil gotic tarziu – o alegere destul de interesanta pentru niste cladiri cu scop administrativ – si reprezinta un omagiu adus Marii Britanii, chiar daca, in stilul arhitectonic al structurilor, se resimt cateva influente de origine franceza sau germana. Dupa ce lucrarile de constructie au fost finalizate, cladirile au fost alese ca sediu al guvernarii noului Dominion al Canadei, mecanismul care punea mai multe asezari, si anume Ontario, New Brunswick, Nova Scotia si Quebec sub administratia unui guvern federal. In timp ce teritoriile dimprejur au inceput sa fie incluse in domeniul acestor cladiri, inevitabil, si cladirea parlamentului a fost supusa mai multor lucrari de extindere. Numai ca aceasta structura avea sa treaca prin doua incendii, unul in anul 1916 si altul in 1952, drept pentru care a fost nevoie de demararea unor lucrari masive de reconstructie. Acestea au urmarit, desigur, respectarea in primul rand a proiectului original, insa prin folosirea tehnicilor si materialelor moderne, conforme cu vremurile. Una dintre cele mai frumoase parti din cladirile parlamentului din Ottawa este Turnul Pacii, ridicat in stil gotic, respectiv Beaux-Arts. Aceasta structura impresionanta a fost adaugata la cladirea initiala undeva prin anii 1920, ca mai apoi, in anul 1980, sa se instaleze aici un lift modern. Si nu intamplator facem aceasta referire, deoarece acel moment a fost istoric, Turnul Pacii fiind dotat cu primul lift in panta din lume. Vizitatorii aveau, asadar, sansa de a fi plimbati in jurul domurilor. De pe fatada cladirilor parlamentului din Ottawa nu lipsesc nici elementele specifice, cum ar fi garguiele, frizele sau figurile grotesti. Acest loc a servit, de-a lungul existentei sale, mai multor scopuri, multe importante la nivel national. Spre exemplu, aici s-au organizat funeralii ale unor oameni de stat sau incoronari. In plus, in cladirile parlamentului s-au facut si vizitele oficiale ale monarhilor britanici, precum si declaratiile de razboi sau pace. Tot aici, se afla si mormintele unor oameni de stat, ramasitele fostului premier Pierre Trudeau aflandu-se in interiorul unei cladiri. Pe langa toate acestea, vizitatorii mai pot vedea si Mormantul Soldatului Necunoscut. Cladirile Parlamentului din Ottawa sunt, prin urmare, unele dintre cele mai reprezentative locuri pentru istoria recenta a Canadei.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus marchează a 125- a aniversare a Confederației canadiene. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers o rață plutind pe un lac. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 1992, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel nichel și bronz, calitatea – necirculat și tiraj – 27,253 milioane de exemplare.

Canada este un dominion britanic, monarhie constituțională, situat în nordul Americii de nord care și-a câștigat independența la data de 1 iulie 1867, față de Marea Britanie. Suprafața statului este 9984670 kilometri pătrați, locul 2 ca întindere după Rusia, populația numără aproximativ 32,5 milioane de locuitori iar, capitala funcționează în orașul Ottawa. Deviză națională unanim acceptată a statului canadian este: De la ocean la ocean.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus celebrează Memorialul național canadian de război. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers o poză reprezentând Memorialul național canadian de război. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 1994, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel nichel și bronz, calitatea – necirculat și tiraj – 40,406 milioane de exemplare.

Memorialul național canadian de război este un complex monumental constând într-un arc înalt de granit înalt și mai multe statui de bronz. El a fost proiectat de către Vernon March și inaugurat de către regele George al VI-lea în anul 1939, fiind inițial dedicat eroilor canadieni din primul război mondial. Ulterior monumentul a fost dedicat și eroilor câzuți pe câmpurile de luptă pe timpul războiului din Coreea, celui de-al doilea război mondial și războiului din Afganistan. Se poate aprecia că monumentul este ridicat în amintirea sacrificiului de sânge al tuturor eroilor canadieni. Memorialului are înălțimea de 21,34 metri, lățimea de 2,44 metri și adâncimea de 8,03 metri. La construcția monumentului s-au folosit 32 tone de bronz și 503 tone de granit. Complexul monumental constă și în 23 statui de bronz reprezentând luptători din toate categoriile de forțe armate canadiene.

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

***

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_______________xxx_______________

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Marin Preda * 1922 - 1980

Marin Preda (născut la data de 5 august 1922 în localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman și decedat la data de 16 mai 1980 în localitatea Mogoșoaia, de lângă București. A fost un scriitor, director de editură, academician, membru al Partidului Comunist Român și deputat în Marea Adunare Națională. Enumăr în continuare operele sale semnificative; Moromeții, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, Marele singuratic și Viața ca o pradă.

Cupa tineretului de la sate - 1970 (tenis de masă)

Comitetul județean U.T.C. - Locul I

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Deasupra admiri steagul şi carnetul de membru UTC.

Tenisul de masă sau ping-pong-ul este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșeul din masă sau paleta adversarului să fie imprevizibil. Tenisul de masă este foarte popular, în Asia de Est, fiind unul dintre cele mai populare sporturi din lume ca număr de jucători.

Ministerul învățământului - 1969 (schi)

Ministerul Educației Naționale este organismul Guvernului României care coordonează sistemul de învățământ din România, stabilește obiectivele sistemului de învățamânt în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ. În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației consultă, după caz, societățile științifice naționale ale cadrelor didactice, federațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, ca parteneri sociali, și organizațiile studențești și de elevi, recunoscute pe plan național. Ministerul Educației decide anual prin ordin al ministrului structura anului de învățământ din România. De-a lungul vremii instituția a avut mai multe denumiri; Ministerul Educației Naționale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Culturii, Ministerul Învăţământului Public, Ministerul Instrucţiunii, Educaţiei, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Instrucţiunii Publice, Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Fiecare guvern și fiecare ministru a schimbat denumirea instituției și doar așa se explică “calitatea învățământului românesc”. A se observa ghilimelele aplicate!

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Placheta - Societate de difuziune radiotelefonică din România
1934 - zonă

După anul 1920 presa de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor a început o campanie pentru introducerea radiodifuziunii în România. În paralel cu aceasta, statul a început extinderea reţelei de radiotelegrafie prin înmulţirea staţiilor T.F.F. şi creşterea puterii acestora. Emisiunile „radiotelefonice” au debutat cu timiditate în anul 1921, însă abia prin din 1925 au început să fie realizate cu regularitate transmițându-se în mod special ştiri, conferinţe, cursuri şi muzică de cameră”^.Firmele specializate au început să participe cu aparatele lor de radio în cadrul expoziţiilor tehnice organizate de Direcţia Radio-Comunicaţiilor, ceea ce a ajutat la popularizarea şi comercializarea acestora pe piaţa românească. Radioreceptoarele erau cumpărate de persoane particulare, bănci, societăţi comerciale sau cu alt scop, primării, redacţii de ziare etc. Funcţionarea posturilor de recepţie trebuia autorizată de către Comisiunea Radio, compusă din directorul general al P.T.T., directorul radiocomunicaţiilor, reprezentanţii Marelui Stat Major, un director de la Siguranţă şi alţii. Mai jos este aplicată o poză care reprezintă Postul de emisie radio-telefonică de la Băneasa.

Înmulţirea cererilor a făcut ca această comisie să se întrunească de două şi chiar trei ori pe lună^.În martie 1925 prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, dr. Emil Giurgea și ing. Emil Petrașcu au înfiinţat asociaţia „Prietenii radiofoniei”, care avea drept scop grăbirea înfiinţării unei societăţi de radiodifuziune, prin susţinerea de conferinţe, iniţierea de publicaţii specializate etc. Aceste activităţi promovau diminuarea restricţiilor impuse persoanelor particulare care doreau să-şi cumpere radioreceptoare, încurajau dezvoltarea activităţii radioamatorilor şi popularizau beneficiile aduse de radio în ţările vestice. Sub îndrumarea asociaţiei au apărut revistele „Radio Român” (din 13 septembrie 1925) şi „Radiofonia” (din 15 octombrie 1925). „Radio Român” conţinea diverse rubrici de specialitate: interviuri, cursuri T.F.F., extrase din regulamente, detalierea principiilor transmisiunii radio etc. În iunie 1925 a fost votată şi promulgată „Legea pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi posturilor radiotelefonice”, împreună cu un regulament detaliat de aplicare. Aceasta stabilea că dreptul de exploatare a serviciului radioelectric reprezenta un monopolul al statului, exercitat prin intermediul Direcţiunii Generale a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor. Staţiile radio erau împărţite în două categorii: de stat (utilizate în administraţie, apărare, navigaţie şi aeronavigaţie) şi particulare (în care era inclusă şi viitoarea societate de radiodifuziune). Toate acestea trebuiau să primească o autorizaţie de funcţionare emisă de Direcţiunea Generală a P.T.T.. Radioreceptoarele primeau autorizaţia de funcţionare de la o comisie specială instituită pe lângă aceeaşi direcţiune, compusă din reprezentanţi ai D.G. a P.T.T., ai Marelui Stat Major, ai Ministerelor Instrucţiunii Publice şi de Interne, şi ai unei asociaţii specializate de radio-telefonie recunoscută de stat. Autorizaţiile nu erau permanente, dar puteau fi reînnoite la cerere în cazul în care nu fuseseră afectate interesele statului^. Cui toate că legea a creat un cadru favorabil înfiinţării Societăţii Române de Radiodifuziune, aceasta nu a fost inaugurată decât trei ani mai târziu. În iulie 1925, cu prilejul Lunii Bucureştilor, a fost realizată prima emisie în limba română, folosind un post Levy de 50 W. Alte încercări de acest fel au mai avut loc pe 19 noiembrie, 3 şi 5 decembrie 1925. La începutul lui ianuarie 1926, după stabilirea taxelor prevăzute de lege, Direcţia Generală a P.T.T. a început să elibereze aprobări pentru funcţionarea radioreceptoarelor particulare. Persoana care solicita aprobarea trebuia să prezinte diferite acte: dovadă de cetăţenie şi etate, dovadă de bună conduită în societate etc. Dacă o primea, trebuia să plătească în continuare o taxă de verificare şi control (150 lei pentru un radioreceptor cu detector de cristal (cu galenă), 200 lei pentru un aparat cu până la trei lămpi şi 250 lei pentru un aparat cu peste trei lămpi) şi mai apoi abonamentul propriu-zis (300 lei, 400 lei şi respectiv 500 lei). Aparatele de radio puteau fi procurate din ţară şi trebuiau să aibă sigiliul de verificare a susnumitei direcţii. La sfârşitul lui 1926 în România existau circa 2000 de posesori de aparate radio. Pe data de 15 noiembrie 1926 a fost începută o subscripţie publică pentru strângerea celor douăzeci de milioane de lei necesare constituirii capitalului public al Societăţii Române de Radiodifuziune, însă la final nu fuseseră strânşi decât 159 000 lei. Banca Națională a României a acceptat să acopere restul capitalului şi astfel, pe data de 22 decembrie 1927, Consiliul de Miniştri a aprobat în sfârşit înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune (numită iniţial Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România). Anul 1928 a reprezentat o perioadă de organizare a societăţii. Pe 17 ianuarie a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii, în cadrul căreia a fost aprobat statutul de funcţionare şi a fost ales primul consiliu de administraţie. S-au organizat comisiile şi comitetele pe probleme şi s-au angajat tehnicienii necesari. Consiliul de administraţie s-a întâlnit pentru prima dată la 5 martie. Pe 19 iunie a fost cumpărat primul imobil al SRR, situat pe strada General Berthelot la nr. 60. În cele din urmă a fost încheiat un contract cu Marconi's Wireless Telegraph Co. Ltd. pentru cumpărarea şi instalarea unui emiţător radio cu puterea de 18 kW, iar temporar, până la darea în funcţiune a acestuia, a unui emiţător de 400 W. Cu postul temporar au fost făcute primele emisiuni de probă pe lungimea de undă 401,6 m ce a fost obţinută cu dificultăţi la Adunarea Generală a Comitetului Consultativ Internaţional Telegrafic şi Telefonic, ţinută la Berlin în septembrie 1928. Trebuie menţionat faptul că în 1927, la Institutul Electrotehnic Universitar din Bucureşti, sub îndrumarea inginerului Emil Petraşcu a fost construit un emiţător radio cu puterea de 200W. În anii 1927-1928 acesta a emis pe lungimea de undă de 200 m. Pe data de 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, a început emisia oficială a postului de radio din Bucureşti cu semnalul „Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”, urmat de anunţul debutului acestui post. Primul a luat cuvântul prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, el atrăgând atenţia: „Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracţie. Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.” După discurs, poetul Horia Furtună a recitat poezia „Un suflet nou”, scrisă special pentru această ocazie. Au urmat „muzică de dans, informaţii din presă, muzică executată de Quintetul Radio, cântece interpretate de solista Băicoianu, buletinul meteorologic şi ştiri sportive”^.Pe data de 1 septembrie 1929 intră în funcţiune emiţătorul pe unde medii de 18 kW de la Băneasa (lungimea de undă: 364,5 m). Acesta avea două antene de 90 m înălţime şi o clădire aferentă şi era legat de studioul din Bucureşti prin 10 km de cablu subteran cu 7 circuite pupinizate, pentru a se reduce atenuarea şi distorsiunile transmisiunilor. Calitatea emisiei a făcut ca la 1 ianuarie 1930 numărul abonaţilor să ajungă la 60000. Mai jos admiri o acțiune de 5000 lei din anul 1942 emisă de către Societatea de difuziune radio-telefonică din România.

La 1 iunie 1930 şi-a reînceput emisia postul de radio al Institutului Electrotehnic Universitar, de data aceasta pe unde scurte (21,5 m), având o putere de 250 W. Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.) a fost reînfiinţată în 1994 ca un serviciu public autonom de radiodifuziune în România, de interes naţional şi având independenţă editorială. Societatea realizează programe cu scop informativ, cultural, educativ şi de divertisment atât în limba română, cât şi în limbile minorităţilor naţionale, şi le difuzează prin staţiile de emisie proprii sau închiriate. Toate producţiile proprii sunt arhivate în formă scrisă ori înregistrată sonor. În prezent, societatea deţine posturile Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor, Radio România Internațional, Radio 3net – Florian Pitiș (care emite exclusiv pe internet) şi posturi locale de radiodifuziune grupate sub denumirea Radio România Regional.

Insigna specialist de clasă - Direcția medicală

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

__________________ooOoo__________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE

ROMÂNĂ ȘI OLANDEZĂ,

DIN INDUSTRIA PETROLULUI